ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3528/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 968 din 4 aprilie 2007, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de C.S.M. în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și C.D.A., Judecător la Judecătoria Slatina, admițând excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, invocată de pârâtul C.N.C.D. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.D.A. Pentru a hotărî astfel, prima Instanță a reținut, în esență, că Hotărârea nr. 312 din 19 octombrie 2006 adoptată de Colegiul Director al C.N.C.D., a cărei anulare s-a solicitat, este un act administrativ unilateral cu caracter individual și, prin urmare, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., exercitarea dreptului la acțiune este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile, condiție ce nu a fost îndeplinită în speță, notificarea formulată în condițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004 neavând semnificația unei astfel de proceduri. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, C.S.M., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei aceleiași Instanțe în vederea examinării fondului, în condițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Au fost invocate, în drept, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 304 1 C. proc. civ., iar în motivarea recursului s-a susținut, în esență, că hotărârea contestată este un act administrativ jurisdicțional, conform art. 2 alin. (1), lit. d) din Legea contenciosului administrativ și, pe cale de consecință, în cazul inexistenței căilor administrativ - jurisdicționale de atac, nu mai era necesară nici o formalitate procedurală prealabilă, aplicându-se prevederile art. 6 alin. (2) din aceeași lege.

În justificarea acestei opinii au fost invocate prevederile art. 19 5 alin. (4), (6), (9) și (10) ale O.G. nr. 137/2000, din a căror interpretare se pretinde că ar rezulta existența unei proceduri speciale administrative care se desfășoară cu respectarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare. Pentru ipoteza în care se va aprecia că hotărârea C.N.C.D. nu este atacabilă direct în termenul de 15 zile, s-a solicitat a se reține că notificarea din 21 decembrie 2006, trimisă C.N.C.D., a urmărit ca administrația pârâtă să aibă posibilitatea de a reflecta aspra actului atacat și să caute o soluție pentru înlăturarea vătămării produse, astfel încât soluția de respingere a acțiunii, ca fiind inadmisibilă, este greșită, în același sens pronunțându-se și doctrina în materie.

Recursul nu este fondat. Analizând actele dosarului, criticile recursului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea acesteia, în modalitatea solicitată, pentru considerentele în continuare atacate. În conformitate cu prevederile art. (1) din H.G. nr. 1194/2001, C.N.C.D. constituit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 137/2000, cu modificările ulterioare, se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, iar, potrivit art. 7 alin. (1), membrii colegiului director adoptă hotărâri, instrucțiuni și regulamente în domeniul constatării și sancționării faptelor de discriminare.

În exercitarea atribuțiilor sale, C.N.C.D. a soluționat petiția introdusă de petentul C.D.A., emițând Hotărârea nr. 312 din 19 octombrie 2006 prin care s-a pronunțat cu privire la caracterul discriminatoriu al celor sesizate, hotărâre supusă controlului judecătoresc la Instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 19 5 alin. (9) și alin. (10) din O.G. nr. 137/2000.

În raport cu atribuțiile și limitele de competență al C.N.C.D., având în vedere și faptul că procedura în care a fost soluționată respectiva petiție nu întrunește elementele definitorii ale activității de jurisdicție, caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, după o procedură bazată pe contradictorialitate și cu asigurarea dreptului la apărare, ea fiind specifică funcției administrative, prima Instanță a stabilit în mod corect că hotărârea atacată are caracterul unui act administrativ cu caracter individual, nefiind un act administrativ - jurisdicțional în sensul dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004, cum se susține prin cererea de recurs.

Această concluzie se impune și pentru respectarea principiului disciplinei jurisdicționale consacrat în jurisprudența C.E.D.O., întrucât hotărârile C.N.C.D. nu au fost examinate, în jurisprudența relevantă în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere faptul că prin O.G. nr. 137/2000, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 324/2006 și H.G. nr. 1194/2001 nu a fost instituită o jurisdicție specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituția republicată, actele Colegiului Director emise ca urmare a soluționării unor petiții înregistrate anterior intrării în vigoare a respectivelor modificări nefiind acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii Instanței de judecată.

Legea nr. 554/2004 a reglementat, prin art. 7, procedura prealabilă administrativă, ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ., inadmisibilitatea acțiunii. În sensul respectivei dispoziții legale, înainte de a se adresa Instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Această reglementare este justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalității, având ca scop evitarea unui eventual proces.

La data de 21 decembrie 2006 C.S.M. a notificat autorității emitente numai înaintarea către Instanța competentă a contestației formulată în baza art. 6 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, text de lege care nu este incident în speță pentru considerentele deja expuse. Or, o atare notificare nu poate avea semnificația unei proceduri administrative prealabile întrucât nu este efectuată în condițiile stabilite de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cum corect a reținut Instanța de Fond, singura soluție legalmente posibilă în speță fiind aceea de respingere a acțiunii ca fiind inadmisibilă. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul de față ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.S.M. împotriva sentinței civile nr. 968 din 4 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2007.