ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2806 din 26 februarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta pârâtă SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta reclamantă N.F.E.; A obligat-o pe pârâta reclamantă să-i restituie reclamantei pârâte bunurile aflate pe terenul proprietatea ei, situat în București, sau contravaloarea acestora; A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind rezilierea contractului de asociere autentificat la B.N.P.

M.E.; A respins cererea de obligare a pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000 lei; A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei asupra terenului situat în București; A respins ca inadmisibilă cererea de înscriere în cartea funciară a litigiului dintre părți privind terenul; A admis în parte cererea reconvențională și a obligat-o pe reclamanta pârâtă la plata sumei de 12.000 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății; A compensat cheltuielile de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu, de la 14 aprilie 2004, instanța a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței comerciale nr. 2806/2004, în sensul că în loc de „respinge cererea de obligare a pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000 lei” s-a trecut „respinge cererea de obligare a pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000.000 lei”.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți și, prin decizia comercială nr. 684 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială au fost admise apelurile, a fost anulată sentința comercială nr. 2806 din 26 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială și s-a reținut cauza spre rejudecare, stabilindu-se termen de judecată la 8 decembrie 2004. În rejudecare, prin decizia comercială nr. 337 din 20 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a respins acțiunea principală formulată de reclamanta pârâtă SC B. SRL în contradictoriu cu apelanta pârâtă N.F.E. (fostă V.F.E.), împotriva sentinței comerciale nr. 2806 din 26 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, după cum urmează: A respins capătul de cerere privind rezilierea contractului de asociere autentificat la 20 decembrie 2000 la B.N.P.

M.E., pentru autoritate de lucru judecat; A respins ca inadmisibilă cererea de înscriere în cartea funciară a litigiului dintre părți, privind terenul situat în București; A respins ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în sumă de 3.500.000.000 lei, privind restituirea către reclamanta pârâtă a bunurilor aflate pe terenul situat în București sau a contravalorii acestora, precum și cel privind instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei pârâte asupra terenului situat în București. A admis cererea reconvențională restrânsă formulată de pârâta reclamantă și a obligat-o pe reclamanta pârâtă să-i plătească pârâtei reclamante suma de 12.000 dolari S.U.A.

în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. la data plății; A obligat-o pe reclamanta pârâtă să-i plătească pârâtei reclamante suma de 63.236.960 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că pentru primul capăt de cerere al acțiunii principale privind rezilierea contractului de asociere se constată că sunt incidente dispozițiile art. 163 C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat; în ce privește capătul de cerere referitor la înscrierea în cartea funciară a litigiului privind terenul, a constatat că instanța nu a fost legal investită cu soluționarea acestuia; De asemenea, cererea de obligare a pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000.000 lei, reprezentând contravaloarea investiției efectuate de reclamanta pârâtă pe terenul proprietatea acesteia s-a reținut a fi neîntemeiată, având în vedere clauza înscrisă în art. 7.2.

din contractul de asociere, iar în ce privește cererea reclamantei pârâte de restituire a bunurilor sale aflate pe terenul pârâtei reclamante și, în subsidiar, a plății contravalorii acestora, a considerat că nu este fondată, pentru că reclamanta pârâtă nu a făcut cumulativ dovada dreptului de proprietate sau de folosință a bunurilor respective, precum și a existenței bunurilor în speță pe terenul proprietatea pârâtei reclamante și raportul de expertiză a concluzionat că nu se poate preciza cui aparțin acestea; în ce privește capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei pârâte asupra terenului a reținut că nu este fondat, întrucât reclamanta pârâtă nu deține imobilul în speță; A mai reținut că având în vedere cuprinsul clauzei înscrise în contractul de asociere la art. 7.3 alin. (3), obligatorie, conform art. 969 C. civ., cererea reconvențională, astfel cum a fost restrânsă în apel, se constată că este întemeiată, nerespectarea fazelor de execuție a lucrărilor de către antreprenor atrăgând plata de daune interese în valoare de 4.000 dolari S.U.A.

/lună, nu mai mult de 3 luni și, în consecință, reclamanta pârâtă datorează despăgubiri pârâtei reclamante în cuantum de 12.000 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. la data plății. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii cererii reconvenționale. În susținerea recursului său, recurenta reclamantă invocă următoarele motive de casare: Motivul I, constând în nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii, în speță a art. 156 C. proc.

civ., întrucât instanța de apel a respins cererea de amânare a judecării cauzei, fără a lua în considerare imposibilitatea fortuită de prezentare a reprezentantului său, determinată de necesitatea prezenței acestuia într-un alt dosar, împrejurare ce a condus la nerespectarea dreptului la apărare, dar și la încălcarea principiului contradictorialității dezbaterilor; Motivul II, întemeiat de asemenea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în speță a art. 480 și urm. C. civ., deoarece reclamanta a făcut dovada în apel a dreptului de proprietate sau de folosință asupra bunurilor solicitate a i se restitui, contrar celor greșit reținute de instanța de apel; Motivul III, fondat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., conform căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor din contractul de asociere și art. 969 C. civ., având în vedere că, în speță, nu este vorba de nerealizarea contractului din culpa reclamantei, întrucât după cum rezultă din procesul verbal de constatare a contravenției aflat la dosar, reprezentanții M.L.P.A.T. au oprit lucrările pe care reclamanta le începuse în termenii contractului, motivat de faptul că autorizația pe care pârâta avea obligația să o obțină și să o predea antreprenorului nu corespundea cu obiectul contractului de asociere, în concluzie, neputându-se reține culpa antreprenorului, atât timp cât documentul a fost procurat de pârâtă. Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele: Primul motiv de recurs formulat de recurenta reclamantă nu este întemeiat, deoarece imposibilitatea de prezentare în instanță a apărătorului ales, cum s-a susținut în speță, chiar învederată printr-o cerere scrise depusă la dosar, justificată de existența unui alt dosar la care același apărător trebuia să se prezinte, nu constituie un motiv temeinic de amânare, întrucât o atare situație nu reprezintă o împrejurare invincibilă și imprevizibilă, iar apărătorul în cauză avea obligația de a asigura substituirea în unul dintre dosare și dacă acest lucru era imposibil, trebuia să probeze imposibilitatea survenită. Drept urmare, nu i se poate reproșa instanței faptul că nu a acordat un nou termen de judecată, pentru motivul invocat și nu se poate reține că nu a fost respectat dreptul la apărare sau că a fost încălcat principiul contradictorialității, așa cum eronat se susține.

În ce privește motivele II și III de recurs, este de precizat, în primul rând, că prin formularea lor se tinde, așa cum s-a solicitat de altfel, la admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii introductive și respingerii cererii reconvenționale, ori, solicitarea recurentei reclamante este parțial inadmisibilă, având în vedere că, față de cadrul procesual inițial stabilit, în acest moment procesual, nu ar putea fi luat în considerare decât capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a anumitor bunuri, sau a contravalorii lor, estimată la 500.000.000 lei, întrucât doar acest capăt de cerere a fost admis de instanța de fond și, în considerarea principiului disponibilității, reclamanta nu a apelat sentința tribunalului pe celelalte aspecte, ci s-a axat doar pe critica cererii reconvenționale formulate de pârâtă.

Oricum, al doilea motiv de recurs este neîntemeiat pentru că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate sau de folosință asupra bunurilor solicitate spre a-i fi restituite, așa cum susține, deoarece nu a probat existența unui drept de proprietate asupra acestor bunuri (facturile prezentate arătând un alt proprietar), că acestea ar fi aceleași cu cele aflate pe terenul pârâtei și că există o identitate indiscutabilă între bunurile conținute în titlul reclamantei și cele aflate în continuare pe proprietatea pârâtei.

În atare situație, se constată că hotărârea curții de apel, care a luat în considerare întregul material probator existent la dosarul cauzei (facturile în care figurează cumpărător o altă societate și nu reclamanta, notificările transmise de pârâta reclamantă care sub acest aspect nu echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor formulate de reclamanta pârâtă, procesul verbal de la dosar fond, declarația dată de C.F., cât și concluziile raportului de expertiză) și a apreciat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau de folosință a acestor bunuri și a existenței lor pe terenul pârâtei este corectă și va fi menținută, ca atare. Cel de-al treilea motiv de recurs este și el neîntemeiat, deoarece hotărârea curții de apel nu a fost dată cu încălcarea dispozițiilor contractului și art. 969 C. civ., ci, dimpotrivă, a fost pronunțată tocmai cu respectarea lor, dându-i-se o judicioasă interpretare.

Astfel, s-a avut în vedere că, prin sentința comercială nr. 16822 din 18 februarie 2002 a Tribunalului București, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat rezilierea de drept a contractului de asociere încheiat între părți, din culpa reclamantei pârâte, care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, în aceste condiții, activându-se obligatoriu clauza înscrisă la art. 7.3 alin. (3) din acest contract, deoarece între prima neexecutare și data încetării contractului prin reziliere trecuseră mai mult de 3 luni, astfel încât corect s-a reținut că cererea reconvențională, astfel cum a fost restrânsă în apel, este întemeiată, reclamanta pârâtă datorând despăgubiri pârâtei reclamante, în cuantum de 12.000 dolari S.U.A.

în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. la data plății. În consecință, reținându-se că și celelalte capete de cerere formulate prin acțiunea reclamantei au primit o corectă soluționare și motivare a soluției pronunțate, iar reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică de natură să conducă la desființarea deciziei curții de apel, în condițiile art. 304 C. proc. civ., hotărârea acesteia va fi menținută și se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamantă. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata sumei de 4.165 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SRL București, împotriva deciziei nr. 337 din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 4.165 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă N.F.E. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.