ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 362/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 362/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița la data de 18.11.2019 sub nr. x/2019 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., judecători în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Covasna și Tribunalul Harghita reîncadrarea și recalcularea, pentru fiecare reclamant, a indemnizației de încadrare brute și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor de încadrare brute și a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare 19,000 stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivit legii, începând cu 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor; obligarea pârâților la calcularea, plata și alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare și până la data plății efective.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința nr. 168 din 19.02.2020, Tribunalul Dâmbovița, secția a I-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Covasna și Tribunalul Harghita, în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând incidența dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din cap. VIII din anexa V la Legea nr. 153/2017.
2.2. Prin sentința nr. 126 din data de 11 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței.
A fost declinată soluționarea cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Covasna și Tribunalul Harghita, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competență.
În temeiul art. 134 din C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Inaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că reclamanții nu au formulat plângere împotriva ordinelor de salarizare emise de Ministerul Justiției, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 ori dispozițiile similare din Legea nr. 284/2010.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.
Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.
Instanța a fost învestită cu cererea privind obligarea pârâților la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor de încadrare brute și a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare 19,000 stabiliți în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcțiile deținute sau cu care sunt asimilați potrivit legii, începând cu 09.04.2015 și în continuare, pentru viitor; obligarea pârâților la calcularea, plata și alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare și până la data plății efective.
Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.
Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă acțiunea pentru stabilirea indemnizației de încadrare și al celorlalte drepturi salariale aferente prevăzute de lege și plata unor diferențe salariale (iar nu o acțiune în anulare sau în obligare la emiterea unui ordin de salarizare), fiind astfel incidente dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii:
"Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, art. 269 din același act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."
Dând eficientă principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.
Temeiul legal al regulatorului de competență
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, complet specializat in litigii de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Covasna, și Tribunalul Harghita în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă - complet specializat in litigii de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.