ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5103/2011

Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața instanței învestite cu fondul cauzei În Dosarul nr. 1937/1/2001, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, având ca obiect o cerere de recuzare formulată de SC M.E.I. SA, București, în calitate de intimata-reclamantă în Dosarul nr. 5643/1/2010 al aceleiași instanțe, SC M.E.I. SA, București a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în raport cu dispozițiile art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată. În motivarea excepției de nelegalitate, SC M.E.I. SA, București a susținut faptul că, încălcând principiul ierarhiei actelor normative, prevederile contestate din cuprinsul Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin care se stabilește un alt mod de repartizare a dosarului decât prin repartizare aleatorie, sunt în contradicție cu dispozițiile menționate din Legea nr. 303/2004. Totodată, reclamanta în procedura excepției de nelegalitate a arătat că respectarea principiului repartizării aleatorii este garanția dreptului la un proces echitabil, în orice procedură, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, conform căruia „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (…) de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege…”. Sub acest aspect, titulara excepției de nelegalitate a făcut referire la faptul că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noțiunea „instanța stabilită de lege” reflectă un principiu al statului de drept, iar noțiunea de „lege” avută în vedere de art. 6 par.1 din Convenție privește „nu numai legislația referitoare la stabilirea și competența organelor judiciare, dar și orice altă dispoziție de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natură să conducă la constatarea iregularității participării unui membru al formațiunii de judecată la soluționarea unei cauze”. Prin încheierea nr. 1533 din 12 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1937/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate invocate de SC M.E.I. SA, București și a suspendat judecata cauzei.

Hotărârea primei instanțe învestite cu soluționarea excepției de nelegalitate Cauza având ca obiect soluționarea excepției de nelegalitate invocate de SC M.E.I. SA, București a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. 1937/1/2011. Prin sentința civilă nr. 4741 din 15 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii; - a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamanta SC M.E.I. SA, București, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: 2.1. În ceea ce privește excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii Curtea de apel a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, legătura existentă între fondul pricinii și excepția de nelegalitate invocată este analizată de instanța învestită cu soluționarea dosarului de fond, această instanță fiind în măsură a aprecia dacă textul contestat în procedura excepției de nelegalitate este incident sau nu în cauza pendinte în fața sa și măsura în care îi este necesar ca instanța de contencios administrativ să se pronunțe asupra legalității textului respectiv. 2.2. În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate Curtea de apel a reținut că textul supus cenzurii instanței de contencios administrativ este cel al art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, text potrivit căruia „Incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului de judecată, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea, se vor soluționa de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie. Dacă în materia respectivă nu există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului vor fi soluționate de completul imediat următor, indiferent de materia în care judecă”. Totodată, a reținut Curtea de apel că textele de lege a căror încălcare se invocă sunt cele ale art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora: „Art.11. - Activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective”; „Art.53. - (1) Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. (2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege”. Față de susținerile reclamantei referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea de apel a reținut că nici Convenția europeană a drepturilor omului și nici jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu impun, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, ca repartizarea cauzelor între judecători să se facă obligatoriu „în mod aleatoriu, în sistem informatizat”, esențial fiind faptul ca repartizarea cauzelor să fie făcută după criterii clare, predeterminate și transparente, cu înlăturarea oricărei posibile influențe în ceea ce privește „alegerea” judecătorului. Cu referire la motivul de nelegalitate raportat la sintagma „instanță…instituită de lege”, Curtea de apel a reținut, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că întreaga argumentație nu face altceva decât să reafirme principiul statului de drept și al legalității instanței. Prin urmare, față de problema centrală a cauzei, reținută ca vizând interpretarea dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea de apel a argumentat faptul că, în interpretarea teleologică a textului, este esențială citirea împreună a celor două alineate ale art. respectiv, cea ce conduce la concluzia că termenul de „cauze” se referă la dosarele „de fond”, iar nu și la incidentele ivite în cursul soluționării acestor pricini, precum recuzarea din prezentul dosar. Astfel, incidentele procedurale ivite pe parcursul soluționării unei cauze pendinte nu sunt cauze noi, fiind în căderea aceleiași instanțe, după cum se desprinde din regula prevăzută de art. 99 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, deci „cu respectarea continuității completului de judecată”. Pentru incidentele procedurale prevăzute în art. 98 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, precum incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este prevăzută o derogare de la principiul continuității completului, tocmai în considerarea faptului că se pune în discuție însăși participarea respectivului/respectivilor judecători la soluționarea pricinii, iar nicidecum pentru că ar constitui o „cauză” distinctă, în accepțiunea art. 53 din Legea nr. 303/2004. Cu toate acestea, deși textul art. 53 din Legea nr. 303/2004 nu este aplicabil în privința acestor incidente procedurale, este aplicabil, însă, ca text mai general, art. 11 din Legea nr. 303/2004, care consacră principiile distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității completului de judecată. Totodată, Curtea de apel a reținut că repartizarea aleatorie a dosarelor poate fi asigurată prin mai multe modalități, nu doar în sistem informatizat, esențial fiind ca o atare repartizare să fie făcută după criterii clare, predeterminate și transparente, care sunt respectate/asigurate prin modalitatea de repartizare prevăzută de textul Regulamentului contestat pe calea excepției de nelegalitate. Astfel, regula completului imediat următor, în cazul incidentelor procedurale în care se pune în discuție însăși participarea judecătorului la judecarea pricinii, cazul în speță, nu este altceva decât o aplicație practică a principiul repartizării aleatorii, atâta timp cât completul de judecată al fondului, primul complet de judecată, a fost desemnat aleatoriu în sistem informatizat, acest caracter al desemnării aleatorii a completului fiind „împrumutat” și de completul care soluționează incidentul, care nu este altceva decât completul inițial. Față de susținerile titularei excepției referitoare la faptul că principiul repartizării aleatorii nu ar fi respectat câtă vreme ar fi întocmită lista completurilor de judecată într-o anumită ordine, Curtea de apel a reținut că această listă se întocmește la începutul anului sau oricum preexistă momentului repartizării unui dosar sau momentului ivirii unui incident procedural într-o cauză pendinte, fiind înlăturată absolut orice posibilitate a președintelui secției sau a oricărei alte persoane de a influența desemnarea judecătorului investit cu soluționarea excepției.

Recursul exercitat în cauză Reclamanta SC M.E.I. SA, București, a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac , recurenta–reclamantă a arătat că hotărârea curții de apel este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, sub următoarele aspecte: 3.1. Instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 53 din Legea nr. 304/2004, restrângând în mod nelegal și nejustificat sfera noțiunii de „cauză” la care se referă textul legal menționat și neținând seama de împrejurarea că incidentul procedural al recuzării a fost invocat într-o altă „cauză”, ce avea ca obiect o altă recuzare și un alt număr de dosar. În opinia recurentei–reclamante, motivarea instanței nu are nici o legătură cu regulile interpretării teleologice, care în speță ar fi dus la concluzia că finalitatea urmărită de legiuitor este aceea a repartizării aleatorii, în stabilirea sferei de aplicare a art. 53 din Legea nr. 304/2004 fiind necesară utilizarea, cu prioritate, a regulii de interpretare logică și sistematică, prin corelație cu dispozițiile art. 11 din lege și art. 95 alin. (1), (2) și (3) și art. 98 alin. (1) și (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, care nu fac distincție în ceea ce privește noțiunea de „cauză” supusă repartizării aleatorii. 3.2. Instanța a dat o interpretare eronată noțiunii de „repartizare aleatorie” și condițiilor în care se efectuează aceasta, potrivit art. 95 alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, extinzând aplicarea acestor dispoziții legale la situați care nu se încadrează în ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege și adăugând, astfel, la lege. 3.3. Instanța a interpretat eronat prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate era abilitată să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 3.

Instanța a interpretat eronat conținutul excepției de nelegalitate prin prisma garanțiilor dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului , limitându-se la a analiza sintagma „instanța instituită prin lege”, fără a sancționa o dispoziție cuprinsă într-un act administrativ normativ care încalcă legea. 4. Apărările intimaților Consiliul Superior al Magistraturii, autoritatea emitentă a actului atacat, a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că repartizarea aleatorie a dosarelor este o regulă cu rang de principiu, consacrată în Legea nr. 304/2004, care permite unele excepții determinate de anumite norme de procedură sau de anumite împrejurări care, fie fac imposibilă aplicarea acesteia, fie generează, în practică, anumite dificultăți în activitatea de repartizare a cauzelor, determinând amânarea nejustificată a judecării lor. Ceilalți intimați–pârâți, citați în calitatea lor de părți ai litigiului de fond în care a fost invocată excepția de nelegalitate conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu au formulat întâmpinări în condițiile art. 308 alin. (2) din C. proc. civ. , dar intimata-pârâtă O.W.H.G. a depus la dosar note scrise prin care a arătat că între norma atacată și prevederile art. 11 și 53 din Legea nr. 304/2004 nu există o antinomie reală, regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești fiind un act administrativ cu caracter normativ adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea atribuției prevăzute în art. 139 din Legea nr. 304/2004 (atribuție legislativă delegată), cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 24/2000. A subliniat că art. 98 alin. (2) din Regulament nu contravine principiului ierarhiei actelor normative, consacrat în art. 4 din Legea nr. 24/2000, ori principiilor consacrate în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului , cu referire la dreptul la un proces echitabil, pentru că nu face decât să detalieze aplicarea art. 11, art. 52 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, diferențiind regimul de distribuire aleatorie a cererilor ce vizează fondul cauzei/dosarului de cererile incidentale, cu respectarea trăsăturilor esențiale ale principiului distribuției aleatorii, dar cu o procedură mai rapidă de soluționare.

Procedura derulată în recurs Prin încheierea din data de 16 septembrie 2011, instanța de control judiciar a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit inițial pentru data de 25 noiembrie 2011, formulată de intimatul–pârât Consiliul Superior al Magistraturii, fixând termen la data de 30 septembrie 2011. Prin încheierea din data de 30 septembrie 2011, Curtea a încuviințat cererea de stenografiere a dezbaterilor, formulată de recurenta-reclamantă, având în vedere dispozițiile imperative, ale art. 149 din C. proc. civ., potrivit cărora „instanța va încuviința stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte, la cererea părții. În acest caz se vor aplica dispozițiile privitoare la experți”. Urmare acestei măsuri, a fost efectuată stenografierea dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2011, când partea prezentă (recurenta-reclamantă, prin avocat), a pus concluzii pe recurs, stenograma fiind atașată la dosar . II. Considerentul Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 din C. proc. civ., ținând seama și de susținerile și apărările cuprinse în notele scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu excepția de nelegalitate a normei administrative cuprinse în art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, al cărei conținut este reprodus la pct. 1.2 al prezentei decizii. Soluția pronunțată de judecătorul fondului și considerentele pe care s-a fundamentat aceasta reflectă interpretarea și aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, legalitatea art. 98 alin. (2) din Regulament fiind examinată în mod adecvat, atât prin raportare la prevederile art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu care autoarea excepției a considerat că intră în coliziune, cât și prin prisma garanțiilor dreptului la un proces echitabil, statuat în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Cu privire la interpretarea și aplicarea art. 53 din Legea nr. 304/2004 Potrivit prevederii legale menționate, repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face aleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege. Recurenta–reclamantă și-a structurat, în esență, argumentația, în jurul ideii că prima instanță a restrâns în mod nelegal și nejustificat sfera noțiunii de „cauză”, identificând distincții pe care legiuitorul nu le-a prevăzut expres, între diferitele tipuri de „cauze” (noțiune utilizată în art. 53 din Legea nr. 304/2004) sau „dosare” (termenul folosit în art. 11 din aceeași lege). Instanța de control judiciar constată însă că aplicarea metodei de interpretare logico-sistematică a legii, pe care o reclamă recurenta, conduce la concluzia la care a ajuns și prima instanță, în sensul că noțiunea de „cauza” se referă la litigiile „de fond”, iar nu și la incidentele ivite în cursul soluționării acestora, precum recuzarea judecătorilor, procedură în care a fost invocată excepția de nelegalitate supusă analizei. Doctrina procesual-civilă definește abținerea și recuzarea drept incidente procedurale privind compunerea sau constituirea instanței învestite cu soluționarea unui litigiu, fără a le conferi identitatea unui proces de sine-stătător, iar împrejurarea că în practica administrativă a unor instanțe, propunerile de abținere sau de recuzare sunt înregistrate cu un număr distinct de dosar, așa cum s-a procedat în speță, nu este în măsură să le imprime, în mod artificial, o altă natură juridică. La aceeași concluzie conduce și prevederea cuprinsă în art. 95 alin. (3) din Regulament, text pe care recurenta-reclamantă l-a citat trunchiat în motivarea recursului, omițând fraza a doua: „Repartizarea aleatorie în sistem informatic sau ciclic se realizează o singură dată, urmând ca în situațiile în care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament”. 1.2. Cu privire la conținutul noțiunii de „repartizare aleatorie”. Este indiscutabil că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică. Art. 139 din aceeași lege delegă însă Consiliului Superior al Magistraturii atribuția de a adopta norme secundare în vederea organizării executării legii și îi conferă o anumită marjă de apreciere în acest sens, de vreme ce prin regulamentul de ordine interioară adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii se stabilesc, conform alin. (1) lit. b) din articolul menționat, „modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuției aleatorii și continuității”. Dreptul de apreciere pe care legea îl conferă autorității emitente este menit să asigure normelor administrative de organizare a instanțelor acea flexibilitate necesară asigurării interesului public al bunei înfăptuiri a justiției, care, pe lângă principiul enunțat în art. 11 din Legea nr. 304/2004, este guvernată de o serie de alte garanții ale dreptului la un proces echitabil, consacrat în instrumente juridice interne și internaționale, garanții între care se numără și termenul rezonabil, care ar putea fi afectat prin aplicarea rigidă a repartizării aleatorii , exclusiv în sistem informatic, pentru orice tip de cerere accesorie sau incidentală ivită în cursul unui litigiu. În acest context, judecătorul fondului a reținut în mod judicios că modalitatea de repartizare statuată prin art. 98 alin. (2) din Regulament nu încalcă rigorile principiului repartizării aleatorii, esențială fiind existența unor criterii clare, predeterminate și transparente. Este de menționat, în plus, că respectarea principiului repartizării aleatorii, raportat la litigiul de fond supus judecății, este asigurată prin aplicarea art. 98 alin. (3) din Regulament, potrivit căruia „dacă în urma soluționării incidentelor procedurale prevăzute la alin. (2) se constată că , din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează aleatoriu”. 1.3. Cu privire la interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în privința aplicării principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative în soluționarea excepției de nelegalitate. Subsumat acestei critici , recurenta - reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora actele normative date în executarea legii se emit în limitele și potrivit normelor pe care le ordonă , și ale art. 11 și art. 74 din aceeași lege, care impun corelarea actelor normative și încadrarea lor în limitele impuse prin normele cu forță juridică superioară în baza și în executarea cărora au fost emise. Pentru considerentele expuse la pct. II.1.1 și pct. II.1.2. din decizie, a căror reluare nu se mai impune, Înalta Curte a constatat că norma administrativă cuprinsă în art. 98 alin. (2) din Regulament corespunde literei și spiritului prevederilor legale cu forță juridică superioară avute în vedere. 1.4. Cu privire la respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil consacrat în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În motivarea excepției de nelegalitate, autoarea ei a arătat că art. 6 din Convenția europeană statuează dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, și a precizat că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „lege” avută în vedere de art. 6 parag. (1) privește „nu numai legislația referitoare la stabilirea și competența organelor judiciare, dar și orice altă dispoziție de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natură să conducă la constatarea iregularității participării unui membru al formațiunii de judecată la soluționarea unei cauze”. Cum obiectul excepției de nelegalitate rezidă într-o prevedere din legislația națională secundară privind soluționarea incidentelor procedurale legate de compunerea completului de judecată, iar întreaga motivare a sentinței expune motivele pe care judecătorul fondului și-a fundamentat soluția, în sensul că norma administrativă nu contravine legii în aplicarea căreia a fost adoptată, nu se poate reține că analiza primei instanțe s-ar fi raportat exclusiv la sintagma „instanță instituită prin lege”, fără să evalueze calitatea normei de reglementare, așa cum se susține în recurs. Prin urmare, și această ultimă critică este nefondată. 2. Temeiul legal al soluție adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse , în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.