ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3707/2024

Ședința publică din data de 10 septembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 16.05.2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. de dosar x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București:

- anularea parțială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu consecința emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizației lunare, în raport cu vechimea în funcția de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 3 ani, așa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V, cap. 1 lit. A) pct. 4,

- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terțiar de credite - Tribunalul București, a diferențelor bănești nete datorate.

- obligarea pârâtului Tribunalul București să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferențele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului material și până Ia data plății efective.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 826/2023 din 09 mai 2023 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României.

Respinge ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților, lipsei interesului și prescripției.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, și ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

Anulează în parte Ordinul Ministrului Justiției nr. 413C/7.02.2022, numai în ce privește mențiunea "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017" și numai în ce privește pct. 12 din anexa la acest ordin, respectiv numai în ce o privește pe reclamantă.

Obligă Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție să emită un nou ordin prin care stabilească drepturile salariale ale reclamantei având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu 01.08.2018 și în continuare pentru viitor, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Obligă Tribunalul București să achite reclamantei, în baza ordinului ce se va emite și după alocarea fondurilor, sumele care reprezintă diferențele salariale rezultate din aplicarea prezentei sentințe, actualizate cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Respinge în rest cererea reclamantei, ca neîntemeiată."

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe ambele părți au exercitat calea de atac a recursului.

În cadrul recursului său, reclamanta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și rejudecând cauza pe fond să se dispună admiterea in totalitate a acțiunii precizate si completate, adică:

- anularea parțială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu consecința emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizației lunare, în raport cu vechimea în funcția de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 3 ani, așa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V, cap. 1 lit. A) pct. 4,

- recalcularea drepturilor bănești, prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din. Anexa nr. V, la aceasta lege, adică începând cu data de 01.08.2018 si în continuare pentru viitor a sporului de 25 %. reprezentând spor pentru risc și solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidențialitate și a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiții vătămătoare de muncă, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare:

- înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legca-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

- recalcularea indemnizației de încadrare, prin valorificarea si a unui coeficient de multiplicare de 19,00 si a plătii drepturilor salariale rezultate, începând cu data de 01.08.2018 si în continuare si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, cu înlăturarea plafonării instituite urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Lcgea-cadru nr. 153/2017, în raport de indemnizațiile procurorilor de pe lângă Parchetul ICCJ, conform sentinței civile nr. 3281/09.12.2021 pronunțata in dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dambovita, definitivă.

- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terțiar de credite - Tribunalul București, a diferențelor bănești nete datorate.

- obligarea pârâtului Tribunalul București să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferențele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului material și până Ia data plății efective.

- -menținerea in rest a dispozițiilor instanței de fond cu privire la capetele de cerere admise si asupra excepțiilor soluționate.

- -cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxele de timbru și de expediție prin postă.

În dezvoltarea criticilor sale susține în esență recurenta - reclamantă că instanța de fond nu a analizat toate capetele de cerere, asa cum au fost solicitate, precizate, completate si motivate prin acțiunea de fond dedusa judecații, astfel prin acțiunea precizată și completata Ia data de 18.10.2022 și la data de 17.01.2023.

Astfel, arată că nu a analizat pe fond în totalitate solicitarea sa în ceea ce privește acordarea coeficientului 19 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 în raport de indemnizațiile procurorilor de pe lângă parchetul ICCJ anexei V lit. B). pct. 1. vechime 3 ani, gradație, din Legea nr. 153/2017, conform sentinței civile nr. 3281/09.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmbovița, definitivă, astfel cum a fost solicitată și motivată prin cererea de chemare in judecată, precizată si completată, nu s-a pronunțat cu privire Ia motivele de fapt si de drept invocate prin acțiune de către recurentă.

Totodată, mai susține că instanța de fond -a pronunțat extrapetita in sensul ca a acordat prin dispozitiv ceea ce nu am solicitat, si totodată rezultind un dispozitiv contradictoriu si anume:

"Obligă Tribunalul București să achite reclamantei, în baza ordinului ce se va emite și după alocarea fondurilor, sumele care reprezintă diferențele salariale rezultate din aplicarea prezentei sentințe, actualizate cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de ia data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective. ", prin inserarea sintagmei "si după alocarea fondurilor", aspect care nu a fost solicitat de către recurentă prin acțiunea precizată și completată.

Consideră recurenta că acest fapt este contradictoriu lipsind de efect juridic restul dispozitivului, în sensul că tocmai esența obligării Tribunalului Ia plata sumelor care reprezintă diferențele salariale rezultate din aplicarea prezentei sentințe, actualizate cu indicele de inflație Ia care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective, ca urmare a nerespectarii obligației de emitere a ordinului de salarizare in conformitate cu titlurile executorii, aplicind plafonări etc, si care au astfel la crearea unui prejudiciu în patrimoniul său, este este purtător de dobânzi penalizatoare și trebuie corelate cu rata inflației, este afectată prin inserarea sintagmei " după alocarea fondurilor", aspect care plasează obligația de plată a drepturilor cuvenite, sine die la discreția pârâtelor într-un viitor incert.

De asemenea, mai susține recurenta că a solicitat prin cererea de chemare in judecata precizata in procedura prealabila si modificarea parțială a ambelor ordine emise MJ cu nr. 6245/C/30.12.2021și nr. 413/C/07.02.2022, a art. 1, din ambele ordine contestate, în sensul eliminării sintagmei:, si ale art. 25 din legea cadru 153/2017" si sa dispună emiterea unui nou ordin de salarizare care sa cuprindă stabilirea drepturilor salariale ale sale având în vedere sporurile prevăzute în art. 4 alin. (1) și art. 5, Secțiunea 1, Cap. VIII, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, individualizate prin aplicarea H.G. nr. 118/2018, după cum urmează: Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat, spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare."

In acest sens a depus la dosarul cauzei atât practică judiciară si adrese, sentințe definitive și ordine de salarizare din care rezultă faptul că există judecători în cadrul aceluiași ordonator de credite MJ, în prezent ICCJ, care dețin si au în plata sporurile in cuantum de 45 % prevăzute de art. 4 alin. (1) și art. 5, Secțiunea 1, Cap. VIII, din Anexa V a Legii nr. 153/2017, individualizate prin aplicarea H.G, nr. 118/2018-, fara a fi limitate la cuantumul de 30%, prevăzut ca limita per total ordonator de credit insa din totalul indemnizațiilor brute de încadrare al posturilor existente in schema si bugetate.

Sub acest aspect instanța de fond a ignorat complet adresele si titlurile executorii depuse la dosarul cauzei din care rezultă ca exista judecători care au sporuri în plata in cuantum de 45 % in cadrul aceluiași ordonator de credite MJ SI in prezent ICCJ, limitindu-se la a respinge acest capăt de cerere cu motivarea că recurenta nu se află într o situație de comparație cu membrii si personalul CSM care are sporuri de 37%, deși în cadrul acestei institurii se afla judecători cu grad de judecătorie cărora recurenta le este asimilată ca si salarizare, pe motiv ca nu este același ordonatori de credite ICCJ, respectiv fost MJ.

Consideră astfel că această motivare este contradictorie ca raționament si argumente juridice încâlcând dreptul la un proces echitabil prin analiza selectivă a probelor deduse judecății.

Mai susține recurenta că un alt aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat si nu l-a analizat este cerința de anularea parțială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu consecința emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizației lunare, în raport cu vechimea în funcția de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 3 ani, așa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V, cap. 1 lit. A) pct. 4, deoarece, susține recjurenta - reclamantă că la data de 07.02.2022 trebuia sa fie încadrată la alta gradație de vechime respectiv 3-5 ani începând cu 01.08.2021, aspect care atrage firește o alta indemnizație de încadrare lunara brută.

Fata de aceste considerente data fiind evidența probatoriului si a situației de fapt existente, recurenta având începând cu 0I.08.2021,o vechime de 3-5 ani, trebuia sa fie încadrată la gradația corespunzătoare si indemnizația de încadrare a unui judecător cu vechime de 3-5 ani cu grad de judecătorie.

Referitor Ia coeficientul de multiplicare 19 stabilit prin sentința civilă nr. 3281/09.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmbovița, definitivă, s-a statuat cu putere de lucru judecat obligația Ministerului Justiției de a recalcula indemnizația de încadrare, incepind cu 01.08.2018 si in continuare, prin valorificarea coeficientului de multipilicare 19, stabilit in O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13.

Solicită a se reține încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3281/09.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmbovița, definitivă, prin lipsa analizei legalității ordinului nr. 413/C/07.02.2022 în ceea ce privește nerespectarea dispozitivului acestui titlu executoriu.

Instanța de fond în mod greșit nu a analalizat pe fond legalitatea ordinului nr. 413/C/07.02.2022, pentru nerespectarea sentinței civile nr. 3281/09.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmbovița, definitivă, pentru aceleași considerente pentru care a analizat prin prisma neacordării sporurilor cuvenite precum și a VRS 605.225, deși la dosar există îndeplinirea procedurii administrative a contestării ordinului emis de către MJ și solicitarea ca ordonatorul principal de credit să respecte sentințele titluri executorii.

Acest coeficientul de multiplicare 19 stabilit în O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 13.,reprezintă de fapt modul de calcul și stabilire a salarizării unui procuror DIICOT/DNA care beneficia si benificiază și în prezent de salariazarea unui procuror cu gradul profesional de parchet de pe lângă ÎCCJ, fiind stipulat în lege faptul că atunci când părăsește aceasta structură revine la salariazarea aferentă gradului profesional deținut anterior art. 79

1

alin. (10), VI și art. 87 alin 9, 9

1

din legea 304/2004.

Fata de aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate si rejudecind cauza pe fond să se dispună în sensul admiterii in totalitate a acțiunii precizate si completate;

- anularea parțială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL

JUSTIȚIEI, cu consecința emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizației lunare, în raport cu vechimea în funcția de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 3 ani, așa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V,cap. 1 lit. A) pct. 4,

- recalcularea drepturilor bănești, prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din. Anexa nr. V, la aceasta lege, adică începând cu data de 01.08.2018 si în continuare pentru viitor a sporului de 25 %. reprezentând spor pentru risc și solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidențialitate și a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiții vătămătoare de munca, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare:

- înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare și a sporurilor, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

- recalcularea indemnizației de încadrare, prin valorificarea si a unui coeficient de multiplicare de 19,00 si a plătii drepturilor salariale rezultate, începând cu data de 01.08.2018 si în continuare si după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, cu înlăturarea plafonării instituite urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (și art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în raport de indemnizațiile procurorilor de pi lângă Parchetul ICCJ, conform sentinței civile nr. 3281/09.12.2021 pronunțata in dosaru nr. x/2021 de către Tribunalul Dâmbovița, definitivă.

- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terțiar de credite - Tribunalu București, a diferențelor bănești nete datorate.

- obligarea pârâtului Tribunalul București să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferențele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcție corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legal penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului material și până Ia data plății efective.

- menținerea în rest a dispozițiilor instanței de fond cu privire la capetele de cere» admise si asupra excepțiilor soluționate.

- cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxele de timbru si de expediție prin poștă.

La rândul său, recurentul -pârât Ministerul Justiției, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare, respingerea, ca lipsite de interes, a capetelor de cerere nr. x și nr. 4, iar, în subsidiar, respingerea, ca prescris, cu privire la perioada anterioară datei de 16.05.2019 și, ca neîntemeiat, pentru perioada ulterioară a capătului de cerere privind anularea ordinului de salarizare cu privire la data acordării valorii de referință sectorială de 605,225 RON și emiterea unui nou ordin în ceea ce privește pretențiile vizând acordarea unei salarizări prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare ca urmare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017,ca rămase fără obiect.

În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul - pârât critică soluția pronunțată de prima instanță cu privire la excepția lipsei de interes a intimatei-reclamante în promovarea acțiunii ținând cont că i-au fost acordate deja diferențele salariale prin hotărârile pronunțate în materia dreptului muncii.

Prima instanță a respins această excepție, cu motivarea că recunoașterea drepturilor în litigiile de muncă nu o împiedică pe intimata-reclamantă să se adreseze și instanței de contencios administrativ pentru anularea actului și recunoașterea dreptului, esențial fiind să nu beneficieze de două ori de repararea prejudiciului în baza fiecărui titlu executoriu dacă există perioade de suprapunere, însă acest aspect ține de executarea sentințelor, nu de interesul procesual.

Astfel, în condițiile în care chiar prima instanță reține că finalitatea este identică, solicită a se respinge, ca lipsite de interes, pretențiile privind recunoașterea, încă o dată, a unei salarizări în funcție de VRS 605,225 RON și coeficientul 19.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. susținut recurentul - pârât că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune reținând că aceasta nu vizează însăși acțiunea formulată în temeiul art. 7 alin. (2) din Anexa v a Legii-cadru nr. 153/2017, ci constituie o apărare de fond și nu un incident procesual.

Instanța reține și că fondul problemei presupune dezlegarea problemei egalizării salarizării salariale la nivelul Familiei ocupaționale "Justiție", motiv pentru care prescripția trebuie abordată ca o problemă de fond, nu ca o simplă excepție.

Or, potrivit dispozițiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termen de 3 ani.

De asemenea, art. 2524 C. civ. prevede că "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui."

Coroborând toate aceste dispoziții cu prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate", în raport cu data introducerii acțiunii (19.05.2022), orice pretenție anterioară datei de 19.05.2019 este prescrisă.

Însă, în mod netemeinic și nelegal, prima instanță anulează actul emis la nivelul Ministerului Justiției și obligă pârâtul care s-a subrogat în drepturile și obligațiile emitentului actului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să se realizeze reîncadrarea și recalcularea drepturilor salariale ale intimatei-reclamante, începând cu data de 01.08.2018.

Într-o altă critică, susține recurentul - pârât că, în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea și a constatat nelegalitatea actului criticat prin raportare la acte și situații juridice ulterioare, care nu existau la data emiterii acestuia.

Consideră că soluția este fundamental eronată, întrucât legalitatea unui act administrativ trebuie analizată prin verificarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă la momentul emiterii acestuia, iar nu prin raportare la acte și situații juridjce ulterioare, care nu puteau fi avute în vedere, în mod obiectiv, la data actului criticat.

Or, argumentele avute în vedere de către prima instanță vizează acte juridice emise și situații dezlegate în anul 2023, cu mult după emiterea actului criticat și declanșarea procesului.

Dimpotrivă, la momentul emiterii actului criticat, exista "o practică recentă, însă consistenta și unitară, fără excepție, a instanțelor de apel, care consideră îndreptățirea reclamanților - personal plătit din fonduri publice încadrat în cadrul familiei ocupaționate "Justiție" - la recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente acesteia la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016 sau de la o dată ulterioară cu încadrarea în termenul de prescripție, precum și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, până la atingerea plafonului reglementat de grila de salarizare din anexa Legii-cadru nr. 153/2017.", aspect confirmat prin considerentele Deciziei nr. 34 din 06.06.2022, referitoare la interpretarea art. 1 alin. (3) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 14.09.2022.

Împrejurarea că ulterior emiterii actului supus analizei instanței a fost lămurit titlul pronunțat în favoarea altor reclamanți în sensul că nu era aplicabilă plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, iar președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere această nouă situație juridică, a emis, conform competențelor, ordinele de aliniere salarială pentru judecători și asistenții judiciari, nu constituie motive de nelegalitate a ordinului criticat.

Deopotrivă, mai susține recurentul că prin emiterea Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 996/1/18.04.2023, acțiunea a rămas fără obiect, raportat la conținutul acestui ordin.

Invocând Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2749/2016, a susținut recurentul că, ținând cont de emiterea acestui ordin precum și împrejurarea că prevederile acestuia se vor aduce la îndeplinire după asigurarea resurselor necesare, recurentul - pârât Ministerul Justiției solicită instanței să constate satisfăcute aceste pretenții ale recurentei - reclamante, ceea ce impune respingerea lor, ca rămase fără obiect.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului și casarea sentinței criticate, iar în rejudecare să se dispună:

- respingerea, ca lipsite de interes, a capetelor de cerere nr. x și nr. 4;

- respingerea acțiunii, ca prescrisă, pentru perioada anterioară datei de 16.05.2019 și ca neîntemeiată, și începând cu 16.05.2019.

Apărările formulate în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în calitate de recurent - pârât, subrogându-se în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, în cadrul căreia a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat, și admiterea recursului promovat de Ministerul Justiției, astfel cum a fost formulat și motivat.

Și intimatul - pârât Tribunalul București a formulat întâmpinare la cele două recursuri ce fac obiectul judecății, solicitând respingerea, ca nefondată, a cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă și admiterea recursului formulat de Ministerul Justiției.

Procedura de soluționare a recursurilor

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 16.04.2024, când, pentru a se comunica recurentei-reclamante întâmpinarea depusă de recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție, a amânat judecata celor două recursuri pentru astăzi, 10.09.2024 și, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare pe fondul celor două recursuri ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru motivele arătate în continuare:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București:

- anularea parțială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 emis de MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu consecința emiterii unui nou ordin de salarizare, stabilirea indemnizației lunare, în raport cu vechimea în funcția de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 3 ani, așa cum este dispus în cuprinsul Legii nr. 153/2017, anexa nr. V, cap. 1 lit. A) pct. 4,

- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terțiar de credite - Tribunalul București, a diferențelor bănești nete datorate.

- obligarea pârâtului Tribunalul București să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferențele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.

La data de 25.07.2022 recurenta - reclamantă a depus Cerere precizatoare și Completatoare, prin care a solicitat:

1

din legea 153/2017, în ceea ce privește acordarea de sume compensatorii constând în sumele ce depășesc indemnizația lunară plafonată la nivelul anului 2022, începând cu data de 01.08.2018 la zi și în continuare, care să acopere diferența dintre venitul salarial net rezultat prin aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 la 01.08.2018 și venitul salarial net care i-ar fi fost cuvenit la 01.08.2018 fără plafonare, ca urmare a drepturiloe salariale stabilite prin decizia civilă nr. 290/05.02.2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița definitivă la data de 17.11.2021 prin decizia civilă nr. 2694/17.11.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești începând cu 01.08.2018 și prin sentința civilă 3281/09.12.2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița rămasă definitivă prin neapăelare (coeficient de multiplicare 19) începând cu 01.08.2018 care vizau egalizarea salarizării la nivel maxim în plată pe toate cele 4 componente (VRS la nivel maxim, coeficient de ierarhizare de 19,tranșe de vechime efectivă și vechime în muncă)

- obligarea pârâtului la virarea către ordonatorul terțiar de credite - Tribunalul București, a diferențelor bănești nete datorate.

- obligarea pârâtului Tribunalul București să plătească, în baza ordinului ce se va emite, diferențele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcție, corect determinată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.

Având în vedere această conduită a reclamantei, se impunea ca instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 204 C. proc. civ. dar și rolul judecătorului în aflarea adevărului, să lămurească obiectul cererii și întinderea pretențiilor acesteia.

Fără a proceda astfel, instanța de fond, în soluționarea acțiunii reclamantei, a pronunțat următoarea soluție:

"Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României.

Respinge, ca nefondate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților, lipsei interesului și prescripției.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, și ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

Anulează în parte Ordinul Ministrului Justiției nr. 413C/7.02.2022, numai în ce privește mențiunea "cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017" și numai în ce privește pct. 12 din anexa la acest ordin, respectiv numai în ce o privește pe reclamantă.

Obligă Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție să emită un nou ordin prin care stabilească drepturile salariale ale reclamantei având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu 01.08.2018 și în continuare pentru viitor, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Obligă Tribunalul București să achite reclamantei, în baza ordinului ce se va emite și după alocarea fondurilor, sumele care reprezintă diferențele salariale rezultate din aplicarea prezentei sentințe, actualizate cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Respinge în rest cererea reclamantei, ca neîntemeiată."

Or, față de acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată, precizată și completată Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului disponibilității prevăzut la art. 9 pct. 2 C. proc. civ., conform căruia "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților" dar și a rolului activ în aflarea adevărului, conferit de dispozițiile art. 22 pct. 6 C. proc. civ., ce prevăd că "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii."

Astfel, față de petitul acțiunii, precizate și completate de către reclamantă, Înalta Curte constată că, în cadrul considerentelor hotărârii, instanța nu a analizat în integralitate " tot ceea ce s-a cerut", respectiv cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită, nu a expus raționamentul logico-juridic pentru fiecare capăt de cerere.

Instanța de control judiciar constată astfel că, în acord cu art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond ca, în soluționarea acțiunii cu care a fost învestit, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente, pronunțându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii sale.

Înalta Curte reține ca fiind corectă critica recurentei, în sensul că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat pe cererea sa de anulare parțială a Ordinului nr. 413/C/07.02.2022 și emiterea unui nou ordin, cu stabilirea indemnizației în raport de vechimea în funcția de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 3 ani, conform Anexei V, capitolul 1, lit. A), pct. 4 din Legea nr. 153/2017.

Lecturându-se considerentele hotărârii ce fac obiectul prezentului control judiciar, se constată cu ușurință că, prin acestea prima instanță nu a dezlegat întocmai toate capetele de cerere formulate în petitul acțiunii cu care a fost învestită.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Art. 175 din același cod statuează că:

"(1) Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

(2) În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară."

Or, față de petitul acțiunii, astfel cum a fost precizată și completată de reclamantă, se constată cu ușurință că, în cadrul considerentelor hotărârii, instanța de fond s-a limitat a analiza legalitatea Ordinului nr. 413/C/07.02.2022, din perspectiva acordării VRS 605,225 RON prin raportare la prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, prin raportare la coeficientul de multiplicare de 19,00 și la plafonarea sporurilor, fără a da un răspuns argumentat tuturor cererilor ce au făcut obiectul judecății, soluția de respingere " în rest" a cererii de chemare în judecată, nefiind motivată corespunzător.

Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre nemotivată în condițiile în care din considerentele expuse nu rezultă modalitatea în care s-a dezlegat cererea de stabilire a indemnizației lunare în raport de vechimea în funcția de asistent judiciar, corespunzător unei vechimi în funcție de peste 3 ani, în raport de lit. A) pct. 4, Anexa V, capitolul 1 din Legea nr. 153/2017, soluția de respingere în rest a cererii reclamantei, expusă în dispozitiv, neavând corespondent în considerentele hotărârii, pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Așadar, curtea de apel nu a soluționat în mod efectiv acțiunea cu care a fost învestită, în considerentele hotărârii aceasta neanalizând integral problemele litigioase, omițând aspecte esențiale invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că aceasta nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii și implicit stabilirii situației de fapt, nesocotind astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față.

În consecință, în raport de aspectele anterior prezentate Înalta Curte constată că prima instanță nu a realizat o veritabilă cercetare a fondului cauzei. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de "a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut".

Astfel, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În aceste condiții, vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, asigurându-se astfel părților toate garanțiile procesuale pe care judecata cauzei în primă instanță le oferă, precum și dublul grad de jurisdicție instituit de lege în materia contenciosului administrativ.

Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În consecință, fiind găsit fondat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât viciile identificate în legătură cu motivarea hotărârii curții de apel implică o nesoluționare efectivă și reală a fondului cauzei, Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,7 și 8 C. proc. civ., acestea având legătură cu fondul cererii de chemare în judecată, urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și completată, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările și susținerile părților, inclusiv cele expuse în cadrul motivelor de recurs, și toate înscrisurile depuse la dosar de către ambele părți, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție, urmând a aprecia și cu privire la incidența în cauză a O.U.G. nr. 62/2024.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de reclamanta A. și de pârâtul Ministerul Justiției, actualmente Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanta A. și de pârâtul Ministerul Justiției, actualmente Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 826 din 9 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.