ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2490/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 30 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 270.000 RON, contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 94 mp, ocupat fără niciun drept de pârâtă, pentru perioada 01.10.2015-01.10.2018. Prin sentința civilă nr. 943 din 20 februarie 2019 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 213 din 10 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.. A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 256.434 RON, cu titlu de despăgubiri și suma de 9169 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia nr. 1694 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 213 din 10 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj. A fost obligată apelanta la plata sumei de 1000 RON către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1694 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pârâta S.C. B. S.A. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, deși instanța de apel a reținut că pentru stabilirea corectă a lipsei de folosință a terenului aparținând intimatului este necesar să se aibă în vedere prețurile practicate pe piața liberă pentru închirierea unui teren similar, totuși, în mod nelegal, a menținut omologarea primului raport de expertiză, în condițiile în care expertul nu a avut în vedere niciunul dintre cele două criterii, respectiv prețurile practicate pe piața liberă și terenuri similare, pentru a se stabili valoarea reală a lipsei de folosință pentru terenul reclamantului. Terenul cu privire la care s-a solicitat lipsa de folosință nu reprezintă spațiu comercial/spațiu de vânzare, pentru a se calcula lipsa de folosință la valoarea de 25 euro/mp pentru "un teren similar", așa cum a reținut instanța de apel. Prin urmare, apreciază că există o gravă contradicție între considerentele instanței de apel referitoare la modul de stabilire a contravalorii lipsei de folosință și dispozitivul deciziei, prin care s-a menținut sentința primei instanțe care a omologat raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea lipsei de folosință la suma de 256.434 RON. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se aduc următoarele critici: 1. Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 14 și art. 15 C. civ. Concluzia instanței, în sensul înlăturării argumentelor pârâtei privind lipsa de pasivitate a reclamantului și reaua-credință în exercitarea abuzivă a dreptului prevăzut de 566 alin. (2) C. civ.,este rezultatul încălcării normelor prevăzute de art. 14 și art. 15 C. civ., în condițiile în care reclamantul a preferat să solicite obligarea pârâtei la pretinsa lipsă de folosință în loc să-și exercite atributul folosinței asupra terenului. Aspectul esențial omis de instanță este acela că, de la momentul dobândirii caracterului executoriu al sentinței civile nr. 13441/31.10.2012, respectiv data rămânerii definitive și irevocabile a acestei sentințe, reclamantul nu a făcut absolut niciun act prin care să solicite executarea obligației stabilite în sarcina pârâtei prin această hotărâre judecătorească. Deși avea posibilitatea de a solicita executarea silită în conformitate cu prevederile art. 622 C. proc. civ., totuși acesta a dat dovadă de pasivitate totală, profitând de pretinsa "ocupare abuzivă" a terenului respectiv pentru a solicita lipsa de folosință rezultată din neexecutarea obligației stabilite prin sentința civilă. Reclamantul nu a făcut absolut niciun act prin care să-și manifeste intenția de a intra în posesia terenului de 33 mp, recurenta-pârâtă apreciind că scopul urmărit prin introducerea cererii de chemare în judecată este exercitarea abuzivă a dreptului prevăzut de art. 566 alin. (2) C. civ. Reaua-credință a reclamantului este vădită, în contextul în care din anul 2013 și până în prezent acesta a ales să stea în pasivitate, fără a-și exercita folosința asupra terenului respectiv; 2. Instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material prevăzute de art. 1385 C. civ. referitoare la modul de calcul al despăgubirilor și normele prevăzute de art. 566 alin. (2) C. civ. Instanța a stabilit în sarcina pârâtei obligația "de a restitui reclamantului valoarea tuturor fructelor civile - chiria bunului (percepute, consumate sau nepercepute de el), prin raportare la art. 566 alin. (2) C. civ., (...) dar și pe acelea pe care ar fi putut să le perceapă proprietarul dacă pârâtul nu ar fi deținut nelegal terenul, deci și prejudiciul nerealizat", reținând că "instanța nu se putea raporta numai la cuantumul chiriei pe care apelanta-pârâtă a perceput-o de la societatea căreia i-a închiriat depozitul, ci trebuia să aibă în vedere și prejudiciul nerealizat, interesând destinația construcției și nu faptul că la un moment dat nu s-a desfășurat activitate în aceasta". Apreciază că această concluzie a instanței de apel este rezultatul încălcării dispozițiilor art. 1.385 C. civ. referitoare la întinderea reparației, respectiv la stabilirea despăgubirilor acordate de instanță reclamantului. În primul rând, suma totală de 256.434 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință este stabilită nelegal prin raportare la "un contract" care în realitate nu există și nu produce efecte juridice - un proiect de contract emanând de la S.C. B. S.A., ce nu are număr de înregistrare și nici semnăturile ambelor părți. Terenul cu privire la care s-a solicitat lipsa de folosință nu reprezintă spațiu comercial/spațiu de vânzare, pentru a se calcula lipsa de folosință la valoarea de 25 euro/mp, așa cum nelegal s-a reținut în cauză. Prețul de 25 euro/mp, dincolo de faptul că este disproporționat de mare și nu reflectă valoarea reală a terenului respectiv prin raportare la destinația, vadul și caracteristicile acestuia, este stabilit în baza unui singur înscris care nu produce efecte juridice și care se referă la spațiu comercial, nu la un teren. Pentru stabilirea corectă a cuantumului contravalorii lipsei de folosință instanța trebuia să se raporteze la chiria percepută de pârâtă conform contractului de închiriere nr. x/05.07.2012 prelungit succesiv prin acte adiționale, încheiat de B., în calitate de locator cu C. S.R.L., în calitate de locatar, având ca obiect exact construcția cu destinația depozit aflată pe acest teren. Din actul adițional nr. x/03.10.2017 la acest contract, se poate constata că prețul chiriei pentru spațiul de depozitare aflat pe terenul respectiv este de doar 5 euro/lună, adică aproximativ 23 RON/mp. În al doilea rând, instanța a făcut confuzie în ceea ce privește spațiile comerciale (de vânzare) și spațiile cu destinația depozitare (magazii). Faptul că în apropiere se află complexul "Păltiniș" nu conferă terenului reclamantului destinația de spațiu comercial, în contextul în care între spațiile comerciale (de vânzare) - în care se desfășoară activități de vânzare deschise clienților în incinta complexelor comerciale - și spațiile cu destinația depozitare (magazii), există diferențe fundamentale. O altă omisiune a instanței de apel este aceea că pe terenul reclamantului se află o magazie aflată în proprietatea pârâtei. Or, la stabilirea valorii lipsei de folosință s-a luat în calcul, în mod nelegal, și această construcție, deși suprafața reclamantului de 94 mp este liberă de construcții. Deși instanța trebuia sa aibă în vedere aceste aspecte la modul de calcul al lipsei de folosință, aceasta a stabilit contravaloarea lipsei de folosință la 25 euro/mp pentru terenul de 44,34 mp de sub construcție, în contextul în care construcția care aduce acel spor de valoare acestui teren este tocmai proprietatea pârâtei; 3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1385 alin. (3) C. civ. Legalitatea aplicării art. 1385 alin. (3) C. civ. presupune verificarea împrejurării dacă pierderea efectivă și câștigul nerealizat se circumscriu sumei de 256.434 RON, recurenta-pârâtă apreciind că despăgubirile la care a fost obligată nu îndeplinesc condițiile prevăzute de acest text de lege. Dacă valoarea proprietății unui teren cu caracteristici similare este în medie 67 RON/mp (14 euro/mp), atunci valoarea folosinței unui astfel de teren trebuie să fie mai mică având în vedere raportul parte - întreg dintre proprietate și folosință prevăzut de art. 555 alin. (1) C. civ.; 4. Hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1386 alin. (1) și (4) C. civ. Acest text de lege este încălcat atunci când valoarea despăgubirii este mai mare decât valoarea prejudiciului. Pentru stabilirea valorii folosinței terenului, trebuie să fie luate în considerare caracteristicile bunului de care reclamantul s-a prevalat în cauză - teren în suprafață de 94 mp, situat pe str. x din Târgu-Jiu, care poate fi calificat drept teren intravilan, cu destinația curți-construcții, în sensul Legii nr. 18/1991. Valoarea proprietății (nu a folosinței) unui teren cu aceste caracteristici este între 8-17 euro/mp.;

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 2 și 4 din O.U.G. nr. 34/2014 referitoare la spațiul comercial și a normelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 18/1991 referitoarea la destinația unui teren. Recurenta-pârâtă arată că, prin faptul că s-a stabilit că terenul în suprafață de 94 mp ar fi spațiu comercial, se încalcă atât prevederile art. 2 pct. 9 din O.U.G. nr. 34/2014 referitoare la spațiul comercial, precum și prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 18/1991 referitoare la destinația terenurilor;

Între considerentele instanței de apel referitoare la modul de stabilire a contravalorii lipsei de folosință și dispozitivul deciziei prin care men­ține sentința prin care s-a omologat raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea lipsei de folosință la suma de 256.434 RON, altfel decât a considerat ca fiind temeinic și legal, există o gravă contradicție, motiv de casare care se încadrează în cazul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. În considerente, instanța de apel reține că "în privința modului de calcul al valorii lipsei de folosință, Curtea apreciază că expertul trebuia să aibă în vedere prețurile practicate pe piața liberă pentru închirierea unui teren similar și nu hotărârile Consiliului Local pentru stabilirea chiriilor pentru tere­nurile aparținând unității administrativ-teritoriale, având în vedere că terenul în cauză este proprietate privată și nu aparține municipiului", arătând, totodată, că nu va omologa această variantă efectuată de expert în apel întrucât "s-ar ajunge la agravarea situației apelantei în propria cale de atac". Varianta la care instanța se referă - cuprinsă în "Răspunsul la obiecțiuni" - are în vedere "prețul pe mp practicat de intimata B. S.A. pentru închirierea unor spații comerciale din zona Păltiniș situată în bdul x, contract în care se menționează prețul de 25 euro/mp.". Suma de 256.434 RON a fost calculată de expertul desemnat în primă in­stanță prin raportare tot la suma de 25 euro/mp, tot conform aceluiași înscris (pretins contract de închiriere), avut în vedere de cei trei experți în raportul de contraexpertiză, însă doar pentru suprafața de 42,88 mp, pentru diferența de suprafață avându-se în vedere suma de 40,22 RON/lună. Deși se reține expres că, pentru stabilirea corectă a lipsei de folosință a terenului aparținând intimatului este necesar să se aibă în vedere prețurile practicate pe piața libera pentru închirierea unui teren similar, totuși în mod ne­legal instanța menține omologarea primului raport de expertiză. Dimpotrivă, stabilirea contravalorii lipsei de folosință a terenului intima­tului s-a realizat pe baza unui singur înscris, respectiv a unui draft de contract emanând de la S.C. B. S.A., care nu are număr de înregistrare și care nu are semnă­turile ambelor părți, care nu cuprinde perioada în care se pretinde că ar fi fost încheiat și pentru care s-ar fi perceput chiria. În plus, acest draft de contract are ca obiect "închirierea unui spațiu co­mercial situat în cadrul Centrului Comercial "Păltiniș" format din spațiu de vân­zare", destinația spațiului fiind vânzarea produselor alimentare. Or, terenul cu privire la care se solicită lipsă de folosință nu reprezintă spațiu comercial/spațiu de vânzare, pentru a se calcula lipsa de folosință la va­loarea de 25 euro/mp pentru "un teren similar", așa cum reține instanța de apel. 5. Apărările formulate în cauză: La 2 noiembrie 2020, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului. În cuprinsul întâmpinării partea a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. La 10 noiembrie 2020 recurenta-pârâtă a transmis, prin e-mail, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, solicitând respingerea apărărilor invocate de intimatul-reclamant și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. 6. Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 23 septembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 1694 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și a fixat termen la 18 noiembrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Primul motiv de recurs deduce analizei nelegalitatea hotărârii din apel din perspectiva art. 14 -15 C. civ., prin raportare la art. 622 alin. (1) C. proc. civ. Conform art. 14 C. civ., orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. Buna-credință se prezumă până la proba contrară. Iar în condițiile art. 15 C. civ., niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe. În opinia recurentei, a avut loc o încălcare a acestor texte de lege prin faptul că instanța de apel a înlăturat argumentele pe care aceasta le-a invocat în ce privește lipsa de pasivitate a reclamantului și reaua sa credință în exercitarea abuzivă a dreptului prevăzut de art. 566 alin. (2) C. civ. Critica nu poate fi primită. Prin sentința civilă nr. 13441/2012, Judecătoria Târgu Jiu a admis acțiunea în revendicare pornită de A. și D. și a obligat pe S.C. B. S.A. să lase acestora în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 94 mp, astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză. În prezentul litigiu, în care A. a solicitat obligarea S.C. B. S.A. la contravaloarea lipsei de folosință a terenului de 94 mp, nepredat acestuia, S.C. B. S.A. se apără susținând că reclamantul a pornit procesul cu rea-credință, în condițiile în care nu a săvârșit niciun act prin care să-i solicite executarea obligației stabilite prin hotărârea judecătorească. Art. 622 alin. (1) C. proc. civ. prevede că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Așadar, chiar în respectarea art. 14 alin. (1) C. civ., a cărui nesocotire o invocă, S.C. B. S.A. trebuia să predea în mod voluntar terenul, iar nu să aștepte o acțiune cu o asemenea finalitate din partea creditorului său. Inacțiunea îi este imputabilă și de natură a atrage posibilitatea obligării sale la contravaloarea lipsei de folosință a terenului, așa cum au făcut, de altfel, instanțele de fond, câtă vreme creditorul nu este obligat să ceară executarea silită a unui titlu executoriu. Este la latitudinea sa dacă procedează în acest sens ori recurge la alte mijloace prevăzute de lege pentru a-și realiza/proteja drepturile pe care i le conferă titlul executoriu. În schimb, debitorul trebuie să execute obligația de bunăvoie, câtă vreme alin. (2) al art. 622 C. proc. civ. arată că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. Prin urmare, față de această ordine stabilită de legiuitor în privința punerii în executare a unui titlu executoriu, nu poate fi reținută reaua-credință cu care reclamantul ar fi declanșat prezentul proces și că "a ales să adopte o stare de pasivitate, doar pentru a solicita contravaloarea lipsei de folosință, în contextul în care, oricând în această perioadă, putea să-și exercite atributul de folosință asupra terenului, neexistând niciun refuz/nicio opoziție din partea subscrisei". Ca atare, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. O altă critică privește aplicarea greșită a art. 566 alin. (2) și art. 1.385 C. civ. "referitoare la întinderea reparației, respectiv la stabilirea despă­gubirilor acordate de instanță reclamantului". Conform art. 566 alin. (2) C. civ., posesorul de rea-credință sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, și la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar. Pentru a fi dedusă analizei nelegalitatea hotărârii recurate, așa cum impune art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta trebuia să invoce faptul că, deși instanța a ajuns la concluzia că a fost posesor de bună-credință, pentru determinarea întinderii despăgubirilor la care a fost obligată a aplicat textul sus-menționat, care se referă la posesorul de rea-credință sau detentorul precar. Or, instanța de apel a motivat pe larg de ce pârâta trebuie considerată posesor de rea-credință - faptul că între părți a mai existat un litigiu având ca obiect tot lipsa de folosință a terenului, pe perioada 01.09.2012 - 01.09.2015, iar prin sentința civilă nr. 7907/2017, Judecătoria Târgu Jiu a obligat pe pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamant a sumei de 141.138,72 RON, arătându-se că terenul reclamantului este utilizat de către pârâtă pentru activitate conexă celei de comerț, fiind destinat depozitării mărfurilor, precum și că, deși nu a existat un act juridic pentru folosința terenului, având în vedere reaua-credință a pârâtei și faptul că, dacă ar fi avut folosința terenului, reclamantul ar fi putut obține aceste fructe civile din chirii, cererea reclamantului pentru plata contravalorii lipsei de folosință este întemeiată; totodată, în considerentele deciziei civile nr. 533/2018 prin care Tribunalul Gorj a respins apelul S.C. B. S.A., s-a considerat că, încă de la data promovării acțiunii în revendicare, nu se mai poate reține că pârâta a fost de bună-credință. Odată cu promovarea acțiunii a încetat starea de eroare a apelantei pârâte, aceasta luând cunoștință de posibila nevalabilitate a titlului pe care îl posedă și și-a asumat riscul deposedării de terenul din litigiu, precum și riscul restituirii fructelor civile percepute. În concluzie, de la data introducerii acțiunii în revendicare pârâta nu a mai fost de bună credință și datorează restituirea fructelor civile culese sau care ar fi putut fi culese, către proprietar, până la restituirea terenului. În fine, făcând aplicarea corectă a prevederilor art. 430 C. proc. civ., în privința atitudinii subiective a societății pârâte și a îndreptățirii reclamantului la restituirea fructelor bunului său, în opinia curții de apel considerentele hotărârilor menționate anterior se impun cu putere de lucru judecat, cât timp situația juridică a terenului a fost definitiv tranșată prin sentința nr. 13441/2012 a Judecătoriei Tg-Jiu, prin care s-a stabilit că titlul reclamanților este mai bine caracterizat. În aceste condiții, față de incidența în cauză a prevederilor art. 566 alin. (2) C. civ., instanța de apel a făcut aplicarea art. 1385 alin. (3) C. civ. pentru determinarea întinderii despăgubirii datorate reclamantului, în care sunt incluse nu doar fructele civile pe care le-a perceput sau nu S.C. B. S.A., respectiv chiria pentru teren, dar și câștigul pe care în condiții obișnuite reclamantul ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit. Urmare a determinării corecte a situației de fapt, în sensul că în vecinătatea terenului în litigiu este un spațiu comercial, precum și destinația pe care chiar S.C. B. S.A. i-a dat-o terenului - spațiu comercial, depozit - instanța de apel a concluzionat corect că și reclamantul ar fi putut închiria această suprafață de teren, în același scop, și obține aceleași fructe. Prin urmare, S.C. B. S.A. trebuie să fie obligată la restituirea nu doar a cuantumului chiriei pe care a perceput-o de la societatea căreia i-a închiriat depozitul, ci și la beneficiul nerealizat de către reclamant în considerarea destinației imobilului. Cum criticile formulate de către recurentă se circumscriu în realitate unor aspecte ce vizează netemeinicia hotărârii, întrucât nemulțumirea acesteia privește cuantumul despăgubirilor determinat pe baza probelor invocate, iar nu faptul că instanța de apel ar fi făcut aplicarea sau interpretarea eronată a art. 566 alin. (2) și art. 1.385 C. civ., raportate la o anumită situație de fapt, Înalta Curte consideră că motivele de recurs nu întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Al treilea motiv de recurs are ca obiect încălcarea art. 1386 alin. (1) și (4) C. civ. pentru că valoarea despăgubirii acordate este mai mare decât valoarea prejudiciului. Critica nu poate fi primită. Conform art. 1386 alin. (1) C. civ., repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească. Iar potrivit alin. (4), în cazul prejudiciului viitor, despăgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporită, redusă sau suprimată, dacă, după stabilirea ei, prejudiciul s-a mărit, s-a micșorat ori a încetat. Împrejurarea că întinderea cuantumului despăgubirilor acordate în aplicarea art. 566 alin. (2) C. civ. ar depăși valoarea prejudiciului care, în opinia recurentei, constă în lipsa de folosință a terenului, nu constituie o nesocotire a textului sus-menționat, de vreme ce acesta nu instituie limitarea pe care o pretinde recurenta. Ca atare, aspectele invocate nu întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a invocat și aplicarea greșită a art. 2 și 4 din O.U.G. nr. 34/2014, precum și încălcarea normelor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 18/1991. Critica nu poate fi primită, în condițiile în care, de vreme ce instanța de apel a păstrat soluția primei instanțe care a dispus obligarea la plata unei sume de bani stabilite printr-un raport de expertiză, înseamnă că se deduce analizei raportul de expertiză prin care s-a ținut cont de destinația terenului, ceea ce în etapa recursului nu este îngăduit. În fine, recurenta a invocat faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii. În condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Contradicția la care se referă textul, și care este de natură a conduce la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, are în vedere situația în care din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia acesteia ori atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri care se exclud reciproc. Se observă însă că ceea ce în opinia recurentei ar constitui considerente contradictorii reprezintă în realitate o altă critică de netemeinicie, de vreme ce spune că "deși se reține expres că, pentru stabilirea corectă a lipsei de folosință a terenului aparținând intimatului, este necesar să se aibă în vedere prețurile practicate pe piața liberă pentru închirierea unui teren similar, totuși în mod ne­legal instanța menține omologarea primului raport de expertiză, în condițiile în care expertul nu a avut în vedere niciunul dintre cele două criterii reținute de instanță: 1. prețurile practicate pe piața liberă și 2. terenuri similare, pentru a se stabili valoarea reală a lipsei de folosință pentru terenul reclamantului. Dimpotrivă, stabilirea contravalorii lipsei de folosință a terenului intima­tului s-a realizat pe baza unui singur înscris, respectiv a unui draft de contract emanând de la B., care nu are număr de înregistrare și care nu are semnă­turile ambelor părți, care nu cuprinde perioada în care se pretinde că ar fi fost încheiat și pentru care s-ar fi perceput această chirie." Drept urmare, critica nu întrunește cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Având în vedere cele mai sus arătate, recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii definitive a hotărârii atacate.