Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.07.2021
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3876/2021

HOTĂRÂRE
01.07.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3876/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 1 iulie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 628 din 18 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX - a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 1 iulie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1593/2021
Ședința publică din data de 16 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregis
ÎCCJ 2021-01-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 162/2021
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul aceste
ÎCCJ 2021-05-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3274/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistra
ÎCCJ 2023-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2429/2023
Ședința publică din data de 10 mai 2023 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a I
ÎCCJ 2022-10-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4363/2022
Ședința publică din data de 4 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă