ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2467/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția

a

IX-

a de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta

M.M. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a

Municipiului București, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000,

contestație împotriva Hotărârii nr. 16858/41 din 20 februarie 2008, emisă de

pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a calității de

beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă

nr. 1945 din 18 iunie 2008 Tribunalul București, admițând excepția de

necompetență materială invocată de pârâtă, a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Astfel

investită, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 3157 din 18

noiembrie 2008, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea

Hotărârii nr. 16858/41 din 29 februarie 2008 emisă de pârâtă, obligând-o pe

aceasta să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

pentru perioada 14 aprilie 1943 -06 martie 1945, începând cu 1 februarie 2008.

Pentru a

hotărî astfel, curtea de apel a constatat, în esență,

faptul că reclamanta, născută după strămutarea părinților săi din

județul

Caliacra, Bulgaria, a suferit aceleași privațiuni ca și părinții și frații

acesteia, motiv pentru care se cuvine a se

recunoaște

acesteia drepturile prevăzute de dispozițiile Legii nr.

189/2000. A mai reținut instanța faptul că

surorii reclamantei, i-

a fost recunoscută, prin Hotărârea nr. 2318 din

15 ianuarie 2004 emisă de Casa Județeană de Pensii Ilfov, calitatea de

beneficiar

al Legii nr. 189/2000, astfel

încât pentru identitate de rațiune se

impune

recunoașterea acestei calități și reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa de

Pensii a Municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se

susține că reclamanta nu este îndreptățită să beneficieze de statutul de

strămutat în condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece fiind născută

în anul 1943, pe teritoriul României, la mai bine de 2 ani de zile de la

strămutarea părinților săi din Bulgaria (deci la mai mult de 300 de zile de la

strămutare) și întrucât nu a părăsit niciodată teritoriul țării în care s-a

născut, nu poate și nici nu a făcut dovada persecuției etnice pe care o invocă.

Arată recurenta, că

de prevederile legii, astfel cum rezultă și din punctul de vedere exprimat de

Ministerul Justiției prin adresa nr. 72712/2005 și de Casa Națională de Pensii

și Alte Drepturi Sociale, prin adresele nr. 3423 din 26 septembrie 2002 și

5304 din 24 noiembrie 2004, nu pot beneficia

decât copiii concepuți la data

strămutării, întrucât copilul născut se

consideră că există iar drepturile copilului se recunosc încă de la concepție,

dacă s-a născut viu.

Examinându-se

sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în

cauză, precum și cu

dispozițiile legale

incidente pricinii se constată că recursul este

nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art.

1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare,

beneficiază de prevederile

ordonanței persoana, cetățean român

care în perioada regimurilor

instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de

suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind

și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit.

c)].

Din probele

administrate în cauză rezultă că, reclamanta s-a născut în anul 1943, în

localitatea Grădina, județul Constanța, după ce părinții acesteia au fost

strămutați din Bulgaria, județul Caliacra, în România, ca urmare a schimbului

de populație intervenit în anul 1940 între România și Bulgaria, în baza

Tratatului de la Craiova din 6 septembrie 1940.

Curtea nu

poate lua în considerare motivele de recurs, potrivit cu care, de prevederile

Legii nr. 189/2000, nu pot beneficia copiii născuți după strămutare, pe

considerentul că

legea nu îi prevede expres

ca beneficiari și pe aceștia.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor O.G.

nr.

105/1999, așa cum a fost aprobată prin Legea nr.

189/2000, rezultă că

obiectul și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi

compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de

regimurile

respective, în perioada arătată,

din motive etnice.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie

înțeleasă atât persoanele care au suferit acele

persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile

respective în

mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra

lor.

Acesta este cazul

copiilor care s-au născut în perioada în

care

părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a

unor

persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate

consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este

necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi

au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași

consecințe nefavorabile și prejudicii ca și

familia sa.

Totodată,

înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a

principiului

ubi eadem ratio ibi idem jus

atunci când, constatând că în

considerarea acelorași condiții de fapt invocate de reclamantă în susținerea

cererii sale, un alt membru al familiei acesteia, respectiv sora reclamantei, a

dobândit recunoașterea calității de persoană beneficiară a Legii nr. 189/2000,

a apreciat că se impune recunoașterea acestei calități și reclamantei - care

s-a aflat în situația identică a surorii sale.

Prin urmare, instanța

de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios

dispozițiile legale aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de

pârâtă este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3157 din 18

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 mai 2009.