ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 371/2023

HOTĂRÂRE

21.02.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 371/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 21 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 28.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

- obligarea pârâților la înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizațiilor lunare de încadrare și asupra celorlalte drepturi aferente, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, recalcularea și plata indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01 august 2016 la zi, și în continuare;

- obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, începând cu 01.08.2016, a diferenței dintre venitul solicitat și venitul efectiv plătit, cu înlăturarea plafonării instituite asupra drepturilor salariale, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, cu obligarea și la alocarea fondurilor necesare plății sumelor de bani;

- recunoașterea stării de discriminare și repararea prejudiciului cauzat prin maniera eronată de aplicare a legii, fără emiterea unui nou ordin de salarizare.

În drept, reclamanții au invocat Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 2506 C. civ., art. 2537 pct. 1 și următoarele C. civ., art. 2541 C. civ., jurisprudența menționată în cuprinsul motivării.

La termenul de judecată din data de 12.10.2022, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Alba.

Prin sentința civilă nr. 2178/2022 din 12 octombrie 2022, Tribunalul Alba, secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat la Tribunalul Timiș – secția civilă, spre competentă soluționare, cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Finanțelor Publice și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Alba a reținut că, la data introducerii cererii de chemare în judecată – 28.02.2022 – reclamanții, cu excepția reclamantului C. care a desfășurat activitate ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fiind eliberat din funcție ca urmare a pensionării la data de 01.01.2022, își desfășoară activitatea ca procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

De asemenea, a mai reținut că prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale.

Evocând dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, prima instanță de conflict a apreciat că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are dreptul de opțiune între instanța de la locul domiciliului acestuia și instanța de la locul său de muncă, aceste prevederi legale consacrând o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției salariaților.

În cazul de față, a reținut că, atât domiciliul reclamanților, cât și locul de muncă al acestora, se află în Municipiul Timișoara, astfel încât, din perspectiva textelor de lege mai sus menționate, care reprezintă dreptul comun în materie, competența materială și teritorială de soluționare a pricinii aparține Tribunalului Timiș.

În ceea ce privește statutul reclamanților (de procurori), prima instanță de conflict a apreciat că acesta este lipsit de relevanță sub aspectul stabilirii instanței competente din punct de vedere teritorial, în cauză nefiind incidente prevederile art. 127 C. proc. civ.

Reținând că dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, Tribunalul Alba a conchis în sensul că prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece reclamanții nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Timiș sau la o instanță inferioară acestuia, ci la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A mai reținut că prevederile art. 127 alin. (2)

din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece Tribunalul Timiș nu este parte în cauză, iar textul mai sus amintit are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, or în prezenta cauză, pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe, astfel încât, în accepțiunea Tribunalului Alba, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens, dispoziția legală mai sus amintită nu poate fi aplicată prin analogie și parchetelor de pe lângă instanțe.

În ceea ce îl privește pe reclamantul C., Tribunalul Alba a reținut că dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. nu sunt aplicabile, deoarece acesta nu mai avea calitatea de procuror la data cererii de chemare în judecată, fiind deja pensionat.

În aceste condiții, Tribunalul Alba a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile cu caracter general din materia litigiilor de muncă privind competența teritorială, întrucât reclamanții nu își desfășoară activitatea în cadrul unui tribunal, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 8 noiembrie 2022, sub același număr de dosar.

La primul termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș și a reținut cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

Prin sentința civilă nr. 1440/2022 din 8 decembrie 2022, Tribunalul Timiș, secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiș a reținut că reclamanții au calitatea de procuror, fiind angajați în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Totodată, a menționat că art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este o normă specială de competență care se aplică atunci când reclamantul din cererea principală este o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și care impune, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea/instanța inferioară acesteia.

Reținând, așadar, că reclamanții au calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba (instanță judecătorească de același grad aflată în cicumscripția Curții de Apel Alba Iulia, învecinată cu Curtea de Apel Timișoara).

Totodată, a arătat că reclamanții din cauza de față au ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Alba, în considerarea funcției și a locului de muncă al reclamanților aflați în activitate. Totodată, a opinat că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, fiind incidentă teza finală a art. 59 C. proc. civ., și anume, existența unei strânse legături între drepturile și obligațiile părților

Pentru aceste motive, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă la 25 ianuarie 2023, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul Alba și Tribunalul Timiș – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că acțiunea introductivă are ca obiect recalcularea și plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecății un conflict de muncă, în care reclamanții dețin funcția de procuror și că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Astfel, prin modificarea art. 127 C. proc. civ. s-a valorificat decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale, deoarece încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

Având în vedere că, astfel cum rezultă din art. 127 alin. (3) C. proc. civ., textul de lege anterior evocat se aplică și procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, rămâne valabilă interpretarea dată prin Decizia (RIL) nr. 7/2016 a instanței supreme, potrivit căreia art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. se aplică și în situația grefierilor care își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, în cadrul acestor parchete desfășurându-și activitatea, de altfel, și procurorii pe care aceeași normă legală îi menționează expres. Așadar, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. devine aplicabil și în cazul în care reclamantul (judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier) își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța ierarhic superioară celei competente să soluționeze cauza, potrivit legii, ori la parchetele de pe lângă aceste instanțe.

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în deciziile anterior evocate, Înalta Curte constată că reclamanții A., B., D., E., F., G. și H. dețin funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu excepția reclamantului C. care a deținut aceeași funcție în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara până la data de 01.02.2022, dată începând cu care i-a încetat calitatea de magistrat prin pensionare.

Cum art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil și procurorilor, conform alin. (3) al aceluiași articol, rezultă că funcția de procuror pe care reclamanții (în majoritate) o dețin în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara atrage incidența acestui text de lege.

În aceste condiții, prin raportare la parchetul la care activează reclamanții și caracterul imperativ al dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța supremă reține că, în cauză, competența de soluționare a cauzei revine uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii.

Prin urmare, de vreme ce Curtea de Apel Alba, în circumscripția căreia se află Tribunalul Alba, este una dintre curțile de apel aflate în vecinătatea Curții de Apel Timișoara, în circumscripția căreia se află Tribunalul Timiș, rezultă că Tribunalul Alba este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Cu privire la reclamantul C. care, la data introducerii acțiunii, nu mai avea calitatea de procuror în cadrul aceluiași parchet la care activează ceilalți reclamanți, fiindu-i încetată această calitate prin pensionare, se reține că este incident cazul de coparticipare procesuală activă prevăzut de art. 59 C. proc. civ., astfel încât tot Tribunalul Alba este competent să soluționeze inclusiv cererea acestui reclamant.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3), raportat la art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.