ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3118/2014

Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I-a civilă, Municipiul Timișoara, primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara au formulat contestație privind întinderea și aplicarea titlului executoriu, respectiv a sentinței civile nr. 658 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Timiș și a Deciziei civile nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul de a arăta care este instituția care trebuie să facă plata despăgubirilor stabilite prin sentință și dacă suma de 200.417,04 euro trebuie achitată din bugetul local al Municipiului Timișoara sau de la bugetul de stat, de către M.F.P.

În motivarea contestației s-a arătat că, potrivit Deciziei nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că Statul Român, prin M.F.P., nu poate fi obligat în cauză, însă nu a respins acțiunea față de pârâtul M.F.P. Este de notorietate faptul că nu Municipiul Timișoara este cel care poate face plata despăgubirilor în temeiul legilor speciale de retrocedare, având în vedere că beneficiatul sumelor încasate din vânzarea sau valorificarea acestor bunuri este Statul Român prin organismele sale centrale, iar nu Municipiul Timișoara care a fost doar un intermediar. În plus, primarul Municipiului Timișoara a emis Dispoziția nr. 2347 din 21 octombrie 2008 prin care a pus în executare sentința nr. 658/PI/2005, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 32/2006 și irevocabilă prin Decizia nr. 1443/2007, în sensul că și-a îndeplinit obligațiile conform acestor hotărâri judecătorești.

Potrivit Legii nr. 247/2005, despăgubirile nu pot fi suportate de la bugetul local, ci, conform alin. 7 art. 16 din Titlul VII din acest act normativ, C.C.S.D. emite titlul de despăgubire. Față de aceste aspecte, se impune ca instanța să formuleze lămuriri cu privire la aplicarea titlului executoriu, respectiv indicarea instituției care trebuie să achite suma de bani stabilită de instanțe. Intimatele N.B., N.J.W.

au invocat, conform notelor scrise depuse în dosarul instanței supreme, excepția de necompetență materială - întrucât o astfel de contestație se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, reprezentată în speță, de sentința civilă nr. 658 din 12 aprilie 2005 a Tribunalului Timiș - excepția tardivității contestației - față de împrejurarea că, în speță, termenul de prescripție a executării silite înăuntrul căruia putea fi promovată contestația, s-a împlinit la 15 februarie 2010. S-a susținut, de asemenea, rămânerea fără obiect a contestației la executare, având în vedere că suma a cărei executare se contestă a fost achitată de către contestatori, fiind consemnată la 27 iunie 2014, în Dosarul execuțional nr. 751/ex/2011.

Pe fondul contestației, s-a arătat că în realitate, prin motivele invocate, contestatorii critică chestiuni ce țin de fondul titlului executoriu, aducându-se astfel atingere autorității de lucru judecat a hotărârii. Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte reține următoarele: I. În mod prioritar, pe aspectele de ordin procedural invocate sub formă de excepții, prin notele scrise ale intimaților, se constată caracterul nefondat al acestora. Astfel, excepția de necompetență materială nu poate fi primită, având în vedere că prezenta contestație vizează lămurirea și înțelesul dispozitivului Deciziei nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca atare, nefiind vorba de o contestație la executare propriu-zisă, ci de una la titlu, cererea având un asemenea obiect nu se îndreaptă la instanța de executare, ci la aceea care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se solicită, conform art. 400 alin. (2) C. proc.

civ. În ce privește excepția de tardivitate, prin invocarea ei cu motivarea că s-ar fi împlinit termenul de prescripție a executării silite, rezultă că intimatele sunt în eroare asupra naturii contestației și a obiectului acesteia. În privința contestației la executare propriu-zisă, exercitarea acesteia este supusă, într-adevăr, anumitor termene (potrivit art. 401 C. proc. civ., în funcție de actele de executare contestate). Tot astfel, față de dispozițiile art. 401 alin. (1) 1 C. proc. civ. (introdus prin Legea nr. 219/2005), contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Atunci însă când cererea de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului vizează o hotărârea nesusceptibilă de executare silită - ca în speță - cerința introducerii contestației înăuntrul termenului de prescripție a executării nu mai are justificare. Împlinirea prescripției și respingerea ca atare a cererii presupun o situație în care dreptul de valorificat să fie supus unui termen de prescripție - ceea ce în speță, prin ipoteză, nu există câtă vreme hotărârea împotriva căreia a fost îndreptată, nefiind susceptibilă de executare silită, nu este susceptibilă nici de opunerea prescripției dreptului de a cere executarea silită. În situația menționată anterior, lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului se poate solicita independent de aplicarea (executarea) acestuia, partea având interesul să fie beneficiara unei hotărâri al cărei dispozitiv să fie în termeni clari, neechivoci, chiar dacă acesta nu poate fi adus la îndeplinire pe calea executării silite.

De altfel, dispozițiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ., reglementând (în teza a II-a a textului) contestația la titlu, precizează că această cale este deschisă părții care nu a utilizat procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ. (referitoare la lămurirea dispozitivului sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ale acestuia). Or, nici procedura menționată anterior - în absența valorificării căreia este deschisă contestația la titlu - nu este condiționată de respectarea termenului de prescripție a executării silite. Ca atare, nu se poate susține tardivitatea contestației îndreptate, în speță, împotriva unei decizii a instanței de recurs, nesusceptibilă de executare, sub motiv că a fost depășit, la momentul introducerii acesteia, termenul de prescripție a executării silite.

Tot astfel, invocând rămânerea fără obiect a contestației la executare, întrucât suma a cărei executare se contestă, a fost deja achitată de către contestatori, intimatele confundă obiectul pricinii, promovând apărări ca și cum obiectul învestirii instanței l-ar reprezenta contestația la executare. Întrucât cererea de față nu vizează executarea propriu-zisă, împrejurarea că au fost finalizate actele de executare nu poate avea consecința pretinsă de către intimate, a stingerii pretenției vizând lămurirea titlului. II. În ce privește fondul contestației la titlu promovate, se constată că prin intermediul ei, contestatorii au solicitat să se stabilească dacă debitor al obligației de plată este M.F.P.

sau Municipiul Timișoara, având în vedere că „beneficiarul sumelor încasate din vânzarea sau valorificarea bunurilor ce fac obiectul legilor de retrocedare este Statul Român prin organismele sale iar nu Municipiul Timișoara”. Or, calea procedurală a contestației la titlu este deschisă părții pentru situația în care dispozitivul hotărârii este neclar, echivoc, susceptibil în interpretarea lui sub aspectul înțelesului care trebuie dat dispozițiilor instanței, ceea ce ar atrage necesitatea unor lămuriri. În speță însă, potrivit dispozitivului Deciziei nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, împotriva căreia s-a îndreptat contestația, a fost admis recursul declarat de D.G.F.P.

ca reprezentant al M.F.P. și modificată în parte hotărârea din apel, în sensul admiterii apelului acestui pârât și respingerii acțiunii reclamanților față de Statul Român, prin M.F.P., cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Au fost, de asemenea, respinse ca nefondate recursurile reclamanților și ale pârâților Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul local Timișoara. Rezultă, în mod clar, că dispozitivul din recurs modifică soluțiile anterioare, ale instanțelor de fond, doar prin respingerea acțiunii îndreptate de reclamante împotriva Statului Român, prin M.F.P. Ca atare, nu se poate susține, față de conținutul concret al soluției instanței de recurs, că aceasta ar aduce neclarități sub aspectul debitorului obligației de plată a despăgubirilor, susceptibile de lămurire prin intermediul contestației promovate.

Întrucât aspectele deduse judecății nu se circumscriu unei situații de neclaritate, de echivoc al dispozițiilor din dispozitivul deciziei atacate, contestația la titlu va fi respinsă ca nefondată. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., contestatorii vor fi obligați la plata sumei de 1.860 lei cheltuieli de judecată către intimate, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței și facturii aflate la filele 44- 45.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația la titlu formulată de contestatorii Municipiul Timișoara prin primar, primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 1443 din 15 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Obligă contestatorii la plata sumei de 1.860 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimatele N.B. și N.J.W. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2014.