ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6562/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 septembrie 2001, reclamanta C.N.C.M.L. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA București pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunțată, să fie obligată pârâta să-i restituie în natură terenul în suprafață de 8500 mp situat în sector 1 București. A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtei la plata de daune interese, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință reactualizată la data plății pentru ocuparea terenului, de la data notificării până la data retrocedării acestuia. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că terenul a aparținut autorilor săi, A. și V.V., așa cum rezultă din actul de partaj nr. 44066 din 08 decembrie 1938 autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.

Se susține de către reclamantă că, după anul 1949, terenul a fost preluat de stat fără nici un titlu și a fost atribuit apoi către întreprinderile T. și A., iar, în prezent, se află în posesia SC T. SA. S-a depus la dosarul cauzei și copia notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamantă și adresată unității SC T. SA București. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 928 din 10 noiembrie 2003, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, în contradictoriu cu pârâții SC T. SA București, M.L.P.T.L., Statul Român, prin M.F., A.P.A.P.S. și cu Asociația Salariaților PAS P.T. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC T. SA București împotriva A.P.A.P.S.

și cererea de intervenție în interes propriu a Asociației Salariaților PAS P.T. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul în suprafață de 8500 mp, revendicat de reclamantă, a fost expropriat în baza Decretului nr. 83/1949, așa cum rezultă din adresa M.J. din 02 august 2001, aflată la fila 21 din dosar. In acest context, terenul revendicat făcea obiectul Legii fondului funciar nr. 18/1991, care prevede la art. 39 că, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și a oricăror alte acte normative de expropriere, pot solicita reconstituirea. Instanța a mai reținut că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența legii terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

S-a mai reținut că nu au fost dovedite susținerile reclamantei că averea tatălui său a fost trecută în proprietatea statului ca urmare a faptului că a fost persecutat politic. Împotriva sentinței civile nr. 928 din 10 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a declarat apel reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate și susținând că s-a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 1629 din 10 septembrie 2004 a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca inadmisibilă acțiunea principală.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză nu a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, care este o lege specială de restituire și care nu permite formularea unei acțiuni directe în instanță împotriva persoanei care deține imobilul. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta, criticând soluția pentru nelegalitate și susținând că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 846 din 26 ianuarie 2006, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că termenul de 60 de zile prevăzut art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este un termen de recomandare și că nu există dispoziție expresă în conținutul actului normativ prin care să se prevadă posibilitatea de a cere în instanță măsuri reparatorii în situația în care unitatea notificată nu emite o dispoziție sau decizie de restituire. Cu toate acestea, lipsa unei soluționări a notificării pe o perioadă semnificativă de timp, coroborată cu pasivitatea unității notificată, dar mai ales cu poziția exprimată în întâmpinare, în sensul că dobânditorul de bună-credință nu este obligat la măsuri reparatorii, nu poate să-l lipsească pe notificator de posibilitatea de a-și valorifica drepturile recunoscute de lege.

În rejudecare, instanța a respins apelul ca nefondat prin Decizia nr. 640 din 10 septembrie 2008 respingând totodată și excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de A.V.A.S., de M.F.P. și de M.T.C.T.(în prezent M.T.I.). SC T. SA, care deține terenul revendicat de reclamantă, a fost privatizată potrivit dispozițiilor Legii nr. 55/1995 prin cumpărare de acțiuni de la A.P.A.P.S., conform contractului nr. 236/1996, aflat la filele 34-40 din dosarul instanței de fond. De asemenea, mai trebuie reținut și contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 163/1998 prin care s-au vândut acțiuni de la F.P.S.A.S.P.T., aflat la filele 41 - 46 din dosarul instanței de fond.

Prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că terenul revendicat de către reclamantă este deținut de unitatea pârâtă și că pe acesta se află o serie de clădiri edificate de-a lungul timpului de unitățile deținătoare, printre care magazii, depozite, rezervoare metalice subterane, platforme betonate, instalații de apă, canalizare, instalații electrice, realizate în cursul anilor 1975 - 1976, precum și în perioada anilor 1980 - 2000. În această situație, în speță devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora: „Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate mod abuziv corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate." Așadar, reclamanta nu poate solicita restituirea în natură a imobilului în litigiu, de vreme ce legea îi recunoaște numai dreptul la despăgubiri.

Trebuie menționat faptul că în cuprinsul acțiunii introductive de instanță, reclamanta nu a solicitat despăgubiri (măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul revendicat), ceea ce împiedică instanța de fond să se pronunțe asupra acestui aspect. La instanța de fond s-au solicitat numai despăgubiri pentru lipsa de folosință, capăt de cerere care devine fără obiect, în măsura în care acțiunea principală este respinsă ca nefondată. De altfel, trebuie subliniat că în raport de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea 10/2001 în situația imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comercială privatizate, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, ceea ce implică obligația unității notificate să înainteze notificarea către unitatea competentă, în speță A.V.A.S.

Așa fiind, reclamanta își poate realiza dreptul de a obține despăgubiri în situația în care unitatea notificată va înainta către A.V.A.S. cererea reclamantei, aceasta urmând să emită o decizie privind acordarea de despăgubiri. Față de aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat. În ceea ce privește excepțiile ridicate de către A.V.A.S., de M.F.P. și de M.T.C.T., cu privire la lipsa calității procesuale pasive, urmează ca acestea să fie respinse ca lipsite de interes, de vreme ce atât acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Aceste aspecte au fost ridicate de intimați prin întâmpinare, fără a face o declarație de apel. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta și pârâtul M.T.

Reclamanta critică decizia pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. având în vedere cele ce se vor arăta. Instanța, fără a pune în discuția părților, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile din Legea nr. 10/2001 ce nu erau în vigoare la data introducerii acțiunii, cu referire la art. 29 alin. (1) în forma în vigoare la data pronunțării, normă ce a intervenit abia la 2 septembrie 2005, ulterior formulării cererii de chemare în judecată. Litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la 18 septembrie 2001 care instituiau obligativitatea restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv. - Instanța a omis să se pronunțe cu privire la valabilitatea titlului de preluare al statului, al incidenței dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, așa cum susține prima instanță.

- Cu toate că expertul arată că nu există dovezi în sensul că edificatele de pe teren ar aparține SC T. SA, instanța reține greșit situația acestora, în absența unor înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate. - Instanța de apel a evitat să se pronunțe asupra excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive a A.V.A.S., M.F.P., M.T.I. și A.P.A.S.P.T., apreciind că, primele trei sunt lipsite de interes, pe ultima omițând-o. Dacă ar fi respectat cadrul legal al actului dedus judecății, ar fi contestat că toate acestea nu au calitatea procesuală pasivă. M.T.I., critică decizia pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub aspectul soluționării greșite a calității sale procesuale pasive.

În cauză are calitate de pârâtă A.V.A.S., instituție implicată în privatizarea SC T. SA. Recurentul a eliberat în anul 1996 un certificat de atestare a dreptului de proprietate societății comerciale, dar prin acesta, ce a constituit o obligație legală, nu a făcut decât să constate o situație de fapt deja existentă. SC T. SA, prin întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului recurentului ca inadmisibil pentru că nu a declarat apel, ca lipsit de interes față de soluția instanței de apel, pe fond solicitând respingerea ambelor recursuri. Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține cele ce succed. Reclamanta a solicitat instanței de apel să constate că prima instanță a reținut greșit regimul juridic al terenului în sensul că acesta nu a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 83/1949 întrucât nu există nici un proces – verbal de predare în temeiul acestui act normativ.

Totodată, a solicitat să se constate că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 18/1991 și, drept consecință, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, față de conținutul actelor de proprietate din anii 1893 și 1938. Se mai arată că instanța de fond a apreciat greșit că Legea nr. 10/2001 se aplică doar imobilelor preluate de stat, altele decât terenurile, față de dispozițiile art. 6 din lege. O ultimă critică se referă la modalitatea părtinitoare în care prima instanță a analizat probatoriile atunci când a respins susținerea reclamantei că tatăl său a fost persecutat politic. Instanța de apel, în rejudecare, fără a răspunde vreunuia dintre motivele de apel formulate, reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 alin. (1), (în formă modificată) fără a pune în discuția părților incidența în cauză a normei de drept avută în vedere la soluționarea cauzei.

Soluționând pricina în acest mod a fost încălcat principiile contradictorialității și al dreptului la apărare al reclamantei, câtă vreme acesta nu a putut formula vreun punct de vedere asupra textului de lege amintit, care la data pronunțării era declarat neconstituțional prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008. Cum reclamantei i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin necercetarea motivelor invocate, și nepunerea în discuție a temeiurilor de drept avute în vedere de instanță, Înalta Curte în baza dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. va admite recursul reclamantei și va casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curții de apel. Dat fiind soluția ce se va pronunța în recursul reclamantei, va fi admis și recursul pârâtului, urmând ca, după stabilirea împrejurărilor de fapt ale pricinii și a determinării legii aplicabile, instanța de apel să statueze și asupra excepțiilor invocate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta B.(C.)N.C.M.L. și de pârâtul M.T.I. împotriva Deciziei nr. 640 din 10 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 iunie 2009.