ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1240/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu - Jiu sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții F., Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Runcu, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj, G. și H., au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța: - să se constate că sunt deținătorii și posesorii de fapt și de drept ai unor terenuri situate pe raza comunei Runcu, județul Gorj, în punctul denumit toponimic "Poiana Mare", situat în satul Bîltișoara, jud. Gorj, terenuri asupra cărora au drept de proprietate și posesie dovedit cu înscrisuri și martori; - să se constate că pârâtele, respectiv cele două comisii de fond funciar, în mod greșit au emis titluri de proprietate numitei F., urmașa lui I., conform mențiunii din titlul de proprietate și proceselor-verbale de punere în posesie la acest titlu de proprietate.

Sentința pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu Prin sentința civilă nr. 2410 din 15 iunie 2020 pronunțată de Judecătoria Târgu - Jiu în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâta Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj, având ca obiect acțiune în constatare. A fost respinsă cererea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții F., Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Runcu, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Gorj, G. și H., ca fiind inadmisibilă. Împotriva sentinței civile nr. 2410 din 15 iunie 2020 pronunțată de Judecătoria Târgu - Jiu în dosarul nr. x/2019 au declarat apel apelanții - reclamanți A., B., C., D. și E., arătând că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât acțiunea formulată de aceștia este o acțiune în constatare și nu o acțiune de reconstituire a dreptului de proprietate, așa cum a încadrat-o și judecat-o instanța de fond.

Decizia pronunțată de Tribunalul Gorj Prin decizia civilă nr. 605/2021 din data de 24 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj – secția I civilă, a fost respins apelul declarat de apelanții - reclamanți A., B., C., D. și E., împotriva sentinței civile nr. 2410 din 15.06.2020 pronunțate de Judecătoria Târgu - Jiu în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații - pârâți G. și H., J., Comisia Locală de fond funciar Runcu, cu sediul în comuna Runcu, județul Gorj, și Comisia Județeană de fond funciar Gorj, ca nefondat. Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Gorj au formulat recurs reclamanții A., B., C., D., E. și recurentul K.. În ședința publică din data de 12 octombrie 2021, petentul B. a formulat oral cerere de recuzare a președintelui completului de judecată C4CIV, respectiv a doamnei judecător Simona M., motivat de faptul că au fost respinse toate solicitările recurenților reclamanți. În vederea soluționării cererii de recuzare, instanța a amânat pronunțarea în cauză la data de 26 octombrie 2021.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin încheierea din 15 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova – secția I civilă a respins ca nefondată cererea de recuzare a doamnei judecător Simona M., membră a completului de judecată C4CIV, formulată de petentul B., în dosarul nr. x/2019. Împotriva încheierii sus-menționate a formulat recurs petentul B. la data de 13 decembrie 2021.

Recursul declarat în cauză Prin motivele de recurs, petentul a criticat soluția instanței de apel privitoare la cererea sa de recuzare în sensul în care: - încheierea atacată este nelegală și netemeinică, cuprinde motive străine cauzei, respectiv cererii de recuzare; - arată partea că a expus în cererea de recuzare motive de bănuială legitimă, de interes în cauză și nu de incompatibilitatea judecătorului, cum în mod greșit a reținut instanța de judecată; - se invocă greșit de către instanța de judecată prevederile CEDO, nefiind precizat că există prevederi CEDO în care se arată că simpla bănuială sau incertitudinea că judecătorul nu este imparțial, arătată de parte, conduce imediat la abținerea judecătorului; - arată că, prin faptul că nu a formulat cerere de abținere, judecătorul cauzei a arătat că are un interes în cauză; - a invocat încălcarea procedurilor în timpul ședinței și abuzurile făcute prin înlăturarea nelegală a mandatarilor; - a mai susținut că cererea de recuzare a fost judecată de colegii de complet ai doamnei judecător, aceasta fiind of dovadă că nu s-a respectat legea cu privire la judecarea cererii de recuzare; opinează recurentul că din completul care a judecat recuzarea nu trebuiau să facă parte judecătorii completului din care a făcut parte judecătorul cu privire la care s-a formulat cerere de recuzare; invocă nelegala compunere a completului care a judecat cererea de recuzare În drept, recurentul nu și-a întemeiat recursul. 5. Procedura în recurs Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, a dispus comunicarea cererii către intimați, cu dovezile de primire a cererii de recurs la dosar recurs, în data de 20, respectiv 21 ianuarie 2022. În termenul legal de 30 zile de la primirea cererii de recurs, la 28 ianuarie 2022, intimații K., A. și C. au formulat întâmpinare, depusă la dosarul de recurs la fila x. Prin întâmpinare, intimații au solicitat admiterea recursului, motivele de recurs fiind fondate. La data de 17 februarie 2022, reclamanții B. și E. au depus răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului. Prin rezoluția din data de 23 martie 2022, s-a stabilit termen de judecată la data de 07 iunie 2022, complet C9. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului și soluția pronunțată Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Printr-un prim motiv de recurs, care poate fi încadrat în ipoteza de casare prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că încheierea atacată este nelegală și netemeinică, cuprinde motive străine cererii de recuzare, în sensul în care a expus în cererea de recuzare motive de bănuială legitimă, de interes în cauză și nu de incompatibilitatea judecătorului, cum în mod greșit a reținut instanța de judecată; a mai arătat că se invocă greșit de către instanța de judecată prevederile CEDO, nefiind precizat că există prevederi CEDO în care se arată că simpla bănuială sau incertitudinea că judecătorul nu este imparțial, arătată de parte, conduce imediat la abținerea judecătorului. Prin cererea de recurs a petentului aflată la dosarul de apel, acesta s-a plâns de modalitatea în care s-a desfășurat judecata la termenul din 12 octombrie 2021, în sensul în care doamna judecător M. i-a creat temerea că nu e imparțială, întrucât a apreciat că procuratorii din dosar nu ar avea mandate valabile, a fost nemulțumită de documentele depuse și a refuzat să-i asculte pe recurenți în probațiune cu privire la respectivele documente. De asemenea, a refuzat să permită dezbaterile în cauză și nu a acordat cuvântul procuratorilor. Petentul a invocat în susținerea cererii de recurs prevederile art. 47 și art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. Înalta Curte constată că, prin cererea de recuzare, petentul a invocat motivul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.: "atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa". De asemenea, petentul a indicat în cuprinsul cererii de recuzare și art. 47 C. proc. civ., text care reglementează modalitatea de judecare a acestui incident procedural. Curtea de Apel Craiova, prin încheierea recurată, nr. 102 din 15 octombrie 2021, a reținut că motivele invocate de petent în susținerea cererii de recuzare vizează, în principal, aspecte ce țin de anumite măsuri procedurale pe care, în opinia sa, instanța nu le-a luat în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în speță. S-a arătat că faptul că instanța a verificat înscrisurile depuse de reprezentanții convenționali ai unora dintre recurenți în dovedirea calității de mandatari ai acestora în cauză, nu se poate constitui într-un veritabil motiv de recuzare, întrucât luarea unor măsuri de verificare a cadrului procesual, în condiții conforme cu cele impuse de C. proc. civ. reprezintă o prerogativă a judecătorului, ce poate fi dispusă în condiții legale, fără a induce vreunei părți concluzia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa în final cauza, neputând reprezenta, în egală măsură, nici elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Verificând primul motiv de recurs invocat de petent, Înalta Curte constată caracterul său nefondat, având în vedere faptul că instanța s-a pronunțat pe argumentele invocate, explicitând faptul că măsurile luate de instanță, și anume verificările efectuate cu privire la înscrisurile depuse, precum și măsurile luate nu reprezintă un veritabil motiv de recuzare. În cauză, însă, nu se invocă și nu se probează nicio împrejurare legată de un presupus interes al judecătorului în cauză, ci, așa cum corect arată instanța care a pronunțat încheierea recurată, sunt evidențiate drept presupus motiv măsurile luate de judecătorul a cărui recuzare s-a cerut la termenul respectiv de judecată. În realitate, partea s-a arătat nemulțumită de măsurile dispuse de judecător la termenul respectiv. Or, respectivele măsuri se încadrează în atribuțiile președintelui completului de judecată, care, în temeiul dispozițiilor art. 219 alin. (1) ultima teză, coroborat cu art. 83 C. proc. civ., a procedat la verificarea mandatelor celor care au reprezentat părțile în dosar. Cu privire la susținerile din cererea de recurs în sensul că cererea de recuzare nu avea drept temei o pretinsă incompatibilitate a judecătorului recuzat, ci bănuiala legitimă cu privire la lipsa sa de imparțialitate, Înalta Curte observă că, pe de-o parte, instanța care a pronunțat încheierea recurată a examinat întocmai motivele invocate în cererea de recuzare, iar pe de altă parte motivele de recuzare reglementate expres de legea procedurală acoperă cazurile în care se poate ivi lipsa de imparțialitate a judecătorului, a cărei evitare este urmărită prin instituția recuzării, iar consecința incidenței unui asemenea caz este tocmai incompatibilitatea judecătorului. De aceea, nu se poate reține că cererea de recuzare a fost privită dintr-o perspectivă greșită, cum susține recurentul. În același timp, nici referirea la jurisprudența CEDO cuprinsă în încheierea atacată cu prezentul recurs nu este străină incidentului recuzării, pentru că garanțiile furnizate de art. 6 din Convenția EDO în cadrul dreptului fundamental la un proces echitabil se referă și la ipoteze de lipsă de imparțialitate ce pot fi întâlnite, iar jurisprudența bogată a Curții EDO în această materie reprezintă un instrument util în demersul instanței naționale de a aplica în mod corect legea internă. Printr-un al doilea motiv de recurs, petentul a invocat nelegala compunere a completului de judecată care a soluționat cererea sa de recuzare, în sensul că încheierea recurată este pronunțată de ceilalți doi membri ai completului de recurs și de încă un judecător, fiind încălcată, în opinia acestuia, legea. Recurentul apreciază că această cerere ar fi trebuit judecată de un alt complet, din compunerea căruia nu trebuia să facă parte cei doi judecători care au făcut parte din completul inițial de judecată. Acest motiv de recurs poate fi încadrat în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 110 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată: "(1) Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor completului de judecată, se vor soluționa de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie [...]. [...](4) În situația în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanență, pe materii, realizată cel puțin trimestrial. [...](7) Planificarea de permanență se face pentru fiecare zi. Incidentele procedurale se soluționează, de regulă, în ziua în care au fost invocate. Întregirea completului se face cu judecătorul sau judecătorii din planificarea de permanență din ziua în care acestea au fost invocate." În cuprinsul încheierii recurate nr. 102 din 15 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova a reținut incidența dispozițiilor art. 110 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară sus-amintite, potrivit cu care s-a constituit completul pentru soluționarea incidentului procedural, în speță pentru soluționarea cererii de recuzare. În acest sens, potrivit dispozițiilor sus-menționate, conform procesului-verbal de la dosarul Curții de Apel Craiova, din complet au făcut parte ceilalți doi membri nerecuzați, judecător N. și judecător O., completul fiind întregit cu judecătorul din planificarea de permanență din ziua invocării incidentului, 12 octombrie 2021, respectiv judecător P.. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 50 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc competența de a se pronunța asupra abținerii și recuzării în favoarea instanței sesizate cu pricina în care au fost ridicate aceste incidente, însă de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate să intre judecătorul care s-a abținut ori a fost recuzat. Participarea judecătorului recuzat la soluționarea incidentului procedural atrage nulitatea hotărârii de fond, cu nuanțarea soluției raportat la situația în care cererea de recuzare a fost respinsă. Interdicția participării judecătorului recuzat sau care declară că se abține, la soluționarea incidentelor menționate anterior, reprezintă o garanție a imparțialității cu care acestea vor fi rezolvate, având în vedere că cercetarea și soluționarea cauzei trebuie să se realizeze cu nepărtinire, în mod obiectiv și în conformitate cu dispozițiile legale. Este important de precizat că dispozițiile art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară statuează că "Prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești se stabilesc: [...] b) modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuției aleatorii și continuității". Înalta Curte evidențiază că, acolo unde legiuitorul a dorit ca stabilirea compunerii unui complet de judecată să se facă după o anumită procedură, a reglementat-o în mod expres. În cauză, dispozițiile art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt norme tehnice, prin care legiuitorul, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, a statuat că modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată se stabilesc prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Or, în cauză, Înalta Curte reține, așa cum s-a arătat anterior, contrar susținerilor recurentului, că instanța a fost alcătuită cu respectarea dispozițiilor legale privind compunerea și constituirea instanței, deoarece cererea de recuzare a privit numai pe unul dintre membrii completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei în recurs, respectiv pe președinte, astfel că ceilalți doi membri ai completului colegial nu erau incompatibili în soluționarea cererii de recuzare. Pe cale de consecință, se constată că motivul de recurs privitor la nelegala compunere a completului de judecată care a soluționat cererea de recuzare este nefondat, încheierea nefiind afectată de niciun viciu de nelegalitate, sub acest aspect. Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B., în cauză nefiind incidente motivele de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 din același cod.