ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4806/2024

Ședința publică din data de 25 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției a formulat contestație împotriva Ordinului de salarizare nr. 401/C/07.02.2022 și a anexei la acesta unde sunt prevăzute drepturile sale bănești, solicitând modificarea parțială a acestuia în sensul:

- recalculării și plătii drepturilor salariate rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 31.01.2017, conform titlului executoriu sentința civila 2924/23.07.2021, definitiva prin decizia nr. 565/10.03.2021 a Curții de Apel Ploiești și nu cu data de 30.12.202i, data acordării conform ordinului contestat;

- recalculării drepturilor bănești prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V Ia această lege, adică începând cu data de 01.01.2018 și în continuare pentru viitor, a sporului de 25 %, reprezentând spor pentru risc și solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidențialitate și a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiții vătămătoare de muncă, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare;

- înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (61) din legea 153/2017, în ceea ce privește acordarea de sume compensatorii constând în sumele ce depășesc indemnizația lunara plafonata Ia nivelul anului 2022, deoarece în caz contrar drepturile salariale ar scădea în raport de cuantumul stabilit anterior intrării în vigoare a legii 153/2017, aspect care contravine dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor potrivit cărora, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lese. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lese specială.

- recalculării indemnizației de încadrare prin valorificarea și a unui coeficient de multiplicare de 19,00 și plătii drepturilor salariale rezultate, începând cu 11.12.2016 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 în raport de indemnizațiile procurorilor de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, conform anexei V lit. B), pct. 1, din legea 153/2017, conform sentinței civile nr. 341/11.03.2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia civilă nr. 1130/21.07.2020 a Curții de apel Ploiești - reclamant A., titluri executorii.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1138 din 21 iunie 2023, a respins excepția tardivității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiate, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în privința obligației de plată a drepturilor salariale, a respins capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, a anulat în parte ordinul nr. 401/C/07.02.2022 cu privire la:

- data acordării drepturilor salariale ale reclamantului în sensul că aceasta va fi 31.01.2017;

- aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017;

- stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului, acestea urmând a fi calculate prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19 începând cu data de 11.12.2016 și, totodată a respins cererea, în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a admis cererea reclamantului motivat de faptul că acesta deține hotărâri judecătorești prin care i s-a recunoscut dreptul la recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin valorificarea unei valori de referință sectoriale de 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de lege și a unui coeficient de multiplicare de 19.00.

Prin Ordinul Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr" 153/2017, conform grilelor din anexa la acest ordin, iar diferențele salariale urmează a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Or, întrucât solicitările reclamantului au fost deja soluționate prin acest ordin, se impune admiterea recursului și respingerea acțiunii ca lipsită de obiect.

Referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19,00, prin admiterea acțiunii instanța instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece, în mod evident, solicitarea reclamantului de a i se acorda, prin hotărâre judecătorească, indemnizațiile de încadrare brute lunare corespunzătoare indemnizațiilor procurorilor DNA și DIICOT determina o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare ulterioare O.U.G. nr. 27/2006.

Se ajunge în acest fel ca toți magistrații, indiferent de gradul profesional (judecătorie, parchet de pe lângă judecătorie etc.) să primească drepturi salariale corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, coeficientul de multiplicare 19,00 se utilizează ca parte a unui calcul de determinare a salariului, alături de valoarea sectorială de referință, însă utilitatea lui se oprește în momentul în care, prin calculul realizat, se ajunge la maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017, în configurația sa actuală

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 în privința modului și a datei stabilirii drepturilor salariale în sensul că acestea să fie calculate în raport de drepturile stabilite prin sentința civilă nr. 924/23.07.2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia nr. 565/10.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, respectiv cele stabilite prin sentința civilă nr. 341/11.03.2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, definitivă prin decizia nr. 1130/21.07.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Drepturile aduse în discuție de reclamant, respectiv valoare de referință sectorială de 605,225 RON și coeficient de multiplicare 19,00, au făcut obiectul dosarelor nr. x/2019 și y/2020, soluționate definitiv.

În ceea ce privește solicitarea de obligare la emiterea unui ordin prin care indemnizația să fie calculată cu luare în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data de 28.02.2016 și în continuare, Înalta Curte constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021 față de emiterea de către Ministerul Justiției a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021.

Astfel, în virtutea cerinței egalizării veniturilor salariale obținute de persoane aflate din punct de vedere profesional în aceeași situație juridică, la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective prevăzută de art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aceasta modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 - cu asigurarea aplicării considerentelor Deciziei CCR nr. 794/2016 asupra modului în care această egalizare trebuie să fie realizată - prin Ordinul ministrului Justiției 6245/C/2021, s-a stabilit faptul că VRS 605,225 RON prevăzută de O.U.G. nr. 20/2016 a stat la baza calculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților de apel, precum și ale asistenților judiciari, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Ordinul nr. 959/1/2023 respectiv ordinul nr. 2734/1/27.09.2023 ale Președintelui ÎCCJ aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 a fost înlăturată.

Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea VRS în cuantum de 605,225, ulterior datei de 30.12.2021 a rămas fără obiect.

În ceea ce privește solicitarea de emitere a ordinului cu luarea în considerare a coeficientului 19,000, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod nelegal a admis acest capăt de cerere.

Pretenția recunoașterii prin ordin a dreptului de a fi salarizat prin raportare la coeficientul 19 este neîntemeiată, în raport cu distincția care se impune a fi făcută între cele două componente ale sistemului de salarizare stabilit prin O.U.G. nr. 27/2006, respectiv:

- VRS - element de generalitate (această valoare fiind unică și aplicabilă indiferent de funcția deținută de persoana salarizată potrivit O.U.G. nr. 27/2006 și indiferent de nivelul instanței sau parchetului în cadrul căreia/căruia își desfășoară respectiva persoană activitatea);

- Coeficientul de multiplicare- element cu caracter variabil (fiind determinat de legiuitor în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor și cu funcția deținută în cadrul acestora -de conducere sau de execuție - aspect care îi oferă caracter de element comun, însă în limitele criteriilor menționate, fără a avea caracteristica de aplicabilitate la nivelul întregii Familii ocupaționale "Justiție");

Astfel fiind, acest element, chiar în condițiile în care a fost dobândit prin hotărâri judecătorești de către o parte din personalul salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006 sub forma despăgubirilor salariale pentru discriminare prin raportare la procurorii DNA-DIICOT - nu poate fi luat în considerare pentru stabilirea nivelului maxim aflat în plată, la care ordonatorii de credite din sistemul de justiție au obligația legală să alinieze indemnizațiile pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte are în vedere și faptul că prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că aplicabilitate generală are doar elementul component al indemnizației de încadrare/salariului de bază al valorii de referință sectorială, ca reper " unic, de referință în sectorul în care este incident" spre deosebire de celălalt element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, coeficientul de multiplicare — care reprezintă reperul în funcție de care se realizează dezideratul diferențierii veniturilor magistraților și ale altor categorii de personal din sistemul justiției, în considerarea fie a nivelului instanței/parchetului la care își desfășoară activitatea, fie a funcției pe care o ocupă. Ca atare, el nu are o aplicabilitate generala, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii.

Soluția se impune și în raport cu necesitatea respectării principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța muncii desfășurate, reglementat de art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că prin decizia nr. 4/11.03.2024 pronunțată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, drepturile acordate judecătorilor și procurorilor, prin hotărâri judecătorești definitive, reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 2 7/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura Juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați. Indemnizațiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 și care corespund funcției gradului profesional, vechimii în funcție și gradației fiecărui judecător sau procuror în parte."

Prin decizia nr. 3/11.03.2024 pronunțată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a stabilit că: "în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, drepturile acordate prin hotărâri judecătorești definitive reprezentând diferențe rezultate din utilizarea coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A) nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri și, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizațiilor de încadrare ale magistraților și nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de servici.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă depășirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienților de multiplicare menționați.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita interpretare a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia și respingerea cererii privind acordarea coeficientului 19,000 ca neîntemeiată.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința și, în rejudecare, va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153//2017, va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19 începând cu data de 11.12.2016, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1138 din 21 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința civilă și, în rejudecare:

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153//2017.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19 începând cu data de 11.12.2016.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.