ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2429/2023

Ședința publică din data de 10 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 10.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe MINISTERUL JUSTIȚIEI și au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să admită plângerea formulată împotriva Ordinului ministrului justiției nr. 3334/C din 24.08.2020 și a adresei nr. x/2020 din 14.10.2020 și să dispună următoarele:

1.anularea anexelor la ordinul ministrului justiției nr. 3334/C din 24.08.2020, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.12.2016;

2.reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale, în perioada de referință menționată în ordin, precum și pentru viitor, pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

3.obligarea pârâtului MJ la plata diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizației cuvenite potrivit pct. 1, sume actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1439 de la data de 18.10.2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea, formulată de reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca nefondată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 1439 de la data de 18.10.2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în termenul legal, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac formulate în prezenta cauză, cu casarea sentinței civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

Au susținut că prima instanță nu a analizat și nu a aplicat în cauză legislația specifică privind egalizarea salariilor, în special art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 și art. 126 din Constituția României, în condițiile în care, conform pct. 37 al Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, instituțiile și autoritățile publice au obligația ca, până la adoptarea unei soluții legislative, să aplice în mod direct dispozițiile constituționale în privința stabilirii nivelul maxim al salarizării.

De asemenea, instanța de fond nu a făcut corecta aplicare în cauză a jurisprudenței obligatorii a Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație si Justiție (ÎCCJ), în special a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 36/2018 a ICCJ, cu privire la egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor de încadrare ale personalului din cadrul Familiei ocupaționale "Justiție".

Astfel, din punctul de vedere al modului de calcul al salariului, personalul de probațiune se afla în exact aceeași situație juridică cu cea a celorlalte categorii profesionale din cadrul sistemului judiciar, iar, încă din luna august 2016, acest personal a fost salarizat pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON.

Ulterior, salarizarea pe baza unei VRS majorată s-a generalizat la nivelul întregii Familiei ocupaționale "Justiție", astfel că, la acest moment, aproape toate categoriile de personal sunt salarizate pe baza unei VRS de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, în acest sens fiind emise acte administrative de salarizare de către ordonatorii de credite și fiind pronunțate numeroase hotărâri judecătorești definitive, cu aplicabilitate generală, de către instanțele de judecată.

Având în vedere faptul că la nivelul sistemului judiciar există în acest moment categorii de personal care sunt salarizate conform acestei VRS majorate, conform obligativității instituite prin legislația și jurisprudența în materie, este necesar ca și salariile celorlalte persoane să fie stabilite la nivel maxim, prin raportare la VRS unică, în sumă de 605,225lei.

În motivare, au mai arătat că cererea de chemarea în judecată pe care au formulat-o se bazează nu pe identitatea de statut sau de funcție, ci pe identitatea modului de salarizare, sens în care cele două categorii de personal se află în exact aceeași situație juridică, relevantă din punctul de vedere al obiectului prezentei cauze. Astfel, dincolo de deosebirile de statut, cele două categorii profesionale aveau, în perioada care face obiectul prezentei cauze, un mod de salarizare identic, prevăzut de lege și bazat pe raportarea Ia valoarea de referință sectorială (VRS), care, potrivit legii, avea un cuantum unic Ia nivelul întregului sistem judiciar. Din acest punct de vedere, în contradicție cu instanța de fond, susținem că, din punctul de vedere al salarizării, personalul asimilat și cel de probațiune se aflau în situații profesionale identice.

Până la intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017 și, în anumite condiții, și ulterior acestui moment, specificul salarizării în cadrul întregii Familii ocupaționale "Justiție" consta în faptul că veniturile tuturor categoriilor profesionale erau calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială unică, care avea și are același cuantum pentru toate categoriile profesionale vizate.

Valoarea de referință sectorială a fost stabilită printr-o dispoziție legală unică pentru întreaga familie ocupațională "Justiție", fără a exista vreo diferențiere raportată la tipul funcției deținute, cuantumul indemnizației de încadrare/salariului de bază fiind obținut, pentru toate funcțiile din cadrul familiei ocupaționale, prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referință sectorială, care trebuie să aibă același nivel pentru toate funcțiile.

În cadrul Deciziei nr. 794/2016, Curtea Constituțională a statuat că, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, nu poate exista o salarizare diferită, prin urmare raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare putând rezulta exclusiv din aplicarea unor coeficienți de multiplicare diferiți, specifici fiecărei funcții și fiecărui grad profesional.

Având în vedere obligația egalizării la nivel maxim a salariilor în cadrul întregii familii ocupaționale, dacă prin O.U.G. nr. 20/2016 legiuitorul ar fi dorit mărirea doar a salariilor personalului de probațiune ar fi făcut-o prin majorarea coeficienților de ierarhizare și nu prin majorarea cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare. Coeficienții de ierarhizare, prevăzuți în Cap. VII din Anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 284/2010 și în Cap. VII din Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, pentru personalul de probațiune au rămas neschimbați. In aceste condiții, prin majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare ale acestui personal a fost majorat, în fapt, cu 25%, cuantumul VRS care stă la baza calculării drepturilor salariate ale personalului de probațiune, dar și ale tuturor angajaților din sistemul judiciar, VRS pe baza căruia ar trebui efectuată egalizarea la nivel maxim a salariilor din întreaga Familie ocupațională "Justiție".

Au susținut recurenții că argumentul invocat de instanța de fond, potrivit căruia majorarea de 25% se raportează la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016 și nu la VRS nu poate fi primit, atât timp cât indemnizația de încadrare brută lunară, care stă la baza calculării salariului aferent lunii iulie 2016, este formată, în fiecare caz în parte, din coeficientul de referință sectorială înmulțit cu cuantumul VRS.

Este obligatorie egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim, iar nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv a Familiei ocupaționale "Justiție".

Or, la acest moment, în cadrul sistemului judiciar există magistrați, personal asimilat și grefieri care sunt salarizați, potrivit unor hotărâri judecătorești definitive și/sau executorii, precum și unor acte administrative de salarizare, prin raportare la o VRS în cuantum de 605,225 Iei, începând cu data de 01.08.2016.

În motivarea recursului se mai prevalează recurenții de ceea ce a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la principiul echității și al coerenței care denotă în mod esențial asumarea de către legiuitor a egalității de tratament juridic, respectiv un tratament juridic echitabil si nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar care desfășoară muncă de valoare egală, în sensul de a se asigura acestora, prin aplicarea dispozițiilor legii de salarizare, o remunerație egală.

Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv. în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 794/2016.

Pentru toate aceste considerente, au arătat recurenții că se impune admiterea căii de atac.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Justiției nu a depus întâmpinare însă a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind parțial prescrisă și parțial lipsită de interes.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., pentru următoarele considerente:

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea anexelor la ordinul ministrului justiției nr. 3334/C din 24.08.2020, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.12.2016, și reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale, în perioada de referință menționată în ordin, precum și pentru viitor, pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016).

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că între reclamanți și personalul din probațiune nu există, sub aspectul salarizării, o situație juridică identică/similară. Acest lucru rezultă cu evidență și din reglementarea diferită a salariilor de bază prin Legea nr. 153/2017, în sensul că salariul de bază al reclamanților este stabilit prin capitolul I din Anexa V, iar salariul personalului de probațiune, prin capitolul VII al aceleași anexe, situația reglementării fiind similară și în vechea Lege nr. 248/2010, dar și în conținutul Legii nr. 330/2009, în prezent abrogate.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin motivele de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că prin soluția pronunțată instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, respectiv a dispozițiilor privind egalizarea salariilor, în special art. 1 alin. (4), art. 16, art. 124 și art. 126 din Constituția României, prin raportare la considerentele par. 37 al Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în raport de acest motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă, prin raportare și la situația de fapt prezentată de recurenții - reclamanți care nu se circumscrie premiselor egalizării drepturilor salariale.

Practica instanțelor de judecată în cauze similare celei a recurenților a cunoscut soluții jurisprudențiale diferite însă generalizarea aplicării VRS 605.225lei a fost constatată după pronunțarea și motivarea Deciziei nr. 55/2021 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie ulterioară emiterii soluției pe fondul pricinii.

Recurenții din prezenta cauză au criticat sentința civilă atacată din perspectiva unei aplicări greșite a jurisprudenței ÎCCJ și a considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 care ar conduce la ideea că apartenența la aceeași familie ocupațională și subordonarea în fața aceluiași ordonator de credite ar determina egalizarea prevăzută de art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015.

În ceea ce privește par. 31 al Deciziei nr. 794/2016, Înalta Curte, apreciază că acesta trebuie corelat cu celelalte considerente ale hotărârii, din care rezultă că instanța de contencios constituțional nu s-a abătut în niciun fel de la premisele egalizării statuate de legiuitor prin art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015, astfel că situația personalului bugetar care solicită egalizarea să fie identică celei la care se raportează. Acest lucru rezultă din întreaga expunere a considerentelor deciziei, dar mai ales din paragraful 30 al motivării, în care, se analizează principiul egalității în fața legii, prin raportare la norma criticată pentru neconstituționalitate.

Premisele egalizării la care se referă textul de lege nu pot avea în vedere două categorii profesionale distincte, chiar dacă fac parte din aceeași familie ocupațională și sunt subordonate aceluiași ordonator principal de credite.

Mai mult decât atât, considerentele primei instanțe sunt corecte din perspectiva celor reținute cu privire la baza de calcul a majorării cu 25%, indicând că aceasta se raportează la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016, iar nu la VRS, așa cum în mod neîntemeiat au susținut recurenții în cadrul memoriului de recurs.

Distincția din punct de vedere al salariului între funcția recurenților și cea a consilierului de probațiune rezultă și din modul de reglementare al celor două funcții cuprins în Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale recurenților fiind menționate la cap. I al Anexei V iar ale consilierului de probațiune la cap. VII al Anexei V.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că acțiunea reclamanților nu era întemeiată nici din perspectiva susținerii că, prin efectul art. III din O.U.G. nr. 20/2016, s-ar fi recunoscut în favoarea personalului din probațiune, subordonat aceluiași ordonator principal de credite, dreptul de a i se calcula salariul de bază prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare decât cea deja recunoscută pentru magistrați și personalul auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești.

Recurenții-reclamanți nu pot invoca discriminarea în stabilirea sporurilor la nivel maxim prin raportare la personalul din familia ocupațională "Justiție" ca motiv de recurs întrucât o eventuală discriminare în acest caz ar rezulta din lege.

Așa cum prevede art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

(2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin, (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."

Prin prisma condițiilor enunțate anterior, un tratament diferențiat devine discriminatoriu numai dacă determină distincții între persoane aflate în situații analoage și comparabile, astfel încât unele dintre acestea sunt tratate diferit din cauza apartenenței la o categorie care constituie și motivul tratamentului diferențiat.

Or, prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți a statuat la par. 89 "existența unor diferențe de venit lunar între angajații care prestează aceeași activitate și au aceeași vechime în muncă și în funcție, dar care își desfășoară activitatea în instituții publice diferite, nu este contrară principiului egalității în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabilește diferențe în ceea ce privește salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții identice sau asemănătoare, dar la autorități sau instituții publice diferite."

Prin urmare,în cauza de față nu se poate reține discriminarea din perspectiva faptului că nu este întrunită premisa discriminării, respectiv situația juridică a personalului bugetar care solicită egalizarea să fie identică celei la care se raportează.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanții D., F., E., B., A. și C., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții D., F., E., B., A. și C. împotriva sentinței civile nr. 1439 din 18 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20 decembrie 2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.