ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5313/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX- a contencios administrativ și fiscal la data de 02.07.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. au chemat in judecata pe pârâții Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justiție, Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație si Justiție, secția Parchetelor Militare, Ministerul Apărării Naționale si Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: 1) Reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale începând cu data de 1 august 2016 -31.12.2017, pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016); 2) Obligarea pârâților la plata diferențelor bănești corespunzătoare, actualizate cu indicele de inflație și la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; 3) Obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale să asigure în bugetul parchetelor militare sumele corespunzătoare.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1093 din 28 octombrie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism, ca lipsita de obiect. A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru diferențele salariale aferente perioadei 01.08.2016-22.01.2017. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Apărării Naționale. A admis in parte acțiunea introdusă de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație si Justiție, secția Parchetelor Militare, Ministerul Apărării Naționale si Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism. A obligat paratul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justiție, la emiterea unor noi ordine prin care sa recalculeze drepturile salariale ale reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 23.01.2017, astfel: pe baza unei VRS de 484,18 RON; prin majorarea indemnizației lunare brute de încadrare (rezultate pe baza unei VRS de 484,18 RON), cu 25% potrivit art. III din O.U.G. nr. 20/2016. A obligat parata Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism la plata către reclamantul G. a diferenței dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus si cele încasate pe perioada 23.01.2017-28.02.2017, actualizate cu inflația si cu dobânda legala, calculate de la data scadentei fiecărei obligații lunare de plata, pana la data plății efective a diferențelor. A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație si Justiție-Sectia Parchetelor Militare la plata către reclamantul G. a diferenței dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus si cele încasate pe perioada 01.03.2017-31.12.2017, actualizate cu inflația si cu dobânda legala, calculate de la data scadentei fiecărei obligații lunare de plata, pana la data plății efective a diferențelor. A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație si Justiție, secția Parchetelor Militare la plata către ceilalți reclamanți (cu excepția reclamantului G.) a diferenței dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus si cele încasate pe perioada 23.01.2017-31.12.2017, actualizate cu inflația si cu dobânda legala, calculate de la data scadentei fiecărei obligații lunare de plata, pana la data plății efective a diferențelor. A respins acțiunea in privința diferențelor salariale aferente perioadei 01.08.2016-22.01.2017, ca prescrisa. A respins acțiunea introdusă împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naționale, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile au formulat recursuri pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 3.1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinței recurate, admiterea excepției lipsei de obiect și respingerea capătului de cerere privind recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, ca rămas fără obiect și respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: În esență, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, ale art. 1 alin. (1) și (2) și art. 3 1 alin. V-V din O.U.G. nr. 57/2015, ale Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, ale Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 și nr. 36/2018, precum și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, ceea ce atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ. și art. 194 lit. c) C. proc. civ., invocă excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, excepție de fond, absolută și peremptorie. Conform art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON. De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. Prima instanță a apreciat că valoarea de referință sectorială de 605,225 RON trebuie stabilită prin raportare la majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, însă, majorarea anterior menționată vizează cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu valoarea de referință sectorială. Recalcularea drepturilor salariale ale personalului de probațiune, prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată, se realizează prin aplicarea creșterii de 25% la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acesteia la valoarea de referință sectorială. Majorarea de 25% nu poate fi aplicată prin extrapolare la valoarea de referință sectorială. În plus, recurentul-pârât face trimitere la considerentele deciziei civile nr. 286 din 24.06.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Apel Timișoara și la considerentele Decizie nr. 944 din 04.11.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2020 de către Curtea de Apel Timișoara, susținând că toate argumentele expuse infirmă susținerile instanței de fond în sensul că la nivelul familiei ocupaționale Justiție există, la acest moment, personal care este salarizat corespunzător unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON. Reclamanții nu pot beneficia de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, întrucât nu fac parte din categoria personalului de probațiune. Acordarea majorării în discuție doar unei categorii profesionale reprezintă opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare. Trebuie subliniat că, prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp". Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de baza, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006). In jurisprudența sa, C.E.D.O. a reținut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hotărârea din 08.11.2005, pronunțată în cauza Kechko c. Ucrainei). De asemenea, aceeași instanță a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza JVieczorek c. Poloniei). Toate aceste statuări ale Curții Constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză. IV. În conformitate cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "personalul din (...) celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel (...), care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treqptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Potrivit art. 3 1 alin. (1) 3 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, "în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de baza indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate". Or, la data publicării Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și drepturile acordate de prima instanță. 3.2. Direcția de Investigate a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1093 din 28 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios adm ilustrativ și fiscal in dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței civile, pentru următoarele motive: Majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015, vizează cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu valoarea de referință sectorială. În acest sens, conform art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimite art. III din O.U.G. nr. 20/2016, "începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență sociala, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014(...)se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015". Așadar, recalcularea drepturilor salariale ale personalului de probațiune, prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată, se realizează prin aplicarea creșterii de 25% la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acesteia la valoarea de referință sectorială. Recurenta-pârâtă susține că majorarea de 25% nu poate fi aplicată prin extrapolare la valoarea de referință sectorială și face trimitere la considerentele deciziei civile nr. 286/24.06.2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara și ale deciziei nr. 289 din 07.06.2005 pronunțate de Curtea Constituțională. Reclamanții(procurori și personal auxiliar de specialitate) nu pot beneficia de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, întrucât nu fac parte din categoria personalului de probațiune. Acordarea majorării în discuție doar unei categorii profesionale reprezintă opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare. Recurenta subliniază că, prin deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În conformitate cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "(...)personalul din(...)celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel(...), care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Potrivit art. 3 1 alin. (1) 3 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, prin instituție sau autoritate publică se înțelege acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu ..., iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate". Or, la data publicării deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și drepturile pretinse de reclamanți. Prima instanță a admis pretențiile reclamanților reținând că există hotărâri judecătorești prin care a fost recunoscută și unor magistrați majorarea valorii de referință sectorială de 484,18 RON cu 25%, prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, precum și în considerarea deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale (pag. 8 alin. (4). Reținând incidența deciziei Curții Constituționale nr. 794/21.12.2016, instanța de fond a apreciat că salariile de bază/indemnizațiile de încadrare ale reclamanților trebuie sa fie recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON (anume VRS de 484,18 RON majorat cu 25%) reprezentând nivelul maxim stabilit în cadrul familiei ocupaționale Justiție. În fine, aportat la soluția de respingere ce se impune a fi dată cererii principale deduse judecății, în temeiul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., recurenta solicită respingerea cererilor accesorii de obligare la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație, precum și plata dobânzii penalizatoare.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a depus întâmpinare/concluzii scrise, solicitând, în esență, admiterea recursului formulat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt nefondate. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Reclamanții, în calitate de calitate de procurorii militari, respectiv grefieri, desfășurând o activitate în perioada 23.01.2017-31 decembrie 2017, în cadrul unor unității de parchet militar, al căror ordonator terțiar de credite este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare au solicitat: reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale începând cu data de 1 august 2016 -31.12.2017, pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) și obligarea pârâților la plata diferențelor bănești corespunzătoare, actualizate cu indicele de inflație și la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin cererile de recurs recurenții-pârâți au invocat excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, în raport de emiterea Ordinului nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe fondul recursului, în esență, ambii recurenți au susținut că sentința este dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale aplicabile încadrărilor salariale ale reclamanților. Astfel, în opinia acestora, modalitatea de aplicare a creșterii de 25% propusă de intimați, prin care se obține o VRS de 605,225 RON este eronată și pierde din vedere faptul că această creștere a vizat expres și exclusiv cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii în probațiune, iar nu o VRS aplicabilă familiei ocupaționale justiție, astfel că nu se aplică categoriei profesionale a procurorilor; la momentul de referință nu există în cadrul familie ocupaționale justiție personal care să beneficieze de indemnizația de încadrare calculată și plătită prin raportare la o VRS 605,225 RON; procentul de 25% nu se aplică sporurilor și altor elemente ale salariilor și nu se poate aplica prin extrapolare la VRS, nefiind aplicabilă Decizia nr. 794/2016 a CCR privind nivelul maxim de salarizare care trebuie să se stabilească prin raportare la aceeași VRS, critici pe care instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. În primul rând, Înalta Curte constată netemeinicia excepției lipsei de obiect a capătului de cerere privind recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 astfel cum a fost invocată de recurenți. Conform art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON. De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. Or, în prezenta cauză s-a solicitat reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale ale reclamanților începând cu data de 1 august 2016 -31.12.2017, pe baza unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), astfel că nu se poate reține că este lipsit de obiect acest capăt de cerere. Pe fondul recursului, se constată că diferendul născut din stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților privește incidența dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat: « Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări: 1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins: "(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că: «

La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins: "(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. (1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015. Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare." Totodată, soluția instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor. Așa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație, aspecte care au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad. Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015. Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În cuprinsul deciziei s-a menționat că: "Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim." Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică. Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare". Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătorești în cauză, "stabilirea" indemnizației s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes, iar nu în baza unor situații punctuale și personale. Totodată, hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referință sectorială care prin definiție vizează aplicabilitatea aceluiași criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reținut Î.C.C.J. în decizia antereferită, precum și în Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71). În aceste condiții, devin pe deplin valabile concluziile Î.C.C.J., potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestei reglementări (pct. 73 din Decizia nr. 7/2019). Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede și în anul 2018 și 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare. Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt și dispozițiile legale incidente, astfel că valoarea concretă și corectă a valorii de referință sectoriale trebuie să fie cea de 605,225 RON, respectiv valoarea sectorială de 484,18 RON (405 + 4% + 4,5% = 440,15, respectiv 440,15 + 10% = 484,18 RON), la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G nr. 20/2016, în condițiile în care aplicabilitate generală are doar elementul component al indemnizației de încadrare/salariului de bază reprezentat de valoarea de referință sectorială, ca reper unic, de referință în sectorul în care este incident. Astfel, dispozițiile O.G. nr. 13/2008 prevăd următoarele: "art. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune; art. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008". Reiese, așadar, prin coroborare cu toate dispozițiile legale, astfel cum au fost reținute anterior, că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor. Totodată, art. III din O.U.G nr. 20/2016 stabilește că "începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016", iar art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 prevede că "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015." În fine, nu poate fi reținută nici critica referitoare faptul că reclamanții nu pot beneficia de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, întrucât nu fac parte din categoria personalului de probațiune, fiind corectă concluzia instanței de fond în sensul că personalul de probațiune din cadrul Ministerului Justiție face parte din aceeași categorie profesională/familie ocupațională cu personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor), iar nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești existent la nivelul de familie ocupațională a "Justiției" la data de 23.01.2017 include valoarea sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016. În ceea ce privește obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actele normative menționate anterior și de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că intimații-reclamanți au depus la dosar practică judiciară cu privire la care s-a arătat că au existat reîncadrări salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială într-un cuantum care cuprinde majorările stabilite de O.U.G. nr. 26/2016 în sensul solicitat în prezenta cauză. Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, interpretarea recurenților-pârâți privind greșitul raționament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON (484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G nr. 20/2016), nu pot fi primite, pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justitie având obligația să emită ordinul de salarizare în ceea ce îi privește pe reclamanți, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele formulate de recurenții-pârâți nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE,