ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2607/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: G.I., condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate a sesizat C.N.C.D., arătând că i s-au încălcat mai multe drepturi și este supus unui regim de detenție cu multe restricții, deși are caracterizări bune. De asemenea că, nu i se permite să participe la activități socio-educative în penitenciar, să meargă la biserică sau la întâlniri ale membrilor unor culte. Prin Hotărârea nr. 30 din 9 februarie 2006, C.N.C.D. a dispus clasarea dosarului apreciind că organelor de urmărire penală și Instanței de judecată le aparține competența de soluționare a cererii condamnatului. Legalitatea acestei hotărâri a fost contestată de G.I., prin acțiunea introdusă la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1761 din 4 aprilie 2006, tribunalul s-a dezinvestit în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Această din urmă Instanță a pronunțat apoi, sentința civilă nr. 2675 din 1 noiembrie 2006, respingând acțiunea ca inadmisibilă. Instanța a reținut că anterior introducerii acțiunii, reclamantul nu a solicitat autorității publice emitente, revocarea Hotărârii nr. 30/2006, emisă de pârât și ca atare, în raport de prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cererea sa de chemare în judecată nu poate fi primită. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G.I. Recurentul a susținut că hotărârea este nelegală deoarece judecarea cauzei s-a făcut în lipsa lui și nici nu a primit o copie a sentinței pentru a-și putea motiva corespunzător cererea de recurs.

Pe de altă parte, Instanța de Fond a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) lit. a),d),e),f) din H.G. nr. 1194/2001, privind organizarea și funcționarea C.N.C.D., precum și cele cuprinse în art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 1514/2002. Recursul este nefondat. Din dovada anexată la fila nr. 6 a dosarului Curții de Apel București, rezultă că citația trimisă reclamantului G.I. a fost primită de acesta sub semnătură, astfel că la termenul din 1 noiembrie 2006, procedura de citare era legal îndeplinită cu ambele părți și Instanța sesizată putea proceda la soluționarea cauzei chiar în lipsa reclamantului. Cum deja s-a arătat, Curtea de Apel a soluționat litigiul pe baza unei excepții invocată de pârât și care se referă la obligativitatea exercitării plângerii administrative prealabile de către persoana vătămată într-un drept sau un interes legitim.

Exercitarea acestei proceduri, constituie potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ și caracterul său obligatoriu a fost menționat inclusiv în dispozitivul Hotărârii nr. 30 din 9 februarie 2006, emisă de autoritatea publică pârâtă. Constatând așadar, că reclamantul G.I. nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate și respingând acțiunea în contencios administrativ ca inadmisibilă, prima Instanță, dispensată de obligația de a mai cerceta cauza în fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.I. împotriva sentinței civile nr. 2675 din 1 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2007.