ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3202/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Alba Iulia, cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, următoarele:

- pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, a unei valori de referință sectorială de 440,154 RON (respectiv valoarea de referință sectorială recunoscută prin ordinele emise de ordonatorul principal Ministerul Justiției la care se adaugă o majorare de 8,5 % acordată conform O.G. nr. 13/2008);

- începând cu data de 01.12.2015 și pentru viitor, a unei valori de referință sectoriale de 484,169 RON (respectiv valoarea de referință sectorială recunoscută prin ordinele emise de ordonatorul principal Ministerul Justiției la care se adaugă o majorarea de 8,5 % acordată conform O.G. nr. 13/2008 și procentul de 10 % prevăzut de Legea nr. 293/2015), sume actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 1143/10.09.2019 a Tribunalului Alba s-au hotărât următoarele:

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor: Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Oradea și, pe cale de consecință:

S-a respins cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele: Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Oradea.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâții: Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Alba Iulia.

A fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune invocată de pârâții: Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia anterior datei de 05.03.2016 și pe cale de consecință s-a respins cererea reclamantei ca fiind prescrisă pentru această perioadă.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia și cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, și, în consecință:

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia să plătească în favoarea reclamantei, raportat la perioada în care a avut calitatea de angajator a acesteia, cu titlu de despăgubiri bănești, suma reprezentând diferența dintre drepturile salariale lunare încasate și cele cuvenite și datorate, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON, corespondent perioadei 05.03.2016 - 06.04.2017, sumă care urmează a fi actualizată cu indicele de inflație precum și dobânda legală penalizatoare corespondentă, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.

S-a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții: Tribunalul Satu Mare și Tribunalul Cluj ca fiind prescrisă, după care s-a respins în rest acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâta Curtea de Apel Alba Iulia și pârâtul Ministerul Justiției.

Prin decizia civilă nr. 1143/10.09.2019, Tribunalul Alba, a admis ca fondate apelurile declarate de pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1143/2019 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2019.

A anulat sentința atacată și în rejudecare:

A admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.

A declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj și Curtea de Apel Alba Iulia, cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12.06.2020, sub dosar nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 1118 din 05 noiembrie 2020, Tribunalului Timiș a hotărât următoarele:

A fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș.

S-a dispus declinarea competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

La data de 25.11.2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019.

Prin sentința nr. 157 din 11 februarie 2021, Curtea de Apel București, a admis excepția necompetenței materiale și, pe cale de consecină, a declinat soluționarea cauzei formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Alba Iulia și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, la Tribunalul Timiș, secția civilă și de litigii de muncă.

Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ pentru soluționarea conflictului de competență.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța a reținut că, în cauză reclamanții nu au atacat acte administrative, ordine de salarizare, ci au solicitat repararea prejudiciului constând în diferența dintre suma care i s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să i se plătească, ca drepturi salariale.

Mai susține instanța că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prin urmare, apreciind că litigiul este de dreptul muncii, instanța a considerat că Tribunalul Timiș, secția civilă și de litigii de muncă are competența materială și teritorială de soluționare.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, va reține, din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului că, reclamanta A., judecător în cadrul Curții de Apel Alba Iulia, a solicitat repararea prejudiciului constând în diferența dintre suma care ar fi trebuit să i se plătească, cu titlu de drepturi salariale, raportat la VRS 4440,154 RON respectiv 484, 169, actualizarea acestor sume cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată.

Așadar, raportul juridic pe care se grefează petitul acțiunii (plata unor despăgubiri derivând din drepturi salariale) este un raport juridic de muncă sui generis.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamată (judecător la Curtea de Apel Alba Iulia), având în vedere considerentele Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2016 (de soluționare a unui recurs în interesul legii) și nr. 23/2015 (pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), dar și împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale ale magistraților, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În aceste condiții, competent să soluționeze acțiunea reclamantei este tribunalul complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale și, dând eficiență și dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Tribunalul Timiș este instanța aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate celei în a cărei circumscripții se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Oradea, Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Satu Mare în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.