ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2241/2013

Prin sentința comercială nr. 8001 din 14 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 8903/3/2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC Z. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC R.T. SRL și Primăria Municipiului București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 1999, Primăria municipiul București prin Primar a vândut pârâtei SC R. SRL spațiul din Calea G. în suprafață de 83,49 mp și cota indiviză de 12,79 mp, spațiu deținut de pârât în baza contractului de asociere din 14 februarie 1994. Ulterior încheierii acestui contract, SC R. SRL a formulat o acțiune în constatare pentru diferența de suprafață constatată în plus la măsurătorile efectuate în vederea întocmirii documentației cadastrale, față de suprafața din actul de proprietate (contract).

A constatat judecătorul fondului că prin sentința nr. 6065 din 30 martie 2000, rămasă irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea reclamantei și a constatat dreptul de proprietate al acesteia și asupra diferenței de suprafață, în baza acestei sentințe fiind rectificat și contractul de vânzare-cumpărare din 30 august 1999 prin încheierea de rectificare din 8 decembrie 2000 în sensul că dreptul de proprietate al pârâtei asupra spațiului comercial este în suprafață utilă de 110,52 mp și nu de 83,49 mp cum a fost prevăzut inițial în contractul de vânzare-cumpărare, iar cota indiviză de teren este de 16,93 mp și nu de 12,79 mp. Prin încheierea nr. 6219 Judecătorul delegat la Biroul de Carte funciară a rectificat încheierea de intabulare conform sentinței civile menționate.

Analizând contractul de vânzare-cumpărare din 1999 din perspectiva cauzelor de nulitate invocate de reclamantă, tribunalul a constatat că niciunul din motive nu este întemeiat. A apreciat instanța că nu poate fi vorba în speță de nevalabilitatea obiectului contractului atâta timp cât obiectul contractului este un spațiu comercial ce putea fi vândut către pârâtă, în baza H.G.

nr. 389/2006, pârâta SC R. SRL deținând anterior spațiul în baza contractului de asociere în participațiune din 14 februarie 1994. Referitor la susținerea că acest contract este nul absolut parțial deoarece prin acțiunea în constatare formulată s-a urmărit constituirea unui titlu pe care legea nu l-ar fi permis, s-a arătat că aceasta nu poate fi reținută de instanță, pe de-o parte pentru că așa cum s-a arătat, Primăria municipiului București prin Primar putea să vândă spațiul pârâtei în baza actului normativ menționat, și chiar a încheiat acel contract, anterior promovării acțiunii în constatare pentru acea diferență de suprafață, iar pe de altă parte, în ce privește acțiunea în constatare, fiind vorba despre o hotărâre judecătorească irevocabilă, aceasta nu poate fi pusă în discuție, cele hotărâte de instanță intrând în puterea lucrului judecat.

Nici condiția cauzei ilicite a contractului nu este îndeplinită, scopul urmărit de părți la încheierea contractului fiind în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 389/2006, modificată de H.G. nr. 505/1998 prin care s-au aprobat și normele metodologice de aplicare a acesteia și ale hotărârii Consiliului General al Municipiului București din 1998 privind aprobarea metodologiei pentru punerea în aplicare a prevederilor H.G. nr. 505/1998. În ceea ce privește capacitatea de a cumpăra a SC R. SRL Tribunalul a constatat că motivele invocate de reclamantă sunt cele menționate și la celelalte cauze astfel că nu s-a reținut nici acest motiv. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel SC Z. SRL prin care a solicitat desființarea în tot a hotărârii atacate și, rejudecând fondul, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 108 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC Z. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 8001 din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei și a reținut în mod judicios situația de fapt, constatând că prin contractul de vânzare-cumpărare 1999, Primăria municipiului București prin Primar a vândut pârâtei SC R. SRL spațiul din Calea G. în suprafață de 83,49 mp și cota indiviză de 12,79 mp, spațiu deținut de pârât în baza contractului de asociere din 14 februarie 1994. Ulterior încheierii acestui contract, SC R. SRL a formulat o acțiune în constatare pentru ca instanța de judecată să pronunțe o hotărâre care să constate că suprafața construcției este mai mare decât cea menționată în contract.

Ca efect al acestui demers, prin sentința nr. 6065 din 30 martie 2000, rămasă irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea reclamantei și a constatat că suprafața construcției este de 110,52 mp, iar cota indiviză din terenul aferent construcției este de 16,93 mp, prin sentință dispunându-se și rectificarea încheierii nr. 3105 din 1 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 1 București, Biroul de Carte Funciară. Prin încheierea de rectificare din 14 iunie 2000 a fost admisă cererea SC R.T. SRL în sensul ca dreptul de proprietate al pârâtei asupra spațiului comercial este în suprafață utilă de 110,52 mp în loc de 83,49 mp cum a fost prevăzut inițial în contractul de vânzare-cumpărare, iar cota indiviză de teren este de 16,93 mp în loc de 12,79 mp.

În acest mod a fost pusă în executare sentința irevocabilă anterior menționată de către Biroul de Carte Funciară. Prin încheierea de rectificare din 8 decembrie 2000 notarul public S.S. a dat curs cererii formulate de Primăria municipiului București și SC R.T. SRL și a rectificat contractul de vânzare-cumpărare în conformitate cu dispozitivul sentinței civile nr. 6065 din 30 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1. Pe calea apelului reclamanta SC Z. SRL a contestat temeinicia și legalitatea hotărârii instanței de fond, reclamând faptul că în cauză instanța de fond a analizat cu superficialitate motivele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC R.T. SRL și Municipiul București.

Cu referire la aceste susțineri, Curtea de Apel a apreciat că ele sunt neîntemeiate. Cu caracter premergător, instanța de control judiciar a evidențiat că finalitatea demersului întreprins de către reclamanta apelantă SC Z. SRL pe cale acțiunii supuse cenzurii instanței de fond și cercetării Curții, este reprezentată de declararea nulității absolute parțiale a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 30 august 1999 pentru suprafața de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cotă indiviză de teren. Din cercetarea probelor administrate în cauză instanța de apel a observat că actul juridic a cărei nulitate parțială s-a cerut a fi constatată are ca obiect transmiterea dreptului de proprietate de către Primăria municipiului București către SC R.T.

SRL asupra unui spațiu comercial în suprafață utilă de 83,49 mp și asupra unei cote indivize din terenul aferent construcției în suprafață de 12,79 mp. Ceea ce reclamanta apelantă a contestat nu se referă la aceste suprafețe, așa cum ele au fost menționate în actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 30 august 1999, ci numai la diferența de suprafață ce a fost rectificată de către notarul public prin încheierea nr. 43180 din 8 decembrie 2000, ca efect al sentinței civile nr. 6065 din 30 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, hotărâre irevocabilă. Instanța de apel a reținut că, ceea ce reclamă SC Z. SRL nu se raportează la obiectul contractului de vânzare-cumpărare așa cum acesta a fost enunțat și însușit de părți la data de 30 august 1999, ci astfel cum el a fost rectificat de către instanța de judecată Judecătoria sectorului 1 București.

Împrejurările potrivit cărora cele două intimate pârâte, SC R.T.

SRL și Primăria municipiului București, ar fi urmărit fraudarea legii, o cauză ilicită precum și înstrăinarea unei suprafețe suplimentare de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cotă indiviză teren, ce nu puteau face obiectul contractului, pot fi raportate în timp la momentul sesizării instanței Judecătoriei sectorului 1 București cu acțiunea în constatare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3310/2000, iar nu la momentul 30 august 1999. Or, atât timp cat suprafețele suplimentare în discuție au fost incluse în obiectul contractului numai ca efect al sentinței judecătorești irevocabile (ase vedea mențiunile înscrise în încheierea nr. 6219 din 14 iunie 2000 și încheierea nr. 43180 din 8 decembrie 2000), instanța nu poate, la acest moment și în condițiile de cenzură formulate de reclamantă, să încalce puterea de lucru judecat consfințită prin sentința civilă nr. 6065 din 30 martie 2000. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC Z. SRL București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În susținerea motivului de recurs indicat, recurenta, făcând o reiterare a motivelor de apel, a arătat că instanța de fond a analizat cu superficialitate motivele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat intre SC R. SRL și Municipiul București: în ceea ce privește nevalabilitatea obiectului contractului în litigiu, se arată că prima instanța face abstracție tocmai de obiectul cererii introductive de instanță, în litigiu fiind practic doar o cameră din spațiul comercial cuprins în contract, respectiv suprafața de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cota indiviză din teren, și nu întregul spațiu comercial cuprins în contractul de vânzare-cumpărare autentificat și rectificat ulterior.

În opinia recurentei susținerile instanței de fond pe acest aspect sunt rupte de realitate pentru simplul motiv ca acest spațiu nu putea fi cumpărat de către pârâtă în anul 1999 tocmai datorită faptului că nu figura în contractul de asociere în participațiune încheiat de către pârâtă cu Consiliul General al Municipiului București în anul 1994, acest spațiu figurând în contractul de asociere în participațiune încheiat între societatea SC I.S. SRL la acea dată, actuală SC Z. SRL și Consiliul General al Municipiului București. Se susține că instanța de fond respinge cu ușurința și susținerile pe celelalte motive de nulitate invocate prin cererea introductivă de instanța.

S-a arătat că prin susținerea fraudării legii se avea în vedere faptul că prin acțiunea în constatare s-a urmărit constituirea unui titlu de proprietate asupra spațiului reclamantei ce nu ar fi putut fi obținut pe o altă cale ci doar prin eludarea legii, deoarece capacitatea de a cumpăra a SC R. SRL era condiționată de existența anterioară a calității de asociat într-un contract de asociere în participațiune, calitate pe care SC R.T. SRL nu o îndeplinea pentru suprafața în litigiu. Se susține că, în ceea ce privește nulitatea absolută pentru cauză ilicită în condițiile art. 966-art. 968 C. civ., aceste norme sunt aplicabile deoarece scopul urmărit la încheierea și rectificarea contractului de vânzare-cumpărare a fost vădit contrar legilor în materie și a urmărit prejudicierea reclamantei și a statului.

Cu privire la aplicarea art. 963 și art. 1310 C. civ. ce reglementează condițiile de valabilitate ale obiectului contractului de vânzare-cumpărare, printre acestea aflându-se și condiția ca lucrul vândut să fie în circuitul civil, se arată că în cazul de fata avem de-a face cu o inalienabilitate relativă în sensul că bunul putea fi cumpărat numai de anumite persoane și numai în anumite condiții, în speța H.G. nr. 389/1996 și Legii nr. 550/2002. Nefiind respectate prevederile acestor acte normative, actul juridic încheiat cu nerespectarea prevederilor lor este lovit de nulitate absolută parțială. în chiar titlul actelor normative indicate se menționează că spațiile comerciale se vând către „actualii deținători”.

Se reclamă faptul că o altă cauză de nulitate absolută căreia instanța de fond nu i-a dat nici o atenție este aceea a încălcării normelor referitoare la capacitatea de a cumpăra a SC R. SRL, având în vedere că pentru suprafața de 27 mp nu îndeplinea condițiile cerute de lege. Tocmai de aceea s-a folosit în mod fraudulos calea unei acțiuni în constatare pentru extinderea titlului de proprietate deoarece capacitatea speciala de a cumpăra a pârâtei SC R.T. SRL era condiționată de deținerea anterioară legală a acestor spații. Nu trebuie neglijat nici faptul că pentru diferența de suprafața nu s-a plătit vreo diferența de preț, lucru absolut normal și necesar în cazul în care s-ar fi modificat obiectul contractului, vânzându-se un spațiu comercial cu o suprafața mai mare.

Din acest punct de vedere se consideră că cele două pârâte au prejudiciat statul și bugetul de stat, prin complicitate și fraudarea legii. În opinia recurentei acțiunea în constatare nu poate reprezenta în general și nici în acest caz titlu de proprietate, dar prin admiterea capătului de cerere accesoriu referitor la rectificarea înscrierii în cartea funciară instanța de judecată și-a dat concursul, involuntar, la fraudarea legii și „constituirea” în mod nelegal a unui titlu. Recurenta susține și faptul că în mod eronat instanța de apel a reținut că nu se poate încălca puterea de lucru judecat consfințită prin sentința civilă nr. 6065 din 30 martie 2000 întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile esențiale ale aplicării puterii de lucru judecat.

Se arată că pe o asemenea aplicare eronată a legii s-a bazat și pârâta promovând în anul 1999 acțiunea în constatare, în contradictoriu cu reprezentantul Municipiului București, hotărâre care în opinia sa nu îi este opozabilă, puterea de lucru judecat operând doar între părțile aflate în cauza respectivă. Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Prioritar analizării recursului, având în vedere petiția depusă de intimata-pârâtă SC R.T. SRL București prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale a recurentei SC Z. SRL având în vedere faptul că aceasta a înstrăinat imobilul în litigiu, Înalta Curte, apreciind-o ca o apărare, constată că nu este întemeiată.

Una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile este calitatea procesuală activă a reclamantei, iar în condițiile în care aceasta a arătat că scopul promovării acțiunii constă în păstrarea bunului în litigiu în patrimoniul său, ea justifică un interes legitim, de natură a-i conferi calitate procesuală activă în cauză.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Analizând criticile referitoare la calificarea dată de către instanțe obiectului cererii de chemare în judecată, ca fiind o acțiune prin care reclamanta a solicitat declararea nulității absolute parțiale a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 30 august 1999, astfel cum a fost rectificat ulterior, pentru suprafața de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cotă indiviză de teren, Înalta Curte constată că instanța de fond și cea de apel au examinat cauza pe baza capetelor de cerere cu care au fost învestite prin acțiune și au analizat în fond pretențiile reclamantei, astfel cum au fost formulate.

Totodată, în mod corect instanța de apel, a raportat motivele de nulitate vizând acest contract (prin care suprafețele suplimentare în litigiu au fost incluse în obiectul său), respectiv fraudarea legii, cauza ilicită precum și imposibilitatea înstrăinării suprafeței suplimentare de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cotă indiviză teren, la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6065 din 30 martie 2000 pronunțată Judecătoria sectorului 1 București, rămasă irevocabilă. Critica de nelegalitate ce se desprinde din sinteza motivelor de recurs este tocmai cea referitoare la reținerea eronată de către instanța de apel a efectelor puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 6065 din 30 martie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, rămasă irevocabilă, care în opinia recurentei nu îi este opozabilă și, prin urmare în speță nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea acesteia.

Pentru a subzista puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești irevocabile, trebuie întrunită tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv părți, obiect și cauză, cerință care interesează efectele negative ale puterii lucrului judecat. Cu toate acestea, pentru evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii, nu se poate ignora faptul că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă au fost dezlegate aspecte de fapt și de drept ce interesează un proces ulterior. În virtutea efectelor pozitive ale puterii lucrului judecat, constatările instanței de judecată nu pot fi contrazise într-o judecată ulterioară cu privire la chestiuni litigioase ce au făcut obiectul dezbaterilor și al verificării jurisdicționale și tranșate irevocabil.

În acest caz, nu este necesară întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca în procesul ulterior să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, care reprezintă premisa incontestabilă a analizei în procesul subsecvent, în cadrul căruia hotărârea poate fi valorizată drept mijloc de probă. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate într-o nouă judecată.

Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Este ceea ce în mod corect a făcut și curtea de apel care, raportându-se la considerentele sentinței civile nr. 6065 din 30 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, a dat eficiență prezumției de lucru judecat și efectelor acesteia în sensul că suprafața suplimentară de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cotă indiviză teren, ce face obiectul litigiului, fiind inclusă în obiectul contractului încheiat de SC R.T.

SRL cu Primăria Municipiului București, analiza cauzelor de nulitate absolută invocate de recurentă nu-și mai găsește justificarea. Cum, în litigiul anterior s-a constatat în mod irevocabil că SC R. SRL are un drept de proprietate și asupra diferenței de suprafață, în acest sens fiind rectificat și contractul de vânzare-cumpărare din 30 august 1999, statuările pe acest aspect se impun în prezenta cauză cu valoarea unei prezumții absolute de adevăr, nemaiputând fi combătute de către recurentă. Având în vedere considerentele expuse, raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Z. SRL București împotriva deciziei civile nr. 108 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Z. SRL București împotriva deciziei civile nr. 108 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.