ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5149/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 81 din 8 februarie 2002, Tribunalul București, secția a V-a civilă

și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta S.C. P.T.R. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta V.D., prin care

solicitase anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.

976 din 14 februarie 1997, privind terenul în suprafață de 12.500 mp, situat în

București, pentru eroare substanțială și dol, terenul fiind grevat de servituți

legale cunoscute și nedeclarate de pârâtă prin mandatarul său, iar pentru

neexecutarea de către pârâtă a obligației de garanție prevăzută de art. 1337 și

art. 1347 C. civ., rezoluțiunea vânzării – cumpărării.

S-a

mai solicitat repunerea părților în situația anterioară, urmând ca reclamanta

să restituie terenul, iar pârâta să fie obligată să înapoieze prețul de

425.000.000 lei, cheltuielile ocazionate de încheierea actelor, în sumă de

8.045.000 lei, sume reactualizate în raport de indicele de inflație, precum și

plata dobânzilor aferente, de la data chemării în judecată și până la achitarea

debitului, cu recunoașterea unui drept de retenție asupra terenului, în

favoarea reclamantei până la plata integrală a sumelor datorate de către

pârâtă.

Pentru a pronunța sentința prin care

s-a respins această acțiune, tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada

faptului că anumite porțiuni din terenul vândut au fost expropriate, așa cum a

susținut reclamanta.

De asemenea, a mai reținut că nu

s-au făcut dovezi nici în sensul vicierii consimțământului reclamantei, prin

eroare sau dol, vicii care să o fi determinat să încheie contractul de vânzare

– cumpărare.

Reclamanta a declarat apel împotriva

acestei sentințe, iar prin decizia nr. 79 A din 13 februarie 2003, Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul, menținând

soluția primei instanțe.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ., care se referă la faptul că hotărârile au fost date

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și la aceea că instanța nu

s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, susținând, în esență, că greșit s-a reținut că nu sunt

întrunite cerințele garanției contra evicțiunii, că au fost încălcate

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care obligă instanțele să ordone

administrarea probelor pe care le consideră necesare, că s-a dat o greșită

interpretare a art. 954 C. civ., în sensul că s-a reținut greșit faptul că

lucrul a fost cumpărat voit, fără a exista eroare asupra substanței, că

existența dolului a fost nelegal înlăturată;  a mai susținut că s-au

interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 18/1991, deducându-se că a cumpărat

teren agricol extravilan, că instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe,

respectiv documentația amplă pentru executarea conductelor magistrale de gaze

naturale, documentația tehnică pentru efectuarea investiției, etc.

Recursul este nefondat.

Este neîntemeiată susținerea

recurentei reclamante potrivit căreia instanțele ar fi încălcat dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât, în cauză a fost administrat un

amplu material probatoriu, care a condus la concluzia corectă a ambelor instanțe,

aceea a respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Este, fără indoială, nesusținută de

probe afirmația recurentei în sensul că nu a cunoscut faptul că terenul

cumpărat este teren agricol situat în extravilanul localității, de vreme ce în

titlul de proprietate al vânzătoarei se precizează că este atribuit acesteia

prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, este

trecut ca fiind situat în extravilan, la rubrica „arabil”.

Acest

fapt a fost recunoscut de recurenta reclamantă în interogatoriul propus de

intimata pârâtă.

Astfel încât, recurenta nu poate

susține credibil că a fost în eroare cu privire la substanța bunului cumpărat.

Nu a reușit să dovedească nici

dolul, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene,

pentru a o determina să încheie un act, deoarece nu există la dosar probe care

să ateste că vânzătoarea sau mandatarul său cunoșteau existența pe teren a unor

magistrale de transport a gazului metan.

Faptul că pârâta a pus la dispoziție

actul de proprietate și alte documente încă din 7 noiembrie 1996 (deci cu circa

4 luni înainte de încheierea contractului de vânzare – cumpărare), când s-a

semnat o chitanță de mână și s-a predat avansul de 5.000 USD, denotă buna sa

credință.

Nu

poate fi reținută nici afirmația, conform căreia pârâta cunoștea existența pe

teren a celor 3 magistrale de transport gaz metan, ca urmare a faptului că ar

fi participat la adunarea generală a membrilor CAP Dudești când s-a hotărât

scoaterea temporară din circuitul agricol a unor suprafețe de teren și că ar fi

semnat acest proces verbal, întrucât, potrivit statutului CAP, acesta se semna

doar de președinte și secretar, iar acest înscris nu a mai putut fi găsit și

prezentat instanței; mai mult, din adresa subcomisiei pentru aplicarea Legii

fondului funciar rezultă că nu există documente din care să reiasă fostul

amplasament al terenului agricol cu care pârâta V.D. s-a înscris în CAP, astfel

că ea nu putea cunoaște existența conductelor de gaz, ca urmare a faptului că i

s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament.

În ceea ce privește garanția pentru

evicțiune, tribunalul, și apoi curtea de apel, au reținut corect că nu întreg

terenul este impropriu pentru construire, ci planul construcției trebuie să

respecte anumite distanțe față de conductele magistrale.

Față de cele ce preced, recursul

apare ca nefondat și va fi respins ca atare.

Potrivit art. 274 C. proc. civ.,

partea care cade în pretențiuni va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. P.T.R. SRL împotriva deciziei

nr. 79/A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă.

Obligă pe recurenta reclamantă la 3.000.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata pârâtă V.D.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi  3 decembrie 2003.