ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5103/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5103/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de nelegalitate și procedura derulată în fața instanței învestite cu fondul cauzei

În Dosarul nr. 1937/1/2001,

aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, având ca

obiect o cerere de recuzare formulată de SC M.E.I. SA, București, în calitate de

intimata-reclamantă în Dosarul nr. 5643/1/2010 al aceleiași instanțe, SC M.E.I.

SA, București a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2)

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în raport cu

dispozițiile art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată.

În motivarea excepției

de nelegalitate, SC M.E.I. SA, București a susținut faptul că, încălcând principiul

ierarhiei actelor normative, prevederile contestate din cuprinsul Regulamentului

de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin care se stabilește un alt

mod de repartizare a dosarului decât prin repartizare aleatorie, sunt în contradicție

cu dispozițiile menționate din Legea nr. 303/2004.

Totodată, reclamanta în

procedura excepției de nelegalitate a arătat că respectarea principiului repartizării

aleatorii este garanția dreptului la un proces echitabil, în orice procedură, consacrat

de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, conform căruia „orice persoană

are dreptul la judecarea în mod echitabil (…) de către o instanță independentă și

imparțială, instituită de lege…”. Sub acest aspect, titulara excepției de nelegalitate

a făcut referire la faptul că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat că noțiunea „instanța stabilită de lege” reflectă un principiu

al statului de drept, iar noțiunea de „lege” avută în vedere de art. 6 par.1 din

Convenție privește „nu numai legislația referitoare la stabilirea și competența

organelor judiciare, dar și orice altă dispoziție de drept intern a cărei nerespectare

ar fi de natură să conducă la constatarea iregularității participării unui membru

al formațiunii de judecată la soluționarea unei cauze”.

Prin încheierea nr. 1533

din 12 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1937/1/2011, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate invocate

de SC M.E.I. SA, București și a suspendat judecata cauzei.

învestite cu soluționarea excepției de nelegalitate

Cauza având ca obiect

soluționarea excepției de nelegalitate invocate de SC M.E.I. SA, București a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal sub nr. 1937/1/2011.

Prin sentința civilă

nr. 4741 din 15 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

- a respins excepția de

nelegalitate formulată de reclamanta SC M.E.I. SA, București, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

2.1. În ceea ce privește

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Consiliul

Superior al Magistraturii

Curtea de apel a reținut

că, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, legătura existentă

între fondul pricinii și excepția de nelegalitate invocată este analizată de instanța

învestită cu soluționarea dosarului de fond, această instanță fiind în măsură a

aprecia dacă textul contestat în procedura excepției de nelegalitate este incident

sau nu în cauza pendinte în fața sa și măsura în care îi este necesar ca instanța

de contencios administrativ să se pronunțe asupra legalității textului respectiv.

2.2. În ceea ce privește

fondul excepției de nelegalitate

Curtea de apel a reținut

că textul supus cenzurii instanței de contencios administrativ este cel al art.

98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești,

aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005,

text potrivit căruia „Incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului

de judecată, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea, se vor soluționa

de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie. Dacă în

materia respectivă nu există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale

referitoare la toți membrii completului vor fi soluționate de completul imediat

următor, indiferent de materia în care judecă”.

Totodată, a reținut Curtea

de apel că textele de lege a căror încălcare se invocă sunt cele ale art. 11 și

art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora:

„Art.11. - Activitatea

de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor

și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa

la judecată din motive obiective”;

„Art.53. - (1) Repartizarea

cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.

(2) Cauzele repartizate

unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute

de lege”.

Față de susținerile reclamantei

referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea de apel a reținut că nici Convenția

europeană a drepturilor omului și nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului nu impun, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, ca repartizarea

cauzelor între judecători să se facă obligatoriu „în mod aleatoriu, în sistem informatizat”,

esențial fiind faptul ca repartizarea cauzelor să fie făcută după criterii clare,

predeterminate și transparente, cu înlăturarea oricărei posibile influențe în ceea

ce privește „alegerea” judecătorului.

Cu referire la motivul

de nelegalitate raportat la sintagma „instanță…instituită de lege”, Curtea de apel

a reținut, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că

întreaga argumentație nu face altceva decât să reafirme principiul statului de drept

și al legalității instanței.

Prin urmare, față de problema

centrală a cauzei, reținută ca vizând interpretarea dispozițiilor art. 53 din Legea

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea de apel a argumentat faptul că,

în interpretarea teleologică a textului, este esențială citirea împreună a celor

două alineate ale art. respectiv, cea ce conduce la concluzia că termenul de „cauze”

se referă la dosarele „de fond”, iar nu și la incidentele ivite în cursul soluționării

acestor pricini, precum recuzarea din prezentul dosar. Astfel, incidentele procedurale

ivite pe parcursul soluționării unei cauze pendinte nu sunt cauze noi, fiind în

căderea aceleiași instanțe, după cum se desprinde din regula prevăzută de art. 99

alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, deci

„cu respectarea continuității completului de judecată”.

Pentru incidentele procedurale

prevăzute în art. 98 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

judecătorești, precum incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este prevăzută

o derogare de la principiul continuității completului, tocmai în considerarea faptului

că se pune în discuție însăși participarea respectivului/respectivilor judecători

la soluționarea pricinii, iar nicidecum pentru că ar constitui o „cauză” distinctă,

în accepțiunea art. 53 din Legea nr. 303/2004.

Cu toate acestea, deși

textul art. 53 din Legea nr. 303/2004 nu este aplicabil în privința acestor incidente

procedurale, este aplicabil, însă, ca text mai general, art. 11 din Legea nr. 303/2004,

care consacră principiile distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității completului

de judecată.

Totodată, Curtea de apel

a reținut că repartizarea aleatorie a dosarelor poate fi asigurată prin mai multe

modalități, nu doar în sistem informatizat, esențial fiind ca o atare repartizare

să fie făcută după criterii clare, predeterminate și transparente, care sunt respectate/asigurate

prin modalitatea de repartizare prevăzută de textul Regulamentului contestat pe

calea excepției de nelegalitate. Astfel, regula completului imediat următor, în

cazul incidentelor procedurale în care se pune în discuție însăși participarea judecătorului

la judecarea pricinii, cazul în speță, nu este altceva decât o aplicație practică

a principiul repartizării aleatorii, atâta timp cât completul de judecată al fondului,

primul complet de judecată, a fost desemnat aleatoriu în sistem informatizat, acest

caracter al desemnării aleatorii a completului fiind „împrumutat” și de completul

care soluționează incidentul, care nu este altceva decât completul inițial.

Față de susținerile titularei

excepției referitoare la faptul că principiul repartizării aleatorii nu ar fi respectat

câtă vreme ar fi întocmită lista completurilor de judecată într-o anumită ordine,

Curtea de apel a reținut că această listă se întocmește la începutul anului sau

oricum preexistă momentului repartizării unui dosar sau momentului ivirii unui incident

procedural într-o cauză pendinte, fiind înlăturată absolut orice posibilitate a

președintelui secției sau a oricărei alte persoane de a influența desemnarea judecătorului

investit cu soluționarea excepției.

în cauză

Reclamanta SC M.E.I.

SA, București, a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate,

în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac

, recurenta–reclamantă a arătat că hotărârea curții de apel este dată cu interpretarea

și aplicarea greșită a legii, sub următoarele aspecte:

3.1. Instanța de fond

a interpretat eronat prevederile art. 53 din Legea nr. 304/2004, restrângând în

mod nelegal și nejustificat sfera noțiunii de „cauză” la care se referă textul legal

menționat și neținând seama de împrejurarea că incidentul procedural al recuzării

a fost invocat într-o altă „cauză”, ce avea ca obiect o altă recuzare și un alt

număr de dosar.

În opinia recurentei–reclamante,

motivarea instanței nu are nici o legătură cu regulile interpretării teleologice,

care în speță ar fi dus la concluzia că finalitatea urmărită de legiuitor este aceea

a repartizării aleatorii, în stabilirea sferei de aplicare a art. 53 din Legea

nr. 304/2004 fiind necesară utilizarea, cu prioritate, a regulii de interpretare

logică și sistematică, prin corelație cu dispozițiile art. 11 din lege și art. 95

alin. (1), (2) și (3) și art. 98 alin. (1) și (3) din Regulamentul de ordine interioară

al instanțelor, care nu fac distincție în ceea ce privește noțiunea de „cauză” supusă

repartizării aleatorii.

3.2. Instanța a dat o

interpretare eronată noțiunii de „repartizare aleatorie” și condițiilor în care

se efectuează aceasta, potrivit art. 95 alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul de

ordine interioară al instanțelor, extinzând aplicarea acestor dispoziții legale

la situați care nu se încadrează în ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege

și adăugând, astfel, la lege.

3.3. Instanța a interpretat

eronat prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța

de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate

era abilitată să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele

normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost

emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative,

consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative.

3.4. Instanța a interpretat

eronat conținutul excepției de nelegalitate prin prisma garanțiilor dreptului la

un proces echitabil, consacrat în art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor

omului , limitându-se la a analiza sintagma „instanța instituită prin lege”, fără

a sancționa o dispoziție cuprinsă într-un act administrativ normativ care încalcă

legea.

Consiliul Superior al

Magistraturii, autoritatea emitentă a actului atacat, a depus la dosar o întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că

repartizarea aleatorie a dosarelor este o regulă cu rang de principiu, consacrată

în Legea nr. 304/2004, care permite unele excepții determinate de anumite norme

de procedură sau de anumite împrejurări care, fie fac imposibilă aplicarea acesteia,

fie generează, în practică, anumite dificultăți în activitatea de repartizare a

cauzelor, determinând amânarea nejustificată a judecării lor.

Ceilalți intimați–pârâți,

citați în calitatea lor de părți ai litigiului de fond în care a fost invocată excepția

de nelegalitate conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu au formulat

întâmpinări în condițiile art. 308 alin. (2) din C. proc. civ. , dar intimata-pârâtă

O.W.H.G. a depus la dosar note scrise prin care a arătat că între norma atacată

și prevederile art. 11 și 53 din Legea nr. 304/2004 nu există o antinomie reală,

regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești fiind un act administrativ

cu caracter normativ adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea

atribuției prevăzute în art. 139 din Legea nr. 304/2004 (atribuție legislativă delegată),

cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.

A subliniat că art. 98

alin. (2) din Regulament nu contravine principiului ierarhiei actelor normative,

consacrat în art. 4 din Legea nr. 24/2000, ori principiilor consacrate în art. 6

din Convenția europeană a drepturilor omului , cu referire la dreptul la un proces

echitabil, pentru că nu face decât să detalieze aplicarea art. 11, art. 52 și art.

53 din Legea nr. 304/2004, diferențiind regimul de distribuire aleatorie a cererilor

ce vizează fondul cauzei/dosarului de cererile incidentale, cu respectarea trăsăturilor

esențiale ale principiului distribuției aleatorii, dar cu o procedură mai rapidă

de soluționare.

în recurs

Prin încheierea din data

de 16 septembrie 2011, instanța de control judiciar a admis cererea de preschimbare

a termenului de judecată stabilit inițial pentru data de 25 noiembrie 2011, formulată

de intimatul–pârât Consiliul Superior al Magistraturii, fixând termen la data de

30 septembrie 2011.

Prin încheierea din data

de 30 septembrie 2011, Curtea a încuviințat cererea de stenografiere a dezbaterilor,

formulată de recurenta-reclamantă, având în vedere dispozițiile imperative, ale

art. 149 din C. proc. civ., potrivit cărora „instanța va încuviința stenografierea

dezbaterilor, în total sau în parte, la cererea părții. În acest caz se vor aplica

dispozițiile privitoare la experți”. Urmare acestei măsuri, a fost efectuată stenografierea

dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2011,

când partea prezentă (recurenta-reclamantă, prin avocat), a pus concluzii pe recurs,

stenograma fiind atașată la dosar .

II. Considerentul Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

din C. proc. civ., ținând seama și de susținerile și apărările cuprinse în notele

scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Instanța de contencios

administrativ a fost învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu excepția de nelegalitate a normei administrative cuprinse în art. 98 alin. (2)

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, al cărei conținut

este reprodus la pct. 1.2 al prezentei decizii.

Soluția pronunțată de

judecătorul fondului și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta reflectă

interpretarea și aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a actelor

normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 din

Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, legalitatea art. 98 alin. (2) din Regulament fiind examinată în mod adecvat,

atât prin raportare la prevederile art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu

care autoarea excepției a considerat că intră în coliziune, cât și prin prisma garanțiilor

dreptului la un proces echitabil, statuat în art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Cu referire concretă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Cu privire la interpretarea

și aplicarea art. 53 din Legea nr. 304/2004

Potrivit prevederii legale

menționate, repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face aleatoriu, în

sistem informatizat. Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute

altui complet decât în condițiile prevăzute de lege.

Recurenta–reclamantă și-a

structurat, în esență, argumentația, în jurul ideii că prima instanță a restrâns

în mod nelegal și nejustificat sfera noțiunii de „cauză”, identificând distincții

pe care legiuitorul nu le-a prevăzut expres, între diferitele tipuri de „cauze”

(noțiune utilizată în art. 53 din Legea nr. 304/2004) sau „dosare” (termenul folosit

în art. 11 din aceeași lege).

Instanța de control judiciar

constată însă că aplicarea metodei de interpretare logico-sistematică a legii, pe

care o reclamă recurenta, conduce la concluzia la care a ajuns și prima instanță,

în sensul că noțiunea de „cauza” se referă la litigiile „de fond”, iar nu și la

incidentele ivite în cursul soluționării acestora, precum recuzarea judecătorilor,

procedură în care a fost invocată excepția de nelegalitate supusă analizei.

Doctrina procesual-civilă

definește abținerea și recuzarea drept incidente procedurale privind compunerea

sau constituirea instanței învestite cu soluționarea unui litigiu, fără a le conferi

identitatea unui proces de sine-stătător, iar împrejurarea că în practica administrativă

a unor instanțe, propunerile de abținere sau de recuzare sunt înregistrate cu un

număr distinct de dosar, așa cum s-a procedat în speță, nu este în măsură să le

imprime, în mod artificial, o altă natură juridică.

La aceeași concluzie conduce

și prevederea cuprinsă în art. 95 alin. (3) din Regulament, text pe care recurenta-reclamantă

l-a citat trunchiat în motivarea recursului, omițând fraza a doua: „Repartizarea

aleatorie în sistem informatic sau ciclic se realizează o singură dată, urmând ca

în situațiile în care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente procedurale

să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament”.

1.2. Cu privire la conținutul

noțiunii de „repartizare aleatorie”.

Este indiscutabil că repartizarea

cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu,

instituită prin art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi

o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității

actului de justiție, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică.

Art. 139 din aceeași lege

delegă însă Consiliului Superior al Magistraturii atribuția de a adopta norme secundare

în vederea organizării executării legii și îi conferă o anumită marjă de apreciere

în acest sens, de vreme ce prin regulamentul de ordine interioară adoptat de Consiliul

Superior al Magistraturii se stabilesc, conform alin. (1) lit. b) din articolul

menționat, „modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată,

în vederea asigurării respectării principiilor distribuției aleatorii și continuității”.

Dreptul de apreciere pe

care legea îl conferă autorității emitente este menit să asigure normelor administrative

de organizare a instanțelor acea flexibilitate necesară asigurării interesului public

al bunei înfăptuiri a justiției, care, pe lângă principiul enunțat în art. 11 din

Legea nr. 304/2004, este guvernată de o serie de alte garanții ale dreptului la

un proces echitabil, consacrat în instrumente juridice interne și internaționale,

garanții între care se numără și termenul rezonabil, care ar putea fi afectat prin

aplicarea rigidă a repartizării aleatorii , exclusiv în sistem informatic, pentru

orice tip de cerere accesorie sau incidentală ivită în cursul unui litigiu.

În acest context, judecătorul

fondului a reținut în mod judicios că modalitatea de repartizare statuată prin

art. 98 alin. (2) din Regulament nu încalcă rigorile principiului repartizării aleatorii,

esențială fiind existența unor criterii clare, predeterminate și transparente.

Este de menționat, în

plus, că respectarea principiului repartizării aleatorii, raportat la litigiul de

fond supus judecății, este asigurată prin aplicarea art. 98 alin. (3) din Regulament,

potrivit căruia „dacă în urma soluționării incidentelor procedurale prevăzute la

alin. (2) se constată că , din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost

repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează

aleatoriu”.

1.3. Cu privire la interpretarea

prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în privința aplicării principiului

ierarhiei și forței juridice a actelor normative în soluționarea excepției de nelegalitate.

Subsumat acestei critici

, recurenta - reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 24/2000, potrivit cărora actele normative date în executarea legii se

emit în limitele și potrivit normelor pe care le ordonă , și ale art. 11 și art.

74 din aceeași lege, care impun corelarea actelor normative și încadrarea lor în

limitele impuse prin normele cu forță juridică superioară în baza și în executarea

cărora au fost emise.

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1.1 și pct. II.1.2. din decizie, a căror reluare nu se mai impune,

Înalta Curte a constatat că norma administrativă cuprinsă în art. 98 alin. (2) din

Regulament corespunde literei și spiritului prevederilor legale cu forță juridică

superioară avute în vedere.

1.4. Cu privire la respectarea

garanțiilor dreptului la un proces echitabil consacrat în art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În motivarea excepției

de nelegalitate, autoarea ei a arătat că art. 6 din Convenția europeană statuează

dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale de către o instanță independentă

și imparțială, instituită prin lege, și a precizat că, în jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului, noțiunea de „lege” avută în vedere de art. 6 parag. (1) privește

„nu numai legislația referitoare la stabilirea și competența organelor judiciare,

dar și orice altă dispoziție de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natură

să conducă la constatarea iregularității participării unui membru al formațiunii

de judecată la soluționarea unei cauze”.

Cum obiectul excepției

de nelegalitate rezidă într-o prevedere din legislația națională secundară privind

soluționarea incidentelor procedurale legate de compunerea completului de judecată,

iar întreaga motivare a sentinței expune motivele pe care judecătorul fondului și-a

fundamentat soluția, în sensul că norma administrativă nu contravine legii în aplicarea

căreia a fost adoptată, nu se poate reține că analiza primei instanțe s-ar fi raportat

exclusiv la sintagma „instanță instituită prin lege”, fără să evalueze calitatea

normei de reglementare, așa cum se susține în recurs.

Prin urmare, și această

ultimă critică este nefondată.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse , în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC M.E.I. SA, București

împotriva sentinței civile nr. 4741 din 15 iulie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2011.