ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5149/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 81 din 8 februarie 2002, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. P.T.R. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta V.D., prin care solicitase anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 976 din 14 februarie 1997, privind terenul în suprafață de 12.500 mp, situat în București, pentru eroare substanțială și dol, terenul fiind grevat de servituți legale cunoscute și nedeclarate de pârâtă prin mandatarul său, iar pentru neexecutarea de către pârâtă a obligației de garanție prevăzută de art. 1337 și art. 1347 C. civ., rezoluțiunea vânzării – cumpărării.

S-a mai solicitat repunerea părților în situația anterioară, urmând ca reclamanta să restituie terenul, iar pârâta să fie obligată să înapoieze prețul de 425.000.000 lei, cheltuielile ocazionate de încheierea actelor, în sumă de 8.045.000 lei, sume reactualizate în raport de indicele de inflație, precum și plata dobânzilor aferente, de la data chemării în judecată și până la achitarea debitului, cu recunoașterea unui drept de retenție asupra terenului, în favoarea reclamantei până la plata integrală a sumelor datorate de către pârâtă. Pentru a pronunța sentința prin care s-a respins această acțiune, tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că anumite porțiuni din terenul vândut au fost expropriate, așa cum a susținut reclamanta.

De asemenea, a mai reținut că nu s-au făcut dovezi nici în sensul vicierii consimțământului reclamantei, prin eroare sau dol, vicii care să o fi determinat să încheie contractul de vânzare – cumpărare. Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia nr. 79 A din 13 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul, menținând soluția primei instanțe. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., care se referă la faptul că hotărârile au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și la aceea că instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, susținând, în esență, că greșit s-a reținut că nu sunt întrunite cerințele garanției contra evicțiunii, că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., care obligă instanțele să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, că s-a dat o greșită interpretare a art. 954 C. civ., în sensul că s-a reținut greșit faptul că lucrul a fost cumpărat voit, fără a exista eroare asupra substanței, că existența dolului a fost nelegal înlăturată; a mai susținut că s-au interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 18/1991, deducându-se că a cumpărat teren agricol extravilan, că instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe, respectiv documentația amplă pentru executarea conductelor magistrale de gaze naturale, documentația tehnică pentru efectuarea investiției, etc. Recursul este nefondat. Este neîntemeiată susținerea recurentei reclamante potrivit căreia instanțele ar fi încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât, în cauză a fost administrat un amplu material probatoriu, care a condus la concluzia corectă a ambelor instanțe, aceea a respingerii acțiunii ca neîntemeiate. Este, fără indoială, nesusținută de probe afirmația recurentei în sensul că nu a cunoscut faptul că terenul cumpărat este teren agricol situat în extravilanul localității, de vreme ce în titlul de proprietate al vânzătoarei se precizează că este atribuit acesteia prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, este trecut ca fiind situat în extravilan, la rubrica „arabil”. Acest fapt a fost recunoscut de recurenta reclamantă în interogatoriul propus de intimata pârâtă. Astfel încât, recurenta nu poate susține credibil că a fost în eroare cu privire la substanța bunului cumpărat.

Nu a reușit să dovedească nici dolul, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un act, deoarece nu există la dosar probe care să ateste că vânzătoarea sau mandatarul său cunoșteau existența pe teren a unor magistrale de transport a gazului metan. Faptul că pârâta a pus la dispoziție actul de proprietate și alte documente încă din 7 noiembrie 1996 (deci cu circa 4 luni înainte de încheierea contractului de vânzare – cumpărare), când s-a semnat o chitanță de mână și s-a predat avansul de 5.000 USD, denotă buna sa credință.

Nu poate fi reținută nici afirmația, conform căreia pârâta cunoștea existența pe teren a celor 3 magistrale de transport gaz metan, ca urmare a faptului că ar fi participat la adunarea generală a membrilor CAP Dudești când s-a hotărât scoaterea temporară din circuitul agricol a unor suprafețe de teren și că ar fi semnat acest proces verbal, întrucât, potrivit statutului CAP, acesta se semna doar de președinte și secretar, iar acest înscris nu a mai putut fi găsit și prezentat instanței; mai mult, din adresa subcomisiei pentru aplicarea Legii fondului funciar rezultă că nu există documente din care să reiasă fostul amplasament al terenului agricol cu care pârâta V.D. s-a înscris în CAP, astfel că ea nu putea cunoaște existența conductelor de gaz, ca urmare a faptului că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament.

În ceea ce privește garanția pentru evicțiune, tribunalul, și apoi curtea de apel, au reținut corect că nu întreg terenul este impropriu pentru construire, ci planul construcției trebuie să respecte anumite distanțe față de conductele magistrale. Față de cele ce preced, recursul apare ca nefondat și va fi respins ca atare. Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. P.T.R. SRL împotriva deciziei nr. 79/A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Obligă pe recurenta reclamantă la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă V.D. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2003.