ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1099/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1099/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamantul M.T.C.T., a chemat în judecată pe pârâta

SC V.S. SA București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

134.734.558,9 lei reprezentând majorări și penalități datorate executării cu

întârziere a plății dividendelor pe anii 2001, 2002 și 2003.

Tribunalul București, prin

sentința comercială nr. 7100 din 24 mai 2007, a respins ca prescrisă acțiunea

pentru obligarea pârâtei la plata dobânzilor și penalităților aferente anilor

2001 și 2002, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata sumei

de 8.688,98 lei dobânzi și penalități de întârziere pentru dividendele aferente

anului 2003.

Instanța de fond a reținut

în esență că prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 sunt incidente

drepturilor pretinse pentru anii 2001 și 2002 însă obligația de plată a

dividendelor pe anul 2003 era scadentă la 15 mai 2004 așa încât pentru aceasta

pârâta datorează dobânzi și penalități.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială nr. 495 din 30 octombrie 2007, a admis apelul

reclamantei, a desființat în parte sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare pentru a se calcula dobânzile și penalitățile aferente perioadei 22

decembrie 2003 – 12 octombrie 2004 pentru anul 2001 și 22 decembrie 2003 – 2

noiembrie 2004 pentru anul 2002, considerând aplicabile prevederile art. 12 din

Decretul nr. 167/1958.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a Decretului nr. 167/1958 socotind

că întreruperea termenului de prescripție a obligației principale nu întrerupe

și obligațiile accesorii.

Instanța de apel a stabilit

greșit data de la care obligația a devenit exigibilă, ignorând prevederile O.G.

nr. 64/2001 și ale Legii nr. 82/1991.

Pentru obligațiile accesorii

ale dividendelor aferente anului 2001 cursul prescripției s-a întrerupt la 1

octombrie 2004 prin plata obligației principale, iar pentru cele aferente

anului 2002, la 2 noiembrie 2004, acțiunea fiind introdusă la 22 decembrie 2006.

Mai susține recurenta că

instanța de apel a ignorat și plata parțială făcută de debitoare la 2 iunie 2005

în urma notificării prin actul din 17 noiembrie 2004.

Recursul este fondat.

Prescripția extinctivă

reprezintă un mod de stingere a obligațiilor dar și a acțiunilor neexercitate

în termenul stabilit de lege.

Fundamentul juridic al

prescripției extinctive îl constituie un interes de ordine publică și de

stabilitate socială ca sancțiune a creditorului nediligent cu dreptul său. De

aceea respectând echitatea în raporturile juridice, legiuitorul a prevăzut ca

în cazul în care debitorul a recunoscut datoria, prescripția să se întrerupă,

iar de la acel moment să curgă un nou termen sancționator, de stingere a

dreptului la acțiune.

Constant, jurisprudența

instanței supreme, a statuat, cu caracter general, că întreruperea cursului

prescripției pentru dreptul la acțiunea de a pretinde obligația principală,

întrerupe și prescripția dreptului la acțiune pentru obligațiile accesorii.

Acest domeniu de aplicație al prescripției este dat de interpretarea alin. (2)

al art. 1 al Decretului nr. 167/1958, cu consecințele ce le implică raportul de

accesorialitate al obligațiilor.

Ignorând aceasta, instanța

de apel nu a considerat decât caracterul succesiv al prestațiilor debitorului,

fără a socoti data la care obligația principală a fost executată și calculul

termenului general de prescripție, dar și plata parțială din 2 iunie 2005,

situații ce atrag incidența art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Așadar de la momentul

recunoașterii obligației principale prin executarea acesteia, până la data

introducerii acțiunii, se constată că termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din

Decretul nr. 167/1958 nu s-a împlinit astfel încât acțiunea reclamantei nu este

prescrisă nici pentru dobânzile și penalitățile calculate pentru dividendele

datorate pe anii 2001 și 2002.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 495 din 30 octombrie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București pe care o va modifica în sensul că

termenul de la care prescripția asupra dobânzilor și penalităților la

dividendele datorate pentru anul 2001 începe să curgă este 1 aprilie 2004 iar

pentru anul 2002, 2 noiembrie 2004, dreptul la acțiune nefiind prescris.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.T.C.T. București împotriva deciziei comerciale nr. 495 din 30 octombrie

2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în

privința termenului de când începe să curgă prescripția.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2008.