ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 885/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data numirii în calitate de auditor de justiție, respectiv 01.01.2018 și până la 31.12.2019 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru aceeași perioadă, sumă actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- în subsidiar, recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente, pentru perioada 01.01.2018 - 31.12.2019, prin raportare la valoarea de referință sectorială în cuantum de 484.18 RON și drepturile salariale efectiv încasate, obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, pentru această perioadă, sumă actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În motivare, reclamanții arată că, în perioada 01.01.2018-31.12.2019, au avut calitatea de auditori de justiție, iar prin Hotărârea CSM nr. 2102 din 19 decembrie 2019 reclamantul A. a fost numit în funcția de judecător stagiar începând cu 01.01.2020 și prin Hotărârea nr. 1327/19.12.2019 reclamanta B. a fost numită în funcția de procuror stagiar începând cu aceeași dată.

La termenul din data de 25.08.2021 instanța a dispus disjungerea cererii privind pe reclamanta B. si formarea unui nou dosar.

Prin sentința civilă nr. 5784 din 25.08.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Prahova.

În motivarea soluției, tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 269 din Codul Muncii și art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social potrivit cărora soluționarea conflictelor individuale de muncă este de competența instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Astfel, constatând că reclamantul nu avea domiciliul și nici locul de muncă în municipiul București, domiciliul acestuia fiind în Ploiești, județul Prahova, tribunalul a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin încheierea din 16 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția conexității și s-a dispus conexarea cauzei la dosarul nr. x/2021.

La termenul de judecată din 1 februarie 2022, tribunalul, a constatat că a fost conexat și dosarul nr. x/2021, și verificând competența, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, secția I civilă, raportat la dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 242 din 1 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ., întrucât Tribunalul Prahova are calitate de pârât în cauză iar reclamantul este judecător la Judecătoria Sinaia.

Prin învestirea Tribunalului București cu soluționarea cauzelor conexate instanța a constatat că reclamanții și-au manifestat opțiunea în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Prahova, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

În cauză se reține că, în dosarele conexate, reclamantul a solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și plata unor drepturi salariale aferente perioadelor când a avut calitatea de auditor de justiție precum și de judecător, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Institutul Național al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Gorj.

Prin urmare, reclamantul, în calitate de judecător la Judecătoria Sinaia la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul București cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Înalta Curte constată că în cauză relevantă este calitatea de pârât a Tribunalului Prahova, care potrivit normelor generale de jurisdicția muncii, respectiv art. 269 din Codul Muncii și art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social, ar fi fost competent să soluționeze cauza.

Însă, potrivit normelor speciale prevăzute la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma modificată potrivit Legii nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", și alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Întrucât în cauză, reclamantul a formulat cererea împotriva Tribunalului Prahova, instanța căreia i-ar fi revenit potrivit normelor generale de jurisdicția muncii competența să soluționeze cauza, Înalta Curte constată că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ., având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Prahova.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

În consecință, norma reglementează un drept de opțiune al reclamantului care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă, aplicând regula generală în materie de competență, fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

În cauză, Înalta Curte reține faptul că reclamantul, potrivit dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ., a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul București, aflat în circumscripția Curții de Apel București, învecinată Curții de Apel Ploiești.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale evocate, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv reclamantului, ceea ce înseamnă că, odată ce și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Ploiești, în a cărei circumscrimție se afla pârâtul Tribunalul Prahova, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând posibilitatea de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune, întrucât nu există nicio prevedere legală în acest sens.

Prin urmare, Înalta Curte constată că reclamantul, potrivit art. 116 C. proc. civ., a ales în mod definitiv să sesizeze una dintre instanțele deopotrivă competente, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Ploiești, Tribunalul București.

Față de considerentele anterior expuse, și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie 2022.