ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B. (încetat activitatea din 05.03.2016), C., D., E., F., G. H. (încetat activitatea din 25.07.2016), I., J. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea în parte a modului de calcul a salarizării stabilit prin Decizia nr. 21/03.02.2017 în ceea ce privește valoare de referință sectorială de 405, precum și data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată în ceea ce privește cuantumul acesteia;

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Agnita, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 09.04.2015,

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Sibiu, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care l-am fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin, raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 16 ianuarie 2014, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 2894 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Justiției cu sediul în București.

- A respins acțiunea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

- A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei de interes și lipsei de obiect, invocate de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, ca neîntemeiate.

- A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor B. și H., pe cererea conexă.

- A admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., toți prin reprezentant C., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia cu sediul în Alba Iulia, județ Alba, și Tribunalul Sibiu cu sediul în Sibiu, județ Sibiu.

- A admis cererea conexă formulată de reclamanții A., C., D., E., F., G., I., J. în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu.

- A anulat în parte decizia nr. 21/2017 și obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea deciziei de încadrare pentru reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, până la 01.10.2016.

- A obligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea deciziei pentru reclamanții A., C., D., E., F., G., I., J., de stabilire a drepturilor salariale în urma aplicării grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, începând cu data de 01.10.2016 până la 01.06.2017.

- A obligat pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu la plata diferenței dintre venitul calculat conform celor stabilite de mai sus și venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

- A respins în rest acțiunea principală.

- A respins cererea conexă formulată de reclamantele B. și H., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, susținând în esență următoarele aspecte:

În primul rând, a fost criticată soluția pronunțată de prima instanță referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte.

S-a susținut că în conformitate cu prevederile prevederile legale și cele ale Deciziei 13/2016 -RIL, Deciziei nr. 14/2008- RIL și Deciziei nr. 14/2017- HP, plata drepturilor salariale curente sau restante se poate face doar de către titularul acesteia stabilit conform prevederilor legale.

Așadar, plata diferențelor de drepturi salariate rezultate ca urmare a admiterii prezentei cereri nu poate fi făcută decât de către Tribunalul Sibiu, prin Departamentul Economi Financiar și Administrativ conf. art. 71 și art. 73 Iit. f) din HCSM nr. 1375/2015, care est ordonatorul terțiar de credite care face plata drepturilor salariale lunare și stabilite prin hotărâri judecătorești pentru personalul auxiliar și conex care funcționează în cadrul Tribunalului Sibiu chiar în condițiile în care conform prevederilor legale (art. 139 alin. (1) litc din Lege nr. 304/2004 art. 7 din HCSM 1375/2015) Președintele Curții de Apel stabilește, prin decizie drepturile salariale personalului auxiliar si conex din cadrul instanțelor din circumscripția acesteia.

Astfel, se apreciază că raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cele ale art. 3(din noul C. proc. civ., ale art. 71 și 73 lit. f) din HCSM nr. 1375/2015, art. 139 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

;

precum și la dispozițiile Deciziei nr. 13/2016, instituția Curtea de Apel Alba Iulia nu poate decât să vireze eventualele sume (ceea ce Curtea de Apel Alba va face oricum, având în vedere obligațiile sale bugetare de ordonator secundar de credite) atât cele stabilite de către Curte în calitatea sa ca angajator sau dispuse de instanță prin admiterea prezentei cereri, urmând ca plata efectivă să fie făcută de către Tribunalul Sibiu.

În acest context, recurenta pârâtă consideră că nu deține calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, astfel că instanța de fond a obligat în mod netemeinic și nelegal Curtea de Apel Alba la plata diferențelor de salarii rezultate din admiterea prezentei acțiuni, când acest petit poate fi pus în executare doar de către Tribunalul Sibiu.

Hotărârea instanței de fond a fost criticată și pe fondul acesteia, susținându-se că prin Decizia nr. 38/C/13.06.2018, Președintele Curții de Apel Alba Iulia a procedat la punerea în aplicare a prevederilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, raportându-se la obligația care îi revine conform acestei decizii de a acorda nivelul maxim al salariului de bază identificat în cadrul aceleiași familii ocupaționale, respectiv categorii profesionale, acordând VRS 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 și de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 întreg personalului auxiliar și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și din instanțele din circumscripția acesteia.

De asemenea, se arată că drepturile acordate prin decizia nr. 38/C/13.06.2018 și decizia nr. 147/RU/20.07.2018 au fost achitate reclamanților din prezentul dosar în luna august pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 01.01.2018-30.06.2018, au fost achitate în luna septembrie 2018.

Recurenta precizează că, în urma finalizării calculelor drepturilor acordate conform deciziei nr. 38/C/13.06.2018, pentru perioada 09.04.2018-31.12.2017 (perioadă care nu era vizată de decizia nr. 147/20.07.2018) s-a procedat la emiterea deciziei președintelui Curții de Apel Alba Iulia nr. 200/RU/19.09.2018 prin care, pentru toți reclamanții din prezenta cauză, s-au stabilit diferențe aferente perioadei 09.04.2015-31.12.2017, iar plata acestor drepturi a fost eșalonată pe 5 ani prin O.U.G. nr. 3/08.02.2019.

La acest moment nivelul maxim al valorii de referință sectoriale este dat de către Ordinul nr. 75/15.03.2018, emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care judecătorii, magistrații-asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 prin acordarea valorii de referință sectorială(VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, și pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS 405 RON+4%(procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008)+10 % (procent prevăzut de Legea nr. 293/2015).

În acest context, recurenta concluzionează că a emis deciziile de salarizare prin care Valoarea de Referință Sectorială a fost acordată prin act administrativ de către Președintele Curții de Apel Alba Iulia, începând cu data de 09.04.2015, inclusiv reclamantelor din prezentul dosar, la o valoare superioară decât cea de 405 RON, complinind de fapt deja dispoziția instanței în acest sens, din sentința civilă recurată nr. 2894/2018, astfel că acțiunea introductivă de instanță este lipsită de obiect începând cu data de 09.04.2015.

În privința grilelor Parchetului reiterează susținerile de la fondul cauzei pe care le consideră întemeiate și care impun soluția de neacordare a drepturilor salariale calculate conform acestui algoritm, începând cu data de 01.10.2016. Concret, arată că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia nr. 17/17.03.2017 s-a procedat la soluționarea contestațiilor formulate de personalul auxiliar de pe raza de competență a Curții de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 21/03.02.2017 (anexată de către contestatori acțiunii din prezentul dosar), și în cuprinsul acesteia se specifică motivele pentru care nu au fost adoptate grilele Parchetului, respectiv " nu rezultă că au fost puse în plată, până la data de 31.12.2016, maxime salariale mai mari decât cele acordate prin Deciziile nr. 52/2016 și nr. 21/2017 ale președintelui Curții de Apel Alba Iulia; astfel, se constată că inclusiv maximele rezultate din aplicarea deciziei procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 7.12.2016, prin care s-a stabilit un VRS de 398 RON și un nou algoritm de salarizare, sunt mai mici decât cele acordate prin Deciziile nr. 52/2016 și nr. 21/2017 ale președintelui Curții de Apel Alba Iulia" .

Mai mult, precizează că algoritmul de calcul al parchetelor a fost adoptat de către PÎCCJ în data de 07.12.2016, fiind pus în plată în luna ianuarie 2017, retroactiv, pentru anul 2016 și nu a rezultat că aceste grile și algoritmul lor de calcul erau puse în plată la data de 01.10.2016, aspect care nu se poate interpreta în alt mod nici din adresa nr. x/01.03.2017 a PÎCCJ comunicată Curții de Apel Targu Mureș.

Soluționarea de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București a contestațiilor personalului auxiliar și conex la data de 02.03.2017, ca de altfel toate soluțiile de aplicare a algoritmului de calcul al parchetelor adoptate de către celelalte Colegii de conducere din cadrul Curților de Apel din țară în soluționarea contestațiilor formulate, sunt soluții adoptate ulterior perioadei de raportare stabilită prin lege conform art. 3 ind.l alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 -01.08.2016-31.12.2016-, mai exact în anul 201.7, ceea ce dovedește că acest algoritm nu era în plată la data de 01.10.2016.

În final, se arată că instanța de fond nu a luat în considerare susținerile Curții de Apel Alba Iulia în această privință, nici în privința netemeiniciei aplicării grilei parchetelor începând cu data de 01.10.2016 și nici în privința imposibilității aplicării pur și simplu a grilei în discuție ci doar a algoritmului de calcul stabilit conform acestor grile, nemotivând astfel deloc soluția de admitere a cererii conexe de emitere a deciziei de încadrare pentru reclamanți de stabilire a drepturilor salariale în urma aplicării grilei unice de salarizare aplicate la nivelul parchetelor începând cu data de 01.10.2016, ceea ce echivalează cu o nejudecare a acestui capăt de cerere.

Deși au fost legal citați, intimații din prezenta cauză nu au înțeles să formuleze întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Un prim argument de nelegalitate invocat de recurenta pârâtă se referă la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, în privința capătului de cerere privind plata drepturilor salariale restante.

Însă, Înalta Curte constată că petitul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea de anulare în parte a Deciziei nr. 21/03.02.2017, emise de recurenta pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia, precum și obligarea acesteia la emiterea unor noi decizii de încadrare. În acest context, solicitarea de restituire a diferențelor salariale constituie un capăt de cerere accesoriu vizând repararea pagubei produse prin actul administrativ contestat în speță.

Așadar, excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurenta pârâtă a fost legal soluționată de prima instanță, motivele de recurs invocate pe acest aspect nefiind fondate.

Sentința a mai fost criticată din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Deși a invocat acest motiv de casare, recurenta pârâtă nu a indicat modalitatea în care prima instanță a nesocotit norme de drept material, mai degrabă a susținut că a pus deja în executare pretențiile intimaților reclamanți.

Or, o recunoaștere a drepturilor pretinse și rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată nu constituie un motiv de desființare a hotărârii adoptate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul pronunțării ei.

Se observă că prima instanță a interpretat just dispozițiile legale aplicabile, respectiv O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 57/2015 cu completările și modificările ulterioare, potrivit cărora personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

De asemenea, prima instanță a făcut o corectă aplicare a Deciziei nr. 794/15.12.2016, prin care Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale, reținându-se considerentele acestei decizii prin care s-a stabilit că:"... legiuitorul a dorit înlăturarea inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar. Așa cum rezultă din nota de fundamentare și din preambulul acestui act normativ, rațiunea principală a adoptării sale, a fost eliminarea "inechităților în materie de salarizare în raport cu nivelul studiilor și al activității profesionale prestate" și a "discrepanțelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010". Astfel, prin art. 3

1

alin. (1), introdus în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016, s-a prevăzut că "[...] începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții... În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică."

În privința acordării valorii sectoriale de referință în cuantum de 405 RON, prima instanță, just, a avut în vedere conținutul adresei nr. x din 21.12.2016, prin care instanța supremă a comunicat CSM că valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare în plată, la nivelul ÎCCJ pentru toți judecătorii aflați în funcție este de 405 RON și nu include majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015.

Cu privire la data de la care se aplică nivelul maxim la valorii de referință sectorială, instanța de fond a ținut cont de jurisprudența constantă în această privință, prin care s-a reținut că aceasta este 09.04.2015, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 57/2015, înlăturând justificat apărările pârâtei pe acest aspect.

În legătură cu cererea conexă, se constată că, în mod legal, a fost valorificată Decizia nr. 29/C/19.06.2017emisă chiar de recurenta pârâtă, din care rezultă că stabilirea drepturilor salariale ale personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Alba Iulia se face începând cu data de 01 iunie 2017 conform algoritmului grilei unice de salarizare aplicată în prezent la nivelul Ministerului Public, cu menținerea sporurilor acordate prin Decizia nr. 21/03.02.2017. Ca atare, susținerile recurentei pârâte în sensul că la data stabilită de instanță -01.10.2016- nu erau puse în plată aceste grile, nu pot fi primite, de vreme ce algoritmul de calcul al parchetelor a fost adoptat de către PÎCCJ în data de 07.12.2016, fiind pus în plată în luna ianuarie 2017, retroactiv, pentru anul 2016.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 2894 din 19 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.