ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4805/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj, precum și cu intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: I.1. anularea adresei nr. x/2020 din 09.12,2020 prin care i s-a respins contestația formulată împotriva Ordinului 4249/C/22.10.2020 și anularea Ordinului 4249/C/22.10.2020 și recalcularea drepturilor sale salariale, având in vedere următoarele: I.2. recunoașterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alți angajați din cadrul Ministerului Justiției (consilierii de probațiune în Direcția Națională de Probațiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariului său prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.02.2017 până la data de 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS și după 31.12.2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016); I.3. repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 01.02.2017 până la zi, și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze; I.4. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să-i fie achitate (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior. II. 1. Recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 15.13.2016 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006);

Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 15.11.2016 și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective, potrivit atribuțiilor prevăzute de lege pentru fiecare pârât în parte. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 454 din 10 martie 2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei Curtea de Apel Craiova, pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins capetele de cerere privind plata creanțelor litigioase formulate împotriva pârâtului Ministerul Justiției pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins acele capete de cerere care nu privesc plata creanțelor litigioase formulate împotriva pârâtului Tribunalul Dolj pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins pretențiile părții reclamante vizând perioada anterioară datei de 01.10.2017 ca fiind prescris dreptul material la acțiune, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Ministerul Justiției și pârâtului Tribunalul Dolj, a anulat în parte adresa Ministerului Justiției nr. 2/98966/09.12.2020, a anulat Ordinul ministrului justiției nr. 4249/C/22.10.2020, a obligat pârâtul Ministerul Justiției la recunoașterea în favoarea părții reclamante începând cu data de 01.10.2017 și până la data de 31.12.2017 a drepturilor salariale cuvenite acesteia determinate potrivit valorii de referință sectorială 605,225 RON și coeficientului de multiplicare 19,000, a obligat pârâtul Ministerul Justiției la recunoașterea în favoarea părții reclamante începând cu data de 01.01.2018 a indemnizației prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul I, lit. A), în) raport de gradul profesional, vechimea în funcție și gradația proprii dnei. A., precum și acordarea sporurilor potrivit art. 4 și art. 5 din Legea-cadru nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul VIII rap. la art. 24 și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, a obligat pârâtul Tribunalul Dolj să plătească părții reclamante diferențele salariale rezultate, începând cu data de 01.10.2017 și până la data de 31.12.2017, respectiv începând cu data de 01.01.2018, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective, respingând în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Tribunalul Dolj au declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 3.1. Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție în motivarea recursului arată că sentința a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor privind prescripția dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii (06.01.2021). Pentru a pronunța hotărârea, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, Decizia nr. 23/2016 și Decizia nr. 36/2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție precum și faptul că în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" există judecători care beneficiază de indemnizația de încadrare stabilită prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000 obținut prin hotărâri judecătorești. Așadar, trebuie ținut cont de faptul că acțiunile prin care au fost solicitate despăgubiri echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, nefiind solicitată stabilirea indemnizațiilor brute de încadrare în funcție de coeficienții respectivi, s-au soluționat în sensul acordării de despăgubiri, în baza Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, fără să fie făcută vreo analiză care să privească o modificare/majorare a indemnizațiilor de încadrare, față de cele stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006. Instanțele au reținut în mod expres că aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 (privind salarizarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) s-a făcut doar prin analogie, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor și prin urmare, acordarea despăgubirilor nu se confundă cu o adăugare la lege, fiind incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminările în muncă. Așadar, nivelul maxim al salarizării nu s-a stabilit în funcție de hotărârile judecătorești prin care s-au acordat despăgubiri reprezentând diferențele salariale calculate în funcție de coeficientul 19,00 acordat procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, întrucât aceste despăgubiri s-au acordat până la încetarea stării de discriminare, respectiv până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect recunoșterea indemnizațiilor de încadrare pe baza unei VRS de 605 RON, recurenta arată că prin hotărârea instanței de fond s-au acordat drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților, prima instanță depășind limitele puterii judecătorești și arogându-și atribuții de legiferare. Prin urmare, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, implicit, nici acestea, nici decizia Curții care a analizat constituționalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru susținerea pretențiilor. Pe de altă parte, drepturile salariale solicitate de reclamantă nu puteau fi acordate decât până la momentul atingerii plafonului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, aspect de care instanța în mod corect l-a învederat în considerente. 3.2. Pârâtul Tribunalul Dolj, în motivarea recursului, susține că obligarea Tribunalului la plata diferențelor salariale este neîntemeiată, întrucât păstrarea bugetului instanțelor este sub autoritatea financiară a Ministerului Justiției. În ceea ce privește valoarea de referință sectorială, menționează că aceasta a fost revizuită pozitiv (în mod repetat, la 463,50 RON și apoi la 484,18 RON), valoare care este un element constitutiv al salariului de bază (salariul de bază calculându-se prin înmulțirea VRS cu coeficienții de ierarhizare). Valoarea de referință sectorială de 605 RON, la care face referire reclamanta a fost artificial crescută, în sensul că majorarea de 25% a salariilor personalului din probațiune (în temeiul art. III din O.U.G. nr. 20/2016) nu a vizat separat și izolat valoarea de referință sectorială, ci a reprezentat o majorare a cuantumului brut al salariului de bază, aferent lunii iulie 2016. Referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19,000, menționează că potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției "(1) Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la Ut. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii." Această acordare a reclamantei, prin hotărâre judecătorească, a indemnizației de încadrare brute lunare corespunzătoare procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin O.U.G nr. 27/2006. Se ajunge în acest fel ca toți magistrații să primească drepturi salariate corespunzătoarei Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., fără îndeplinirea cerințelor imperative ale legii speciale de salarizare. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. are calitatea de judecător și a funcționat în perioada litigioasă la nivelul Tribunalului Dolj, iar prin Ordinul nr. 4249/C/2020/22.10.2020, ministrul justiției a stabilit pentru reclamantă, având vechime în funcție 10-15 ani și gradație 4, o indemnizație de încadrare brută lunară de 18.229 RON, un cuantum al sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 2.533 RON, un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 2.371 RON. Contestația formulată de partea reclamantă împotriva ordinului litigios, prin care solicita recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, începând cu 01.02.2017 și prin raportare la un coeficient de multiplicare de 19,000, începând cu data de 15.11.2016, precum și repararea prejudiciului reprezentat de diferența între indemnizația actuală și drepturile salariale recalculate, a fost respinsă de Ministerul Justiției prin adresa din 09.12.2020. În ceea ce privește solicitarea de obligare la emiterea unui ordin prin care indemnizația să fie calculată cu luare în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data de 28.02.2016 și în continuare, Înalta Curte constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021 față de emiterea de către Ministerul Justiției a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021. Astfel, în virtutea cerinței egalizării veniturilor salariale obținute de persoane aflate din punct de vedere profesional în aceeași situație juridică, la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective prevăzută de art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aceasta modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 - cu asigurarea aplicării considerentelor Deciziei CCR nr. 794/2016 asupra modului în care această egalizare trebuie să fie realizată - prin Ordinul ministrului Justiției 6245/C/2021, s-a stabilit faptul că VRS 605,225 RON prevăzută de O.U.G. nr. 20/2016 a stat la baza calculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Ordinul nr. 959/1/2023 respectiv ordinul nr. 2734/1/27.09.2023 ale Președintelui ÎCCJ aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 a fost înlăturată. Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea VRS în cuantum de 605,225, ulterior datei de 30.12.2021 a rămas fără obiect. În ceea ce privește solicitarea de emitere a ordinului cu luarea în considerare a coeficientului 19,000, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod nelegal a admis acest capăt de cerere. Pretenția recunoașterii prin ordin a dreptului de a fi salarizat prin raportare la coeficientul 19 este neîntemeiată, în raport cu distincția care se impune a fi făcută între cele două componente ale sistemului de salarizare stabilit prin O.U.G. nr. 27/2006, respectiv: - VRS - element de generalitate (această valoare fiind unică și aplicabilă indiferent de funcția deținută de persoana salarizată potrivit O.U.G. nr. 27/2006 și indiferent de nivelul instanței sau parchetului în cadrul căreia/căruia își desfășoară respectiva persoană activitatea); - Coeficientul de multiplicare- element cu caracter variabil (fiind determinat de legiuitor în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu funcția deținută în cadrul acestora -de conducere sau de execuție - aspect care îi oferă caracter de element comun, însă în limitele criteriilor menționate, fără a avea caracteristica de aplicabilitate la nivelul întregii Familii ocupaționale "Justiție"); Astfel fiind, acest element, chiar în condițiile în care a fost dobândit prin hotărâri judecătorești de către o parte din personalul salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006 sub forma despăgubirilor salariale pentru discriminare prin raportare la procurorii DNA-DIICOT - nu poate fi luat în considerare pentru stabilirea nivelului maxim aflat în plată, la care ordonatorii de credite din sistemul de justiție au obligația legală să alinieze indemnizațiile pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Înalta Curte are în vedere și faptul că prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că aplicabilitate generală are doar elementul component al indemnizației de încadrare/salariului de bază al valorii de referință sectorială, ca reper " unic, de referință în sectorul în care este incident" spre deosebire de celălalt element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, coeficientul de multiplicare — care reprezintă reperul în funcție de care se realizează dezideratul diferențierii veniturilor magistraților și ale altor categorii de personal din sistemul justiției, în considerarea fie a nivelului instanței/parchetului la care își desfășoară activitatea, fie a funcției pe care o ocupă. Ca atare, el nu are o aplicabilitate generala, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii. Soluția se impune și în raport cu necesitatea respectării principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, reglementat de art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017. De asemenea, instanța de control judiciar reține că prin decizia nr. 4/11.03.2024 pronunțată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 2 7/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura Juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte." Prin decizia nr. 3/11.03.2024 pronunțată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a stabilit că: "în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri și, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizațiilor de încadrare ale magistraților și nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de servici. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita interpretare a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia și respingerea cererii privind acordarea coeficientului 19,000 ca neîntemeiată. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa în parte sentința și, în rejudecare, va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind acordarea VRS în cuantum de 605,225 RON ulterior datei de 30.12.2021, va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19, începând cu data de 15.11.2016, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.