ÎCCJ, decizie (scj.ro #84862)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84862) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Principiul
repartizării aleatorii a cauzelor. Înțelesul noțiunii de
„cauză”. Excepție de nelegalitate a dispozițiilor art. 98 alin.
(2) din Hotărârea Plenului CSM nr. 387/2005 privind aprobarea
Regulamentului de ordine interioară a instanțelor
judecătorești. Netemeinicie.
Legea
nr. 304/2004, art. 11 și art. 53
Cuprins pe materii: Drept administrativ
Indice alfabetic: Cauză.
Excepție
de nelegalitate
Incident procesual
Judecător.
Abținere. Recuzare
Principiul repartizării
aleatorii a cauzelor
Regulamentul de ordine
interioară a instanțelor judecătorești
Potrivit
dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face
aleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele repartizate unui complet de
judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condițiile
prevăzute de lege.
Noțiunea
de „cauză” se referă la litigiile „de fond” iar nu și la
incidentele ivite în cursul soluționării acestora, precum recuzarea
sau abținerea judecătorilor, împrejurarea că în practica
administrativă a unor instanțe propunerile de abținere sau de
recuzare sunt înregistrate cu un număr distinct de dosar nefiind în
măsură să le imprime, în mod artificial, o altă natură
juridică. Prin urmare, dispozițiile art. 98 alin. (2) din
Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii nr. 387/2005, potrivit cărora „incidentele
procedurale referitoare la toți membrii completului de judecată,
precum incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea, se vor soluționa
de completul cu numărul imediat următor, care judecă în
aceeași materie. Dacă în materia respectivă nu există decât
un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la
toți membrii completului vor fi soluționate de completul imediat
următor, indiferent de materia în care judecă”, sunt legale, ele
nefiind de natură a încălca principiul repartizării aleatorii a
cauzelor, consacrat de dispozițiile art. 11 și art. 53 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară.
Decizia
nr. 5103 din 1 noiembrie 2011
În
dosarul nr.1937/1/2001, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție – Secția comercială, având ca obiect o cerere
de recuzare formulată de S.C. M S.A. – București, în calitate de
intimata-reclamantă în dosarul nr.5643/1/2010 al aceleiași
instanțe, S.C. M S.A. – București a invocat excepția de
nelegalitate a dispozițiilor art.98 alin.(2) din Regulamentul de ordine
interioară al instanțelor judecătorești în raport cu
dispozițiile art.11 și art.53 din Legea nr.304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată.
În
motivarea excepției de nelegalitate, S.C. M S.A. – București a
susținut faptul că, încălcând principiul ierarhiei actelor
normative, prevederile contestate din cuprinsul Regulamentului de ordine
interioară al instanțelor judecătorești, prin care se
stabilește un alt mod de repartizare a dosarului decât prin repartizare
aleatorie, sunt în contradicție cu dispozițiile menționate din
Legea nr.303/2004.
Totodată,
reclamanta în procedura excepției de nelegalitate a arătat că
respectarea principiului repartizării aleatorii este garanția
dreptului la un proces echitabil, în orice procedură, consacrat de art.6
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia
„orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (…) de
către o instanță independentă și imparțială,
instituită de lege
…”. Sub acest aspect, titulara excepției de
nelegalitate a făcut referire la faptul că în jurisprudența sa,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că noțiunea
„instanța stabilită de lege” reflectă un principiu al statului
de drept, iar noțiunea de „lege” avută în vedere de art.6 par.1 din
Convenție privește „nu numai legislația referitoare la
stabilirea și competența organelor judiciare, dar și orice
altă dispoziție de drept intern a cărei nerespectare ar fi de
natură să conducă la constatarea iregularității
participării unui membru al formațiunii de judecată la
soluționarea unei cauze”.
Prin
încheierea nr.1533 din 12 aprilie 2011 pronunțată în dosarul
nr.1937/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție –
Secția comercială a constatat că sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de art.4 din Legea nr.554/2004, a sesizat Curtea
de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate invocate de S.C. M S.A.
– București și a suspendat judecata cauzei.
Hotărârea
primei instanțe învestite cu soluționarea excepției de
nelegalitate
Cauza
având ca obiect soluționarea excepției de nelegalitate invocate de
S.C. M S.A. – București a fost înregistrată pe rolul Curții de
Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal sub nr.1937/1/2011.
p
rin sentința civilă
nr.4741 din 15 iulie 2011, Curtea de Apel București – Secția a
VIII a contencios administrativ și fiscal a hotărât
următoarele:
- a
respins excepția inadmisibilității excepției de
nelegalitate invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;
- a
respins excepția de nelegalitate formulată de reclamanta S.C. M S.A.
– București, ca neîntemeiată.
Pentru
a pronunța această hotărâre, prima instanță a
reținut următoarele:
2.1.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității
excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Consiliul Superior al
Magistraturii
Curtea
de apel a reținut că, în raport cu dispozițiile art.4 din Legea
nr.554/2004, legătura existentă între fondul pricinii și
excepția de nelegalitate invocată este analizată de
instanța învestită cu soluționarea dosarului de fond,
această instanță fiind în măsură a aprecia dacă
textul contestat în procedura excepției de nelegalitate este incident sau
nu în cauza pendinte în fața sa și măsura în care îi este
necesar ca instanța de contencios administrativ să se pronunțe
asupra legalității textului respectiv.
2.2.
În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate
Curtea de apel a reținut că textul supus cenzurii
instanței de contencios administrativ este cel al art.98 alin.2 din
Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii nr.387/2005, text potrivit căruia „
Incidentele
procedurale referitoare la toți membrii completului de judecată,
precum incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea, se vor soluționa
de completul cu numărul imediat următor, care judecă în
aceeași materie. Dacă în materia respectivă nu există decât
un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la
toți membrii completului vor fi soluționate de completul imediat
următor, indiferent de materia în care judecă
”.
Totodată,
a reținut Curtea de apel că textele de lege a căror
încălcare se invocă sunt cele ale art.11 și 53 din Legea
nr.304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora:
-
„
Art.11. - Activitatea de judecată se desfășoară
cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și
continuității, cu excepția situațiilor în care
judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective
”;
-
„
Art.53. - (1) Repartizarea cauzelor pe complete de
judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat.
(2)
Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui
complet decât în condițiile prevăzute de lege
”.
Față
de susținerile reclamantei referitoare la încălcarea dreptului la un
proces echitabil consacrat de art.6 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, Curtea de apel a reținut că nici Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și nici jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului nu impun, ca garanție a dreptului la un
proces echitabil, ca repartizarea cauzelor între judecători să se
facă obligatoriu „în mod aleatoriu, în sistem informatizat”, esențial
fiind faptul ca repartizarea cauzelor să fie făcută după
criterii clare, predeterminate și transparente, cu înlăturarea
oricărei posibile influențe în ceea ce privește „alegerea”
judecătorului.
Cu
referire la motivul de nelegalitate raportat la sintagma
„instanță…instituită de lege”, Curtea de apel a reținut,
având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,
că întreaga argumentație nu face altceva decât să reafirme
principiul statului de drept și al legalității instanței.
Prin urmare,
față de problema centrală a cauzei, reținută ca vizând
interpretarea dispozițiilor art.53 din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, Curtea de apel a argumentat faptul că, în
interpretarea teleologică a textului, este esențială citirea
împreună a celor două alineate ale articolului respectiv, cea ce
conduce la concluzia că termenul de „cauze” se referă la dosarele „de
fond”, iar nu și la incidentele ivite în cursul soluționării
acestor pricini, precum recuzarea din prezentul dosar. Astfel, incidentele
procedurale ivite pe parcursul soluționării unei cauze pendinte nu
sunt cauze noi, fiind în căderea aceleiași instanțe, după
cum se desprinde din regula prevăzută de art.99 alin.(1) din
Regulamentul de ordine interioară al instanțelor
judecătorești, deci „cu respectarea continuității
completului de judecată”.
Pentru
incidentele procedurale prevăzute în art.98 alin.(1) din Regulamentul de ordine
interioară al instanțelor judecătorești, precum
incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este prevăzută
o derogare de la principiul continuității completului, tocmai în
considerarea faptului că se pune în discuție însăși
participarea respectivului/respectivilor judecători la soluționarea
pricinii, iar nicidecum pentru că ar constitui o „cauză”
distinctă, în accepțiunea art.53 din Legea nr.303/2004.
Cu
toate acestea, deși textul art. 53 din Legea nr.303/2004 nu este aplicabil
în privința acestor incidente procedurale, este aplicabil, însă, ca
text mai general, art.11 din Legea nr.303/2004, care consacră principiile
distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității completului
de judecată.
Totodată,
Curtea de apel a reținut că repartizarea aleatorie a dosarelor poate
fi asigurată prin mai multe modalități, nu doar în sistem
informatizat, esențial fiind ca o atare repartizare să fie
făcută după criterii clare, predeterminate și
transparente, care sunt respectate/asigurate prin modalitatea de repartizare
prevăzută de textul Regulamentului contestat pe calea excepției
de nelegalitate. Astfel, regula completului imediat următor, în cazul
incidentelor procedurale în care se pune în discuție însăși
participarea judecătorului la judecarea pricinii, cazul în
speță, nu este altceva decât o aplicație practică a
principiul repartizării aleatorii, atâta timp cât completul de
judecată al fondului, primul complet de judecată, a fost desemnat
aleatoriu în sistem informatizat, acest caracter al desemnării aleatorii a
completului fiind „împrumutat” și de completul care soluționează
incidentul, care nu este altceva decât completul inițial + 1.
Față
de susținerile titularei excepției referitoare la faptul că
principiul repartizării aleatorii nu ar fi respectat câtă vreme ar fi
întocmită lista completurilor de judecată într-o anumită ordine,
Curtea de apel a reținut că această listă se
întocmește la începutul anului sau oricum preexistă momentului
repartizării unui dosar sau momentului ivirii unui incident procedural
într-o cauză pendinte, fiind înlăturată absolut orice
posibilitate a președintelui secției sau a oricărei alte
persoane de a influența desemnarea judecătorului investit cu
soluționarea excepției.
Recursul
exercitat în cauză
Reclamanta
S.C. M S.A. – București, a atacat cu recurs sentința
menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304
pct. 9 Cod procedură civilă.
În
motivarea căii de atac , recurenta – reclamantă a arătat
că hotărârea curții de apel este dată cu interpretarea
și aplicarea greșită a legii, sub următoarele aspecte:
1
.Instanța
de fond a interpretat eronat prevederile art. 53 din Legea nr.
304/2004, restrângând în mod nelegal și nejustificat sfera
noțiunii de „cauză” la
care se referă textul legal
menționat și neținând seama de împrejurarea că
incidentul procedural al recuzării a fost invocat într-o altă
„cauză”, ce avea ca obiect o altă recuzare și un alt
număr de dosar.
În
opinia recurentei – reclamante , motivarea instanței nu are nici o
legătură cu regulile interpretării teleologice, care în
speță ar fi dus la concluzia că finalitatea
urmărită de legiuitor este aceea a repartizării aleatorii,
în stabilirea sferei de aplicare a art. 53 din Legea nr. 304/2004 fiind
necesară utilizarea, cu prioritate, a regulii de interpretare
logică și sistematică, prin corelație cu
dispozițiile art. 11 din lege și art. 95 alin. (1), (2) și (3)
și art. 98 alin. (1) și (3) din Regulamentul de ordine
interioară al instanțelor, care nu fac distincție în ceea ce
privește noțiunea de „cauză” supusă
repartizării aleatorii.
2.
Instanța
a dat o interpretare eronată noțiunii de „repartizare
aleatorie”
și condițiilor în care se efectuează
aceasta, potrivit art. 95 alin. (1), (2) și (3) din Regulamentul de
ordine interioară al instanțelor, extinzând aplicarea
acestor
dispoziții legale la situați care nu se încadrează în ipotezele
expres și limitativ prevăzute de lege și adăugând,
astfel, la lege.
3.
Instanța a interpretat eronat prevederile art. 4 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004 , potrivit cărora instanța de
contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției
de nelegalitate era abilitată să verifice concordanța actului
administrativ supus analizei cu actele normative cu forță
juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a
fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței
juridice a actelor normative, consacrat de art.1 alin.(5)
din
Constituție și art. 4
alin.(3) din Legea nr.24 din 27 martie 2000
privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
4.
Instanța
a interpretat eronat conținutul excepției de nelegalitate
prin
prisma garanțiilor dreptului la un proces echitabil, consacrat
în art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului
, limitându-se la a analiza sintagma „instanța
instituită prin lege”, fără a sancționa o
dispoziție cuprinsă într-un act administrativ normativ care
încalcă legea.
Apărările
intimaților
Consiliul
Superior al Magistraturii
, autoritatea emitentă a
actului atacat, a depus la dosar o întâmpinare prin care a
solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în
esență, că repartizarea aleatorie a dosarelor este o
regulă cu rang de principiu, consacrată în Legea nr. 304/2004,
care permite unele excepții determinate de anumite norme de
procedură sau de anumite împrejurări care, fie fac
imposibilă aplicarea acesteia, fie generează, în practică,
anumite dificultăți în activitatea de repartizare a cauzelor,
determinând amânarea nejustificată a judecării lor.
Ceilalți
intimați – pârâți, citați în calitatea lor de
părți ai litigiului de fond în care a fost invocată
excepția de nelegalitate conform art. 4 alin. (2) din Legea nr.
554/2004, nu au formulat întâmpinări în condițiile art. 308 alin.
(2) Cod procedură civilă , dar
intimata - pârâtă OW Gmbh
a
depus la dosar note scrise prin care a arătat că între
norma atacată și prevederile art. 11 și 53 din Legea nr.
304/2004 nu există o antinomie reală, regulamentul de ordine
interioară al instanțelor judecătorești fiind un act
administrativ cu caracter normativ adoptat de Consiliul Superior al
Magistraturii în exercitarea atribuției prevăzute în art. 139
din Legea nr. 304/2004 (atribuție legislativă delegată),
cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.
A subliniat
că art. 98(2) din Regulament nu contravine principiului ierarhiei
actelor normative, consacrat în art. 4 din Legea nr. 24/2000, ori
principiilor consacrate în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor
omului , cu referire la dreptul la un proces echitabil, pentru că
nu face decât să detalieze aplicarea art. 11, 52 și 53 din Legea
nr. 304/2004, diferențiind regimul de distribuire aleatorie a cererilor
ce vizează fondul cauzei/dosarului de cererile incidentale, cu
respectarea trăsăturilor esențiale ale principiului
distribuției aleatorii, dar cu o procedură mai rapidă de
soluționare.
Procedura
derulată în recurs
Prin
încheierea din data de 16 septembrie 2011, instanța de control
judiciar a admis cererea de preschimbare a termenului de
judecată stabilit inițial pentru data de 25 noiembrie 2011,
formulată de intimatul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii ,
fixând termen la data de 30 septembrie 2011.
Prin
încheierea din data de 30 septembrie 2011, Curtea a încuviințat
cererea de stenografiere a dezbaterilor, formulată de recurenta -
reclamantă, având în vedere dispozițiile imperative, ale art.
149 Cod procedură civilă, potrivit cărora
„instanța va
încuviința stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte, la
cererea părții. În acest caz se vor aplica
dispozițiile privitoare la experți
”. Urmare acestei
măsuri, a fost efectuată stenografierea dezbaterilor care au
avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie
2011, când partea prezentă (recurenta - reclamantă , prin
avocat), a pus concluzii pe recurs, stenograma fiind atașată
la dosar .
Înalta
Curte a constatat că recursul este nefondat.
Considerentele
instanței de recurs:
1.Argumente
de fapt și de drept relevante
Instanța
de contencios administrativ a fost învestită, în temeiul art. 4
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu excepția de nelegalitate a
normei administrative cuprinse în art. 98 alin. (2) din Regulamentul de
ordine interioară al instanțelor judecătorești,
aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.
387/2005, al cărei conținut este reprodus la pct. I.2 al
prezentei decizii.
Soluția
pronunțată de judecătorul fondului și considerentele pe
care s-a fundamentat aceasta reflectă interpretarea și
aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a
actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituția
României și art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,
legalitatea art. 98 alin. (2) din Regulament fiind examinată în mod
adecvat, atât prin raportare la prevederile art. 11 și 53 din Legea
nr. 304/2004, cu care autoarea excepției a considerat că
intră în coliziune, cât și prin prisma garanțiilor
dreptului la un proces echitabil, statuat în art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.
Cu referire
concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține
următoarele:
1.1. Cu
privire la interpretarea și aplicarea art. 53 din Legea nr. 304/2004
Potrivit
prevederii legale menționate, repartizarea cauzelor pe complete de
judecată se face aleatoriu, în sistem informatizat. Cauzele repartizate
unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în
condițiile prevăzute de lege.
Recurenta –
reclamantă și-a structurat, în esență, argumentația,
în jurul ideii că prima instanță a restrâns în mod
nelegal și nejustificat sfera noțiunii de „cauză”,
identificând distincții pe care legiuitorul nu le-a prevăzut
expres, între diferitele tipuri de „cauze” (noțiune utilizată în
art. 53 din Legea nr. 304/2004) sau „dosare” (termenul folosit în art. 11
din aceeași lege).
Instanța
de control judiciar constată însă că aplicarea metodei de
interpretare logico – sistematică a legii, pe care o reclamă
recurenta, conduce la concluzia la care a ajuns și prima
instanță, în sensul că noțiunea de „cauza” se
referă la litigiile „de fond” , iar nu și la incidentele
ivite în cursul soluționării acestora , precum recuzarea
judecătorilor, procedură în care a fost invocată
excepția de nelegalitate supusă analizei.
Doctrina
procesual - civilă definește abținerea și recuzarea
drept incidente procedurale privind compunerea sau constituirea
instanței învestite cu soluționarea unui litigiu,
fără a le conferi identitatea unui proces de sine -
stătător, iar împrejurarea că în practica
administrativă a unor instanțe , propunerile de abținere
sau de recuzare sunt înregistrate cu un număr distinct de dosar,
așa cum s-a procedat în speță, nu este în
măsură să le imprime, în mod artificial, o altă
natură juridică.
La
aceeași concluzie conduce și prevederea cuprinsă în
art. 95 alin. (3) din Regulament, text pe care recurenta -
reclamantă l-a citat trunchiat în motivarea recursului, omițând
fraza a doua: „Repartizarea aleatorie în sistem informatic sau ciclic se
realizează o singură dată, urmând ca în situațiile în
care pe parcursul desfășurării procesului apar incidente
procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul
regulament”.
1.2. Cu
privire la conținutul noțiunii de „repartizare aleatorie”.
Este
indiscutabil că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o
normă de organizare judiciară cu rang de principiu,
instituită prin art. 11 și 53 din Legea nr. 304/2004 cu scopul
de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a
judecătorului și imparțialității actului de
justiție, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea
informatică.
Art. 139
din aceeași lege delegă însă Consiliului Superior al
Magistraturii atribuția de a adopta norme secundare în vederea
organizării executării legii și îi conferă o
anumită marjă de apreciere în acest sens, de vreme ce prin
regulamentul de ordine interioară adoptat de Consiliul Superior al
Magistraturii se stabilesc, conform alin. (1) lit. b) din articolul
menționat,
„modul și criteriile de repartizare a
cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării
respectării principiilor distribuției aleatorii și
continuității
”.
Dreptul
de apreciere pe care legea îl conferă autorității
emitente este menit să asigure normelor administrative de
organizare a instanțelor acea flexibilitate necesară
asigurării interesului public al bunei înfăptuiri a
justiției, care , pe lângă principiul enunțat în art. 11
din Legea nr. 304/2004, este guvernată de o serie de alte
garanții ale dreptului la un proces echitabil, consacrat în
instrumente juridice interne și internaționale, garanții
între care se numără și termenul rezonabil, care ar
putea fi afectat prin aplicarea rigidă a repartizării aleatorii ,
exclusiv în sistem informatic, pentru orice tip de cerere accesorie sau
incidentală ivită în cursul unui litigiu.
În acest
context, judecătorul fondului a reținut în mod judicios
că modalitatea de repartizare statuată prin art. 98 alin. (2)
din Regulament nu încalcă rigorile principiului repartizării
aleatorii, esențială fiind existența unor criterii
clare, predeterminate și transparente.
Este de
menționat, în plus , că respectarea principiului repartizării
aleatorii, raportat la litigiul de fond supus judecății, este
asigurată prin aplicarea art. 98 alin. (3) din Regulament, potrivit
căruia „
dacă în urma soluționării incidentelor
procedurale prevăzute la alin. (2) se constată că , din
motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost
repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să
judece, dosarul se repartizează aleatoriu
”.
1.3. Cu
privire la interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.
554/2004 în privința aplicării principiului ierarhiei și
forței juridice a actelor normative în soluționarea
excepției de nelegalitate.
Subsumat
acestei critici , recurenta - reclamantă a invocat încălcarea
prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit
cărora actele normative date în executarea legii se emit în
limitele și potrivit normelor pe care le ordonă , și ale
art. 11 și 74 din aceeași lege, care impun corelarea
actelor normative și încadrarea lor în limitele impuse prin
normele cu forță juridică superioară în baza și
în executarea cărora au fost emise.
Pentru
considerentele expuse la pct. II.1.1 și II.1.2. din decizie, a
căror reluare nu se mai impune, Înalta Curte a constatat că
norma administrativă cuprinsă în art. 98 alin. (2) din
Regulament corespunde literei și spiritului prevederilor legale cu
forță juridică superioară avute în vedere.
1.4. Cu
privire la respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil
consacrat în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale.
În
motivarea excepției de nelegalitate, autoarea ei a arătat
că art. 6 din Convenția Europeană statuează dreptul
oricărei persoane la judecarea cauzei sale de către o
instanță independentă și imparțială,
instituită prin lege, și a precizat că, în
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului , noțiunea
de „lege” avută în vedere de art. 6 paragraful 1 privește „nu
numai legislația referitoare la stabilirea și
competența organelor judiciare, dar și orice altă
dispoziție de drept intern a cărei nerespectare ar fi de
natură să conducă la constatarea iregularității
participării unui membru al formațiunii de judecată la
soluționarea unei cauze”.
Cum obiectul
excepției de nelegalitate rezidă într-o prevedere din
legislația națională secundară privind soluționarea
incidentelor procedurale legate de compunerea completului de
judecată, iar întreaga motivare a sentinței expune motivele pe
care judecătorul fondului și-a fundamentat soluția, în
sensul că norma administrativă nu contravine legii în aplicarea
căreia a fost adoptată, nu se poate reține că analiza
primei instanțe s-ar fi raportat exclusiv la sintagma
„instanță instituită prin lege”, fără să
evalueze calitatea normei de reglementare, așa cum se
susține în recurs.
Prin urmare,
și această ultimă critică este nefondată.
2.Temeiul
legal al soluție adoptate în recurs
Având în
vedere toate considerentele expuse , în temeiul art. 312 alin. (1) Cod
procedură civilă , Înalta Curte a respins recursul formulat
potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.