ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 84/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției de a emite un ordin de salarizare în care indemnizația de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 14.12.2015 și în continuare, și după intrarea in vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 și a unei valori de referință sectoriale de 605,225 și ținând seama, totodată, de vechimea în muncă și în funcția de execuție a reclamantului;

- înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul.

Prin sentința civilă nr. 1224 din 14 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția de necompetență materială și teritorială exclusivă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

În motivare, instanța a reținut că prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, curtea reține că litigiul dedus judecăți se subsumează unui conflict de muncă, în accepțiunea prevederilor art. 266 din Codul Muncii, potrivit căruia jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.

În aceste condiții, curtea a reținut incidența prevederilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, deci și cererile referitoare la executarea contractelor individuale de muncă.

Prin sentința civilă nr. 2623 din 7 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Cluj– secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată de instanță din oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, tribunalul a reținut că litigiul intră în sfera contenciosului administrativ, întrucât emiterea ordinului de salarizare nu echivalează cu plata drepturilor salariale, cu atât mai mult cu cât ordinul de salarizare se emite de către o altă entitate/instituție decât cele care plătesc efectiv salariul reclamantului, în calitate de ordonator de credite.

În consecință, potrivit art. 7, art. 8 alin. (2) și art. 37 din Legea nr. 153/2017 și art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, tribunalul a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ a Curții de Apel București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Cluj –– secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței materiale a instanței de judecată.

Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare cu înlăturarea plafonării instituite prin dispozițiile art. 25 și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, fără însă a solicita și plata drepturilor salariale.

Prin urmare, Înalta Curte reține că litigiul nu este un conflict de muncă întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a solicitat plata drepturilor salariale, iar, pe de altă parte, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. (1) art. 8 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 și art. 2, art. 7 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public" și art. 8 alin. (1) "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

Având în vedere faptul că, anterior demarării litigiului, reclamantul a solicitat Ministerului Justiției emiterea unui nou ordin de salarizare cu respectarea cerințelor prevăzute în acțiune, fără însă a primi vreun răspuns, Înalta Curte constată că în cauză este dedus judecății un litigiu având ca obiect cenzurarea unui act administrativ asimilat, constând în refuzul de emitere a unui ordin de salarizare potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, de competența instanței de contencios administrativ.

În justificarea naturii juridice a litigiului dedus judecății sunt și dispozițiile art. 7, art. 8 alin. (2) și art. 37 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate contestațiile privind modalitatea de stabilire a indemnizațiilor de încadrare a judecătorilor se poate face plângere la instanța de contencios administrativ.

Înalta Curte reține că practica judiciară invocată de curtea de apel nu este aplicabilă, întrucât în cauza pendinte nu s-a solicitat plata drepturilor salariale recunoscute, ci emiterea de către Ministerul Justiției a unui ordin de salarizare prin care să se stabilescă indemnizația de încadrare cu înlăturarea plafonării instituite asupra acesteia și a sporurilor.

Totodată, la stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzelor dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ au stabilit două criterii și anume, locul ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și cuantumul litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește obligarea unei autorități publice centrale, respectiv Ministerul Justiției, la emiterea ordinului de salarizare, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Totodată, în ceea ce privește competența teritorială, din încheierea din 7 iunie 2022 a Curții de Apel București se constată că aceasta nu a fost invocată procedural, fiind declinată cauza în mod greșit la Tribunalul Cluj.

În consecință, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2023.