ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3665/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3665/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor civile de față,

constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București la data de 7 iunie 2006, reclamanta SC V.U.K.

SRL a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General,

Consiliul Local al sectorului 1 București și SC V.F. SRL solicitând constatarea

nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 123 din 22 ianuarie 2004 de Biroul Notarului Public C.S.S., constatarea

nulității absolute parțiale a contractului de concesiune nr. 1109 din 20 mai 2004

și obligarea Municipiul București prin Consiliul Local al sectorului 1

București să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în

suprafață de 150 mp situat în București, sectorul 1.

În motivarea acțiunii, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 550/2002, art. 966 C. civ. și Legea

nr. 10/2001, reclamanta a arătat că pârâta SC V.F. SRL a dobândit în proprietate

spațiul comercial S39, terenul aferent acestuia, în suprafață de 837,34 mp

urmând a fi concesionat ulterior, respectiv la data de 20 mai 2004, când

pârâtei respective, Municipiul București prin Consiliul Local al sectorului 1

București i-a concesionat terenul, fără a avea în vedere că suprafața de teren

de 150 mp, proprietatea SC V.U.K. SRL se afla în acea curte la data încheierii

contractelor mai sus menționate, cu privire la care, reclamanta solicită a se

constata nulitatea absolută parțială si forma obiectul unui litigiu încă din

anul 1999, conform notificărilor nr. 26 și 27/2002.

Mai arată reclamanta SC V.U.K. SRL, că

suprafața de teren de 150 mp este proprietatea exclusivă a acesteia, fiind

inclusă în suprafața totală de 942,40 mp, prin dispoziția nr. 4186 din 06

aprilie 2005 a Primarului General al Municipiului București dispunându-se

restituirea suprafeței totale de 942,40 mp teren în proprietatea reclamantei,

în calitatea de succesoare în drepturi a moștenitorilor fostului proprietar, D.A.P.

Consiliul Local al sectorului 1 București

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a

judecătoriei, în raport de valoarea terenului, lipsei calității procesuale

active a reclamantei, lipsa calității sale procesuale pasive și excepția

autorității de lucru judecat.

Pârâta SC V.F. SRL a depus întâmpinare cu

privire la excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și

cerere reconvențională, având ca obiect constatarea nulității absolute de

dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 4186 din 06

aprilie 2005.

Prin sentința civilă nr. 5219 pronunțată

la 18 aprilie 2008, Judecătoria sectorului 1 București s-a dezînvestit,

apreciind că potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă

în primă instanță, procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste

500.000 lei, din concluziile raportului de expertiză, rezultând că valoarea

terenului ce formează obiectul litigiului de față este de 606.357 lei, pricina

fiind declinată spre competentă soluționare Tribunalului București, secția

civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 23324/3/2008, care prin

sentința nr. 1762 din 21 noiembrie 2008 a admis excepția autorității de lucru

judecat, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V.F. SRL pentru existența

puterii de lucru judecat și a disjuns cererea reconvențională , acordând termen

la data de 12 decembrie 2008, cu citarea părților.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul București a reținut că prin întâmpinarea depusă la dosar de către

pârâta SC V.F. SRL s-a invocat excepția reglementată de art. 1201 C. civ. și

art. 166 C. proc. civ., în raport de sentința civilă nr. 150 din 12 februarie 2001

a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă, apreciind că în speță, există

identitate de părți, întrucât atât în acțiunea în care s-a pronunțat sentința

menționată, cât și în prezenta acțiune, calitatea de reclamanți au avut-o

succesorii în drepturi ai fostului proprietar al terenului, ulterior

succesoarea acestora, dobânditoarea pe cale convențională a dreptului de

proprietate asupra imobilului, iar calitatea de pârât a avut-o Primăria

Municipiului București, respectiv în prezenta acțiune, reprezentanții sau

succesorii acesteia, care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.

A reținut că obiectul acțiunii este

același, anume imobilul din București, sectorul 1, iar în ceea ce privește

cauza celor două acțiuni, tribunalul a apreciat că, în dosarul soluționat prin

sentința civilă nr. 150 din 12 februarie 2001, reclamanții P.P., P.D., P.A., P.S.,

P.S.I., L.R.D. au invocat ca și cauză, actul de vânzare-cumpărare nr. 8890 din 4

iulie 1911, prin care autorul comun, P.A.D. a dobândit proprietatea asupra

imobilului.

In prezenta acțiune, reclamanta SC V.U.K.

SRL a invocat drept cauză dispoziția Primarului General nr. 4186 din 06 aprilie

2005 în temeiul Legii nr. 10/2001, la emiterea căreia s-a exhibat același titlu

de proprietate asupra imobilului.

Instanța de fond a apreciat că, deși prin

prezenta acțiune se invocă nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr.

123/2004 și a celui de concesiune nr. 1109/2004, reclamanta tinde la

redobândirea posesiei imobilului, astfel că se poate reține identitatea de cauză.

Tribunalul a înlăturat apărările

reclamantei, în sensul că excepția în discuție a fost soluționată de instanța

inițial învestită, reținând că acest act de procedură a fost îndeplinit de o

instanță, cu încălcarea normelor imperative de competență, încălcare ce atrage

nulitatea absolută a acestui act.

Dând eficiență prevederilor art. 165 C.

proc. civ., tribunalul a disjuns cererea reconvențională formulată de SC V.F. SRL,

acordând termen la 12 decembrie 2008.

Împotriva sentinței nr. 1762 din 21

noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a declarat apel

reclamanta SC V.U.K. SRL, invocând nelegalitatea hotărârii în raport de

inexistența autorității de lucru judecat, față de împrejurarea că, în mod

eronat instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile triplei

identități de părți, obiect, cauză.

S-a susținut astfel în motivarea

apelului, că nu există identitate de părți, în pricinile ce formează obiectele

dosarelor nr. 4904/1999 și prezentul dosar, înregistrat sub nr. 23324/3/2008,

întrucât SC V.F. SRL nu a fost parte în dosarul nr. 4909/1999 și s-a arătat că

a existat o largă coparticipare procesuală pasivă în dosarul 4909/1999, în care

au avut calitatea de pârâți, persoane juridice de drept public și de drept

privat, ce nu au figurat în prezentul litigiu, respectiv Ministerul Educației

și Cercetării, Administrația Piețelor sector 1, SC F.H.P.C. SRL etc.

S-a arătat că nu există identitate între

obiectul dosarului nr. 4909/1999 și prezentul dosar, întrucât pretențiile

reclamanților sunt diferite, ca si scopul final urmărit prin cele două acțiuni,

în primul dosar, anume 4909/1999 urmărindu-se recunoașterea dreptului de

proprietate cu privire la terenul în suprafață de 1453 mp, teren preluat abuziv

de stat în perioada comunistă, iar prin sentința pronunțată în această cauză,

s-a admis în parte acțiunea în revendicare, constatându-se că doar 707,8 mp din

totalul de 1453 mp solicitați, reprezintă teren liber de construcții.

Apelanta-reclamantă a precizat că,

paralel cu acțiunea în revendicare imobiliară, întemeiată pe dispozițiile

dreptului comun, persoanele îndreptățite au inițiat și procedura specială

prevăzută de Legea nr. 10/2001, odată cu intrarea în vigoare a acesteia,

această din urmă procedură fiind finalizată prin dispoziția nr. 3644 din 16

decembrie 2004 a Primarului General al Municipiului București, prin care s-a

restituit în natură terenul în suprafață de 942,40 mp situat în București, iar

în cel de-al doilea dosar, nr. 23324/3/2008 s-a solicitat constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare 123/2004 și contractului de

concesiune nr. 1109/2004, cererile de chemare în judecată având cauze diferite,

astfel că nu există identitate de cauză.

Intimata-pârâtă SC V.F. SRL a formulat

întâmpinare solicitând respingerea apelului și menținerea soluției instanței de

fond, care a considerat corect că, în speță există elementele puterii de lucru

judecat.

Consiliul Local al sectorului 1 București

a depus în apel, întâmpinare prin care a cerut a se respinge apelul declarat de

reclamanta SC V.U.K. SRL și a se păstra ca legală și temeinică, sentința civilă

nr. 1762 din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 426 din 25 iunie 2009 a admis apelul reclamantei, a

desființat în parte sentința mai sus amintită și a trimis cauza pentru

continuarea judecății la aceeași instanță de fond, menținând soluția privitoare

la disjungerea cererii reconvenționale.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar ordinar a reținut în esență că, din analiza comparativă a

celor două litigii rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile existenței

autorității de lucru judecat.

Ca atare, dacă primul dosar, cel cu nr. 4904/1999

a avut ca obiect o acțiunea în revendicare imobiliară privind imobilul-teren

preluat abuziv de stat, restituindu-se terenul rămas liber, cel de-al doilea

litigiu, înregistrat sub nr. 23324/3/2008, ce face obiectul prezentei cereri de

chemare în judecată vizează constatarea nulității absolute parțiale a două

contracte, unul de vânzare-cumpărare și celălalt derivând din primul, anume

contractul de concesiune, privind spațiile comerciale, în temeiul Legii nr.

550/2002, precum și un petit având ca obiect revendicarea imobiliară îndreptată

împotriva unor persoane juridice, care dețin în mod abuziv suprafața de teren

în litigiu, astfel că nu se poate reține identitatea de obiect.

Această concluzie a instanței de apel are

în vedere și împrejurarea că, pe de o parte, acțiunea în revendicare din

dosarul nr. 4904/1999 privea terenul în suprafață de 1453 mp, preluat abuziv de

către stat în perioada regimului comunist, iar pe de altă parte, în prezentul

litigiu se dispută suprafața de 150 mp teren din totalul de 942,40 mp restituiți

în temeiul dispoziției nr. 4186 din 06 aprilie 2005 emisă de Primăria

Municipiului București.

Mai mult, nici scopul material urmărit de

reclamanții persoane fizice din primul litigiu, anume recunoașterea judiciară a

titlului lor de proprietate asupra terenului preluat abuziv de stat, nu se

identifică cu cel din litigiul de față, în care societatea reclamantă, persoană

juridică succesoarea în drepturi litigioase a autorilor are titlu de

proprietate asupra terenului în suprafață de 942,40 mp, astfel că urmărește

doar încetarea uzurpării și redobândirea stăpânirii materiale, de fapt, asupra

suprafeței de 150 mp teren, ce constituie deja proprietatea sa, însă este

ocupată abuziv de pârâta SC V.F. SRL, în temeiul nesocotirii unor dispoziții

imperative ale Legii nr. 550/2002, ce vizează regimul juridic al unor spații

comerciale.

Astfel, nici sub aspectul obiectului,

cauzei si scopului material, cele două litigii nu se identifică, motiv pentru

care excepția lipsei autorității de lucru judecat a fost respinsă de instanța

de apel.

Nici elementul identității de persoane

(părți) nu a fost reținut în configurarea excepției reglementată de art. 1201 C.

civ. și art. 166 C. proc. civ. de către Curtea de Apel București, care a

constatat că în dosarul nr. 4904/1999 a existat o mai largă participare

procesuală pasivă, cu privire la părțile, persoanele juridice de drept public

și de drept privat care nu au această calitate procesuală și în litigiul

înregistrat sub nr. 23324/3/2008, anume (Ministerul Educației și Cercetării,

Administrația Piețelor sector 1 București, SC F.H.P.C. SRL și SC V.M. SRL), nu

s-a dovedit că au drepturi subsecvente sau care derivă din cele ale părților,

constatate în ambele cauze și între care s-a născut raportul juridic supus

analizei.

Prin dispoziția nr. 4186 din 06 aprilie 2005

emisă de Primăria Municipiului București s-a restituit în natură către SC V.U.K.

SRL terenul în suprafață de 942,40 mp din totalul de 1460 mp situat în

București, sectorul 1.

Conform sentinței civile nr. 150 din 12

februarie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții P.P., P.D., A.P., P.A., P.S., P.S.I. și

L.R.D. în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului

București, Administrația Piețelor sectorul 1, Primăria sectorului 1, SC F.H.P.C.

SRL, Ministerul Educației și Cercetării și SC V.M. SRL.

Au fost obligați pârâții să lase

reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață

de 707, 80 mp, s-a respins cererea reclamanților privind despăgubirile pentru

terenul ocupat, ca neîntemeiată și s-a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Educației și Cercetării și a Consiliului

General al Municipiului București.

Această soluție a fost menținută de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 562 din 20

noiembrie 2001, ca urmare a respingerii apelurilor declarate de reclamanți și

de pârâții Consiliul General al Municipiului București, Primăria sectorului 1,

Consiliul Local al sectorului 1 București, Administrația Piețelor sector 1 și

SC F.H.P.C. SRL.

Instanța a reținut că în baza

contractului autentificat sub nr. 2088 din 26 septembrie 2003, reclamanții au

vândut către SC V.U.K. SRL drepturile lor succesorale litigioase asupra

terenului în suprafață de 1453 mp, iar prin dispoziția nr. 4186 din 06 aprilie 2005

emisă de Primăria Municipiului București s-a restituit în natură către SC V.U.K.

SRL terenul în suprafață de 942,40 mp din totalul de 1460 mp situat în

București, sectorul 1, constatând că din întreaga suprafață, doar 707,80 mp

sunt liberi, restul fiind ocupat de construcții.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 7266

pronunțată la 28 septembrie 2005 a respins recursurile declarate de SC V.U.K. SRL

și reclamanții Popovici împotriva deciziei nr. 562 din 20 noiembrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, SC V.U.K. SRL, succesoarea în

drepturi a reclamanților P., cerând a se lua act de efectele dispoziției emisă

de Primăria Municipiului București și să se constate că recursurile au rămas

fără obiect.

Având în vedere cele de mai sus, instanța

de apel a concluzionat că prima instanță a analizat greșit raportul juridic

dedus judecății sub aspectul reținerii autorității de lucru judecat, această

excepție de fond, peremptorie și absolută fiind, în realitate, inexistentă.

Față de obiectul cererii principale, a

rezultat că tranșarea fondului pretențiilor dintre părți și analiza celorlalte

excepții invocate urmează să fie analizate, în raport de actele și lucrările

dosarului, dispunându-se admiterea apelului reclamantei SC V.U.K. SRL,

desființarea în parte a sentinței tribunalului, având în vedere prevederile

art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Decizia nr. 426 din 25 iunie 2008 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a făcut obiectul recursurilor

declarate de pârâții SC V.F. SRL și Consiliul Local al sectorului 1 București.

Recurenta-pârâtă SC V.F. SRL își

întemeiază în drept criticile din recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținând că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 1201 C. civ. privind

excepția autorității de lucru judecat, criticând soluția dată de instanța de

apel, față de motivarea și argumentarea respingerii acesteia.

Astfel, recurenta-pârâtă susține că

există tripla identitate de obiect, cauză și părți, deoarece se identifică

cererile vizând revendicarea, prima acțiune are ca obiect suprafața de 1453 mp

teren, iar cea de-a doua, terenul de 150 mp, care este cuprins în această

suprafață, iar în ambele cereri de chemare în judecată, atât pretenția

formulată cât și scopul urmărit sunt, de asemenea, identice.

Mai arată recurenta-pârâtă că nu trebuie

realizată confuzia dreptului subiectiv inclus în noțiunea de obiect și cauză a

raportului juridic, întrucât acestea sunt noțiuni total diferite.

Aceeași recurenta-pârâtă susține în

recurs că, greșită este și concluzia instanței de apel, atunci când reține că

scopul material urmărit de reclamantă l-ar constitui desființarea unor

contracte, precum și redobândirea stăpânirii materiale asupra suprafeței de 150

mp teren, deoarece scopul urmărit în ambele litigii este același, revendicarea

unei suprafețe de teren.

Sunt aduse critici privind identitatea de

părți și se susține în motivarea recursului, că practica judiciară a statuat că

există identitate de părți și atunci când, pe lângă părțile ce figurează în

cadrul procesual activ și pasiv al acțiunii, mai există și alte persoane ale

căror drepturi sunt subsecvente sau derivă din cele ale părților interesate,

între care s-a născut raportul juridic concret.

Recurenta-pârâtă arată că există astfel

și identitate de părți, cu referire atât la reclamanții succesori ai fostului

proprietar al terenului, ce au cedat drepturile lor litigioase persoanei

juridice, cât și la pârâții Primăria Municipiului București, reprezentanții sau

succesorii acesteia, care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului,

cât și cu privire la SC V.F. SRL.

Solicită admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii excepției

autorității de lucru judecat și menținerii ca legală și temeinică a sentinței

nr. 1762 din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Consiliul Local al sectorului 1 București

a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, criticând-o pentru același motiv de nelegalitate, învederat ca fiind

cel prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că între cele două

pricini există autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinită condiția triplei

identități de părți, obiect cauză, instanța respingând în mod eronat excepția

puterii de lucru judecat.

Astfel, cât privește identitatea de părți,

recurentul-pârât Consiliul Local al sectorului 1 București susține că, în

ambele dosare calitatea de reclamanți o au succesorii în drepturi ai fostului

proprietar al terenului, nefiind relevant că identitatea lor diferă, iar

calitatea de pârât a avut-o în primul litigiu Primăria Municipiului București,

iar în cel de-al doilea Consiliul Local al sectorului 1 și SC V.F., în

calitatea de succesoare în drepturi a Primăriei Municipiului București.

Referitor la obiect se susține în

motivele de recurs că, acesta este comun celor două pricini, imobilul din

București, sectorul 1, iar cauza este aceeași în ambele dosare, reclamanții

urmărind redobândirea posesiei imobilului, justificată în primul dosar prin

invocarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 8890 din 04 iulie 1911, iar în

cel de-al doilea, respectiv nr. 23324/3/2008, dispoziția Primarului General al

Municipiului București nr. 4186 din 06 aprilie 2005 emisă în aplicarea Legii

nr. 10/2001.

Recurentul-pârât Consiliul Local al

sectorului 1 București solicită admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de SC V.U.K. SRL.

Prin întâmpinarea depusă cu respectarea

prevederilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata-reclamantă SC V.U.K. SRL

a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâții SC V.F. SRL și

Consiliul Local al sectorului 1 București, neexistând niciunul dintre elementele

autorității de lucru judecat, identitatea de părți, obiect, cauză, prevăzute de

art. 1201 C. civ.

Ambele

recursuri care invocă deopotrivă, critici privind greșita soluționare a

excepției autorității de lucru judecat sunt

nefondate și urmează a fi respinse pentru

considerentele comune, ce

succed:

Potrivit definiției dată de Codul civil

în art. 1201, sediul materiei "este autoritate de lucru judecat atunci

când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași

cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași

calitate."

Dosarul nr. 4909/1999 a avut ca obiect

acțiunea în revendicare imobiliară formulată de (autorii SC V.U.K. SRL) P.P. P.D.,

A.P., P.A., P.S., P.S.I. și L.R.D., cu privire la terenul în suprafață de 1453

mp, aferent construcției situate în București, sectorul 1.

In motivarea acțiunii introductive de

instanță, reclamanții din dosarul menționat au arătat că imobilul - construcție

și teren aferent - mai sus identificat a fost preluat abuziv din patrimoniul

autorului lor de către Statul Român și că reclamanții au obținut o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea în

revendicare cu privire la construcție, sentința civilă nr. 14797 din 27

ianuarie 1997, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr.

10.357/1996.

Întrucât, acțiunea ce a format obiectul

dosarului nr. 10.357/1996 s-a referit numai la construcție, iar instanța a fost

ținută de respectarea principiului disponibilității procesului civil, ulterior

a fost introdusă o altă acțiune în revendicare, distinctă de prima, având ca

obiect terenul aferent, în suprafață de 1453 mp, anume dosarul nr. 4904/1999,

prin care reclamanții au vizat a obține recunoașterea judiciară a titlului lor

de proprietate, cu privire la terenul în suprafață de 1453 mp, teren preluat

abuziv de către Statul Român, în perioada regimului comunist.

Ca atare, prin sentința civilă nr.

150/2001 pronunțată în dosarul nr. 4904/1999, astfel cum s-a reținut deja de instanța

de apel s-a admis în parte acțiunea în revendicare, constatând că doar 707, 80

mp din totalul de 1453 mp solicitați, reprezintă teren liber de construcții.

Dosarul nr. 23324/3/2008, supus analizei

de față are ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a unor contracte

încheiate între pârâte, respectiv vânzare-cumpărare de spații comerciale, în

temeiul Legii nr. 550/2002 și concesiune, precum și revendicare imobiliară

îndreptată împotriva SC V.F. SRL, persoană juridică de drept privat, care ocupă

în mod abuziv terenul cu privire la care reclamanta SC V.U.K. SRL deține titlul

de proprietate.

Așa fiind, se observă că obiectul juridic

al celor două pricini este diferit, deoarece scopul material urmărit de

reclamanți nu este identic.

Astfel, dacă reclamanții din dosarul nr.

4909/1999 doreau să obțină recunoașterea judiciară a titlului lor de

proprietate asupra unui teren preluat abuziv de către Statul Român, în dosarul nr.

23324/3/2008, reclamanta SC V.U.K. SRL care are un titlu de proprietate asupra

terenului, emis anterior introducerii acțiunii (dispoziția nr. 4186 din 06

aprilie 2005) urmărește a desființa contractele de vânzare-cumpărare 123 din 22

ianuarie 2004

și

de concesiune nr.

1109 din 20 mai 2004 (constatarea nulității absolute parțiale a acestora),

astfel că nu poate fi pus semnul identității între cele două obiecte ale

pricinilor, sub aspectul pretenției juridice dedusă judecății.

Deci, în mod legal instanța de apel a

considerat că obiectul celor două cauze nu se identifică sub aspectul

obiectului juridic, definit în practica judiciară ca pretenția concretă a

reclamantului, mai precis ceea ce solicită prin acțiunea sa, deoarece în primul

litigiu acțiunea în revendicare era determinată de preluarea abuzivă de către

stat, iar în cea de-a doua, deși reclamanta avea constituit dreptul său de

proprietate, acesta a fost uzurpat, prin încheierea unor contracte susceptibile

de nulitate, ca urmare a încălcării unor dispoziții legale imperative.

Nici în circumscrierea celor două cauze

juridice ale celor două acțiuni nu se poate pune semnul egalității, cauza

acțiunii civile reprezentând scopul urmărit de reclamant, iar pe de altă parte,

cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie confundată cu motivul cererii,

care este temeiul ce servește la justificarea cauzei.

Sub acest aspect, distincția este

relevantă, deoarece atunci când se invocă autoritatea de lucru judecat, într-o

nouă cerere de chemare în judecată nu poate fi păstrată aceeași cauză, dar

această situație nu se regăsește în cauză.

In speță, cauzele celor două litigii nu

sunt similare, deoarece în primul dosar, nr. 4909/1999 reclamanții P.

revendicau un imobil preluat abuziv de stat, iar în cel de-al doilea dosar, nr.

23324/3/2008, reclamanta SC V.U.K. SRL urmărea a se desființa două contracte,

care i-au încălcat dreptul de proprietate prin uzurpare de către un posesor

neproprietar.

Cauzele celor două acțiuni sunt diferite,

astfel că declanșarea litigiului ce a format obiectul dosarului 4904/1999 a

fost justificată de către deposedarea abuzivă a autorului reclamanților de

terenul în suprafață de 1453 mp în perioada comunistă, iar necesitatea

promovării acțiunii din cel de-al doilea dosar a rezultat din încheierea, cu

încălcarea legii, a contractului de vânzare-cumpărare de spații comerciale și a

contractului de concesiune, precum și, din ocuparea abuzivă a terenul în

suprafață de 150 mp, de către o persoană juridică de drept privat, SC V.F. SRL.

In explicitarea acestor argumente, nu se

poate reține cu temei, lipsa motivării deciziei atacate, Curtea de Apel

București, ca instanță de control judiciar îndeplinind cerința prevăzută de

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul unei analize complete și

legale a motivelor de fapt și de drept care i-au format convingerea, în soluția

respingerii excepției autorității de lucru judecat.

Astfel fiind, instanța de apel a reținut

în considerentele deciziei pronunțate că doar acțiunea în revendicare de drept

comun, ce a format obiectul dosarului nr. 4909/1999 și procedura administrativă

declanșata în baza Legii nr. 10/2001 au avut aceeași finalitate, emiterea unui

titlu de proprietate asupra imobilului în favoarea persoanelor îndreptățite,

fie pe cale judecătorească, fie printr-un act administrativ.

Finalitatea oricăruia dintre cele două

demersuri este însă diferită de finalitatea acțiunii, ce formează obiectul

prezentului dosar, în care reclamanta exhibă titlul său de proprietate asupra

imobilului și, în calitate de proprietar neposesor încearcă a obține

sancționarea prin nulitate a încălcării dreptului său, de către un posesor

neproprietar, SC V.F. SRL.

Este de observat că dacă instanța de

judecată nu ar fi respins excepția autorității de lucru judecat,

intimatei-reclamante i-ar fi fost paralizat accesul la justiție, drept

fundamental prevăzut de art. 21 din Constituția României și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta fiind privată de

posibilitatea de a solicita protecția judiciară a dreptului său de proprietate

imobiliară, față de terții care îi stăpânesc bunul.

Nici în ceea ce privește elementul părți,

nu se poate reține excepția autorității de lucru judecat, nefiind îndeplinită

nici această condiție.

Verificând cadrul procesual al celor două

cereri de chemare în judecată, Înalta Curte constată că: dosarul nr. 4904/1999

a avut ca reclamanți pe autorii SC V.U.K. SRL ( P.P., P.D., P.A., P.S., P.S.I.

și L.R.) și ca pârâți pe Consiliul General al Municipiului București,

Administrația Piețelor sectorul 1, Primăria sectorului 1, SC F.H.P.C. SRL,

Ministerul Educației și Cercetării și SC V.M. SRL, iar în dosarul nr. 23324/3/2008

reclamanta este SC V.U.K. SRL , iar pârâții SC V.F. SRL, Municipiul București

prin Primarul General și Consiliul Local al sectorului 1 București.

In raport de cadrul procesual, astfel cum

a fost descris, rezultă indubitabil că, nu se poate reține o identitate de

părți, cu aceeași calitate, în primul dosar existând o mai largă coparticipare

procesuală pasivă, urmând a fi înlăturate susținerile recurenților, în sensul

că Ministerul Educației și Cercetării, Administrația Piețelor sector 1 și SC F.H.P.C.

SRL, pârâți în primul dosar și, față de care nu se configurează pasiv cadrul

procesual în dosarul nr. 23324/3/2008, ar fi "persoane ale căror drepturi

ar fi subsecvente sau ar deriva din cele ale părților interesate, între care

s-a născut raportul juridic".

Nici intimatul-pârât Consiliul Local al

sectorului 1 și nici recurenta-pârâtă SC V.F. SRL nu sunt reprezentanți sau

succesori al Primăriei Municipiului București, care să fi dobândit la rândul

lor, dreptul de proprietate asupra imobilului.

In mod eronat, Tribunalul București a

apreciat în motivarea sentinței civile nr. 1762 din 21 noiembrie 2008 , ce a

fost desființată în apel, că există identitate de părți pe considerentul că, în

ambele acțiuni "calitatea de reclamanți au avut-o succesorii în drepturi

ai fostului proprietar al terenului", ulterior succesoarea acestora

"dobânditoarea pe cale convențională a dreptului de proprietate asupra

imobilului", iar calitatea de pârât "a avut-o Primăria Municipiului

București, iar în prezenta acțiune, reprezentanții sau succesorii acesteia,

care au dobândit la rândul lor, dreptul de proprietate asupra imobilului".

Astfel, în doctrină părțile sunt definite

ca fiind titularul unui drept subiectiv încălcat sau contestat și cel despre

care se pretinde că l-a împiedicat pe titular în exercițiul normal al dreptului

său, deci această calitate de părți, în procesul civil o au numai persoanele

între care există raportul juridic dedus judecății și nu reprezentanții lor,

legali sau convenționali.

Singurul proprietar al terenului este

intimata-reclamantă SC V.U.K. SRL, beneficiara dispoziției nr. 4186 din 06

aprilie 2005 emisă de Primarul General al Municipiului București, în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Față de cele reținute, Înalta Curte

apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile triplei identități de obiect,

cauză, părți care să îndrituiască instanța supremă a aprecia că raportul

juridic a fost greșit descris sub aspectul soluționării excepției autorității

de lucru judecat, astfel că recursurile sunt nefondate și urmează a fi

respinse, conform art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții SC V.F. SRL și Consiliul Local al sectorului 1 București

împotriva deciziei nr. 426 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2010.