ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6035/2021

Ședința publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 29.03.2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia să emită, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere după expirarea termenului, ordine de salarizare prin care indemnizațiile de încadrare lunare ale reclamanților să fie calculate cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu data de 22.11.2016 și în continuare, așa cum au fost recunoscute drepturile reclamanților prin sentința civilă nr. 128/12.02.2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

2.1. Prin sentința nr. 3453/29.06.2021, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 10 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și faptul că ordinul, a cărui emitere se solicită în speță de la o autoritate publică centrală, este un act administrativ cu caracter individual, litigiul fiind deci unul de contencios administrativ, căruia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 266 din Codul muncii, ce reglementează obiectul jurisdicției muncii.

2.2. Prin sentința nr. 175/F/CONT din 4 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a declinat competența cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, s-a suspendat din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel, în contextul enunțării statuărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite din Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 privind recursul în interesul legii "Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis." a reținut că raportului de muncă respectiv îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, care, la art. 1, prevede că "(1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, (…) precum și jurisdicția muncii. (2) Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.", prin raportare la art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, și art. 8 alin. (2) din cap. VIII, Anexa V din Legea -cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, din care rezultă că salariul judecătorilor este stabilit prin act al ministrului justiției, act calificat de lege ca fiind act administrativ, art. 7 cap. VIII, Anexa V din Legea - cadru nr. 153/2017 conținând o reglementare specială relativă la maniera de contestare a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, în sensul că respectivul act poate fi contestat la organele de conducere ale Ministerului Justiției, iar hotărârea adoptată de acestea ca răspuns la contestație poate fi suspusă cenzurii judiciare a instanței de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București.

S-a mai reținut că, în speță, obiectul litigiului nu îl constituie legalitatea actului administrativ emis în procedura sus descrisă, ci emiterea unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, unor astfel de pretenții nefiindu-le aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a considera că intră în competența materială de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, ci dispozițiile de drept comun din dreptul muncii, în absența unor norme speciale care să trimită la dispozițiile de drept administrativ.

Totodată, competența materială revine nu instanței de contencios administrativ determinată în funcție de rangul autorității publice pârâte, ci instanței de conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vâlcea, în circumscripția căreia reclamanta, dna A., are reședința, potrivit normei legale citate în paragraful precedent, considerându-se că, având în vedere că dna A. este judecător în cadrul Tribunalului Vâlcea și își desfășoară efectiv activitatea la respectiva instanță, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., se impune declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanța de contencios administrativ, a fost investită cu cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, prin care au solicitat obligarea pârâtului să emită, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea plății unei penalități de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere după expirarea termenului, ordine de salarizare prin care indemnizațiile de încadrare lunare ale reclamanților să fie calculate cu includerea coeficientului de multiplicare 19,000, începând cu data de 22.11.2016 și în continuare, așa cum au fost recunoscute drepturile reclamanților prin sentința civilă nr. 128/12.02.2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă solicitarea reclamanților, de obligare a pârâtului Ministrul Justiției la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, respectiv a ordinelor privind încadrarea și stabilirea drepturilor salariale, în baza cărora să se procedeze la achitarea acestor drepturi.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Totodată, art. 10 din Legea nr. 554/2004 prevede că: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.(…)

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Așa fiind, în raport de aceste dispoziții legale și de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea unei autorități publice centrale la emiterea unui act administrativ cu caracter individual, în acord cu opinia tribunalului, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza, în fond, este Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

]PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.