Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2009

HOTĂRÂRE
06.02.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 209 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției nr. 574/P/2008 din 14 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. S-a reținut că petiționarul a formulat plângere împotriva magistratului S.D., judecător la Judecătoria Craiova, privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 250, 264 și 221 C. pen., precum și împotriva notarului public P.C., în prezent decedat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

În motivarea plângerii, petiționarul a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorului S.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate deoarece acesta și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării dosarului nr. 24362/215/2007 al Judecătoriei Craiova, în sensul că a refuzat să administreze probe necesare justei rezolvări a cauzei, favorizându-i, astfel, pe pârâți. Cu privire la notarul public P.C. a reclamat comiterea unor falsuri cu ocazia autentificării certificatului de moștenitor nr. 154 din 20 noiembrie 1996. Prin rezoluția din 14 august 2008, dată în dosarul nr. 574/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru infracțiunile reclamate.

Rezoluția a fost verificată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., care prin rezoluția nr. 1807/II/2/2008 din 19 septembrie 2008, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului. Plângerea formulată de petiționar împotriva celor două rezoluții s-a respins, ca neîntemeiată, prin sentința penală nr. 209 din 12 noiembrie 2008, reținându-se că nu sunt temeiuri a se considera că intimatul S.D. ar fi comis infracțiunile reclamate, pentru intimatul P.C. rezoluția nemaifiind atacată, ca urmare a decesului acestuia. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.I., arătând că este nemulțumit de soluția pronunțată, intimatul S.D.

împotriva căruia a formulat plângere fiind vinovat de săvârșirea infracțiunilor reclamate. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, verificând hotărârea primei instanțe în baza motivelor de recurs, dar și potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Înalta Curte reține că, întemeiat, prin rezoluția atacată s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul judecător, întrucât acesta și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, astfel că infracțiunile reclamate nu există. Fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau a procurorilor de a instrumenta un dosar nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, iar partea nemulțumită de măsurile luate poate să le conteste folosindu-se de căile de atac, ordinare și extraordinare, prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul petiționarul M.I. împotriva sentinței penale nr. 209 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2329/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 27 februarie 2008, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.S. împotriva rezoluție
ÎCCJ 2009-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 112/2009
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pr
ÎCCJ 2009-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3109/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 1064/P/2008 din 27 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin Rezoluția nr. 335/ II /2/2009 din 24 februa
ÎCCJ 2008-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 193/2008
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe data de 8 august 2007, petiționarul C.V., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solici
ÎCCJ 2009-06-04
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2105/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin sentința penală nr. 53 din 25 martie 2009, a respins ca nefondată plângerea petiționarului
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă