ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1289/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1431 din 29 mai 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a

respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu

cu

Înalta Curte de Casație și Justiție

, prin care

reclamantul a solicitat modificarea actelor emise de completul de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție

, și anume:

deciziile nr. 1/2006, nr. 183/2006, nr. 447/2006 și nr. 513/2006, și a susținut

faptul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că nu au

fost soluționate cererea de recuzare a președintelui de complet și cererea de semnare

a unei încheieri, cereri pe care le-a formulat în ședința din 16 octombrie 2006

a completului de 9 judecători.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel, a reținut că actele adoptate de completul de 9 judecători

al

Înaltei Curți de Casație și Justiție

nu sunt

acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, ci sunt acte aparținând puterii

judecătorești, care se contestă prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva sentinței civile

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamantul B.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, recurentul-reclamant

susține că actele emise de completul de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt acte administrative, în sensul

art. 1 alin. (1) pct. 2-6 și 8 din Legea nr. 554/2004 și având în vedere competența

completului de 9 judecători, prevăzută de art. 16 și art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 304/2004, cu referire la prevederile Legii nr. 188/1999.

Mai susține

recurentul că prin actele contestate i-au fost încălcate drepturile sale legitime,

vinovat fiind statul român, prin funcționarii săi, astfel că instanța de contencios

administrativ ar trebui să se sesizeze din oficiu.

În drept,

recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 20 și art. 21 din Legea nr. 554/2004,

ale art. 1000 C. civ. și ale Legii nr. 188/1999.

Analizând cauza, prin

prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ și nomele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin cererea de chemare

în judecată, recurentul-reclamant contestă hotărâri judecătorești pronunțate de

completul de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație

și Justiție depuse în ale dosarului de fond

.

Potrivit art. 24

alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată:

„Art. 24.

-

(1)

completul de 9 judecători

soluționează recursurile și cererile în cauzele judecate în primă instanță de secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(2)

completul de 9 judecători judecă și alte cauze date în competența

sa prin lege, precum și ca instanță disciplinară.”

Potrivit art. 1 și

art. 8 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, pot face obiectul acțiunii în contencios

administrativ actele unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o

autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând

naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

În cauză, nu pot fi primite

criticile din recurs referitoare la faptul că hotărârile pronunțate de completul

de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție

sunt acte administrative în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 554/2004.

Pe de o parte, completul

de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție

nu este o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004,

întrucât nu face parte din sistemul organelor administrației de stat și nu acționează

în vederea executării ori a organizării executării legii,

ci aparține sistemului instanțelor judecătorești, iar actele

sale sunt supuse normelor procedurale cuprinse în C. proc. civ și C. proc. pen.,

iar nu potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 554/2004.

Pe de altă

parte,

completul

de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție

nu emite acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

ci pronunță hotărâri judecătorești în sensul dispozițiilor C. proc. civ. și C.

proc. pen., care nu pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.

În această privință, în

mod unitar, în practica judecătorească și în doctrina de specialitate, s-a reținut

că actele emise în legătură directă cu activitatea de judecată a instanțelor nu

sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legii nr. 554/2004,

astfel că ele nu pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, întemeiat

și legal a reținut Curtea de Apel că este inadmisibilă acțiunea formulată de B.C.

în temeiul Legii nr. 554/2004 împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate de

completul de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Față de cele

arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică și,

în potrivit art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ, va respinge ca nefondat

recursul

declarat de B.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.C. împotriva sentinței civile nr. 1431 din 29 mai 2007 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2008.