ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 977/2021

HOTĂRÂRE

13.04.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 977/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 9 iunie 2020, pe rolul Tribunalului Alba sub nr. dosar x/2020, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Satu Mare și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal, următoarele: obligarea pârâților începând cu data de 24.12.2019 pentru reclamanții de ord. 1, 2, 4, iar pentru reclamanta de ordinul 3 începând cu 08.08.2018, și în continuare, pe viitor, și după intrarea în vigoare a Legii 153/2017, la acordarea majorărilor salariale la salariul de bază prevăzute prin art. III din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv creșterea cu 25% a VRS de 484 rezultând astfel un VRS de 605,225 RON; obligarea pârâților la stabilirea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu datele arătate la punctul 1 și în continuare, pe viitor și după intrarea în vigoare a Legii 153/2017 și repararea prejudiciului prin obligarea pârâților la plata începând cu datele menționate mai sus și până la data plății efective a diferențelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 605,225 RON și venitul efectiv plătit, sume care să fie actualizate la rata inflației, la care să se adauge și dobânda legală penalizatoare.

În subsidiar, reclamanții au solicitat reîncadrarea reclamanților și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu data: - pentru reclamanții de ordin 1, 2, 4, - 24.12.2019; - pentru reclamanta de ordin 3 - 08.08.2018 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 2031/25.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Alba, având în vedere că reclamanta E. are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Vatra Dornei, astfel cum rezultă din adeverința nr. x/2020 emisă de Judecătoria Vatra Dornei a constatat că nu este competentă să soluționeze prezentul litigiu, în consecință, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de această reclamantă și înregistrarea acesteia în sistemul Ecris, sub număr de dosar nou.

În urma disjungerii cererii formulate de reclamanta E. s-a format dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Alba.

Prin sentința civilă nr. 2032/2020 din 25 noiembrie 2020, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și, în baza art. 132 C. proc. civ., a declinat în favoarea Tribunalului Mureș competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta E. în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a constatat că reclamanta E. este judecător la Judecătoria Vatra Dornei, aflată în circumscripția Curții de Apel Suceava, astfel cum rezultă din adeverința nr. x/3.11.2020 emisă de Judecătoria Vatra Dornei.

În drept, instanța a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o competență teritorială, care deși facultativă, este o competență teritorială de ordine publică, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., pe care judecătorul are obligația de a o invoca chiar și din oficiu potrivit art. 131 raportat la art. 247 C. proc. civ.

Având în vedere că reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Vatra Dornei și față de susținerile mandatarei sale în sensul că ar dori ca prezenta cerere să fie soluționată de Tribunalul Mureș, instanță învecinată Curții de Apel Suceava, în temeiul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în limitele declarate constituționale prin decizia nr. 290/26.04.2018 pronunțată de Curtea Constituțională a României, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Mureș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la data de 8 decembrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 154/2021 din 4 februarie 2021, Tribunalul Mureș, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanta E. în favoarea Tribunalului Alba. Totodată, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Vatra Dornei, iar prezentul litigiu, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, prin care se solicită recalcularea indemnizației de încadrare, are natura juridică a unui litigiu de muncă.

Din dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă, reclamantul are dreptul de opțiune între instanța locului domiciliului sau a locului de muncă, a reținut instanța. Ambele locuri se găsesc în județul Suceava, iar din perspectiva competenței teritoriale de drept comun în materia litigiilor de muncă, instanța abilitată să soluționeze pricina ar fi Tribunalul Suceava.

Dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, în calitate de reclamant sau de pârât, reglementarea cuprinsă în acest text de lege instituind și o soluție legală în materie de competență teritorială, în favoarea instanțelor judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea persoana în cauză.

A reținut tribunalul că alegerea făcută de reclamantă, în favoarea unei alte instanțe decât cele competente alternativ, dar situată în raza unei curți de apel mai îndepărtate, coroborat cu împrejurarea că pârâții nu au invocat necompetența teritorială de ordine privată a acestei instanțe, a făcut ca aceasta să devină exclusiv competentă, iar competența teritorială a acesteia s-a consolidat.

În acest context s-a reținut că Tribunalul Alba a invocat necompetența materială într-o situație în care aceasta era de ordine privată, iar pârâții nu au avut nicio manifestare de voință în acest sens.

În cauză, raportat la art. 59 din C. proc. civ. s-a avut în vedere că toți reclamanții acționează în virtutea aceleiași calități (aceea de judecători), că temeiul de drept și motivarea în fapt a cererii este aceeași pentru fiecare reclamant, iar obiectul cererii constă în recunoașterea unor drepturi de natură salarială de același tip. Drept consecință, cea de-a doua instanță a apreciat că, în speță, devin aplicabile prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanșat de către reclamanta E. (având calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Vatra Dornei) împreună cu alți judecători.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216, "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.."

În conformitate cu dispozițiile art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

Cum drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanți, în calitate de salariați, se întemeiază pe aceleași temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, există o strânsă legătură între pretențiile acestora, astfel că dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile în cauză.

Dată fiind configurația raportului litigios dedus judecății, Înalta Curte constată că Tribunalul Alba a fost în mod corect și legal sesizat, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului.

Așadar, întrucât, la data învestirii sale cu soluționarea litigiului, Tribunalul Alba a fost legal sesizat, în virtutea dispozițiilor art. 269 Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, față de împrejurarea că, în caz de disjungere, instanța de judecată rămâne competentă, Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția I civilă.