ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a

contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iunie 2008, reclamanta L.G. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București anularea

Hotărârii nr. 16977/115 din 19 mai 2008 emisă de aceasta, cu consecința

obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală și netemeinică întrucât

ignoră calitatea sa de persoană strămutată.

Mai arată reclamanta că s-a născut la 3 ani după

strămutarea părinților din Bulgaria, dar împrejurarea că nu era născută la

momentul refugiului, nu înseamnă că nu a suferit în aceeași măsură privațiunile

materiale și morale determinate de refugiu.

Prin sentința nr. 3183 din 19 noiembrie 2008, Curtea

de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, a admis

contestația formulată de reclamanta L.G., a anulat Hotărârea nr. 16997 din 19 mai

2008 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei

calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

pentru perioada 10 septembrie 1943 - 6 martie 1945 începând cu data de 1 iunie 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut,

în esență, că reclamanta a fost nevoită să îndure alături de părinții săi, după

nașterea sa, privațiunile strămutării dintr-o regiune în alta, respectiv din

Bulgaria în România.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa de

Pensii a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând în esență următoarele.

Sentința instanței de fond este criticabilă sub

aspectul aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește condițiile

de acordare a calității de beneficiar.

Efectele strămutării și ale persecuției etnice

suferite de părinți s-au răsfrânt și asupra copiilor născuți după strămutarea

părinților, însă legea nu îi prevede ca beneficiari pe aceștia.

Se mai arată că întrucât refugiul a avut loc în

septembrie 1940, iar reclamanta s-a născut la data de 10 septembrie 1943,

nenind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, aceasta nu poate avea calitatea

de persoană persecutată din motive etnice.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul și interpretarea textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în

altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin

urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate

persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din

motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit.

Prin Hotărârea contestată nr. 16977/181 din 19 mai 2008

pârâta Casa de Pensii a Municipiului București - Comisia pentru Aplicarea Legii

nr. 189/2000 a respins cererea formulată de reclamanta L.G., reținând că

aceasta nu a dovedit persecuția etnică, fiind născută în anul 1943, la 3 ani de

la strămutarea părinților din Bulgaria, în urma Tratatului semnat la Craiova în

septembrie 1940.

Chiar dacă reclamanta s-a născut la data de 10

septembrie 1943 în Comuna Nuntaș, Județul Constanța, după 3 ani de la

strămutarea părinților săi, din Comuna Aliciu-Mare, Județul Caliacra, Bulgaria,

în România, nu se poate aprecia că aceasta nu a suferit o persecuție pe motive

etnice în perioada de când s-a născut și până la 6 martie 1945.

Din interpretarea prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că atât obiectul cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în

perioada arătată, din motive etnice.

Prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât

persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care

au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt asupra lor.

Pe de altă parte, nu se pot rețin susținerile

recurentei-pârâte cum că „reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice pe

care o invocă", întrucât legiuitorul a urmărit ca de drepturile

compensatorii să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie

în mod implicit.

Or, în cazul de față reclamanta a fost nevoită să

suporte alături de părinții săi privațiunile ce sunt inerente strămutării

dintr-o regiune în alta, respectiv din Bulgaria în România.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 2 din Norma

pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive

etnice „prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G.

nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. în această

categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum

și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat

bilateral".

Or, în cauză este de necontestat că reclamanta deși

s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze

din localitatea de domiciliu Caliacra-Bulgaria în România, a împărtășit

situația părinților refugiați, suportând consecințele refugiului care implicit

s-au răsfrânt și asupra sa.

Din conținutul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

rezultă că, în ceea ce privește acordarea drepturilor compensatorii, nu se face

nicio diferențiere în legătură cu persoanele care, din motive etnice, au fost

nevoite să trăiască în refugiu sau au fost strămutate în altă localitate.

Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța

de fond, prin nerecunoașterea reclamantei a calității de beneficiar al

dispozițiilor Legii nr. 189/2000, aceasta a fost vătămată într-un drept al său

recunoscut de lege, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins

ca nefondat, mentinându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a

Municipiului București împotriva sentinței nr. 3183 din 19 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2009.