Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3844/2008

HOTĂRÂRE
21.11.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3844/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față, î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, numita G.K. a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului I.F. - notar public - pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (art. 291 C. pen.), faptă ce ar fi fost săvârșită, în opinia petiționarei, cu ocazia autentificării Contractului de Vânzare-cumpărare nr. 236 din 16 ianuarie 2007, încheiat de tatăl petiționarei (în prezent decedat) în calitate de vânzător, privind imobilul situat în 2 Brașov, în sensul că însuși Certificatul de moștenitor nr. 64 din 28 aprilie 1999, eliberat de același notar public, certificate care a stat la baza autentificării sus-identificatului contract de vânzare-cumpărare, ar fi fost fictiv și, astfel, petiționara, nu ar fi beneficiat de cota parte ce i s-ar fi cuvenit din imobilul în litigiu.

Prin Rezoluția nr. 145 / P /2008 din 7 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus, în baza art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public I.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz fals (art. 291 C. pen. ) cu motivarea că "plângerea petiționarei G.K. este prematură întrucât până în prezent nici o instanță de judecată nu a declarat fals certificatul de moștenitor nr. 64/1999, și prin urmare, nu se poate reține comiterea infracțiunii de uz de fals prin utilizarea unui act care, în prezent, beneficiază de prezumția de legalitate." Împotriva sus-arătatei ordonanțe petiționara a formulat, în temeiul art. 278 C. proc.

pen., plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care, prin Rezoluția nr. 647/II/2/2008 din 30 iulie 2008, a respins-o ca neîntemeiată. Nemulțumită, petiționara s-a adresat cu plângere instanței de judecată, potrivit art. 278 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 88 F din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționară, cu motivarea că a intervenit prescripția răspunderii penale în condițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., deoarece plângerea în baza art. 278 1 C. proc. pen. a fost înregistrată la 25 aprilie 2008 iar înscrisul denunțător ca fals datează din 28 aprilie 1999. Î mpotriva sentinței sus-menționate, petiționara G.K.

a declarat recursul de față, susținând, potrivit motivelor scrise de recurs, că nu s-a împlinit prescripția răspunderii penale și că intimatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reclamate. Recursul nu este fondat. Soluția, adoptată de prima instanță, este temeinică și legală, din moment ce s-a împlinit, potrivit art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale. Or, prin prescripția reglementată de art. 121 și urm. C. pen., stingându-se răspunderea penală, adică stingându-se dreptul statului de a stabili răspunderea penală și de a aplica pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pretins comisă, cursul procesului penal este obstaculat insurmontabil; în aceste condiții examinarea temeiniciei și legalității soluției adoptate de procuror prin rezoluțiile mai înainte menționate este de prisos.

Față de cele expuse, în cauză nefiind motive care să justifice și casarea sentinței instanței de fond și desființarea rezoluției procurorului Înalta Curte , în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara G.K. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ÎN

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară G.K. împotriva sentinței penale nr. 88 F din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 193/2008
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe data de 8 august 2007, petiționarul C.V., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solici
ÎCCJ 2009-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1037/2009
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 5/F din 21 ianuarie 2009, Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul C.G. împotriva rezoluți
ÎCCJ 2009-11-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3840/2009
or al numitei C.E., acesta fiind în concordanță cu hotărârea judecătorească pe care se întemeiază. Pe de altă parte, pentru infracțiunile relativ la care a fost cercetat a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel încât a respins ca
ÎCCJ 2009-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2262/2009
penale, potrivit art. 122 lit. g) C. pen. Cu privire la celelalte persoane reclamate, s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea acesteia către organul competent. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere la procurorul
ÎCCJ 2009-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2356/2009
Asupra recursului penal de față; Din examinarea actelor dosarului, constată: La data de 1 iulie 2008, persoana vătămată L.G.F. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești cu o plângere împotriva notarului public P.I., pentru săvâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă