ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2806

din 26 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a admis

în parte cererea principală formulată de reclamanta pârâtă SC B. SRL în

contradictoriu cu pârâta reclamantă N.F.E.;

A obligat-o pe pârâta reclamantă

să-i restituie reclamantei pârâte bunurile aflate pe terenul proprietatea ei,

situat în București, sau contravaloarea acestora;

A respins ca rămas fără obiect

capătul de cerere privind rezilierea contractului de asociere autentificat la B.N.P.

M.E.;

A respins cererea de obligare a

pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000 lei;

A respins ca neîntemeiat capătul de

cerere privind instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei

asupra terenului situat în București;

A respins ca inadmisibilă cererea de

înscriere în cartea funciară a litigiului dintre părți privind terenul;

A admis în parte cererea

reconvențională și a obligat-o pe reclamanta pârâtă la plata sumei de 12.000 dolari

S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății;

A compensat cheltuielile de

judecată.

Prin încheierea din camera de

consiliu, de la 14 aprilie 2004, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale

strecurate în dispozitivul sentinței comerciale nr. 2806/2004, în sensul că în

loc de „respinge cererea de obligare a pârâtei reclamante la plata

despăgubirilor în cuantum de 3.500.000 lei” s-a trecut „respinge cererea de

obligare a pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de

3.500.000.000 lei”.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel ambele părți și, prin decizia comercială nr. 684 din 24 noiembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială au fost admise

apelurile, a fost anulată sentința comercială nr. 2806 din 26 februarie 2004 a

Tribunalului București, secția a VI-a comercială și s-a reținut cauza spre

rejudecare, stabilindu-se termen de judecată la 8 decembrie 2004.

În rejudecare, prin decizia

comercială nr. 337 din 20 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială a respins acțiunea principală formulată de reclamanta pârâtă SC B.

SRL în contradictoriu cu apelanta pârâtă N.F.E. (fostă V.F.E.), împotriva

sentinței comerciale nr. 2806 din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, după cum urmează:

A respins capătul de cerere privind

rezilierea contractului de asociere autentificat la 20 decembrie 2000 la B.N.P.

M.E., pentru autoritate de lucru judecat;

A respins ca inadmisibilă cererea de

înscriere în cartea funciară a litigiului dintre părți, privind terenul situat

în București;

A respins ca nefondate capetele de

cerere privind obligarea pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în sumă de

3.500.000.000 lei, privind restituirea către reclamanta pârâtă a bunurilor

aflate pe terenul situat în București sau a contravalorii acestora, precum și

cel privind instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei pârâte

asupra terenului situat în București.

A admis cererea reconvențională

restrânsă formulată de pârâta reclamantă și a obligat-o pe reclamanta pârâtă

să-i plătească pârâtei reclamante suma de 12.000 dolari S.U.A. în echivalent

lei la cursul oficial al B.N.R. la data plății;

A obligat-o pe reclamanta pârâtă

să-i plătească pârâtei reclamante suma de 63.236.960 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța a reținut că pentru primul capăt de cerere al acțiunii principale

privind rezilierea contractului de asociere se constată că sunt incidente

dispozițiile art. 163 C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru

judecat; în ce privește capătul de cerere referitor la înscrierea în cartea

funciară a litigiului privind terenul, a constatat că instanța nu a fost legal

investită cu soluționarea acestuia;

De asemenea, cererea de obligare a

pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000.000 lei,

reprezentând contravaloarea investiției efectuate de reclamanta pârâtă pe

terenul proprietatea acesteia s-a reținut a fi neîntemeiată, având în vedere

clauza înscrisă în art. 7.2. din contractul de asociere, iar în ce privește

cererea reclamantei pârâte de restituire a bunurilor sale aflate pe terenul

pârâtei reclamante și, în subsidiar, a plății contravalorii acestora, a

considerat că nu este fondată, pentru că reclamanta pârâtă nu a făcut cumulativ

dovada dreptului de proprietate sau de folosință a bunurilor respective, precum

și a existenței bunurilor în speță pe terenul proprietatea pârâtei reclamante

și raportul de expertiză a concluzionat că nu se poate preciza cui aparțin

acestea; în ce privește capătul de cerere privind instituirea unui drept de

retenție în favoarea reclamantei pârâte asupra terenului a reținut că nu este

fondat, întrucât reclamanta pârâtă nu deține imobilul în speță;

A mai reținut că având în vedere

cuprinsul clauzei înscrise în contractul de asociere la art. 7.3 alin. (3),

obligatorie, conform art. 969 C. civ., cererea reconvențională, astfel cum a

fost restrânsă în apel, se constată că este întemeiată, nerespectarea fazelor

de execuție a lucrărilor de către antreprenor atrăgând plata de daune interese

în valoare de 4.000 dolari S.U.A. /lună, nu mai mult de 3 luni și, în

consecință, reclamanta pârâtă datorează despăgubiri pârâtei reclamante în

cuantum de 12.000 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R.

la data plății.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând

admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii

acțiunii principale și respingerii cererii reconvenționale.

În susținerea recursului său,

recurenta reclamantă invocă următoarele motive de casare:

Motivul I, constând în nulitatea

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată a

fost dată cu încălcarea legii, în speță a art. 156 C. proc. civ., întrucât

instanța de apel a respins cererea de amânare a judecării cauzei, fără a lua în

considerare imposibilitatea fortuită de prezentare a reprezentantului său,

determinată de necesitatea prezenței acestuia într-un alt dosar, împrejurare ce

a condus la nerespectarea dreptului la apărare, dar și la încălcarea

principiului contradictorialității dezbaterilor;

Motivul II, întemeiat de asemenea pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea

pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în speță a art.

480 și urm. C. civ., deoarece reclamanta a făcut dovada în apel a dreptului de

proprietate sau de folosință asupra bunurilor solicitate a i se restitui,

contrar celor greșit reținute de instanța de apel;

Motivul III, fondat tot pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform căruia hotărârea a fost

dată cu încălcarea dispozițiilor din contractul de asociere și art. 969 C. civ.,

având în vedere că, în speță, nu este vorba de nerealizarea contractului din

culpa reclamantei, întrucât după cum rezultă din procesul verbal de constatare

a contravenției aflat la dosar, reprezentanții M.L.P.A.T. au oprit lucrările pe

care reclamanta le începuse în termenii contractului, motivat de faptul că

autorizația pe care pârâta avea obligația să o obțină și să o predea

antreprenorului nu corespundea cu obiectul contractului de asociere, în

concluzie, neputându-se reține culpa antreprenorului, atât timp cât documentul

a fost procurat de pârâtă.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Primul motiv de recurs formulat de

recurenta reclamantă nu este întemeiat, deoarece imposibilitatea de prezentare

în instanță a apărătorului ales, cum s-a susținut în speță, chiar învederată

printr-o cerere scrise depusă la dosar, justificată de existența unui alt dosar

la care același apărător trebuia să se prezinte, nu constituie un motiv

temeinic de amânare, întrucât o atare situație nu reprezintă o împrejurare

invincibilă și imprevizibilă, iar apărătorul în cauză avea obligația de a

asigura substituirea în unul dintre dosare și dacă acest lucru era imposibil,

trebuia să probeze imposibilitatea survenită.

Drept urmare, nu i se poate reproșa

instanței faptul că nu a acordat un nou termen de judecată, pentru motivul

invocat și nu se poate reține că nu a fost respectat dreptul la apărare sau că

a fost încălcat principiul contradictorialității, așa cum eronat se susține.

În ce privește motivele II și III de

recurs, este de precizat, în primul rând, că prin formularea lor se tinde, așa

cum s-a solicitat de altfel, la admiterea recursului și modificarea în tot a

deciziei atacate, în sensul admiterii cererii introductive și respingerii

cererii reconvenționale, ori, solicitarea recurentei reclamante este parțial

inadmisibilă, având în vedere că, față de cadrul procesual inițial stabilit, în

acest moment procesual, nu ar putea fi luat în considerare decât capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a anumitor

bunuri, sau a contravalorii lor, estimată la 500.000.000 lei, întrucât doar

acest capăt de cerere a fost admis de instanța de fond și, în considerarea

principiului disponibilității, reclamanta nu a apelat sentința tribunalului pe

celelalte aspecte, ci s-a axat doar pe critica cererii reconvenționale

formulate de pârâtă.

Oricum, al doilea motiv de recurs

este neîntemeiat pentru că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de

proprietate sau de folosință asupra bunurilor solicitate spre a-i fi

restituite, așa cum susține, deoarece nu a probat existența unui drept de

proprietate asupra acestor bunuri (facturile prezentate arătând un alt

proprietar), că acestea ar fi aceleași cu cele aflate pe terenul pârâtei și că

există o identitate indiscutabilă între bunurile conținute în titlul

reclamantei și cele aflate în continuare pe proprietatea pârâtei.

În atare situație, se constată că

hotărârea curții de apel, care a luat în considerare întregul material probator

existent la dosarul cauzei (facturile în care figurează cumpărător o altă

societate și nu reclamanta, notificările transmise de pârâta reclamantă care

sub acest aspect nu echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor formulate de

reclamanta pârâtă, procesul verbal de la dosar fond, declarația dată de C.F.,

cât și concluziile raportului de expertiză) și a apreciat că nu s-a făcut

dovada dreptului de proprietate sau de folosință a acestor bunuri și a

existenței lor pe terenul pârâtei este corectă și va fi menținută, ca atare.

Cel de-al treilea motiv de recurs

este și el neîntemeiat, deoarece hotărârea curții de apel nu a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor contractului și art. 969 C. civ., ci, dimpotrivă, a

fost pronunțată tocmai cu respectarea lor, dându-i-se o judicioasă

interpretare.

Astfel, s-a avut în vedere că, prin

sentința comercială nr. 16822 din 18 februarie 2002 a Tribunalului București,

rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat rezilierea de drept a

contractului de asociere încheiat între părți, din culpa reclamantei pârâte,

care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, în aceste condiții,

activându-se obligatoriu clauza înscrisă la art. 7.3 alin. (3) din acest

contract, deoarece între prima neexecutare și data încetării contractului prin

reziliere trecuseră mai mult de 3 luni, astfel încât corect s-a reținut că

cererea reconvențională, astfel cum a fost restrânsă în apel, este întemeiată,

reclamanta pârâtă datorând despăgubiri pârâtei reclamante, în cuantum de 12.000

dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. la data plății.

În consecință, reținându-se că și

celelalte capete de cerere formulate prin acțiunea reclamantei au primit o

corectă soluționare și motivare a soluției pronunțate, iar reclamanta nu a

formulat în recurs nici o critică de natură să conducă la desființarea deciziei

curții de apel, în condițiile art. 304 C. proc. civ., hotărârea acesteia va fi

menținută și se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de

reclamantă.

În conformitate cu dispozițiile art.

274 C. proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata sumei de 4.165

RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC B. SRL București, împotriva deciziei nr. 337 din 20 aprilie 2005

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă la plata

sumei de 4.165 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă N.F.E.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.