ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3118/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2014 pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I-a civilă, Municipiul Timișoara, primarul Municipiului

Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara au formulat contestație

privind întinderea și aplicarea titlului executoriu, respectiv a sentinței

civile nr. 658 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Timiș și a Deciziei civile nr.

1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul de

a arăta care este instituția care trebuie să facă plata despăgubirilor

stabilite prin sentință și dacă suma de 200.417,04 euro trebuie achitată din

bugetul local al Municipiului Timișoara sau de la bugetul de stat, de către M.F.P.

În motivarea contestației s-a arătat că,

potrivit Deciziei nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a stabilit că Statul Român, prin M.F.P., nu poate fi obligat în

cauză, însă nu a respins acțiunea față de pârâtul M.F.P.

Este de notorietate faptul că nu Municipiul

Timișoara este cel care poate face plata despăgubirilor în temeiul legilor

speciale de retrocedare, având în vedere că beneficiatul sumelor încasate din

vânzarea sau valorificarea acestor bunuri este Statul Român prin organismele

sale centrale, iar nu Municipiul Timișoara care a fost doar un intermediar.

În plus, primarul Municipiului Timișoara a

emis Dispoziția nr. 2347 din 21 octombrie 2008 prin care a pus în executare

sentința nr. 658/PI/2005, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 32/2006 și

irevocabilă prin Decizia nr. 1443/2007, în sensul că și-a îndeplinit

obligațiile conform acestor hotărâri judecătorești.

Potrivit Legii nr. 247/2005, despăgubirile nu

pot fi suportate de la bugetul local, ci, conform alin. 7 art. 16 din Titlul

VII din acest act normativ, C.C.S.D. emite titlul de despăgubire.

Față de aceste aspecte, se impune ca instanța

să formuleze lămuriri cu privire la aplicarea titlului executoriu, respectiv

indicarea instituției care trebuie să achite suma de bani stabilită de

instanțe.

Intimatele N.B., N.J.W. au invocat, conform

notelor scrise depuse în dosarul instanței supreme, excepția de necompetență

materială - întrucât o astfel de contestație se introduce la instanța care a

pronunțat hotărârea ce se execută, reprezentată în speță, de sentința civilă nr.

658 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Timiș - excepția tardivității

contestației - față de împrejurarea că, în speță, termenul de prescripție a

executării silite înăuntrul căruia putea fi promovată contestația, s-a împlinit

la 15 februarie 2010.

S-a susținut, de asemenea, rămânerea fără

obiect a contestației la executare, având în vedere că suma a cărei executare

se contestă a fost achitată de către contestatori, fiind consemnată la 27 iunie

2014, în Dosarul execuțional nr. 751/ex/2011.

Pe fondul contestației, s-a arătat că în

realitate, prin motivele invocate, contestatorii critică chestiuni ce țin de

fondul titlului executoriu, aducându-se astfel atingere autorității de lucru

judecat a hotărârii.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta

Curte reține următoarele:

I. În mod prioritar, pe aspectele de ordin

procedural invocate sub formă de excepții, prin notele scrise ale intimaților,

se constată caracterul nefondat al acestora.

Astfel, excepția de necompetență materială nu

poate fi primită, având în vedere că prezenta contestație vizează lămurirea și

înțelesul dispozitivului Deciziei nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Ca atare, nefiind vorba de o contestație la

executare propriu-zisă, ci de una la titlu, cererea având un asemenea obiect nu

se îndreaptă la instanța de executare, ci la aceea care a pronunțat hotărârea a

cărei lămurire se solicită, conform art. 400 alin. (2) C. proc. civ.

În ce privește excepția de tardivitate, prin

invocarea ei cu motivarea că s-ar fi împlinit termenul de prescripție a

executării silite, rezultă că intimatele sunt în eroare asupra naturii

contestației și a obiectului acesteia.

În privința contestației la executare

propriu-zisă, exercitarea acesteia este supusă, într-adevăr, anumitor termene

(potrivit art. 401 C. proc. civ., în funcție de actele de executare

contestate).

Tot astfel, față de dispozițiile art. 401 alin.

(1)

1

C. proc. civ. (introdus prin Legea nr. 219/2005), contestația

privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se

poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere

executarea silită.

Atunci însă când cererea de lămurire a

înțelesului și întinderii dispozitivului vizează o hotărârea nesusceptibilă de executare

silită - ca în speță - cerința introducerii contestației înăuntrul termenului

de prescripție a executării nu mai are justificare.

Împlinirea prescripției și respingerea ca

atare a cererii presupun o situație în care dreptul de valorificat să fie supus

unui termen de prescripție - ceea ce în speță, prin ipoteză, nu există câtă

vreme hotărârea împotriva căreia a fost îndreptată, nefiind susceptibilă de

executare silită, nu este susceptibilă nici de opunerea prescripției dreptului

de a cere executarea silită.

În situația menționată anterior,

lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului se poate solicita

independent de aplicarea (executarea) acestuia, partea având interesul să fie

beneficiara unei hotărâri al cărei dispozitiv să fie în termeni clari,

neechivoci, chiar dacă acesta nu poate fi adus la îndeplinire pe calea

executării silite.

De altfel, dispozițiile art. 399 alin. (1) C.

proc. civ., reglementând (în teza a II-a a textului) contestația la titlu,

precizează că această cale este deschisă părții care nu a utilizat procedura

prevăzută de art. 281

1

C. proc. civ. (referitoare la lămurirea

dispozitivului sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ale acestuia).

Or, nici procedura menționată anterior - în

absența valorificării căreia este deschisă contestația la titlu - nu este

condiționată de respectarea termenului de prescripție a executării silite.

Ca atare, nu se poate susține tardivitatea

contestației îndreptate, în speță, împotriva unei decizii a instanței de

recurs, nesusceptibilă de executare, sub motiv că a fost depășit, la momentul

introducerii acesteia, termenul de prescripție a executării silite.

Tot astfel, invocând rămânerea fără obiect a

contestației la executare, întrucât suma a cărei executare se contestă, a fost

deja achitată de către contestatori, intimatele confundă obiectul pricinii,

promovând apărări ca și cum obiectul învestirii instanței l-ar reprezenta

contestația la executare.

Întrucât cererea de față nu vizează

executarea propriu-zisă, împrejurarea că au fost finalizate actele de executare

nu poate avea consecința pretinsă de către intimate, a stingerii pretenției

vizând lămurirea titlului.

II. În ce privește fondul contestației la

titlu promovate, se constată că prin intermediul ei, contestatorii au solicitat

să se stabilească dacă debitor al obligației de plată este M.F.P. sau

Municipiul Timișoara, având în vedere că „beneficiarul sumelor încasate din

vânzarea sau valorificarea bunurilor ce fac obiectul legilor de retrocedare

este Statul Român prin organismele sale iar nu Municipiul Timișoara”.

Or, calea procedurală a contestației la titlu

este deschisă părții pentru situația în care dispozitivul hotărârii este

neclar, echivoc, susceptibil în interpretarea lui sub aspectul înțelesului care

trebuie dat dispozițiilor instanței, ceea ce ar atrage necesitatea unor

lămuriri.

În speță însă, potrivit dispozitivului Deciziei

nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, împotriva căreia s-a îndreptat contestația, a

fost admis recursul declarat de D.G.F.P. ca reprezentant al M.F.P. și

modificată în parte hotărârea din apel, în sensul admiterii apelului acestui

pârât și respingerii acțiunii reclamanților față de Statul Român, prin M.F.P.,

cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Au fost, de

asemenea, respinse ca nefondate recursurile reclamanților și ale pârâților

Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul local Timișoara.

Rezultă, în mod clar, că dispozitivul din

recurs modifică soluțiile anterioare, ale instanțelor de fond, doar prin

respingerea acțiunii îndreptate de reclamante împotriva Statului Român, prin M.F.P.

Ca atare, nu se poate susține, față de

conținutul concret al soluției instanței de recurs, că aceasta ar aduce

neclarități sub aspectul debitorului obligației de plată a despăgubirilor,

susceptibile de lămurire prin intermediul contestației promovate.

Întrucât aspectele deduse judecății nu se

circumscriu unei situații de neclaritate, de echivoc al dispozițiilor din

dispozitivul deciziei atacate, contestația la titlu va fi respinsă ca

nefondată.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

contestatorii vor fi obligați la plata sumei de 1.860 lei cheltuieli de

judecată către intimate, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței și

facturii aflate la filele 44- 45.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația la titlu

formulată de contestatorii Municipiul Timișoara prin primar, primarul Municipiului

Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile nr.

1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

Obligă contestatorii la plata sumei de 1.860

lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimatele N.B. și N.J.W.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

noiembrie 2014.