ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 682/2021

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanții A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș, cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților, la plata diferențelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de către reclamanți și cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite începând cu data de 24.07.2017 și în continuare, pentru viitor, a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivit legii (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006, respectiv un coeficient de multiplicare de minim 19,000) sume actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la înlăturarea în integralitate a efectelor situației discriminatorii în care se află reclamanții prin emiterea ordinelor specifice de reîncadrare a acestora și de recalculare a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la coeficienții de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivit legii (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006, respectiv un coeficient de multiplicare de minim 19,000) începând cu data de 24.07.2017 (data publicării în M.Of. a decretului de numire în funcția de judecător pentru reclamanții B. și A.); începând cu data de 06.12.2018 (data publicării în M.Of. a decretului de numire în funcția de judecător pentru reclamanta C.) și în continuare, pentru viitor;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la alocarea către ordonatorii secundari și terțiari de credite a fondurilor necesare efectuării plății sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri constând în diferențele de drepturi salariale obiect al prezentului litigiu.

Prin sentința nr. 401 din data de 29 iunie 2020 Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării acțiunii civile formulate de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții: Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiției, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că, raportat la capetele de cerere formulate, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, întrucât, din rațiuni de simetrie juridică, acțiunea prin care se solicită obligarea ordonatorului de credite de a emite un ordin de salarizare trebuie să aibă același regim juridic ca și acțiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis și care este considerat ilegal.

De asemenea, chiar și în ipoteza în care din perspectiva stabilirii drepturilor salariale acțiunea reclamanților s-ar afla sub incidența dispozițiilor Legii nr. 153/2017, soluția din speță ar fi aceeași, conform dispozițiilor art. 7 din Cap. 8 din Anexa V din Legea nr. 153/2017, competența materială de soluționare a cauzei aparținând Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 1277 din data de 24 noiembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat cauza privind pe reclamanții A., B., C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, spre competentă soluționare Tribunalului Mureș, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata în temeiul art. 134 C. proc. civ. și a înaintat cauza secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că obiectul litigiului dedus judecății îl reprezintă solicitarea reclamanților, judecători la Judecătoria Dragomirești, de plată a unor diferențe salariale, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006, ale Legii nr. 71/2015 și ale Legii nr. 62/2011, aceste drepturi bănești fiind izvorâte dintr-un raport de muncă.

Astfel, litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, iar cererea reclamanților nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și o solicitare de anulare a unor astfel de acte pentru a deveni aplicabile prevederile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și nici cele ale art. 7 alin. (1), sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții, magistrați în cadrul Judecătoriei Dragomirești (județul Maramureș), au solicitat, în principal, obligarea pârâților la recunoașterea stării de discriminare și la repararea prejudiciului produs, prin plata diferenței dintre suma plătită și suma ce ar fi trebuit să le fie plătită prin luarea în calcul a coeficienților de multiplicare stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13.

Înalta Curte constată că reclamanții nu supun judecății examinarea legalității unui act administrativ (nici tipic și nici asimilat, câtă vreme nu au făcut referire la vreun ordin de încadrare salarială pe care îl contestă și nici nu au pretins că au adresat o cerere pârâților pentru recunoașterea drepturilor pretinse).

De asemenea, desi reclamanții au inserat solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Justiției la "emiterea ordinelor specifice de reîncadrare a acestora și de recalculare a indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente", acțiunea formulată nu prezintă configurația unei contestații promovate potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reclamanții nu s-au prevalat de existența unei hotărâri a colegiului de conducere al curții de apel, prin care să le fi fost analizată contestația formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 anterior menționate, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București" și nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile legale anterior menționate sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanți, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

Prin urmare, competența soluționării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță pe care, de altfel, reclamanții au ales să o învestească inițial, având în vedere și dispozițiile art. 127 alin. (2

1

) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2021.