ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1980/2022

HOTĂRÂRE

11.10.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1980/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 2 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor de încadrare brute și a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute potrivit legii, pentru o perioada de 3 ani în urmă de la data introducerii cererii și în continuare, pentru viitor;

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor astfel cum au fost arătate la punctul 1, respectiv obligarea pârâților la calcularea și la alocarea sumelor necesare, precum și la plata acestora, pentru fiecare reclamant, pentru fiecare lună, începând cu 01.01.2019, respectiv 01.01.2021 și în continuare, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre indemnizațiile de încadrare brute și a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13 și indemnizațiile de încadrare brute și a celorlalte drepturi aferente efectiv plătite, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (5)

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 și interpretată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 și Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1531, 1535 din C. civ., art. 166 din Codul muncii.

Prin sentința civilă nr. 37/2022 din 18 ianuarie 2022, Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă competența soluționării acțiunii civile formulate de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mureș a reținut că, în materia competenței teritoriale de soluționare a cauzelor având ca obiect conflicte individuale de muncă, inclusiv salariale, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. prezintă un obiect de reglementare mai restrâns (limitat la cauzele în care reclamanți sau pârâți sunt, ca persoane încadrate în muncă, judecătorii, asistenții judiciari, procurorii sau grefierii; respectiv la cauzele în care reclamanți sau pârâți sunt instanțele de judecată aflate în raporturi de muncă) față de prevederile de drept comun al muncii cuprinse în art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, în opinia primei instanțe de conflict, prevederile de drept comun al muncii cuprinse în art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011 devin aplicabile ori de câte ori nu sunt întrunite ipotezele reglementate de dispozițiile speciale și derogatorii ale art. 127 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, instanța a reținut că nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., deoarece reclamanții, având calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Bacău (competent teritorial, potrivit dreptului comun al muncii) sau la o instanță inferioară acesteia.

De asemenea, a mai reținut că, în speță, nu pot primi aplicare nici dispozițiile speciale ale art. 127 alin. (2)

coroborate cu cele ale alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâții nu sunt instanțe de judecată competente să soluționeze cauza.

Ca atare, instanța de a apreciat că, în temeiul dispozițiilor imperative ale art. 1, art. 278 alin. (2) și art. 269 alin. (1) din Codul muncii, raportate la cele ale art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică (potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.), excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș este întemeiată.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, invocată din oficiu și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, în a cărui circumscripție se află atât locul de muncă al reclamanților (situat în municipiul Bacău), cât și domiciliul sau reședința acestora (aflate în același municipiu).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la 28 februarie 2022, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 767/2022 din 16 septembrie 2022, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție formulată de către reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în favoarea Tribunalului Mureș.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență iar, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului către Î.C.C.J., în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bacău, evocând aplicabilitatea considerentelor (punctul 68) din Decizia Î.C.C.J. nr. 31/2019 pronunțată într-un recurs în interesul legii, a apreciat că nu este competent, din punct de vedere teritorial, să judece prezenta cerere cu care a fost învestit prin declinatorul de competență.

Sub un prim aspect, instanța de conflict a reținut că reclamanții A., B. și C. au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău (reclamantul A. a funcționat anterior - 01.01.2019-09.10.2020 - în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești), că litigiul face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, în raport de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, iar din punct de vedere material competența aparține tribunalului, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, având în vedere calitatea reclamanților de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, instanța a constatat incidente în cauză dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Totodată, aplicând criteriile de stabilire a competenței teritoriale prevăzute de art. 127 C. proc. civ., prin raportare la calitatea reclamanților și pârâților din prezenta cauză, instanța de conflict a apreciat că, pentru soluționarea prezentei cauze, competența teritorială nu revine Tribunalului Bacău, reținând că situațiile premise reglementate de textul de lege menționat sunt îndeplinite în cauză, prin raportare la calitatea părților.

Astfel, instanța a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., dacă un procuror are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței de la Parchetul la care funcționează sau dacă funcționează la un Parchet de grad superior instanței competente, va sesiza o instanță competentă material din raza unei curți de apel învecinate.

Având în vedere calitatea reclamanților și locul de muncă al acestora, a reținut că, în mod legal aceștia au sesizat Tribunalul Mureș, instanță competentă material din raza unei curți de apel învecinate.

În altă ordine de idei, Tribunalul Bacău a constatat că niciunul dintre pârâți nu a invocat excepția de necompetență teritorială prin întâmpinare.

Astfel, a apreciat că doar în cazul introducerii cererii de chemare în judecată la o "instanță la care își desfășoară activitatea" reclamanții (în ipoteza prevăzută de art. 127 alin. (1), coroborat cu art. 127 alin. (3) C. proc. civ.) necompetența este de ordine publică și poate fi invocată din oficiu de către instanțe, însă în ipoteza în care reclamanții au optat pentru o instanță situată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea pe raza căreia își desfășoară activitatea, competența este de ordine privată, putând fi invocată de pârâți doar prin întâmpinare conform prevederilor exprese ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ., iar nu din oficiu de către instanță, menționând că raționamentul este susținut și de jurisprudența Î.C.C.J. (decizia nr. 2091/2014, S.C. I).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 3 octombrie 2022, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Mureș și Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect plata unor drepturi salariale solicitate de către reclamanți, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Față de obiectul acțiunii, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, competența materială revine în primă instanță tribunalului.

Cât privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., aceste prevederi legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Totodată, se reține că Legea nr. 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când persoanele mai sus amintite au calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care acestea își desfășoară activitatea.

Or, așa cum s-a reținut mai sus, reclamanții își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

Prin urmare, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți nu este de competența judecătoriei, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Totodată, se reține că aceasta nu poate fi determinată nici în conformitate cu art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., instanța de judecată competentă să soluționeze cauza neavând calitate de pârâtă în dosar.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Prin urmare, având în vedere că locul de muncă al reclamanților este în județul Bacău, iar majoritatea acestora au domiciliul în același județ, rezultă că Tribunalul Bacău este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.