ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iunie 2008, reclamanta L.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București anularea Hotărârii nr. 16977/115 din 19 mai 2008 emisă de aceasta, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală și netemeinică întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată. Mai arată reclamanta că s-a născut la 3 ani după strămutarea părinților din Bulgaria, dar împrejurarea că nu era născută la momentul refugiului, nu înseamnă că nu a suferit în aceeași măsură privațiunile materiale și morale determinate de refugiu.
Prin sentința nr. 3183 din 19 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamanta L.G., a anulat Hotărârea nr. 16997 din 19 mai 2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 10 septembrie 1943 - 6 martie 1945 începând cu data de 1 iunie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a fost nevoită să îndure alături de părinții săi, după nașterea sa, privațiunile strămutării dintr-o regiune în alta, respectiv din Bulgaria în România. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență următoarele.
Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește condițiile de acordare a calității de beneficiar. Efectele strămutării și ale persecuției etnice suferite de părinți s-au răsfrânt și asupra copiilor născuți după strămutarea părinților, însă legea nu îi prevede ca beneficiari pe aceștia. Se mai arată că întrucât refugiul a avut loc în septembrie 1940, iar reclamanta s-a născut la data de 10 septembrie 1943, nenind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, aceasta nu poate avea calitatea de persoană persecutată din motive etnice. Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.
Prin Hotărârea contestată nr. 16977/181 din 19 mai 2008 pârâta Casa de Pensii a Municipiului București - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea formulată de reclamanta L.G., reținând că aceasta nu a dovedit persecuția etnică, fiind născută în anul 1943, la 3 ani de la strămutarea părinților din Bulgaria, în urma Tratatului semnat la Craiova în septembrie 1940. Chiar dacă reclamanta s-a născut la data de 10 septembrie 1943 în Comuna Nuntaș, Județul Constanța, după 3 ani de la strămutarea părinților săi, din Comuna Aliciu-Mare, Județul Caliacra, Bulgaria, în România, nu se poate aprecia că aceasta nu a suferit o persecuție pe motive etnice în perioada de când s-a născut și până la 6 martie 1945. Din interpretarea prevederilor O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor. Pe de altă parte, nu se pot rețin susținerile recurentei-pârâte cum că „reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice pe care o invocă", întrucât legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.
Or, în cazul de față reclamanta a fost nevoită să suporte alături de părinții săi privațiunile ce sunt inerente strămutării dintr-o regiune în alta, respectiv din Bulgaria în România. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 2 din Norma pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice „prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
în această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral". Or, în cauză este de necontestat că reclamanta deși s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu Caliacra-Bulgaria în România, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele refugiului care implicit s-au răsfrânt și asupra sa. Din conținutul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face nicio diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă localitate.
Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prin nerecunoașterea reclamantei a calității de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, aceasta a fost vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, mentinându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței nr. 3183 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.