ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3840/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 54/ F din 6 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, – în Dosarul nr. 405/64/2009 s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petiționarii M.M. și M.M. împotriva rezoluției din 27 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 13/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov. A obligat petiționarii la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Prin rezoluția din 27 aprilie 2009, dată în Dosarul nr. 13/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.E.

relativ la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 289 alin. (1), art. 290 și art. 291 C. pen. și G.I. sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 289 alin. (1), art. 291 și art. 249 alin. (1) C. pen., reținând, pe de o parte, inexistența unor probe suficiente pentru pronunțarea unei soluții de trimitere în judecată, iar pe de altă parte, a intervenit prescripția răspunderii penale. Instanța de fond reține că petenții M.M. și M.M. au sesizat organul de urmărire penală susținând că făptuitorul G.I. a emis un certificat de moștenitor suplimentar în care a înserat, în mod nereal, că în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei N.E. se include și o cotă parte indiviză dintr-un bun imobil, urmare căruia moștenitorii săi legali și-au întabulat dreptul de coproprietate în detrimentul petenților cărora defuncta le transmisese nuda proprietate asupra imobilului respectiv.

Prin rezoluția atacată s-a reținut că prin sentința civilă nr. 14627/2002 a Judecătoriei Brașov s-a radiat din cartea funciară nuda proprietate la care petenții fac referire, urmare a rezilierii contractului de întreținere intervenit între aceștia și N.E., decedată pe parcursul soluționării acțiunii civile, continuată apoi de făptuitoarea C.E. în calitatea sa de moștenitor legal. Prin urmare, dacă prin încheierea nr. 1084/1998 a fost autentificat de B.N.P. G.M. contractul de întreținere prin care N.D. și N.E. au transmis petenților nuda proprietate asupra imobilului situat în Brașov, cu păstrarea dreptului de uzufruct viager, prin sentința civilă nr. 14627/2002 a Judecătoriei Brașov, s-a admis cererea formulată de N.E.

continuată, ulterior decesului, de făptuitoarea C.E. ca moștenitor legal, dispunându-se rezilierea convenției sus-amintite. Petenții nu contestă calitatea de moștenitor al numitei C.E., nu au atacat în justiție certificatul său de moștenitor, ci doar faptul că a moștenit și partea din imobil ce a aparținut doar lui N.D.

Prin rezoluția din 22 mai 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a respins plângerea formulată de petenți împotriva rezoluției dată la 27 aprilie 2009 cu motivarea intervenirii prescripției răspunderii penale a făptuitorului G.I., dat fiind termenul de 5 ani determinat de limitele speciale de pedeapsă aferente infracțiunilor reclamate, ce a început să curgă din momentul emiterii certificatului de moștenitor nr. 12 din 11 martie 2004, iar pe de altă parte, a inexistenței faptelor imputate făptuitoarei C., care la momentul prezentării la cabinetul notarial s-a prevalat de dispozițiile sentinței civile nr. 14627/2002 a Judecătoriei Brașov în baza căruia a fost desființat în întregime contractul invocat de către petenți.

Curtea a reținut că eliberarea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 12 din 11 martie 2004 s-a făcut pe baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în temeiul căreia a fost desființată în integralitate convenția la care petenții fac referire (filele 60-66 din dosarul de u.p.), cu repercusiuni asupra valabilității nudei proprietăți a acestora ținând cont că nu s-a obținut pe cale civilă anularea sau rectificarea certificatului de moștenitor, iar acesta concordă cu mențiunile sentinței civile nr. 14627/2002, pronunțată de Judecătoria Brașov. În calitatea sa de notar public făptuitorul G.I. a emis un certificat de moștenitor ca instrument probator al calității de succesor al numitei C.E., acesta fiind în concordanță cu hotărârea judecătorească pe care se întemeiază.

Pe de altă parte, pentru infracțiunile relativ la care a fost cercetat a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel încât a respins ca neîntemeiată plângerea, păstrând ca legală și temeinică rezoluția atacată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petiționarii M.M. și M.M. solicitând casarea acesteia și în rejudecare desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de C.E. și G.I. În concluziile scrise depuse la instanța de recurs (fila 23 dosar) petiționarii arată faptul că notarul public G.I. a cunoscut că succesiunea este vacantă și că numita C.E. nu a stăpânit imobilul situat în Brașov, invocând, în acest sens, sentința civilă nr. 13940 din 17 decembrie 2001 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul nr. 10113/2001, respectiv Decizia civilă nr. 858/ A din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Brașov pronunțată în Dosarul civil nr. 1398/2002.

În raport de aceste elemente se apreciază că notarul public G.I. a emis un certificat de moștenitor fals în favoarea numitei C.E. Certificatul de moștenitor a fost și este folosit de C.E., aceasta săvârșind infracțiunea de uz de fals. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în data de 21 ianuarie 2009, petiționara M.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public G.I. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

și neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., respectiv, a numitei C.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. În esență, petiționara M.M. a invocat faptul că notarul public G.I., în data de 11 martie 2004 a emis „în fals” certificatele suplimentare de moștenitor nr. 11 și 12 (f. 89 dosar u.p.) în sensul că a menționat la capitolul „bunuri imobile” din masa succesorală rămase de pe urma defuncților N.D. și N.E., imobilul situat în Brașov, în condițiile în care certificatul inițial de moștenitor întocmit la data de 25 octombrie 2000, la capitolul „bunuri imobile” apare mențiunea „nu s-au declarat”.

Activitatea ilicită a făptuitoarei C.E. a constat – în opinia petiționarei – în aceea că „a folosit certificatele de moștenitor false și a obținut extrase pe care le-a folosit în procesul de evacuare”. Potrivit dispozițiilor art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Scopul efectuării actelor premergătoare este acela de a verifica veridicitatea informațiilor cuprinse în plângerea penală, de a verifica dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, evitându-se, astfel, începerea urmăririi penale în cauze nejustificate. În speță, cu privire la notarul public G.I., Înalta Curte reține că pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1), fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

și neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. – fapte pretins a fi fost săvârșite prin eliberarea certificatului de moștenitor din 11 martie 2004 – în raport de limitele de pedeapsă stabilite prin normele de incriminare și în raport de prevederile art. 122 lit. d) C. proc. pen. s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale. În atare condiții, în raport de dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. prescripția este o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale și din acest motiv atât rezoluția procurorului cât și hotărârea instanței de fond sunt legale. Cât privește situația juridică a numitei C.E., din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că nu s-a contestat calitatea sa de moștenitor a defunctei N.E., ci doar masa succesorală cuprinsă în certificatele suplimentare de moștenitor.

Relativ la acest aspect, se impune a se reține că ulterior întocmirii certificatului de moștenitor din 25 octombrie 2001 – în care nu sunt declarate bunuri imobile rămase după defuncta N.E. – și certificatul suplimentar de moștenitor nr. 12 din 11 martie 2004, a intervenit o hotărâre judecătorească – sentința civilă nr. 14627 din 21 noiembrie 2009 a Judecătoriei Brașov – prin care s-a dispus rezilierea contractului de întreținere – autentificat prin încheierea nr. 1084/1998 de notarul public G.M. – pe care defuncta N.E. îl încheiase cu petiționarii și, pe cale de consecință, nuda proprietate a imobilului situat în Brașov, a revenit la masa succesorală. Prin urmare, modificarea situației juridice a imobilului a condus și la modificarea certificatului de moștenitor întocmit inițial, ceea ce exclude reținerea în sarcina numitei C.E.

a vreunei fapte penale. Față de aceste considerente, se constată că atât rezoluția procurorului cât și hotărârea primei instanțe sunt în afara oricăror critici. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de petiționarii M.M. și M.M. împotriva sentinței penale nr. 54/F din 6 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari M.M. și M.M. împotriva sentinței penale nr. 54/ F din 6 iulie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2009.