ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2024

HOTĂRÂRE

05.03.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Prin cererea înregistrată la 14.11.2022 pe rolul Tribunalului Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, cu citarea obligatorie a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, pentru perioada 08.08.2018-15.05.2022, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. – O.U.G. nr. 27/2006) și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare pentru perioada 08.08.2018-15.05.2022, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1220/2023 din 11 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în privința competenței teritoriale, Codul muncii derogă de la dreptul comun (art. 107 C. proc. civ.), în sensul că aceasta aparține nu instanței de la domiciliul pârâtului, ci celei de la domiciliul sau reședința reclamantului. În speță, a reținut că nu s-a făcut nicio dovadă a stabilirii reședinței pe raza Tribunalului Dolj, iar din copia cărții de identitate reiese că domiciliul reclamantei este în București, fără nicio viză de reședință, fila x verso.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 6329 din 14 noiembrie 2023, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, totodată, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea acesteia Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, nu are relevanță, sub aspectul competenței, faptul că, la data pronunțării sentinței nr. 1220/11.05.2023 de către Tribunalul Dolj, competența teritorială în materia litigiilor de muncă nu se mai stabilea în raport de locul de muncă al reclamantului, competența analizându-se în raport de dispozițiile legale în vigoare la data învestirii instanței.

Cum reclamanta, la data sesizării instanței, avea locul de muncă în raza teritorială a Tribunalului Dolj, iar alegerea între locul de muncă și domiciliu, cu titlu de criteriu pentru determinarea instanței competente teritorial îi aparține, instanța a apreciat că aparține Tribunalului Dolj competența de soluționare a cauzei.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, condiție îndeplinită în cauză.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă privește un conflict de muncă, aspect reținut de ambele instanțe aflate în conflict, iar potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, forma în vigoare la data sesizării instanței, 14.11.2022, competența teritorială în cazul acestor litigii aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Legea dialogului social nr. 62/2011, în vigoare la data sesizării instanței, abrogată prin Legea nr. 367/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I la 22 decembrie 2022, respectiv la 14.11.2022, prin art. 210, statuează regula că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Se constată că, prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Înalta Curte mai reține și că art. 216 din Legea nr. 62/2011, prevede că, "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 116 C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanța de la locul unde își are domiciliul și cea de la locul său de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanței.

În cauza de față, reclamanta a depus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Dolj, instanța locului de derulare a raporturilor de muncă din prezent, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul său de muncă.

Pentru acest motiv, față de prevederile art. 130 alin. (3) și (4), Tribunalul Dolj, ca primă instanță sesizată de reclamantă în raport de locul său de muncă, nu mai poate să dispună, nici din oficiu, nici la cererea unei părți, declinarea competenței în favoarea instanței de la domiciliul reclamantei. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.