ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1744/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 12.04.2018, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara, cerere de chemare în judecată prin care a solicitat: - obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea unei decizii de reîncadrare începând cu data de 09.04.2015, până la data de 30.06.2016, inclusiv, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, corespunzătoare funcției, gradului profesional, gradației și vechimii în funcție a reclamantei, astfel: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015 - 30.06.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON (405+10%). - obligarea pârâților Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara la plata diferențelor salariale rezultate în urma emiterii deciziei de reîncadrare, actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum și cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 09.04.2015. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a precizat că primul capăt de cerere (având ca obiect emiterea ordinului) a fost formulat în contradictoriu numai cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia și nu îl vizează pe pârâtul Tribunalul Hunedoara.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3605 din 14 septembrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara. Obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației reclamantei pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2016 inclusiv, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, ulterior majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015. Obligă pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara la plata diferențelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu indicele prețurilor de consum și cu dobânda legală. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată."

Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Hunedoara, ambii solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată. Recurenta Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că acțiunea reclamantei este lipsită de interes și de obiect, urmare a faptului că prin decizia nr. 38/C/13.06.2018, Președintele Curții de Apel Alba Iulia a pus în aplicare prevederile deciziei CCR nr. 794/2016 și a dispus ca personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul acestei curți de apel să beneficieze de un salariu brut lunar calculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 463,5 RON, în perioada 01.12.2015-31.12.2017. De asemenea, ambii recurenți au susținut că nu au calitate procesuală pasivă față de cel puțin una dintre solicitările reclamantei (stabilirea drepturilor salariale, respectiv plata efectivă a acestora) și au precizat că sumele acordate prin hotărârea instanței de fond sunt supuse dispozițiilor O.U.G. nr. 90/2017.

Apărările formulate de intimată Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare față de recursul promovat de pârâtul Tribunalul Hunedoara și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurenților-pârâți la emiterea unei noi decizii de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursurilor trebuie avute în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate. Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia a emis decizia nr. 38/C/13.06.2018, prin care a stabilit majorarea V.R.S.-ului și calcularea drepturilor cuvenite reclamantei prin raportare la noi valori, conform prevederilor legale, începând cu data de 09.04.2015. În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursurilor, având în vedere faptul că, ulterior promovării căii de atac, recurenții și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința instanței de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei. Cum interesul de a acționa al pârâților nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs . Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor și va respinge recursurile ca fiind lipsite de interes. PENTRU ACESTE MOTIVE,