ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 219/2020

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Mureș, secția civilă, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba și Ministerul Justiției, au solicitat recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 (data intrării în vigoare a prevederilor art. 1 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 83/2014) și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. -O.U.G. nr. 27/2006); Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salariată rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Reclamanții D., B., C., A. și E. au depus cerere modificatoare, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâți, pe lângă pârâții inițiali, și a Curții de Apel Cluj și a Tribunalului Cluj numai în ceea ce o privește pe reclamanta A., pentru perioada 9.04.2015-19.01.2016, și a Curții de Apel Cluj și a Tribunalului Maramureș numai în ceea ce o privește pe reclamanta E., pentru perioada 01.07.2015-30.01.2017.

F. a depus cerere de intervenție principală, solicitând în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună: Recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.07.2015 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. -O.U.G. nr. 27/2006); Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salariată rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare pentru perioada 01.07.2015-30.01.2017, respectiv începând cu data de 01.12.2018 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureș, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 634/2019 din 7 mai 2019 a Tribunalului Mureș, secția civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată vizează contestarea unor acte emise în domeniul salarizării. Astfel, a apreciat instanța că sunt aplicabile cauzei prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 și a reținut că potrivit acestora împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale se poate face plângere la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 682 din 28.10.2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 nu sunt aplicabile cauzei de față, întrucât cererea de chemare în judecată nu reprezintă o plângere împotriva ordinelor sau dispozițiilor de stabilire a drepturilor salariale, instanța nefiind învestită cu o acțiune în anularea actelor administrative arătate.

Constatând că reclamanții solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești izvorâte dintr-un raport de serviciu, litigiul este în materia conflictelor de muncă și este de competența instanței specializate în conflicte de muncă și asigurări sociale, respectiv a tribunalului.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, Completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze cauza, întotdeauna instanța trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecății și la dispozițiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială.

Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziții de excepție sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 reglementează competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se prin urmare sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanții nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

În cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, litigiul este unul din categoria conflictelor de muncă, motiv pentru care în cauza dedusă judecății sunt incidente dispozițiile art. 1 lit. p) și art. 208 din Legea nr. 62/2011 și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța specializată în materia dreptului muncii are competență materială de soluționare, sens în care va soluționa conflictul negativ de competență ivit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, Completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe intervenienta în nume propriu F. și reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Cluj, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Alba și Tribunalul Maramureș în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, Completul specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.