ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1958/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 22 iunie 2006, reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâtul P.N.

– președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru refuzul

nejustificat al acestuia de a da curs cererilor sale și de a analiza situația

sa, care necesită îmbunătățirea legislației, în temeiul prevederilor art. 25 alin.

(2) din Legea nr. 304/2004.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că este condamnat definitiv la 25 de ani închisoare pentru

infracțiunea de omor, executând pedeapsa în Penitenciarul Rahova și, deși a

solicitat pârâtului efectuarea de demersuri pentru îmbunătățirea legislației

penale, în sensul reintroducerii dispozițiilor procedurale care reglementează

recursul în anulare în materie penală, acesta nu a dat curs solicitărilor sale,

ceea ce îl pune în imposibilitatea de a-și dovedi nevinovăția și a repara

greșelile comise în cazul său de către magistrați, fiind deținut în baza unui

mandat de executare lovit de nulitate absolută și fiindu-i astfel încălcate drepturi

constituționale fundamentale.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2663 din

31 octombrie 2006 a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 1, art. 2 lit. h), art. 8 și art.

18 din Legea nr. 554/2004, și cu împrejurarea că, în cauză, nemulțumirea

reclamantului nu este în legătură cu un act administrativ, ci cu o hotărâre

judecătorească irevocabilă, exceptată de la controlul judiciar al instanței de

contencios administrativ.

S-a mai menționat că nu se

poate reține nici existența unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere,

pârâtul neputându-se folosi de prerogativele sale pentru a interveni în

desfășurarea proceselor și soluționarea cauzelor.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M.M., în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 8 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

În motivele de recurs,

astfel cum au fost dezvoltate și oral în ședință de către recurent, acesta a

susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit plângerea sa

împotriva pârâtului și s-a pronunțat asupra unor chestiuni care nu au nici o

legătură cu cererea sa de chemare în judecată, întrucât prin acțiune nu a cerut

ca președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție să se implice în actul de

justiție, ci să se implice în îmbunătățirea legislației în cazul său, fiind

deținut în baza unui mandat lovit de nulitate absolută.

Analizând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut

în mod corect că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate a acțiunii în

contencios administrativ prevăzute de dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18

din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acțiunii în contencios

administrativ, „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un

interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente

sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4)

poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita

anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual,

reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de

contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său,

recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat

de soluționare a cererii”.

Obiectul acțiunii formulate

de reclamantul M.M. privește refuzul de a i se soluționa cererea adresată

pârâtului, reținut în mod corect de prima instanță.

În exercitarea rolului său

activ, instanța a dat acțiunii calificarea juridică exactă, având în vedere

natura dreptului și scopul urmărit de reclamant prin exercitarea acțiunii.

Astfel fiind, cum prin

acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să facă demersuri pentru

îmbunătățirea legislației penale în cazul său, având în vedere că prin Legea nr.

576/2004 au fost abrogate dispozițiile art. 409 – 414 C. proc. pen., care reglementau recursul în anulare în materie penală, se constată că pretinsul

refuz al pârâtului nu se referă la vătămarea vreunui drept al reclamantului

prevăzut de lege.

Din interpretarea logică și

sistemică a dispozițiilor textului art. 8 din Legea nr. 554/2004, mai sus

citat, coroborate cu cele ale art. 1 și art. 18 din aceeași lege, textele

reținute și de Curtea de apel, rezultă fără echivoc că ceea ce se protejează sunt

drepturile subiective ale persoanelor ori interesele recunoscute de lege.

Or, în cauză, această

condiție, ca de altfel și celelalte condiții privind existența unui act

administrativ nelegal sau a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii,

nu sunt îndeplinite, cum în mod corect a constatat și instanța de fond.

Constatându-se, așadar, că

sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a

doua C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.M., împotriva sentinței civile nr. 2663 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 aprilie 2007.