ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 396/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 396/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 12 mai 2008 reclamanta H.B. a solicitat Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 68 din 16 aprilie 2008, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a refuzat în mod nejustificat să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că împreună cu familia sa a suferit persecuții etnice în sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000, fiind născută la data de 20 iulie 1942 în localitatea Pantelimon de Jos, Raionul Hârșova, în timpul refugiului părinților săi.
Prin sentința civilă nr. 89 din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei H.B., a anulat hotărârea nr. 68 din 16 aprilie 2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Brăila, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat și toate drepturile aferente, conferite prin Legea nr. 189/2000. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că, reclamanta H.B., fiica numitului N.P. s-a născut la data de 20 iulie 1942, în localitatea Pantelimonul de Jos, raionul Hârșova, adică la doi ani de la refugiului părinților acesteia.
A constatat instanța că odată dovedită calitatea de refugiați a părinților săi, reclamanta este în drept să dobândească același statut, un copil născut în timpul refugiului sau strămutării părinților săi având aceleași condiții de viață ca aceștia și același statut, indiferent dacă a fost, sau nu, conceput în refugiu. Având în vedere și contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, instanța a apreciat că pentru motive de echitate, nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu refugiaților născuți în refugiu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Brăila, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, se susține că reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de statutul de strămutat în condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece fiind născută la data de 20 iulie 1942 în localitatea Pantelimonul de Jos, raionul Hârșova, după aproximativ doi ani de la strămutarea părinților săi, în anul 1940, din Cadrilater în România, s-a născut practic pe teritoriu românesc. Arată recurenta că de prevederile legii, astfel cum rezultă și din punctul de vedere exprimat de Ministerul Justiției comunicat recurentei de către CNPAS prin adresa nr. 33116 din 29 august 2005, nu pot beneficia decât copiii concepuți la data strămutării, întrucât copilul născut se consideră că există iar drepturile copilului se recunosc încă de la concepție, dacă s-a născut viu.
Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.
nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. l lit. c)]. Din probele administrate în cauză rezultă că, reclamanta, s-a născut în anul 1942, în localitatea Pantelimonul de Jos, raionnul Hârșova, localitate unde părinții acesteia au fost strămutați ca urmare a schimbului de populație intervenit în anul 1940 între România și Bulgaria, în baza Tratatului de la Croiva din 6 septembrie 1940. Curtea nu poate lua în considerare motivele de recurs, potrivit cu care, de prevederile Legii nr. 189/2000, nu pot beneficia copiii născuți după strămutare, pe considerentul că legea nu îi prevede expres ca beneficiari și pe aceștia.
Din interpretarea teleologică a prevederilor O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că obiectul și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii ca și familia sa. Prin urmare, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brăila împotriva sentinței civile nr. 89 din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.