ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2241/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2241/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin sentința

comercială nr. 8001 din 14 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 8903/3/2005, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC Z. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC R.T. SRL și Primăria Municipiului București.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța fondului a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare

din 1999, Primăria municipiul București prin Primar a vândut pârâtei SC R. SRL spațiul

din Calea G. în suprafață de 83,49 mp și cota indiviză de 12,79 mp, spațiu deținut

de pârât în baza contractului de asociere din 14 februarie 1994.

Ulterior încheierii

acestui contract, SC R. SRL a formulat o acțiune în constatare pentru diferența

de suprafață constatată în plus la măsurătorile efectuate în vederea întocmirii

documentației cadastrale, față de suprafața din actul de proprietate (contract).

A constatat judecătorul

fondului că prin sentința nr. 6065 din 30 martie 2000, rămasă irevocabilă, Judecătoria

sectorului 1 București a admis acțiunea reclamantei și a constatat dreptul de proprietate

al acesteia și asupra diferenței de suprafață, în baza acestei sentințe fiind rectificat

și contractul de vânzare-cumpărare din 30 august 1999 prin încheierea de rectificare

din 8 decembrie 2000 în sensul că dreptul de proprietate al pârâtei asupra spațiului

comercial este în suprafață utilă de 110,52 mp și nu de 83,49 mp cum a fost prevăzut

inițial în contractul de vânzare-cumpărare, iar cota indiviză de teren este de 16,93

mp și nu de 12,79 mp.

Prin încheierea

nr. 6219 Judecătorul delegat la Biroul de Carte funciară a rectificat încheierea

de intabulare conform sentinței civile menționate.

Analizând contractul

de vânzare-cumpărare din 1999 din perspectiva cauzelor de nulitate invocate de reclamantă,

tribunalul a constatat că niciunul din motive nu este întemeiat.

A apreciat instanța

că nu poate fi vorba în speță de nevalabilitatea obiectului contractului atâta timp

cât obiectul contractului este un spațiu comercial ce putea fi vândut către pârâtă,

în baza H.G. nr. 389/2006, pârâta SC R. SRL deținând anterior spațiul în baza contractului

de asociere în participațiune din 14 februarie 1994.

Referitor la susținerea

că acest contract este nul absolut parțial deoarece prin acțiunea în constatare

formulată s-a urmărit constituirea unui titlu pe care legea nu l-ar fi permis, s-a

arătat că aceasta nu poate fi reținută de instanță, pe de-o parte pentru că așa

cum s-a arătat, Primăria municipiului București prin Primar putea să vândă spațiul

pârâtei în baza actului normativ menționat, și chiar a încheiat acel contract, anterior

promovării acțiunii în constatare pentru acea diferență de suprafață, iar pe de

altă parte, în ce privește acțiunea în constatare, fiind vorba despre o hotărâre

judecătorească irevocabilă, aceasta nu poate fi pusă în discuție, cele hotărâte

de instanță intrând în puterea lucrului judecat.

Nici condiția

cauzei ilicite a contractului nu este îndeplinită, scopul urmărit de părți la încheierea

contractului fiind în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 389/2006, modificată

de H.G. nr. 505/1998 prin care s-au aprobat și normele metodologice de aplicare

a acesteia și ale hotărârii Consiliului General al Municipiului București din 1998

privind aprobarea metodologiei pentru punerea în aplicare a prevederilor H.G.

nr. 505/1998.

În ceea ce privește

capacitatea de a cumpăra a SC R. SRL Tribunalul a constatat că motivele invocate

de reclamantă sunt cele menționate și la celelalte cauze astfel că nu s-a reținut

nici acest motiv.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel SC Z. SRL prin care a solicitat desființarea în tot a hotărârii

atacate și, rejudecând fondul, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată,

obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă

nr. 108 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a

civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC Z. SRL împotriva

sentinței comerciale nr. 8001 din 14 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București,

secția a Vl-a comercială.

În motivarea acestei

decizii, s-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare

a dispozițiilor legale incidente cauzei și a reținut în mod judicios situația de

fapt, constatând că prin contractul de vânzare-cumpărare 1999, Primăria municipiului

București prin Primar a vândut pârâtei SC R. SRL spațiul din Calea G. în suprafață

de 83,49 mp și cota indiviză de 12,79 mp, spațiu deținut de pârât în baza contractului

de asociere din 14 februarie 1994.

Ulterior încheierii

acestui contract, SC R. SRL a formulat o acțiune în constatare pentru ca instanța

de judecată să pronunțe o hotărâre care să constate că suprafața construcției este

mai mare decât cea menționată în contract.

Ca efect al acestui

demers, prin sentința nr. 6065 din 30 martie 2000, rămasă irevocabilă, Judecătoria

sectorului 1 București a admis acțiunea reclamantei și a constatat că suprafața

construcției este de 110,52 mp, iar cota indiviză din terenul aferent construcției

este de 16,93 mp, prin sentință dispunându-se și rectificarea încheierii nr.

3105 din 1 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 1 București, Biroul de Carte Funciară.

Prin încheierea

de rectificare din 14 iunie 2000 a fost admisă cererea SC R.T. SRL în sensul ca

dreptul de proprietate al pârâtei asupra spațiului comercial este în suprafață utilă

de 110,52 mp în loc de 83,49 mp cum a fost prevăzut inițial în contractul de vânzare-cumpărare,

iar cota indiviză de teren este de 16,93 mp în loc de 12,79 mp. În acest mod a fost

pusă în executare sentința irevocabilă anterior menționată de către Biroul de Carte

Funciară.

Prin încheierea

de rectificare din 8 decembrie 2000 notarul public S.S. a dat curs cererii formulate

de Primăria municipiului București și SC R.T. SRL și a rectificat contractul de

vânzare-cumpărare în conformitate cu dispozitivul sentinței civile nr. 6065 din

30 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1.

Pe calea apelului

reclamanta SC Z. SRL a contestat temeinicia și legalitatea hotărârii instanței de

fond, reclamând faptul că în cauză instanța de fond a analizat cu superficialitate

motivele de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC R.T.

SRL și Municipiul București.

Cu referire la

aceste susțineri, Curtea de Apel a apreciat că ele sunt neîntemeiate.

Cu caracter premergător,

instanța de control judiciar a evidențiat că finalitatea demersului întreprins de

către reclamanta apelantă SC Z. SRL pe cale acțiunii supuse cenzurii instanței de

fond și cercetării Curții, este reprezentată de declararea nulității absolute parțiale

a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 30 august 1999 pentru suprafața

de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cotă indiviză de teren.

Din cercetarea

probelor administrate în cauză instanța de apel a observat că actul juridic a cărei

nulitate parțială s-a cerut a fi constatată are ca obiect transmiterea dreptului

de proprietate de către Primăria municipiului București către SC R.T. SRL asupra

unui spațiu comercial în suprafață utilă de 83,49 mp și asupra unei cote indivize

din terenul aferent construcției în suprafață de 12,79 mp. Ceea ce reclamanta apelantă

a contestat nu se referă la aceste suprafețe, așa cum ele au fost menționate în

actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 30 august 1999, ci numai la diferența

de suprafață ce a fost rectificată de către notarul public prin încheierea nr.

43180 din 8 decembrie 2000, ca efect al sentinței civile nr. 6065 din 30 martie

2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, hotărâre irevocabilă.

Instanța de apel

a reținut că, ceea ce reclamă SC Z. SRL nu se raportează la obiectul contractului

de vânzare-cumpărare așa cum acesta a fost enunțat și însușit de părți la data de

30 august 1999, ci astfel cum el a fost rectificat de către instanța de judecată

Judecătoria sectorului 1 București. Împrejurările potrivit cărora cele două intimate

pârâte, SC R.T. SRL și Primăria municipiului București, ar fi urmărit fraudarea

legii, o cauză ilicită precum și înstrăinarea unei suprafețe suplimentare de 27

mp spațiu util și 4,14 mp cotă indiviză teren, ce nu puteau face obiectul contractului,

pot fi raportate în timp la momentul sesizării instanței Judecătoriei sectorului

1 București cu acțiunea în constatare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3310/2000,

iar nu la momentul 30 august 1999. Or, atât timp cat suprafețele suplimentare în

discuție au fost incluse în obiectul contractului numai ca efect al sentinței judecătorești

irevocabile (ase vedea mențiunile înscrise în încheierea nr. 6219 din 14 iunie 2000

și încheierea nr. 43180 din 8 decembrie 2000), instanța nu poate, la acest moment

și în condițiile de cenzură formulate de reclamantă, să încalce puterea de lucru

judecat consfințită prin sentința civilă nr. 6065 din 30 martie 2000.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC Z. SRL București, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs indicat, recurenta, făcând o reiterare a motivelor de apel,

a arătat că instanța de fond a analizat cu superficialitate motivele de nulitate

a contractului de vânzare-cumpărare încheiat intre SC R. SRL și Municipiul București:

în ceea ce privește nevalabilitatea obiectului contractului în litigiu, se arată

că prima instanța face abstracție tocmai de obiectul cererii introductive de instanță,

în litigiu fiind practic doar o cameră din spațiul comercial cuprins în contract,

respectiv suprafața de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cota indiviză din teren, și

nu întregul spațiu comercial cuprins în contractul de vânzare-cumpărare autentificat

și rectificat ulterior.

În opinia recurentei

susținerile instanței de fond pe acest aspect sunt rupte de realitate pentru simplul

motiv ca acest spațiu nu putea fi cumpărat de către pârâtă în anul 1999 tocmai datorită

faptului că nu figura în contractul de asociere în participațiune încheiat de către

pârâtă cu Consiliul General al Municipiului București în anul 1994, acest spațiu

figurând în contractul de asociere în participațiune încheiat între societatea SC

I.S. SRL la acea dată, actuală SC Z. SRL și Consiliul General al Municipiului București.

Se susține că instanța de fond respinge cu ușurința și susținerile pe celelalte

motive de nulitate invocate prin cererea introductivă de instanța. S-a arătat că

prin susținerea fraudării legii se avea în vedere faptul că prin acțiunea în constatare

s-a urmărit constituirea unui titlu de proprietate asupra spațiului reclamantei

ce nu ar fi putut fi obținut pe o altă cale ci doar prin eludarea legii, deoarece

capacitatea de a cumpăra a SC R. SRL era condiționată de existența anterioară a

calității de asociat într-un contract de asociere în participațiune, calitate pe

care SC R.T. SRL nu o îndeplinea pentru suprafața în litigiu.

Se susține că,

în ceea ce privește nulitatea absolută pentru cauză ilicită în condițiile art. 966-art.

968 C. civ., aceste norme sunt aplicabile deoarece scopul urmărit la încheierea

și rectificarea contractului de vânzare-cumpărare a fost vădit contrar legilor în

materie și a urmărit prejudicierea reclamantei și a statului. Cu privire la aplicarea

art. 963 și art. 1310 C. civ. ce reglementează condițiile de valabilitate ale obiectului

contractului de vânzare-cumpărare, printre acestea aflându-se și condiția ca lucrul

vândut să fie în circuitul civil, se arată că în cazul de fata avem de-a face cu

o inalienabilitate relativă în sensul că bunul putea fi cumpărat numai de anumite

persoane și numai în anumite condiții, în speța H.G. nr. 389/1996 și Legii nr. 550/2002.

Nefiind respectate prevederile acestor acte normative, actul juridic încheiat cu

nerespectarea prevederilor lor este lovit de nulitate absolută parțială. în chiar

titlul actelor normative indicate se menționează că spațiile comerciale se vând

către „actualii deținători”.

Se reclamă faptul

că o altă cauză de nulitate absolută căreia instanța de fond nu i-a dat nici o atenție

este aceea a încălcării normelor referitoare la capacitatea de a cumpăra a SC

R. SRL, având în vedere că pentru suprafața de 27 mp nu îndeplinea condițiile cerute

de lege. Tocmai de aceea s-a folosit în mod fraudulos calea unei acțiuni în constatare

pentru extinderea titlului de proprietate deoarece capacitatea speciala de a cumpăra

a pârâtei SC R.T. SRL era condiționată de deținerea anterioară legală a acestor

spații. Nu trebuie neglijat nici faptul că pentru diferența de suprafața nu s-a

plătit vreo diferența de preț, lucru absolut normal și necesar în cazul în care

s-ar fi modificat obiectul contractului, vânzându-se un spațiu comercial cu o suprafața

mai mare. Din acest punct de vedere se consideră că cele două pârâte au prejudiciat

statul și bugetul de stat, prin complicitate și fraudarea legii.

În opinia recurentei

acțiunea în constatare nu poate reprezenta în general și nici în acest caz titlu

de proprietate, dar prin admiterea capătului de cerere accesoriu referitor la rectificarea

înscrierii în cartea funciară instanța de judecată și-a dat concursul, involuntar,

la fraudarea legii și „constituirea” în mod nelegal a unui titlu.

Recurenta susține

și faptul că în mod eronat instanța de apel a reținut că nu se poate încălca puterea

de lucru judecat consfințită prin sentința civilă nr. 6065 din 30 martie 2000 întrucât

în cauză nu sunt îndeplinite condițiile esențiale ale aplicării puterii de lucru

judecat.

Se arată că pe

o asemenea aplicare eronată a legii s-a bazat și pârâta promovând în anul 1999 acțiunea

în constatare, în contradictoriu cu reprezentantul Municipiului București, hotărâre

care în opinia sa nu îi este opozabilă, puterea de lucru judecat operând doar între

părțile aflate în cauza respectivă.

Recurenta-reclamantă

solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii

apelului și pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Prioritar analizării

recursului, având în vedere petiția depusă de intimata-pârâtă SC R.T. SRL București

prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale a recurentei SC Z. SRL

având în vedere faptul că aceasta a înstrăinat imobilul în litigiu, Înalta

Curte, apreciind-o ca o apărare, constată că nu este întemeiată.

Una dintre condițiile

de exercițiu ale acțiunii civile este calitatea procesuală activă a reclamantei,

iar în condițiile în care aceasta a arătat că scopul promovării acțiunii constă

în păstrarea bunului în litigiu în patrimoniul său, ea justifică un interes legitim,

de natură a-i conferi calitate procesuală activă în cauză.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Analizând criticile

referitoare la calificarea dată de către instanțe obiectului cererii de chemare

în judecată, ca fiind o acțiune prin care reclamanta a solicitat declararea nulității

absolute parțiale a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 30

august 1999, astfel cum a fost rectificat ulterior, pentru suprafața de 27 mp spațiu

util și 4,14 mp cotă indiviză de teren, Înalta Curte constată că instanța de fond

și cea de apel au examinat cauza pe baza capetelor de cerere cu care au fost învestite

prin acțiune și au analizat în fond pretențiile reclamantei, astfel cum au fost

formulate.

Totodată, în mod

corect instanța de apel, a raportat motivele de nulitate vizând acest contract (prin

care suprafețele suplimentare în litigiu au fost incluse în obiectul său), respectiv

fraudarea legii, cauza ilicită precum și imposibilitatea înstrăinării suprafeței

suplimentare de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cotă indiviză teren, la puterea de

lucru judecat a sentinței civile nr. 6065 din 30 martie 2000 pronunțată Judecătoria

sectorului 1 București, rămasă irevocabilă.

Critica de nelegalitate

ce se desprinde din sinteza motivelor de recurs este tocmai cea referitoare la reținerea

eronată de către instanța de apel a efectelor puterii de lucru judecat a sentinței

civile nr. 6065 din 30 martie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București,

rămasă irevocabilă, care în opinia recurentei nu îi este opozabilă și, prin urmare

în speță nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea acesteia.

Pentru a subzista

puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești irevocabile, trebuie întrunită

tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv părți, obiect

și cauză, cerință care interesează efectele negative ale puterii lucrului judecat.

Cu toate acestea, pentru evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii, nu se

poate ignora faptul că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă au fost dezlegate

aspecte de fapt și de drept ce interesează un proces ulterior.

În virtutea efectelor

pozitive ale puterii lucrului judecat, constatările instanței de judecată nu pot

fi contrazise într-o judecată ulterioară cu privire la chestiuni litigioase ce au

făcut obiectul dezbaterilor și al verificării jurisdicționale și tranșate irevocabil.

În acest caz,

nu este necesară întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză, fiind

suficient ca în procesul ulterior să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă

care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, care reprezintă premisa

incontestabilă a analizei în procesul subsecvent, în cadrul căruia hotărârea poate

fi valorizată drept mijloc de probă.

Această reglementare

a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine

și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii

judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar

ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi

juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate într-o

nouă judecată.

Cum potrivit

art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți,

prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat

jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu, fără posibilitatea

dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură

cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Este ceea ce în

mod corect a făcut și curtea de apel care, raportându-se la considerentele sentinței

civile nr. 6065 din 30 martie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, a dat

eficiență prezumției de lucru judecat și efectelor acesteia în sensul că suprafața

suplimentară de 27 mp spațiu util și 4,14 mp cotă indiviză teren, ce face obiectul

litigiului, fiind inclusă în obiectul contractului încheiat de SC R.T. SRL cu Primăria

Municipiului București, analiza cauzelor de nulitate absolută invocate de recurentă

nu-și mai găsește justificarea.

Cum, în litigiul

anterior s-a constatat în mod irevocabil că SC R. SRL are un drept de proprietate

și asupra diferenței de suprafață, în acest sens fiind rectificat și contractul

de vânzare-cumpărare din 30 august 1999, statuările pe acest aspect se impun în

prezenta cauză cu valoarea unei prezumții absolute de adevăr, nemaiputând fi combătute

de către recurentă.

Având în vedere

considerentele expuse, raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Z. SRL București împotriva deciziei

civile nr. 108 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC Z. SRL București împotriva deciziei civile

nr. 108 din 5 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.