ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2022

HOTĂRÂRE

07.12.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția I Civilă sub număr de dosar x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând: 1) recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Bacău, Curții de Apel București și Curții de Apel Tg. Mureș, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%, ce depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupațională justiție, acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 și de către Curtea de Conturi, dar care nu le-a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2020; 2) Uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție numărul 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept începând cu data de 01.01.2018, respectiv cu data încadrării lor care au devenit judecători ulterior acestei date, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017; 3) Repararea prejudiciului produs prin acțiunea pârâților până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău și Curtea de Apel București; 4) Obligarea pârâților Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Pitești și Ministerul Justiției, respectiv al Curții de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău (în ceea ce o privește - pe reclamanta - B. pentru perioada anterioară datei de 01.01.2019) și a Curții de Apel București și Tribunalului Teleorman (în ceea ce îl privește pe reclamantul F. pentru perioada anterioară lunii martie 2020) la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018, respectiv data încadrării reclamanților care au devenit judecători ulterior acestei date - prezent, precum si în continuare; 5) Actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariate, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției cu privire la capătul de cerere referitor la plata sumelor reprezentând diferențe salariale, excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 2649/2021 din 12 octombrie 2021 a Tribunalului Dâmbovița – secția I Civilă s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Dâmbovița și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut că prin decizia Curții Constituționale nr. 290/26.04.2018: s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Așa fiind, constatând calitatea de pârât în prezenta cauză a Curții de Apel Ploiești, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, ca instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov – secția I Civilă, sub același număr de dosar.

Tribunalul Brașov a constatat că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Costești, instanță ce nu este nici competentă să soluționeze cauza și nici superioară tribunalului, ca instanță competentă material.

Totodată, a reținut că judecătoria unde își desfășoară activitatea reclamanții se află în circumscripția Tribunalului Argeș (competentă material să judece pricina), instanță chemată în judecată, în calitate de pârât.

S-a arătat că dispozițiile art. 127 alin. (2)

raportat la alin. (1) și (2) C. proc. civ. instituie o competență teritorială alternativă în situația în care pârâtul are calitatea de instanță de judecată, alegerea aparținând reclamantului, în acord cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 290/2018 a CCR, avută în vedere de către instanța inițial investită, s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale.

De asemenea, s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În paragraful 32 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidența aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților, eventualul disconfort al părții judecător creat prin ieșirea acestor cauze din circumscripția curții de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparțialității justiției și a intereselor legitime ale celeilalte părți. Astfel, indiferent dacă competența de soluționare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curții de apel, acestea vor fi soluționate de instanțe de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanțe de același grad din circumscripția aceleiași curți de apel, putând da naștere în aplicarea normelor legale unor situații neprevăzute la edictarea acestora".

Cum Judecătoria Costești, unde reclamanții își desfășoară activitatea, se află în circumscripția Tribunalului Argeș și a Curții de Apel Pitești, chemate ca pârâte în cauză, devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma interpretării instanței de contencios constituțional.

Așa fiind, prin sentința nr. 549/MAS/2022 din 12 mai 2022, pronunțată de Tribunalul Brașov – secția I Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Reclamanții A., B., C., D., E., F. au învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Argeș, Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Buzău, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Se reține că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Costești, instanță aflată în circumscripția Tribunalului Argeș, competent material să judece pricina, instanță chemată în judecată, în calitate de pârât.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal: "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

ind. 1 C. proc. civ.: "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Având în vedere că art. 127 alin. (1) și alin. (2)

ind. 1 C. proc. civ. vizează atât judecătorul, cât și instanța de judecată, calitatea de parte în proces a Tribunalului Argeș determină incidența acestor dispoziții legale.

Prin urmare, competența revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu acea curte de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Curtea de Apel Ploiești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Dâmbovița (instanța inițial învestită), este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Pitești, în circumscripția căreia se află Tribunalul Argeș (pârât în cauză), instanța care ar fi fost competentă potrivit legii (conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalul în a cărui circumscripție își are reclamantul domiciliul sau locul de muncă).

Așa fiind, sesizarea Tribunalului Dâmbovița s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (2)

C. proc. civ., întrucât reclamanții și-au manifestat opțiunea, determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Pentru rațiunile înfățișate, cu aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.