ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10182/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 5563 din 21 noiembrie 2005, reclamanta T.E.L. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA solicitând instanța ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restituirea în natură, pentru dreapta posesie și libera folosință a terenului situat în București, str. Alpinești (fostă Barbu Știrbei), în suprafață de 1516,36 m.p., imobil situat în prezent în str. Împăratul Traian. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că imobilul a fost proprietatea bunicilor săi, respectiv defuncții P.I.P. și E.P., conform actului de vânzare – cumpărare nr. 5826/1926 prin care au cumpărat de la I.A.R.

terenul în suprafață de 1827 m.p. aflat în comuna suburbană Șerban Vodă, str. Barbu Știrbei, actualmente Alpinești. Ulterior, o parte din teren, în suprafață de 310,64 m.p., a fost vândută P.M. București pentru utilitate publică, respectiv pentru mărirea curții Ș.P. din comuna Șerban Vodă, din strada Împăratul Traian. S-a mai arătat că imobilul situat în str. Împăratul Traian compus din teren în suprafață de 3000 m.p. și construcțiile aflate pe el, a fost atribuit în administrarea Întreprinderii A. În anul 1993, pârâta SC A. SA a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Industriilor pentru suprafața de teren de 4495 m.p. ce include și terenul în suprafață de 1516,38 m.p.

care face obiectul cauzei de față. Terenul este în prezent liber iar notificarea pe care a formulat-o nu a fost soluționată până în prezent. Tribunalul București, secția a IV–a civilă, prin sentința civilă nr. 631 din 12 aprilie 2006, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că acțiunea în justiție formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 are un caracter subsidiar și facultativ neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative prevăzute de art. 24 din această lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și prin decizia civilă nr. 74 din 6 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, a admis apel, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecarea la Tribunalul București, reținând în esență, că, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, tribunalul a refuzat soluționarea pe fond a pricinii, fiind încălcate totdeodată și obligația judecării pricinii. Pârâta SC A. SA a declarat recurs împotriva acestei decizii, recurs care, a fost respins prin decizia civilă nr. 546 din 28 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată, la data de 6 noiembrie 2007, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 38643/3/2007.

La data de 28 decembrie 2007, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere completatoare și precizatoare solicitând ca, în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, M.B. și Ministerul Economiei și Finanțelor, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se constate că suprafața de teren de 1316,16 m.p. situat în București, str. Alpinești, a fost preluat de S.R. fără titlu de la autorii săi, în principal, să se dispună obligarea pârâtei SC A. SA să-i restituie în natură, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de teren sus menționat, iar, în subsidiar, să se acorde măsuri reparatorii, prin echivalent, ori despăgubiri. La data de 3 aprilie 2008, a fost depusă de reclamant, o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv P.S.

București, cerere ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea de ședință din data de 6 iunie 2008. Prin sentința civilă nr. 1438 din 12 septembrie 2008, a fost admisă acțiunea precizată formulată de către reclamantă. S-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în București, str. Împăratul Traian, în suprafață de 1480,90 m.p. A fost obligată pârâta SC A. SA să restituie reclamantei terenul în suprafață de 1488,9 m.p. situat la adresa sus arătată. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, prin notificarea transmisă pârâtei SC A. SA sub nr. 3053/2001, reclamanta T.E.L. a solicitat restituirea în natură a imobilului expropriat în suprafață de aproximativ 1475,54 m.p.

situat în București, str. Împăratul Traian. Notificarea nu a fost soluționată până la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta limitându-se la a trimite reclamantei adresa nr. 1005 din 20 decembrie 2001, prin care a invocat dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, și ale art. 12 alin. 4 din HG nr. 614/2001, arătând că este societate comercială pe acțiuni, privatizată integral din anul 1993, cu titlu valabil emis în baza Legii nr. 15/1990 și a H.D. nr. 834/1991. Anterior, reclamanta a notificat și A.P., care a comunicat reclamantei un răspuns prin adresa nr. 05/3802 din 14 martie 2002 arătând că, notificarea urmează a fi soluționată de unitatea deținătoare a imobilului.

S-a mai reținut de asemenea că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5826 din 26 februarie 1926, P.I.P. și E.P. au dobândit de la S.A.R., 1827 m.p. teren formând loturile nr. 59 de 609 m.p.; nr. 61 de 609 m.p. și nr. 63 de 609 m.p., situate în comuna Șerban Vodă – Belu, județul Ilfov. Prin actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 14595 din 2 iunie 1943, cumpărătorii P.I.P. și E.P. au înstrăinat în interes de utilitate publică și anume pentru mărirea Ș.P. din comuna Șerban Vodă. La data de 18 august 1963 a decedat P.I.P., rămânând ca unică succesoare A.L.M., în condițiile în care P.E., P.C. și P.D. au renunțat la succesiune, iar P.C. nu a acceptat succesiunea în termen legal.

După decesul lui P.E. au rămas ca succesori A.L.M. și P.D., fiecare cu câte o cotă de ½. După decesul lui P.D., au rămas ca moștenitori P.M. cu o cotă de ¼ și P.E.L. cu o cotă de ¾. După decesul lui P.M. a rămas ca unic moștenitor P.E.L. De cota ce revenea moștenitoarei A.L.M., care nu a urmat procedura prevăzută de lege, din succesiunea defunctei P.E., profită reclamanta T.E.L. fostă P.E.L. Terenul a trecut în proprietatea statului fără temei lega, deci intră în categoria bunurilor preluate în mod exclusiv conform art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. Ulterior, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, s-a constatat că este în proprietatea exclusivă a SC A. SA o suprafață de teren de 4.495 m.p.

care include și suprafața de teren solicitată de reclamantă. În fapt, o parte din acest teren, este ocupat de grădinița pentru copii, iar terenul în litigiu este inclus în incinta grădiniței nr. 261, din str. Împăratul Traian. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții SC A. SA și Ministerul Economiei și Finanțelor, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziției Legii nr. 10/2001, privitoare la sfera „unităților deținătoare” ce puteau fi obligate la restituire. SC A. SA este o societate cu capital privat și ca urmare nu are calitatea de unitate deținătoare și nici de entitate investită cu soluționarea notificării, astfel că nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului supus analizei.

Nu s-a avut în vedere că reclamanta nu a respectat procedura instituită prin art. 26 din Legea nr. 10/2001. Procedura de restituire instituită de Legea nr. 10/2001, impune parcurgerea unor etape obligatorii, iar reclamanta nu a cerut anularea deciziei SC A. SA de respingere a notificării în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, astfel că cererea este inadmisibilă. Cauza s-a soluționat cu încălcarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, prin decizia civilă nr. 77/ A din 14 aprilie 2009, a admis apelul declarat de pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor, a schimbat în parte sentința civilă, în sensul că a respins acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

S-a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelanta SC A. SA și s-au menținut celelalte dispoziții. În considerentele deciziei s-a reținut că raportat la petitul acțiunii prezente, se constată că reclamanta nu a formulat vreo petiție concretă față de Ministerul Economiei și Finanțelor privit ca persoană juridică titulară de drepturi și obligații proprii în raporturile juridice civile. Pretențiile formulate de reclamantă față de statul român nu justifică participarea în proces, în nume propriu, a Ministerului Economiei și Finanțelor. În ceea ce privește apelul pârâtei SC A. SA s-a reținut că prin raportare la hotărârile judecătorești anterioare pronunțate în cauză și la Decizia în Interesul Legii nr. XX, demersul judiciar al reclamantei este unul admisibil, tribunalul fiind competent să soluționeze în fond pricina.

Modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005 art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul abrogării sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” a fost constatată neconstituțională prin Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale. Pârâta SC A. SA are calitatea de unitate deținătoare a bunului respectiv și cum bunul a fost preluat fără titlu valabil, reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură a bunului. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta SC A. SA, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 315 C. proc. civ. Recurenta critică decizia sub următoarele aspecte: - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privitoare la sfera „unităților deținătoare”, ce puteau fi obligate la restituire.

În mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, apreciind greșit că este unitate deținătoare a imobilului în litigiu. - S-au aplicat greșit prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001. S-a reținut calitatea de unitate deținătoare doar pentru simplul fapt al deținerii imobilului în litigiu. Calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, nu este dat doar de faptul posesiei bunului, ci de calitatea statului sau unității administrative teritoriale de posesor – proprietar al bunului sau acționar în cadrul persoanei juridice posesor – proprietar a bunului. - Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. Se susține că în mod greșit, instanța de apel a apreciat că excepția inadmisibilității nu mai poate fi primită, întrucât aceasta a fost rezolvată irevocabil de instanță în primul ciclu procesual.

- În primul ciclu procesual, instanțele au statuat că nesoluționarea notificării de către entitatea notificată nu poate constitui un impediment pentru instanțele de judecată de a soluționa chiar de ceea ce s-a refuzat în baza administrativă. Ca urmare în primul ciclu procesual, nu s-a pus niciun moment problema analizării și calificării adresei nr. 1005/2001 ca act emis în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, ci s-a plecat de la premisa că intimatei – reclamante nu i s-a soluționat cererea de restituire de entitatea notificată. - Problema inadmisibilității pentru necercetarea soluției pe care recurenta a dat-o notificării formulate de intimata – reclamantă nu a fost discutată în fața instanțelor de judecată.

- Reclamanta deși avea cunoștință de conținutul deciziei emise de A., nu a contestat-o în instanță, ci s-a adresat direct instanței cu o cerere având ca obiect constatarea faptului că terenul în litigiu a fost preluat fără titlu de către S.R. și obligarea A. la restituirea în natură a terenului sau la acordarea de măsuri reparatorii. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele. Prin acțiunea înregistrată de reclamantă pe rolul instanțelor, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA solicitând obligarea pârâtei să restituie în natură terenul în suprafață de 1516,36 m.p., situat în str. Împăratul Traian și aflat în posesia pârâtei.

S-a stabilit, necontestat de pârâți, că în cauza supusă analizei, terenul a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil și că se află în posesia pârâtei SC A. SA În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie în natură potrivit prezentei legi. Ca urmare, principiul instituit de prezenta lege este acela al restituirii în natură a imobilelor preluate de stat, acordarea de măsuri reparatorii fiind subsidiarul. Prin art. 29 din aceeași lege, se reglementează, pentru situația în care imobilul s-ar afla în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate (altele decât cele prevăzute la art. 21), obligația instituțiilor publice implicate în privatizare de a stabili măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele care au fost preluate cu titlu valabil.

Cum, în speța supusă analizei imobilul a fost preluat fără titlu valabil, reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, iar entitatea deținătoare are obligația de restituire în natură a imobilului. Pârâta SC A. SA are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care litigiul se poartă asupra unui imobil teren ce se află în posesia sa. Contrar celor susținute prin motivele de recurs recurenta este unitate deținătoare și entitate investită cu soluționarea notificării și în situația în care are statut de societate comercială cu capital integral privat, în condițiile în care imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil. În atare condiții, așa cum corect s-a reținut, este nerelevantă împrejurarea că nu s-a stabilit modalitatea legală sau nelegală de privatizare a societății, în condițiile în care litigiul se poartă asupra unui element activ al societății.

Așadar, dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată, au fost corect interpretate, aplicate și contrar celor susținute prin motivele de recurs, nu sunt incidente în cauza supusă analizei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la critica prin care se solicită să se constate că eronat a fost soluționată excepția inadmisibilității acțiunii, pentru nerespectarea procedurii prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, se va concluziona că este nefondată, având în vedere că problema de drept ce vizează excepția inadmisibilității acțiunii a fost dezlegată irevocabil prin decizia civilă nr. 5246 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 38132/3/2005, când s-a luat în examinare (în primul ciclu procesual) recursul declarat chiar de pârâta SC A. SA Referitor la această problemă de drept, (excepția inadmisibilității asupra recursului) adusă în fața instanței supreme chiar de pârâtă, s-a tranșat irevocabil că soluția tribunalelor de respingere a acțiunii ca inadmisibilă este greșită, ea echivalând practic, cu refuzul de a soluționa în fond cauza și că în mod corect curtea de apel a desființat această soluție.

Or, potrivit art. 315 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Mai mult, C.E.D.O. a statuat constant în deciziile pronunțate că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede printre altele, că soluția dată de către instanțe în mod definitiv unui litigiu să nu mai poată fi supusă unei noi judecăți. Or, recurentul prin critica adusă solicită o nouă judecată în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, care așa după cum s-a arătat mai sus a făcut obiectul judecății în primul ciclu procesual. A relua judecata și a pune în dezbatere aceeași problemă de drept, înseamnă încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Așa fiind, dispoziția art. 315 C. proc. civ., nu au fost încălcate și drept urmare, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SA București împotriva deciziei nr. 779 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX–a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2009.