ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 52/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție , împotriva deciziei nr.162 din 1 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a V-a comercială. La apelul nominal s-au prezentat Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție prin procuror F. A., intimata-reclamantă SC „P.” SA București prin consilier juridic M. J. și intimata-pârâtă SC „H.” VIP SRL București. Procedura legal îndeplinită. Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților. Parchetul General prin reprezentant a solicitat admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost formulat, reiterând motivele din cererea scrisă, casarea hotărârilor criticate și respingerea recursului declarat de SC „P.” SA București împotriva hotărârii instanței de fond.

Intimata SC „H.” VIPS RL București prin avocat a cerut admiterea recursului în anulare, casarea deciziei Curții de Apel București și respingerea recursului reclamantei, cu cheltuieli de judecată. Reprezentantul intimatei SC „P”. SA București, a pus concluzii de respingere a recursului în anulare, pentru motivele din întâmpinare. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 decembrie 1999 reclamanta SC “P.” SA cu sediul în București, a solicitat obligarea pârâtei SC “H.” VIP SRL cu sediul în București la plata sumei de 4.410.873.784 lei, despăgubiri reprezentând cota scadentă pentru plata a trei imobile, dobânzi de 6% pe an până la 10 decembrie 1998, penalizări de 0,1% pe zi pentru 360 de zile, taxă pe teren și penalizări de 0,1% pe zi, cu cheltuieli de judecată, sume datorate în baza contractelor nr.4300/1996, 4301/1996 și 4302/1996.

În termen legal pârâta a formulat cerere reconvențională (fila 24 dosar 779/2000) prin care a solicitat constatarea nulității prevederilor art.8 din contractele de vânzare-cumpărare și obligarea reclamantei-pârâte la restituirea sumei de 7.823.292 lei contravaloare avans din prețul de vânzare a terenului , achitată pentru cele trei contracte cu Ordinul de Plată nr.37/30 martie 1998, cu dobânzi legale potrivit art.43 Cod comercial. Ulterior, în ședința publică de la 5 iunie 2000 ,pârâta a renunțat la judecata cererii reconvenționale în temeiul art.246 Cod procedură civilă. Tribunalul București – Secția comercială – prin sentința civilă nr.5454/25 septembrie 2000 a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 410.873.784 lei despăgubiri și la 17.862.476 lei cheltuieli de judecată; s-a luat act că pârâta a renunțat la judecata cererii reconvenționale.

Prin decizia civilă nr.3409/27 noiembrie 2000 a Curții de Apel București – Secția comercială – s-a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, ce a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanței, cu motivarea că instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere cu care a fost investită. Rejudecând cauza, Tribunalul București – Secția comercială, prin sentința civilă nr.6586/20 septembrie 2001 a respins acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că A. F. a lucrat în numele societății pârâte atunci când a achitat datoriile pe care aceasta le avea față de reclamantă, așa încât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.1093 Cod civil.

Prin decizia civilă nr.162/1 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a V-a comercială – s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate ce a fost modificată în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumelor de: 237.864.000 lei rata scadentă, 57.093.124 lei dobânzi, 106.184.556 lei penalități de 0,1%, 7.823.292 lei taxă teren și 1.908.812 lei penalități de întârziere pentru taxă teren; s-a luat act că pârâta a renunțat la judecarea cererii reconvenționale și aceasta a fost obligată la 51.793.714 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs. S-a reținut în considerentele deciziei că plata celor trei rate din data de 10 decembrie 1998 s-a făcut de o terță persoană fizică cu care reclamanta nu are nici un raport juridic.

Că nu rezultă din actul respectiv în ce calitate A. F. a înțeles să facă această plată și nici pentru cine și din această cauză reclamanta i-a returnat sumele plătite în aceste condiții. Împotriva acestei decizii Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art.330 pct.2 Cod procedură civilă întrucât hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii și aceasta este vădit netemeinică. S-a susținut că potrivit art.1093 Cod civil, orice persoană inserată și chiar o persoană neinserată poate face plata în numele debitorului cu două excepții: în cazul obligațiilor de a face, “intuitu personae” și când părțile au convenit ca plata să nu fie făcută de altcineva decât debitorul.

Că inițial reclamanta a refuzat să primească ratele și dobânzile aferente scadente pe anul 1998 cu motivarea că plătitor era F. A. și nu pârâta, dar ulterior nu a mai returnat sumele primite a doua oară expediate de acelaș plătitor, ceea ce denotă că a acceptat plata ca fiind valabil făcută. Prin aceeași cerere de recurs s-a solicitat și suspendarea executării silite a deciziei nr.162/1 februarie 2002 a Curții de Apel București până la soluționarea recursului în anulare, cerere ce a fost admisă prin încheierea din 20 noiembrie 2002 a acestei instanțe.

Prin întâmpinare, intimata – reclamantă SC « P ».SA a solicitat respingerea recursului întrucât din ordinele de plată nu rezultă că terțul a plătit în numele debitoarei , mențiune ce trebuia făcută la rubrica plătitor unde apare numai numele de F. A.. Examinând recursul în anulare, Curtea, constată că acesta este întemeiat în sensul celor ce urmează: La data de 7 noiembrie 1996 între părțile din litigiu s-au încheiat contractele nr.4300, 4301 și 4302, prin care reclamanta SC « P. » SA în calitate de vânzător a înstrăinat pârâtei SC « H. V. » SRL prin reprezentant F.A. în calitate de cumpărător, activele situate în C. D. nr.59, 61 București, iar aceasta s-a obligat să plătească prețurile de adjudecare în cinci rate anuale, pe perioada 1997 – 2001 potrivit art.3 din convenția părților.

Părțile au stabilit la art.8 din fiecare contract că până la încheierea actului adițional privind vânzarea terenului aferent pentru care vânzătorul nu a obținut certificatul de proprietate, cumpărătorul activului va plăti anual o anumită sumă de bani cu titlu de avans din prețul de vânzare. Pârâta a achitat ratele scadente până în luna decembrie 1997, iar reclamanta a refuzat ulterior ratele și dobânzile, pe anul 1998, invocând că plata acestora a fost efectuată de un terț.

Din cuprinsul ordinelor de plată nr.6, 7, 8/10 decembrie 1998 rezultă că plata a fost făcută de F.A., reprezentantul societății pârâte în numele reclamantei, cu mențiunea că sumele consemnate sunt rate și dobânzi conform contractelor de cesiune nr.2211, 2213, 2212 din 26 noiembrie 1998 la contractele de vânzare-cumpărare nr.4300, 4301, 4302 din 1996. Reclamanta a returnat aceste sume conform ordinelor de plată nr.185, 186, 187 din 28 ianuarie 1999, dar F. A. a emis din nou dispoziție de plată a acelorași sume către același beneficiar (ordinele de plată nr.2, 3, 4 din 8 decembrie 1999 (filele 32, 37 și 42 dosar 799/2000 și care nu au mai fost returnate de aceasta. În mod greșit instanța de recurs a reținut în considerentele deciziei că plata a fost efectuată de un terț și acesta nu îl poate exonera pe debitor de obligația asumată prin contractele încheiate.

Executarea obligației se face de către debitor, ca regulă generală de bunăvoie prin plată. Potrivit dispoziției art.1093 alin.1 Cod civil, obligația poate fi achitată de orice persoană interesată , precum de un coobligat sau de un fidejusor. Alineatul 2 al aceluiaș articol prevede că “obligația poate fi achitată chiar de o persoană neinteresată” ; această persoană trebuie însă să lucreze în numele și pentru achitarea debitorului, sau dacă lucrează în nume propriu să nu se subroge în drepturile creditorului . Din interpretarea aestor dispoziții legale rezultă că plata poate fi făcută de orice persoană. De la acest principiu există doar două excepții prevăzute de art.1094 Cod civil – în cazul obligațiilor “intuitu personae” sau când părțile au convenit ca plata să nu fie făcută de altcineva decât debitorul.

În speță, plata a fost efectuată de F. A. reprezentantul legal al debitoarei SC « H. V. » SRL , în numele acesteia , în condițiile art.1093 Cod civil. Intimata-reclamantă a susținut că din cuprinsul ordinelor de plată nr.2,3,4 /8 decembrie 1999 nu rezultă că F. A. , deci terțul , a efectuat plata în numele debitoarei , întrucât nu s-a făcut nici o mențiune în acest sens. Apărarea intimatei va fi înlăturată cât timp în ordinele de plată susmenționate (filele 32, 37 și 42 dosar 799/2000) s-a prevăzut că suma reprezintă contravaloare rată și dobândă conform contractelor de vânzare-cumpărare 4300, 4301 și 4302/7 noiembrie 1996 și s-a indicat la fiecare spațiul comercial pentru care s-a efectuat plata.

Pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă că reclamanta ar fi returnat sumele expediate de pârâtă a doua oară cu ordinele de plată nr.2, 3, 4/8 decembrie 1999. Deși reclamanta a susținut că pârâta nu i-a achitat cota anuală prevăzută în contract pentru terenul aferent celor trei imobile, din ordinele de plată nr.1, 2, 3 din 29 martie 1999 (fila 10 recurs în anulare) rezultă că plata s-a efectuat chiar înainte de data scadenței. Relamanta nu a făcut dovezi referitor la cererea privind penalitățile de întârziere, cu atât mai mult cu cât pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin cele trei contracte încheiate cu aceasta.

Față de toate aceste considerente, urmează ca potrivit dispozițiilor art.330 pct.2 Cod procedură civilă să se admită recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.162/1 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a V-a comercială, ce va fi modificată, în sensul că se va respinge recursul declarat de reclamanta SC « P. » SA București împotriva sentinței civile nr.6586 /20 septembrie 2001 a Tribunalului București. Se va respinge cererea intimatei-pârâte SC « H. V. » SRL București privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât nu a dovedit că acestea au fost efectuate pentru dosarul nr.2432/2002 al acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție București, împotriva deciziei nr.162 din 1 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge recursul SC « P. » SA București declarat împotriva sentinței civile nr.6586 din 20 septembrie 2001 a Tribunalului București. Respinge cererea SC” H. V” SRL București privind cheltuielile de judecată. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică astăzi 15 ianuarie 2003.