ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3016/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 330 din 5

decembrie 2006, a admis excepția invocată de pârâta Înalta Curte de Casație și

Justiție și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții V.S. și

V.M., având ca obiect anularea măsurii administrative prin care dosarul nr. 16038/2004

a fost transmis, de pârâtă, Curții de Apel Galați, precum și repunerea acestuia

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a

reținut că măsura administrativă a cărei anulare se solicită a fost luată în

faza dispozițiilor art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005 privind completarea

Codului de procedură civilă, potrivit cărora „recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei

legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se

trimit la curțile de apel” și respectiv „în cazurile prevăzute la alin. (1)-(3)

trimiterea dosarelor se face pe cale administrativă, instanțelor devenite

competente să le judece”.

Instanța a reținut de asemenea că, în

speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, trimiterea dosarului în discuție spre soluționare

instanței competente, nefiind un act administrativ în înțelesul acestor

prevederi legale, întrucât pârâta nu a acționat în regim de putere publică, ci

în calitate de organ judiciar și în cadrul unei proceduri judiciare, iar actul

prin care a fost transmis dosarul este o adresă de înaintare și nu un act

administrativ de natură să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi

juridice de drept administrativ, astfel cum prevăd dispozițiile legale sus -

menționate.

Pe cale de consecință, instanța de fond a

făcut trimitere la dispozițiile art. 5 alin. (2) din legea contenciosului

administrativ, precum și la cele ale art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care

dau posibilitatea cenzurării, pe calea contestației în anulare, ori de câte ori

soluționarea unui recurs s-a făcut de către o instanță necompetentă.

În sfârșit, instanța a reținut că, prin

decizia nr. 617 din 3 octombrie 2006 Curtea Constituțională a respins excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, în raport de dispozițiile art. 21 alin.

(3), art. 53 și art. 129 din Constituția României, apreciind că, în cazul în

care, prin efectul aplicării imediate a unei reglementări noi, referitoare la

competența materială, se ajunge ca o instanță să soluționeze calea de atac

împotriva propriei hotărâri, o asemenea soluție legislativă nu este

neconstituțională, atâta vreme cât judecata se face de complete diferite, iar

drepturile și garanțiile procesuale sunt respectate.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, au declarat recurs reclamanții V.S. și V.M.

Recurenții au susținut că Legea nr. 554/2005

stabilește în art. 5, în mod expres și limitativ situațiile în care un act

administrativ nu poate fi atacat pe cale deschisă de acest act normativ, iar în

speță nu ne aflăm în niciuna dintre cele trei ipoteze menționate în textul

legal.

Recurenții au susținut de asemenea că

motivele de admitere a excepției de inadmisibilitate, de către instanța de

fond, și cele de respingere a acțiunii lor sunt vădit contradictorii în sensul

că, deși, s-a reținut că adresa de trimitere a dosarului la Curtea de Apel Galați, nu este un act administrativ, instanța a făcut trimitere la

dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind inadmisibilitatea

atacării în contencios a actelor administrative, pentru modificarea sau

desființarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară.

Recursul este nefondat și urmează a fi

respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată”.

Articolul 2 alin. (1) din lege, explicând

semnificația termenilor folosiți în acest act normativ precizează la lit. b) că

prin autoritate publică, în accepțiunea legii, se înțelege „orice organ de stat

sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere

publică pentru satisfacerea unui interes public”, iar la lit. c) că noțiunea de

act administrativ semnifică „actul unilateral cu caracter individual sau

normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării

executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”.

În raport cu aceste dispoziții legale

rezultă că adresa prin care dosarul nr. 16038/2004 a fost transmis, de Înalta

Curte de Casație și Justiție, Curții de Apel Galați, astfel cum prevedeau

dispozițiile art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005 privind

completarea codului civil, nu este un act administrativ în accepțiunea art. 2

alin. (1) lit. )c din Legea nr. 554/2004 deoarece nu dă naștere, nu modifică și

nu stinge raporturi juridice și nici nu a fost emis în regim de putere publică,

adresa de trimitere respectivă fiind doar expresia unei operațiuni

tehnico-materiale la care instanțele judecătorești au apelat pentru fluidizarea

circuitului dosarelor ce urmau a fi trimise de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, Curților de apel, ca urmare a obligației instituite prin modificarea

Codului de procedură civilă.

Pe cale de consecință, orice nemulțumire

a recurenților-reclamanți în legătură cu instanța competentă să soluționeze

cauza ce face obiectul dosarului sus-menționat se poate rezolva uzând de

dispozițiile Codului de procedură civilă în materia competenței instanțelor

judecătorești și nu pe calea contenciosului administrativ.

Față de aceste considerente, constatând

că, potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu există motive

de casare sau modificare a soluției pronunțate de instanța de fond, Curtea va

respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.S. și V.M.

împotriva sentinței civile nr. 3330 din 5 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13

iunie 2007.