ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3876/2021

Ședința publică din data de 1 iulie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Satu Mare, ca prin hotărâre judecătorească:

- să fie obligați pârâții la reîncadrarea reclamanților, la recalcularea indemnizației brute lunare și a sporurilor prin includerea procentelor prevăzute de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, astfel: începând cu data de 9 aprilie 2015 și până la 30 noiembrie 2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 440,154 RON, iar începând cu data de 1 decembrie 2015 și până la zi, dar și pentru viitor, până la încetarea condițiilor de acordare, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,169 RON;

- să fie obligați pârâții la repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare;

Prin întâmpinare, pârâtul Tribunalul Mureș a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Maramureș întrucât Tribunalul Maramureș nu are competență în stabilirea indemnizațiilor de încadrare ale judecătorilor.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Apel Cluj a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Cluj și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

De asemenea, prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la obligarea la plata diferențelor salariale, iar raportat la data pentru care sunt solicitate drepturile salariale, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară celor 3 ani înaintea introducerii acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 850 din 18 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Mureș s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 628 din 18 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Oradea și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Oradea, ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și în privința capătului de cerere privind plata diferențelor salariale.

Totodată, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Maramureș, și Tribunalul Satu Mare.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să realizeze încadrarea salarială a reclamanților începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008 iar începând cu 01.12.2015 o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008 și aplicarea majorării de 10% prevăzute de Legea 293/2015.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Maramureș la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate dintre drepturile acordate reclamanților și cele stabilite potrivit prezentei hotărâri, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății.

Împotriva sentinței civile nr. 628 din 18 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară celor 3 ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, deși aceasta a fost invocată în termen de Ministerul Justiției prin întâmpinare.

În opinia sa, în raport de dispozițiile art. 2500, coroborat cu art. 2517 din C. civ. și art. 2524 din același cod, cererea de chemare în judecată este parțial prescrisă.

Pe fond, a arătat că nivelul maxim de salarizare, acordat retroactiv de ÎCCJ prin ordinele nr. 75 și 76 din 15.03.202018 emise în executarea sentinței civile nr. 1961/10.10.2017 a fost aplicat de Ministerul Justiției prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, care a fost, la rândul său, pus în executare efectivă, fiind emise ordine, cu anexele corespunzătoare, în temeiul căruia, judecătorii au primit indemnizațiile majorate începând cu luna iulie 2018, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioada 09.04.2015-31.06.2018, plata diferențelor rezultate urmând a se face potrivit O.U.G. nr. 3/2019.

În continuare, a susținut recurentul că O.G. nr. 13/2008 invocată ca temei de drept a prevăzut creșteri diferite ale valorii de referință sectorială, după cum era vorba de personalul salarizat în baza O.U.G. nr. 27/2006 sau de personalul salarizat în baza O.G. nr. 8/2007.

Astfel, enunțând prevederile art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, creșterea valorii de referință sectorială cu 8,5% solicitată de reclamanți a fost prevăzută prin O.G. nr. 13/2008 doar pentru categoria profesională a personalului auxiliar categorie care a și obținut hotărârile judecătorești favorabile invocate în prezența acțiune, reclamanții - judecători facând trimitere la personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești care au obținut hotărâri judecătorești în baza unor dispoziții legale aplicabile doar acelei categorii de personal.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 17 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente luând în considerare valoarea de referință sectorială de 440,154 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a valorii de referință sectorială de 484,169 RON începând cu data de 1 decembrie 2015, și plata retroactivă a acestor drepturi.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâtul Ministerul formulând critici de nelegalitate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență nepronunțarea primei instanțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, precum și la aplicarea corectă de către acesta a legii salarizării cu modificările și completările corespunzătoare, astfel că, în opinia sa, hotărârea recurată este dată cu greșita aplicare a normelor de drept material, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Cu privire la critica privind nepronunțarea primei instanțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară celor 3 ani înaintea introducerii acțiunii, raportat la data pentru care sunt solicitate drepturile salariale, Înalta Curte constată că pârâtul Ministerul Justiției a invocat această excepție, prin întâmpinare, însă prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la obligarea acestuia la plata diferențelor salariale, astfel că în mod corect nu s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară celor 3 ani înaintea introducerii acțiunii, invocată de acesta prin întâmpinare.

Pe fondul recursului, instanța de control judiciar constată că, în mod corect a constatat prima instanță că diferendul născut din emiterea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților privește incidența dispozițiilor 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, soluția instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

Așa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtei în în sensul că nu poate fi reținută nelegalitatea actelor administrative contestate apare ca nefondată.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a menționat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâta a aplicat dispozițiile legale antereferite, însă valoarea concretă și corectă a VRS trebuie să fie cea de 440,15 RON (405 + 4% + 4,5%), respectiv 484,18 RON (440,15 + 10%), întrucât dispozițiile O.G. nr. 13/2008 stabileau:

"art. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".

"art. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese așadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor.

Totodată, în ceea ce privește obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actelor normative menționate anterior și de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că reclamanții au depus la dosar hotărâri judecătorești cu privire la care au arătat că au fost valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.

Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, interpretarea recurentului-pârât privind greșitul raționament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încalcarii dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce privește stabilirea valorii de referință sectorială de 440,15 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 484,16 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, nu pot fi primite.

Așa fiind, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 628 din 18 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX - a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 iulie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.