ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2665/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2022, la data de 31 ianuarie 2022, reclamanta Comuna Arcani - U.A.T. Arcani, reprezentată legal prin primar A., a chemat în judecată pârâta Comuna Runcu - U.A.T. Runcu, reprezentată legal prin primar B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 36,1868 ha teren extravilan, categoria pășune (izlaz comunal), situată în punctul C., Valea Mare, pe raza teritorială a pârâtei comuna Runcu, județul Gorj, terenul în litigiu aparținând de drept acesteia, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 iunie 1936 și a proceselor-verbale din 30 iunie 1942, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi prilejuite cu soluționarea cauzei deduse judecății. Prin sentința civilă nr. 2034 din 07 aprilie 2022, Judecătoria Târgu-Jiu a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Runcu, prin primar, în favoarea Tribunalului Gorj. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Gorj, secția I civilă, la data de 26 aprilie 2022, sub nr. x/2022.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 338 din 16 decembrie 2022, Tribunalul Gorj a respins excepția lipsei de interes, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. A admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare, și a respins acțiunea formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Runcu, având ca obiect revendicare imobiliară, ca inadmisibilă.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 145 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ -Teritorială Comuna Arcani împotriva sentinței civile nr. 338 din 16 decembrie 2022 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Unitatea Aministrativ - Teritorială Comuna Runcu.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 145 din 12 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru rejudecare. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, respingerea excepției inadmisibilității și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii. Recurenta și-a fundamentat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În primul rând, referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a menținut soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, și a nesocotit incidentul procedural ivit odată cu depunerea cererii de suspendare a judecății. Apreciază că se impunea acordarea unui termen de judecată, cu citarea părților, pentru a se discuta respectiva solicitare de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu. În al doilea rând, referitor la fondul cauzei, consideră că hotărârea recurată este afectată de motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., întrucât încalcă dispozițiile legale incidente și jurisprudența CEDO. În cauză se impunea administrarea de probatorii complexe, respectiv o expertiză specialitatea topografie pentru identificarea terenului în litigiu și dovedirea identității cu cel din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 iunie 1936. Mai mult, era necesară o cercetare a cauzei pe fond. Cu toate acestea, instanța de apel a admis excepția inadmisibilității și a soluționat pricina pe un raționament greșit, argumentat superficial și generic. Hotărârea nu este motivată corect, lipsește motivarea clară, precisă și necontradictorie. Aceasta are o expunere de texte legale și de aspecte teoretice care nu creează transparența silogismului judiciar, care să conducă la o soluție justă. Motivarea concretă are o singură frază. Instanța de apel a reținut greșit starea de fapt și de drept, probată de recurentă, nu a antamat fondul pricinii și a motivat lapidar și generic, soluția de respingere, având la bază un raționament juridic vădit neîntemeiat. Aceasta nu a avut în vedere probele din care rezultă o altă situație de fapt referitoare la preluarea terenului și demersurile întreprinse pentru restituirea sa. Au fost depuse mai multe înscrisuri, în acest sens. În ceea ce privește Ordinul Prefectului nr. 38/1992, apreciază că nu există dovezi în sensul că s-ar referi și la terenul în litigiu, nefiind administrată nicio probă cu expertiza topografică pentru identificarea sa. Recurenta apreciază că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu nu a fost desființat, nu a trecut în patrimoniul statului, chiar dacă posesia a fost exercitată vremelnic și de alte entități, de aceea ocrotirea dreptului poate face obiect al unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun. Hotărârea contravine probatoriilor administrate deși instanța, în virtutea rolului său activ, era obligată să încuviințeze și alte probe pentru a se lămuri. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate Prin întâmpinarea depusă în termen procedural, intimata Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Runcu a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele. Reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani, reprezentată legal prin primar, a învestit instanța de judecată, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Runcu, prin primar, cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 555 și art. 563 din C. civ., ce are ca obiect material terenul în suprafață de 36,1868 ha, extravilan, categoria pășune (izlaz comunal), situat în punctul C., Valea Mare. Instanțele de fond au reținut că demersul judiciar este inadmisibil, întrucât regimul juridic al terenului intră sub incidența Legii nr. 18/1991, act normativ care instituie o procedură specială pe care reclamanta nu a urmat-o. Existența legii speciale suprimă acțiunea pe dreptul comun, neexistând posibilitatea de opțiune între cele două căi judiciare, astfel că cererea a fost respinsă, ca inadmisibilă. Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani a supus controlului judiciar în recurs decizia civilă nr. 145 din 12 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În primul rând, recurenta critică nelegalitatea deciziei recurate prin prisma soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, ceea ce ar atrage, în opinia sa, incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Această critică nu este, însă, detaliată, nu conține o minimă argumentare în drept, care să justifice casarea solicitată de recurentă, nefiind arătate nici greșelile anume imputate instanței, sub aspectul invocat. Simpla nemulțumire cu privire la soluția de respingere a demersului judiciar, fără argumente concrete care să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. nu respectă exigențele legale specifice recursului, neputând să conducă la casarea deciziei recurate. În al doilea rând, se susține, subsumat aceluiași motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că instanța de apel a nesocotit incidentul procedural ivit odată cu depunerea cererii de suspendare a cauzei, neacordând un termen pentru discutarea sa. Înalta Curte constată, în prealabil, că neregularitatea procedurală susținută de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare decât cel indicat, criticile formulate fiind încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează pretinse neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din actul normativ menționat. Criticile astfel examinate sunt nefondate. Reclamanta a formulat, după închiderea dezbaterilor, solicitarea de repunere a cauzei pe rol pentru a se discuta cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu. Or, potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (3) din C. proc. civ., "după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă". Prin urmare, manifestarea de voință a reclamantei, exprimată prin cererea privind repunerea cauzei pe rol, nu putea fi luată în considerare de instanță, fiind o cerere depusă după închiderea dezbaterilor, în termenul de amânare a pronunțării. Respectarea principiilor care guvernează procesul civil, de către judecătorii apelului, nu impunea repunerea cauzei pe rol, pentru a se discuta o situație nouă, invocată după închiderea dezbaterilor, așa cum pretinde recurenta. În plus, trebuie remarcat că instanța are un drept de apreciere asupra repunerii cauzei pe rol în aceste condiții, aceasta fiind o simplă facultate acordată de lege, iar nu o obligație. Mai mult, reclamanta, deși critică poziția instanței asupra solicitării sale, a dat dovadă de lipsă de diligență în susținerea cererii de repunere pe rol pentru discutarea oportunității suspendării dosarului, cerere pe care a înțeles să o formuleze la data de 10 aprilie 2023, deși certificatul de grefă depus în susținerea sa a fost eliberat la data de 28 martie 2023, anterior deci ultimului termenul de judecată acordat în cauză. În al treilea rând, recurenta susține prin memoriul de recurs că au fost încălcate dispozițiile legale incidente și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în acest sens arătând că era necesară administrarea unor probatorii suplimentare, inclusiv o expertiză tehnică în specialitatea topografie, pentru identificarea terenului în litigiu și cercetarea cauzei pe fond. Cu privire la aceste critici, care vizează, în esență, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriului și pretinsa omisiune a instanței de fond de a dispune efectuarea unei expertize pentru o corectă stabilirea situației de fapt, Înalta Curte apreciază că nu pot fi analizate în recurs, având în vedere că acestea nu se referă la nelegalitatea hotărârii recurate, prin care s-a validat o soluție de inadmisibilitate, ci pun în discuție administrarea probatoriului și rejudecarea cauzei din această perspectivă. Or, aceste critici excedează controlului de legalitate în etapa procesuală a recursului, în care nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive. În al patrulea rând, se susține prin recurs că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător, concret, ci instanța expune prin aceasta doar texte de lege și aspecte teoretice, împrejurare ce ar atrage motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă expunerea stării de fapt și a celei de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Raportat la incidența acestui caz de casare, din examinarea deciziei Curții de Apel Craiova nu se poate reține că lipsesc motivele de fapt și de drept aplicabile, că aceasta conține doar o înșiruire de dispoziții legale și aspecte teoretice. Dimpotrivă, la simpla lecturare a deciziei se constată că întreg raționamentul pornește de la dispozițiile legale incidente cauzei și aplicarea acestora situației de fapt, curtea explicând, detaliat, raționamentul pentru care apelul reclamantei nu poate fi primit. Prin urmare, nu se poate susține că instanța de apel nu a respectat exigențele de motivare impuse prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o motivare necorespunzătoare și nu determină, așadar, incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinsă, ca nefondată. În al cincilea rând, recurenta susține că instanța de apel a reținut greșit situația de fapt, pe care o expune în detaliu, insistând asupra faptului că terenul nu a intrat în proprietatea statului iar reprezentanții Comunei Arcani au inițiat mai multe demersuri pentru a-l păstra în patrimoniu. Arată astfel că intenția acestora a fost materializată prin procesele-verbale și prin cererile depuse la dosar, de care instanța de apel nu a ținut seama. Or, așa cum s-a menționat anterior, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 din C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt reținută. Prin urmare, o atare critică, care se referă exclusiv la situația de fapt și la modul de administrare a probatoriului, vizând un aspect de netemeinicie a deciziei, nu poate fi primită și analizată în actualul cadru procesual, știut fiind faptul că instanțele de fond sunt suverane în a aprecia oportunitatea și utilitatea administrării probelor. În al șaselea rând, recurenta susține că terenul în litigiu poate face obiect al unei acțiuni în revendicare, în condițiile art. 563 din C. civ., întrucât nu a fost cuprins în Ordinul Prefectului nr. 38/1992. Înalta Curte constată că includerea terenului în actul administrativ menționat a fost reținută de către instanțele de fond pe baza probatoriilor administrate și nu a fost negată, inițial, nici de către recurentă. Prin urmare, odată stabilite situația juridică a imobilului și faptul că acesta intră sub incidența Legii nr. 18/1991, s-a constatat, în mod corect, că neurmarea procedurii speciale reprezintă un fine de neprimire al acțiunii de drept comun. Instanța de apel, prin soluția la care s-a oprit, a respectat principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și cea generală - specialia generalibus derogant. Câtă vreme pentru imobilele care au trecut în proprietatea statului, în perioada regimului politic comunist, s-a adoptat o lege specială de reparație, cu o procedură proprie, nu se poate susține că parcurgerea acestei proceduri derogatorii de la dreptul comun este facultativă. De altfel, problema raportului dintre legea specială și legea generală a fost rezolvată în același mod de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, atunci când a decis că dispozițiile legii speciale reparatorii ce a făcut obiect al acelui recurs în interesul legii (Legea nr. 10/2001) au suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun, fără să diminueze accesul la justiție. Prin urmare, instanța de apel a stabilit, în mod corect, situația de fapt și incidența principiului specialia generalibus derogant, reținând că demersul judiciar întemeiat pe dreptul comun este inadmisibil. Recurenta a mai susținut că instanța nu a dat dovadă de rol activ, întrucât nu a administrat probe suplimentare pentru a lămuri situația de fapt și de drept. Înalta Curte constată că obligația instanței de a lua măsuri suplimentare celor propuse de părți intervine atunci când este învestită cu situații de fapt ori raporturi juridice complexe, iar părțile nu au propus probe ori probele administrate - la propunerea părților - sunt insuficiente. Intervenția instanței în alte împrejurări ar echivala cu substituirea părții în efectuarea unui act procedural, cu încurajarea atitudinii culpabile a părții căreia îi revine sarcina probării pretențiilor, ceea ce ar avea drept consecință ruperea echilibrului procesual, printr-o atitudine părtinitoare a instanței, de natură a defavoriza și prejudicia cealaltă parte în proces. Mai mult, pentru a asigura tuturor părților dreptul la un proces echitabil, instanța de judecată are obligația de a respecta și celelalte principii procesuale, printre care și cele privind egalitatea părților, inclusiv în plan probator, precum și de a veghea la respectarea dispozițiilor legale cu ocazia soluționării pricinii deduse judecății. Sub acest aspect, trebuie subliniat, totodată, că, potrivit prevederilor art. 254 alin. (6) C. proc. civ., "părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii". Pentru considerentele expuse, se constată că în cauză, prin conduita sa procesuală, instanța de apel a respectat principiile care guvernează procesul civil, inclusiv cel al rolului activ și a procedat la soluționarea apelului în limitele învestirii sale. În consecință, dat fiind că dispozițiile legale de drept material și procedural au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Arcani împotriva deciziei civile nr. 145 din 12 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. În ceea ce privește solicitarea intimatei de plată a cheltuielilor de judecată, Înalta curte va avea în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 452 din C. proc. civ., partea care solicită cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenței și a cuantumului lor, până la data închiderii dezbaterilor, mai exact a rămânerii în pronunțare. Dovada cheltuielilor de judecată se poate face prin înscrisuri emise de persoanele ce au încasat sumele respective. În speță, cererea intimatei cu acest obiect urmează a fi respinsă, întrucât, deși se reține culpa procesuală a părții adverse, actele depuse de intimată nu fac dovada cheltuielilor pretinse, la dosar fiind atașate doar un ordin de deplasare și un referat cu cheltuielile realizate de reprezentantul părții, înscrisuri insuficiente prin raportare la cerințele legale pentru probarea realității și cuantumului spezelor ocazionate de proces.