ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 193/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe data de 8 august 2007, petiționarul C.V., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând efectuarea de cercetări față de notarul public R.I., sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. În susținerea plângerii, petiționarul a învederat faptul că, în mod abuziv, făptuitorul, cu ocazia dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului C.C., eliberând certificatul de moștenitor nr. 139 din 20 mai 2004, ca supliment al certificatului de moștenitor nr. 53/2004, a trecut-o la moștenire cu o cotă de ¼ și pe C.I., soția supraviețuitoare, deși în procesul verbal de punere în posesie a terenului, din 25 martie 2004, aceasta nu este menționată.

Prin rezoluția nr. 559/P/2007, din 14 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public R.I., reținându-se că faptele reclamate de petiționar nu există. Împotriva acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., solicitând tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru abuzurile săvârșite în dauna sa. Prin rezoluția nr. 2079/II/2/2007, din 3 octombrie 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarului, constatând că în cauză nu se impune infirmarea soluției procurorului.

Potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul R.I. s-a adresat cu o plângere Curții de Apel Craiova, solicitând desființarea rezoluției nr. 559/P/2007 și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale și tragerea la răspundere a celui vinovat. Curtea de Apel Craiova, prin sentința penală nr. 160 din 12 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2243/54/2007 a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, menținând rezoluția atacată. Împotriva acestei hotărâri petiționarul a declarat recurs, solicitând tragerea la răspundere penală a notarului public R.I. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum a fost definit de textul menționat, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

În anumite situații, actele premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența unei infracțiuni cu a cărei săvârșire organul de urmărire penală a fost sesizat pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de urmărire penală sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului se dispune neînceperea urmăririi penale. Examinând cauza sub acest aspect și constatând că nu se relevă indicii ale săvârșirii unor infracțiuni, în mod judicios, prima instanță a dispus în sensul respingerii plângerii și implicit în sensul menținerii soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că notarul public și-a exercitat corect atribuțiile de serviciu prevăzute de lege, neexistând nicio dovadă că activitatea desfășurată de acesta s-ar afla în sfera ilicitului penal. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.V. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.V. împotriva sentinței penale nr. 160 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2008.