Decizia nr. 919/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 139/2023 a Tribunalului Gorj

Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția I civilă la data de 19 iulie 2022, sub nr. x/2022, astfel cum a fost modificată succesiv la data de 14 și 18 noiembrie 2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.A. Târgu Jiu și B. S.A. Târgu Jiu - Sucursala Minieră (Direcția Minieră) Târgu Jiu la actualizarea valorii obligației de a face instituite prin decizia civilă nr. 576/24.06.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 96/17.03.2022 a Curții de Apel Alba Iulia, în raport de indicii de actualizare a valorii construcțiilor cu destinația de locuință utilizați de normativele în vigoare pentru evaluarea construcțiilor, aferenți perioadei ce a urmat întocmirii raportului de contraexpertiză în dosarul nr. x/2014, astfel cum s-a procedat și la evaluarea imobilelor prin raportul de contraexpertiză întocmit în dosarul nr. x/2014. De asemenea, s-a solicitat și obligarea la plata de despăgubiri. Prin întâmpinare, pârâta B. S.A. a invocat excepția netimbrării și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 139 din 06 iunie 2023, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare. A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A., astfel cum a fost modificată. A dispus actualizarea valorii obligației de a face instituite în sarcina pârâtelor B. S.A. Târgu Jiu și B. S.A. Târgu Jiu - Sucursala Minieră (Direcția Minieră) Târgu Jiu, prin decizia civilă nr. 576/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 96/17.03.2022 a Curții de Apel Alba Iulia, cu indicele de inflație, și a constatat că valoarea actualizată a obligației de a face este de 524.924 RON. A obligat pârâtele B. S.A. Târgu Jiu și B. S.A. Târgu Jiu - Sucursala Minieră (Direcția Minieră) Târgu Jiu să execute obligația de a face instituită prin decizia civilă nr. 576/24.06.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 96/17.03.2022 a Curții de Apel Alba Iulia, prin luarea în considerare a valorii actualizate a obligației de a face, iar în caz contrar, a abilitat reclamanta să execute obligația de a face pe cheltuiala pârâtelor, prin luarea în considerare a valorii actualizate a obligației de a face. A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 2537,05 RON cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât reclamanta A., cât și pârâta B. S.A.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 251 din 04 iulie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. și de pârâta B. S.A.

Calea de atac declarată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 251 din 04 iulie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs atât reclamanta A., precum și pârâta B. S.A. 4.1. Prin cererea de recurs formulată, recurenta A. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și rejudecarea cauzei. Apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1,3 5,-8 din C. proc. civ. În opinia sa, instanța de apel a stabilit abuziv taxa de 390,1 RON lunar timp de 20 de ani și nu a luat în considerare RIL nr. 1/2023; instanța nu a exercitat un rol activ în aflarea adevărului în cauză și nu a cenzurat hotărârea pronunțată de tribunal. Recurenta susține că, potrivit prevederilor art. 519 - 521 din C. proc. civ., competența dezlegării unor chestiuni de drept aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, care se aplică și aspectelor referitoare la taxe. Recurenta invocă tratamentul discreționar al curții de apel care, la fel ca prima instanța, nu a analizat situația de fapt și nu a stăruit la aflarea adevărului în cauză, contrar art. 22 din C. proc. civ. Apreciază recurenta faptul că instanțele fondului au încălcat competența stabilită prin RIL nr. 1/2023, deși au calificat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind acțiune în răspundere civilă delictuală. Se mai susține că hotărârile pronunțate nu recunosc autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2014, a deciziei nr. 7597/2013 a Curții de Apel Craiova, pronunțate în dosarul nr. x/2009, a deciziei nr. 2131/2013 pronunțate de Înalta Curte în dosarul nr. x/2011. În continuare, recurenta expune susțineri referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată cu care a învestit prima instanță, la parcursul procesual al dosarului de fond, precum și la situația de fapt din care a rezultat suma cu privire la care prima instanță a dispus actualizarea și obligarea pârâtei la executarea obligației de a face instituită prin decizia civilă nr. 576/24.06.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 96/17.03.2022 a Curții de Apel Alba Iulia; sunt prezentate o serie de dispoziții legale din O.U.G. nr. 82/2013, C. civ., RIL nr. 1/2023, CEDO, C. proc. civ. 4.1. Prin cererea de recurs formulată, recurenta B. S.A. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, ca nefondată. Apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5-8 din C. proc. civ. În opinia recurentei, instanța de apel a respins în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, câtă vreme solicitarea reclamantei de actualizare a valorii de reconstrucție și de plata a penalităților nu întrunea condițiile de acordare a acestora. Reclamanta nu putea solicita, iar prima instanță nu putea acorda penalitățile de întârziere prevăzute de art. 906 din C. proc. civ. întrucât, în speță, nu există un titlu în baza căruia acestea să poată fi acordate. Astfel, reclamanta nu a înțeles să pună în executare decizia civilă nr. 576/2020, pronunțată de Tribunalul Gorj la data de 24 iunie 2020, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 96 din data de 17.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, hotărâre executorie potrivit art. 633 pct. 1 din C. proc. civ. În schimb, pârâta a pus în executare de bunăvoie obligațiile stabilite în sarcina acesteia, prin solicitarea adresată reclamantei creditoare de exprimare a acordului cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligației de către societatea debitoare. Astfel, reclamanta a fost de acord cu înlocuirea obligației de reconstrucție cu o obligație pecuniară prin plata contravalorii reconstrucției gospodăriei individuale, conform procesului-verbal nr. x/2020, suma fiind consemnată pe numele creditoarei la C.. Cu toate acestea, ulterior reclamanta a comunicat că avocatul ales nu o mai reprezintă (fără a depune o dovadă clară de retragere a mandatului acordat), situație în care societatea pârâtă de bună credință a revenit în scris către reclamantă invitând-o să-și exprime în scris opțiunea pentru înlocuirea obligației de reconstrucție cu o obligație pecuniară (reconstrucția imobilelor urmând să fie efectuată de către aceasta din banii avansați de către societate). Or, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate acțiunea formulată trebuia respinsă cel puțin sub aspectul capetelor de cerere privind plata penalităților și a daunelor morale. Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a apreciat greșit că în cauză nu este incidentă puterea de lucru judecat ce derivă din hotărârea nr. 123/2023 pronunțată în dosarul nr. x/2002, prin care s-a respins acțiunea reclamantei cu privire la anularea contractelor de asistență juridică, obligarea la daune morale și actualizarea obligației de reconstrucție a imobilului. Astfel, prin această hotărâre s-a statuat cu putere de lucru judecat că pretențiile îndreptate împotriva pârâtei Societății Complexul Energetic Oltenia S.A. sunt nefondate. Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă invocă greșita respingere de către instanțele de fond a solicitării de respingere a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar D. și a răspunsurilor la obiecțiunile formulate de B. S.A. sau de încuviințare a unei noi expertize tehnice judiciare întrucât expertul nu a clarificat obiecțiunile formulate de pârâtă. Mai susține recurenta faptul că statuările instanței de apel cu privire la fondul cauzei sunt incorecte. Prezentând aspectele de fapt care au condus reclamanta la formularea prezentului demers judiciar, derivate din decizia civilă nr. 576/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 96/17.03.2022 a Curții de Apel Alba Iulia, recurenta afirmă că instanțele de fond nu au motivat temeiul de fapt și de drept prin care au dispus actualizarea valorii de reconstrucție în lipsa unei culpe a recurentei-pârâte, prin raportare la starea de fapt legată de punerea în executare a deciziei civilă nr. 576/24.06.2020 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, solicitarea de actualizare și de obligare la plata de daune ca urmare a neexecutării fiind neîntemeiată.

Apărări formulate La data de 14 noiembrie 2024, recurenta-reclamantă A. a depus întâmpinare la recursul recurentei-pârâte prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a fixat termen la data de 10 aprilie 2025, pentru soluționarea recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 251 din 4 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. La termenul din data de 10 aprilie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursurilor, precum și asupra fondului acestora. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., invocată de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte constată următoarele: Față de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității căii de atac intervine numai în situația în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, împrejurare care nu se verifică în speța de față. Această sancțiunea privește calea de atac în ansamblul său, astfel încât ea nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. - și chiar dacă partea a procedat la o încadrare juridică eronată -, urmând a nu fi primite criticile de netemeinicie, prin care se urmărește schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel, pe baza probelor administrate, ori cele formulate direct în recurs, așadar omisso medio. În cauză însă, din cuprinsul cererii de recurs, se decelează critici de nelegalitate, cum ar fi cele privind greșita respingere a excepției inadmisibilității, modalitatea de soluționare a argumentelor privind excepția puterii de lucru judecat ori aplicarea eronată a normelor de drept material de către instanța de apel, care a condus la respingerea căii de atac formulată de pârâtă în această etapă procesuală, care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. În consecință, având în vedere că parte din susținerile recurentei-pârâte se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) și ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de către recurenta-reclamantă A. și va proceda la analiza pe fond a căii de atac. Analizând recursul recurentei - reclamante, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate a căii extraordinare de atac, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ prevăd, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ. Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 din C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate. Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs dedusă judecății de reclamantă nu au fost formulate critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nefiind expuse argumentele pentru care nu este legală soluția dispusă de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, de respingere, ca nefondat, a apelului acestei părți împotriva sentinței civile nr. 139 din 06 iunie 2023 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Astfel, recurenta reclamantă nu aduce critici punctuale, susceptibile de a fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., cu privire la constatările instanței de apel în legătură cu: corecta și completa soluționare de către tribunal a primului capăt de cerere, modalitatea de apreciere a relevanței procesului-verbal nr. x/2020 de către prima instanță, considerentele referitoare la limitele titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 576/2020, pronunțată în dosarul nr. x/2014, statuările cu privire la corecta soluționare de către tribunal a criteriului în funcție de care a dispus actualizarea obligației de a face, motivate din perspectiva efectului autorității de lucru judecat, ori considerentelor prin care instanța de apel răspunde criticilor reclamantei în legătură cu nevalorificarea concluziilor expertizei efectuate, competenței materiale stabilite în cauză prin raportare la valoare, precum și a soluției pronunțate de tribunal cu privire la capătul de cerere ce a vizat acordarea de daune morale. Pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate. Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici ale hotărârii recurate, aspectele invocate de către recurentă cu referire la situația de fapt și la litigiile anterioare din care a rezultat obiectul obligației de actualizare, cu privire la care prima instanță a dispus actualizarea, ori nemulțumirea părții referitoare la modalitatea de soluționare a cauzei de către instanța de apel și nici susținerile invocate strict formal vizând nerespectarea/stabilirea competenței de soluționare a cauzei prin prisma valorii obiectului cererii. În consecință, se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac sau vizează elemente de temeinicie, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În consecință, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 251 din 04 iulie 2024 114 din 28 martie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Examinând recursul recurentei - pârâte, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: În cauză, prin decizia recurată, instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, cu referire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii introductive și, respectiv, la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, în sensul actualizării valorii obligației de a face instituită în sarcina pârâtelor B. S.A. Târgu Jiu și B. S.A. Târgu Jiu - Sucursala Minieră (Direcția Minieră) Târgu Jiu, prin decizia civilă nr. 576/24.06.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 96/17.03.2022 a Curții de Apel Alba Iulia, cu indicele de inflație. Astfel, s-a constatat că valoarea actualizată a obligației de a face este de 524.924 RON și au fost obligate pârâtele la executarea obligației de a face la valoarea actualizată, în caz contrar fiind abilitată reclamanta să execute obligația de a face pe cheltuiala pârâtelor la valoarea actualizată. Cu privire la respingerea excepției inadmisibilității, instanțele de fond au reținut că reclamanta nu a solicitat prin acțiunea introductivă aplicarea de penalități întemeiate pe prevederile art. 906 alin. (1) din C. proc. civ., petitul privind obligarea pârâtei la daune morale neconstituind o cerere în sensul dispozițiilor legale anterior menționate, pe care prima instanță l-a și respins în totalitate. Instanțele devolutive au reținut, în urma interpretării probatoriului administrat, că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit - în mod culpabil - obligația de a face stabilită în sarcina sa decizia civilă nr. 576/24.06.2020, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 96/17.03.2022 a Curții de Apel Alba Iulia, fiind incidente în cauză prevederile art. 1530 din C. civ. cu privire la dreptul la acordarea de daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. Au reținut, totodată, că în speță, nu își găsește aplicabilitate cauza de exonerare de răspundere prevăzută de art. 1380 din C. civ., invocată de pârâtă, aceasta făcând referire la alte instituții juridice, iar cu privire la modalitatea de actualizare, instanțele devolutive au statuat că actualizarea se realizează în raport de indicele de inflație, iar nu în funcție de normativele în vigoare pentru evaluarea construcțiilor. Printr-o primă critică formulată, pârâta B. S.A. a susținut greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii. În acest context a arătat, în esență, că, în considerarea prevederilor art. 906 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., reclamanta nu putea solicita, iar prima instanță nu putea acorda penalitățile de întârziere prevăzute de art. 906 din C. proc. civ. întrucât, în speță, nu există un titlu în baza căruia acestea să poată fi plătite. Or, reclamanta nu a înțeles să pună în executare decizia civilă nr. 576/2020, pronunțată de Tribunalul Gorj la data de 24 iunie 2020, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 96 din data de 17.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, hotărâre executorie potrivit art. 633 pct. 1 din C. proc. civ., în schimb, pârâta a îndeplinit de bunăvoie obligațiile stabilite în sarcina acesteia, prin solicitarea adresată reclamantei creditoare de exprimare a acordului cu privire la modalitatea de îndeplinire a obligației de către societatea debitoare. Astfel, reclamanta a fost de acord cu înlocuirea obligației de reconstrucție cu o obligație pecuniară prin plata contravalorii reconstrucției gospodăriei individuale, conform procesului-verbal nr. x/2020, suma fiind consemnată pe numele creditoarei la C.. Cu toate acestea, ulterior reclamanta a comunicat că avocatul ales nu o mai reprezintă (fără a depune o dovadă clară de retragere a mandatului acordat), situație în care societatea pârâtă de bună credință a revenit în scris către reclamantă invitând-o să-și exprime în scris opțiunea pentru înlocuirea obligației de reconstrucție cu o obligație pecuniară (reconstrucția imobilelor urmând să fie efectuată de către aceasta din banii avansați de către societate). Critica formulată, care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este neîntemeiată. Înalta Curte reține, în acord cu statuările instanței de apel, faptul că prima instanță nu a dispus acordarea de penalități întemeiate pe dispozițiile art. 906 din C. proc. civ., în analiza efectuată, constatându-se în mod corect că reclamanta nu a învestit instanța cu o astfel de solicitare de aplicare de penalități, că pretinsele penalități reprezintă, în concret, o cerere distinctă de obligare a pârâtelor la plata de daune morale, cu privire la care partea a indicat modalitatea de stabilire și întindere a acestora. Mai mult, prima instanță a admis în parte cererea introductivă, doar în ceea ce privește capătul de cerere privind actualizarea obligației de a face, respingând petitul cu privire la obligarea pârâtei la plata de daune morale. În aceste condiții, argumentele invocate de recurenta-pârâtă nu se verifică, critica formulată fiind nefondată. Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a apreciat greșit că în cauză nu este incidentă puterea de lucru judecat ce derivă din hotărârea nr. 123/2023 pronunțată în dosarul nr. x/2002, prin care s-a respins acțiunea reclamantei cu privire la anularea contractelor de asistență juridică, obligarea la daune morale și actualizare reconstrucție; prin această hotărâre s-a statuat cu putere de lucru judecat că pretențiile îndreptate împotriva pârâtei Societății Complexul Energetic Oltenia S.A. sunt nefondate. Critica formulată, deși se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., este la rândul său neîntemeiată. Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect că hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2022 nu sunt apte să conducă la reținerea incidenței efectului pozitiv al puterii de lucru judecat în prezenta cauză, câtă vreme soluțiile pronunțate nu sunt definitive, iar statuările instanțelor din respectivul demers procesual nu privesc fondul raportului juridic dedus judecății aici. Instanțele din dosarul menționat s-au limitat la a analiza valabilitatea procesului-verbal nr. x/02.09.2020 sub aspectul depășirii mandatului reprezentantului convențional al recurentei-reclamante, din perspectiva art. 1.309 din C. civ., precum și chestiuni privind nulitatea unor contracte de asistență juridică, aspecte fără legătură cu obiectul prezentei acțiuni. Or, în lipsa unor dezlegări care să se refere la situația litigioasă de față, nu poate opera autoritatea de lucru judecat, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită. Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă invocă greșita examinare de către instanțele de fond a solicitării de respingere a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar D. și a răspunsurilor la obiecțiunile formulate de B. S.A. sau de încuviințare a unei noi expertize tehnice judiciare (solicitată în condițiile în care expertul nu a clarificat obiecțiunile formulate de pârâtă). Înalta Curte constată, din analiza celor anterior expuse, că recurenta B. S.A. este nemulțumită de modalitatea în care instanțele devolutive au valorificat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, așadar, de modul în care a interpretat o probă administrată pe parcursul judecății. Însă, interpretarea probelor administrate de către instanțele de fond este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate și nu reprezintă o chestiune de nelegalitate ce poate fi cenzurată în recurs. Totodată, reține că obligația de stabilire a chestiunilor de fapt ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei, care încuviințează probele în raport de teza probatorie propusă și de utilitatea lor în dezlegarea aspectelor litigioase deduse judecății, iar, în acest demers, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, aceștia le apreciază în mod liber, potrivit convingerii lor, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare. Prin urmare, criticile recurentei referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriilor se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs. Din aceeași perspectivă, Înalta Curte constată că analiza necesității administrării unei noi expertize, astfel cum susține recurenta B. S.A., reprezintă un element ce se circumscrie exclusiv competenței instanțelor devolutive (cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situația de fapt a cauzei), motiv pentru care nu poate constitui obiect al verificării jurisdicționale în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabilă cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Recurenta B. S.A. a criticat și soluția dată pe fondul cauzei, de către prima instanță, confirmată de către instanța de apel, reproșând instanțelor de fond că nu au motivat temeiul de fapt și de drept pentru care au admis acțiunea reclamantei și au dispus actualizarea obligației de a face. De asemenea, recurenta a invocat faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, intervenind o clauză de exonerare de răspundere prevăzută de art. 1380 din C. civ., astfel că soluția dată asupra fondului este nefondată. Critica astfel formulată, examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este fondată. În cauză, astfel cum s-a arătat în precedent, în faza devolutivă a procesului s-a statuat cu privire la situația de fapt și s-a constatat că societatea pârâtă a săvârșit fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, dat fiind că obligația de a face instituită în sarcina sa prin decizia civilă nr. 576/2020, pronunțată de Tribunalul Gorj la data de 24 iunie 2020, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 96 din data de 17.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, nu a fost executată, la momentul introducerii cererii introductive, fără a fi reținută vreo cauză de exonerare de răspundere. Contrar susținerilor recurentei-pârâte în mod corect și cu o motivare corespunzătoare întemeiată în fapt și în drept instanțele anterioare au constatat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei B. S.A., generată de pasivitatea acesteia în îndeplinirea obligației de a face stabilite prin decizia civilă nr. 576/2020, cu consecința actualizării echivalentului în bani al obligației de a face în raport cu indicele de inflație. Instanțele de fond au analizat și au făcut o corectă aplicare a normelor și principiilor prevăzute de C. civ. în materia reparării prejudiciului și au concluzionat faptul că criteriul în funcție de care se impune actualizarea obligației de a face instituită în sarcina pârâtei printr-o hotărâre judecătorească, exprimată în bani, urmează a se realiza în raport cu indicele de inflație, iar nu în funcție de indicii de cost în construcții. Pentru toate aceste considerente, în raport cu dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de pârâta B. S.A. urmează a fi respins ca nefondat.