ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3528/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 968 din 4 aprilie 2007, a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de C.S.M. în

contradictoriu cu pârâții C.N.C.D. și C.D.A., Judecător la Judecătoria Slatina, admițând excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile,

invocată de pârâtul C.N.C.D.

Prin aceeași hotărâre a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.D.A.

Pentru a hotărî astfel,

prima Instanță a reținut, în esență, că Hotărârea nr. 312 din 19 octombrie 2006

adoptată de Colegiul Director al C.N.C.D., a cărei anulare s-a solicitat, este

un act administrativ unilateral cu caracter individual și, prin urmare, în considerarea

dispozițiilor art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

coroborate cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., exercitarea dreptului

la acțiune este condiționată de parcurgerea procedurii prealabile, condiție ce

nu a fost îndeplinită în speță, notificarea formulată în condițiile art. 6 din

Legea nr. 554/2004 neavând semnificația unei astfel de proceduri.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, C.S.M., solicitând casarea ei și trimiterea

cauzei aceleiași Instanțe în vederea examinării fondului, în condițiile art. 312

alin. (5) C. proc. civ.

Au fost invocate, în drept,

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ., iar în motivarea recursului s-a susținut, în esență, că hotărârea

contestată este un act administrativ jurisdicțional, conform art. 2 alin. (1), lit.

d) din Legea contenciosului administrativ și, pe cale de consecință, în cazul

inexistenței căilor administrativ - jurisdicționale de atac, nu mai era

necesară nici o formalitate procedurală prealabilă, aplicându-se prevederile art.

6 alin. (2) din aceeași lege.

În justificarea acestei

opinii au fost invocate prevederile art. 19

5

alin. (4), (6), (9) și

(10) ale O.G. nr. 137/2000, din a căror interpretare se pretinde că ar rezulta

existența unei proceduri speciale administrative care se desfășoară cu

respectarea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare.

Pentru ipoteza în care se va

aprecia că hotărârea C.N.C.D. nu este atacabilă direct în termenul de 15 zile,

s-a solicitat a se reține că notificarea din 21 decembrie 2006, trimisă C.N.C.D.,

a urmărit ca administrația pârâtă să aibă posibilitatea de a reflecta aspra actului

atacat și să caute o soluție pentru înlăturarea vătămării produse, astfel încât

soluția de respingere a acțiunii, ca fiind inadmisibilă, este greșită, în

același sens pronunțându-se și doctrina în materie.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului,

criticile recursului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea

acesteia, în modalitatea solicitată, pentru considerentele în continuare

atacate.

În conformitate cu

prevederile art. (1) din H.G. nr. 1194/2001, C.N.C.D. constituit în

conformitate cu prevederile O.G. nr. 137/2000, cu modificările ulterioare, se

organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, iar, potrivit art.

7 alin. (1), membrii colegiului director adoptă hotărâri, instrucțiuni și

regulamente în domeniul constatării și sancționării faptelor de discriminare.

În exercitarea atribuțiilor sale,

C.N.C.D. a soluționat petiția introdusă de petentul C.D.A., emițând Hotărârea nr.

312 din 19 octombrie 2006 prin care s-a pronunțat cu privire la caracterul

discriminatoriu al celor sesizate, hotărâre supusă controlului judecătoresc la Instanța de contencios administrativ, în condițiile art. 19

5

alin. (9) și alin. (10)

din O.G. nr. 137/2000.

În raport cu atribuțiile și

limitele de competență al C.N.C.D., având în vedere și faptul că procedura în

care a fost soluționată respectiva petiție nu întrunește elementele definitorii

ale activității de jurisdicție, caracterizată prin soluționarea de către un

organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau

exercitarea drepturilor subiective, după o procedură bazată pe

contradictorialitate și cu asigurarea dreptului la apărare, ea fiind specifică

funcției administrative, prima Instanță a stabilit în mod corect că hotărârea

atacată are caracterul unui act administrativ cu caracter individual, nefiind

un act administrativ - jurisdicțional în sensul dispozițiilor art. 2 lit. d)

din Legea nr. 554/2004, cum se susține prin cererea de recurs.

Această concluzie se impune

și pentru respectarea principiului disciplinei jurisdicționale consacrat în jurisprudența

C.E.D.O., întrucât hotărârile C.N.C.D. nu au fost examinate, în jurisprudența relevantă

în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 6 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere faptul că prin O.G. nr. 137/2000,

în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 324/2006 și H.G.

nr. 1194/2001 nu a fost instituită o jurisdicție specială administrativă în

sensul art. 21 alin. (4) din Constituția republicată, actele Colegiului Director

emise ca urmare a soluționării unor petiții înregistrate anterior intrării în

vigoare a respectivelor modificări nefiind acte de jurisdicție, ci acte

administrative supuse cenzurii Instanței de judecată.

Legea nr. 554/2004 a

reglementat, prin art. 7, procedura prealabilă administrativă, ca o condiție de

exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire în termenele și

condițiile prevăzute de lege atrage, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ.,

inadmisibilitatea acțiunii.

În sensul respectivei

dispoziții legale, înainte de a se adresa Instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau

într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să

solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea

actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Această reglementare este justificată,

întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalității, având ca scop

evitarea unui eventual proces.

La data de 21 decembrie 2006 C.S.M. a notificat autorității emitente numai înaintarea către Instanța competentă a contestației

formulată în baza art. 6 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, text

de lege care nu este incident în speță pentru considerentele deja expuse.

Or, o atare notificare nu

poate avea semnificația unei proceduri administrative prealabile întrucât nu

este efectuată în condițiile stabilite de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cum

corect a reținut Instanța de Fond, singura soluție legalmente posibilă în speță

fiind aceea de respingere a acțiunii ca fiind inadmisibilă.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul de

față ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.S.M. împotriva sentinței civile nr. 968 din 4 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2007.