ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3361/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 132/F-CONT/19.11.2020, Curtea de Apel Pitești a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, secția litigii de munca si asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 3582/02.07.2021, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetentei materiale a Tribunalului Argeș și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ si Fiscal.

Investită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 359 din 24.02.2022, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție în favoarea Tribunalului Argeș – secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Argeș – secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și, pe cale de consecință, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin acțiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând obligarea pârâtului la calcularea și plata către reclamant a următoarelor sume în valută: 45 euro x 1597 zile reprezentând diurnă și 1 euro x 1597 zile reprezentând suma cuvenită pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere; obligarea pârâtului la calcularea și plata către reclamant a sumelor de bani în valută reprezentând diurnă și suma cuvenită pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere, în cuantumul în care sunt prevăzute în H.G. nr. 1086/2004 pentru fiecare zi în care reclamantul a fost detașat în regim secondment în cazul misiunilor B., C. și D.; sume ce se vor actualiza cu rata inflației la care se aplică dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată, până la achitarea efectivă.

Înalta Curte constată că în spetă litigiul dedus judecății este un raport de muncă, reclamantul solicitând acordarea unor drepturi bănești izvorâte din raporturile de muncă.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată și actualizată, Codul muncii se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 231 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată și actualizată: "Prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă."

Raportat la aceste dispoziții legale și ținând seama de obiectul acțiunii reclamantului, Înalta Curte reține că soluționarea cererii prin care se solicită de către un procuror acordarea unor drepturi bănești pentru activitatea desfășurată în cadrul unor misiuni internaționale, ca urmare a detașării, nu intră în competența instanțelor de contencios administrativ, nefiind identificate dispoziții specifice derogatorii de la normele de competență prevăzute de Codul muncii pentru soluționarea litigiilor de muncă.

Prin urmare, determinarea competenței materiale de soluționare a cauzei se impune să fie realizată prin aplicarea dispozițiilor legale în materie de litigii de muncă, astfel cum sunt prevăzute de art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată și actualizată, raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și actualizată, iar nu a dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Actele/operațiunile pe care trebuie să le emită/efectueze pârâtul, în calitate de angajator, pentru realizarea pretinselor drepturi bănești solicitate în cauză de către reclamant, nu prezintă relevanță pentru stabilirea competenței instanțelor judecătorești, câtă vreme obiectul și scopul demersului judiciar îl constituie acordarea unor drepturi bănești rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă prin detașare în cadrul unor misiuni internaționale.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.