ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2691/2022

HOTĂRÂRE

13.12.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2691/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 decembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 15.12.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BOTOȘANI și MINISTERUL JUSTIȚIEI, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- obligarea Tribunalului Botoșani la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006) începând cu 09.04.2015 și până la 01.04.2017 (dată la care a fost operat transferul la Curtea de Apel București), precum și obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea acestor dispoziții legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația de încadrare efectiv acordată, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată până la data plății efective;

- obligarea Curții de Apel București la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006) începând cu 01.04.2017 (data de la care am fost transferată la această instanță) și până la 07.01.2019 (data încetării prin pensionare a funcției de judecător), precum și obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea acestor dispoziții legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația de încadrare efectiv acordată, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată până la data plății efective.

La 18.01.2022, pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat să i se pună în vedere reclamantei să precizeze în mod expres dacă înțelege să se judece în contradictoriu și cu acest pârât, iar în acest sens să precizeze acțiunea.

Prin întâmpinarea depusă la 14.01.2022, pârâtul Tribunalul Botoșani a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanta a avut calitatea de judecător la Tribunalul Botoșani până la 31.03.2017 și excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada celor trei ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La 16.05.2022, a fost înregistrat la dosar răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă.

La termenul de judecată din 16.06.2022, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința nr. 3508/2022 din 16 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta a deținut anterior funcția de judecător în cadrul Tribunalului Botoșani, până la 01.04.2017 și ulterior, în cadrul Curții de Apel București, până la 07.01.2019, la data formulării acțiunii având calitatea de pensionar.

În raport de calitatea reclamantei, instanța a reținut că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., dar nici cele ale art. 127 alin. (2) și (2)

din C. proc. civ., care reglementează cazul de competență facultativă, dat fiind faptul că Tribunalul București, nu are calitatea de pârât.

Față de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la domiciliul reclamantei, în Mun. București, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 6053 din 04.10.2022, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului Argeș competența de soluționare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competență între Tribunalul Argeș și Tribunalul București, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința. Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din dispozițiile legale menționate mai sus rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă, fiind determinată de domiciliul reclamantului sau de cel al locului de muncă.

Cu toate acestea, în cauză sunt incidente prevederile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

din C. proc. civ.

Astfel, a reținut că cererea de chemare în judecată a fost introdusă și împotriva pârâtei Curtea de Apel București, iar Tribunalul București este o instanță inferioară acesteia, iar în cazul în care s-ar exercita calea de atac a apelului, competența de soluționare ar reveni Curții de Apel București.

Dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

din C. proc. civ. au caracter facultativ. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

Însă, în cauza de față, reclamanta a ales să se prevaleze de aceste dispoziții sesizând Tribunalul Argeș, care se află în circumscripția unei curți de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, constată și reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Argeș și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâților Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel București și Ministerul Justiției la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la coeficientul de multiplicare 19,000, pentru perioadele în care a avut calitatea de judecător la Tribunalul Botoșani, respectiv la Curtea de Apel București.

Prin urmare, reclamanta, judecător pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Argeș cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speță, reclamanta este fost judecător la Curtea de Apel București, iar competența ar aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă, respectiv Tribunalului București.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva Curții de Apel București, instanță superioară în grad celei căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul București), este atrasă incidența art. 127 alin. (2) și (2)

C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Argeș, aflat în circumscripția Curții de Apel Pitești, învecinată Curții de Apel București.

Așa fiind, instanța supremă constată că aceasta și-a manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reține că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă și-a manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel București, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Argeș.