ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 77/2021

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 14 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 390.758 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat societății A. S.A. prin tergiversarea punerii în executare a hotărârii AGA din 31 august 2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 48 din 22 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B..

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta A. S.A..

Prin decizia nr. 869/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 48 din 22 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta A. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru rejudecarea apelului împotriva sentinței civile nr. 48 din 22 aprilie 2019 a Tribunalului Gorj.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 15 și art. 1357 C. civ.

Astfel, fapta ilicită dedusă judecății nu viza exercitarea unor drepturi procesuale prevăzute de lege, așa cum greșit a reținut instanța, ci modul abuziv în care intimatul a înțeles să-și exercite aceste drepturi, cu deturnarea scopului pentru care acestea au fost recunoscute de lege, obținând astfel tergiversarea soluționării dosarului nr. x/2016 și implicit împiedicarea pe o durată de 2 ani a înregistrării hotărârii AGA din 31 august 2016 în registrul comerțului.

Este adevărat că fiecare acționar are dreptul să atace hotărârea AGA pe care o consideră nelegală, conform art. 132 din Legea nr. 31/1990, însă fapta ilicită supusa analizei instanței nu viza simplul fapt al contestării acelei hotărâri, ci însăși modalitatea abuzivă de exercitare a drepturilor procesuale pe întreg parcursul desfășurării judecății în cele două dosare: dosarul nr. x/2016 (anulare AGA din 31 august 2016) și dosarul nr. x/2016 (intervenție la înregistrarea hotărârii AGA din 31 august 2016).

Pentru a aplica corect normele materiale prevăzute de art. 1.357 C. civ., instanța trebuia să analizeze caracterul abuziv prin prisma întregii conduite procesuale manifestate pe tot parcursul judecății celor doua procese și nu doar izolat, prin analizarea dreptului de a formula acțiune în justiție sau cerere de intervenție conform O.U.G. nr. 116/2009.

Problema de nelegalitate nu constă în exercitarea drepturilor prevăzute de lege, ci în modul abuziv în care acestea au fost exercitate, impunându-se verificarea scopului real al formulării celor două cereri și mai ales cel al cererii de intervenție a hotărârii AGA din 31 august 2016, în temeiul art. 7

1

din O.U.G. nr. 116/2009, cerere a cărei soluționare a fost tergiversată aproape 2 ani.

Modalitatea abuzivă de exercitare a drepturilor procesuale rezultă din simpla lecturare a încheierilor din dosarul nr. x/2016, din care rezultă atitudinea intimatului manifestată pe parcursul derulării procesului - care singur sau prin persoane interpuse a determinat amânarea cauzei și implicit tergiversarea soluționării cererii privind înregistrarea hotărârii AGA din 31 august 2016, aspecte prezentate în situația de fapt.

Cererea de înregistrare a hotărârii AGA din 31 august 2016 împreună cu intervenția formulată de B. a fost înaintată Tribunalului Gorj la data de 7 septembrie 2016, judecata cererii în primă instanță derulându-se pe parcursul a 9 termene de judecată, termene la care au fost formulate cereri succesive de intervenție principală sau accesorie, tocmai pentru a tergiversa soluționarea cererii necontencioase, în condițiile în care procedura prevăzută de O.U.G. nr. 116/2019 se judecă de urgență.

Într-o altă critică, recurenta susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 14 C. civ. și art. 136 din Legea nr. 31/1990

Astfel, raționamentul instanței, în sensul că fapta ilicită a pârâtului nu s-ar circumscrie în sfera unui abuz de drept, întrucât acesta ar fi avut credința că ar fi acționat în interesul societar, este nelegal, contravenind grav normelor de drept material prevăzute de art. 14 C. civ., precum și a normelor de drept material prevăzute de art. 136

1

din Legea nr. 31/1990.

Raportat la împrejurările concrete ale speței și a modului în care intimatul-pârât și-a exercitat drepturile procesuale nu poate fi vorba despre "intenția de a acționa în interesul societar", așa cum nelegal a reținut instanța de apel.

Aspectul esențial pe care instanța de apel ar fi trebuit să îl aibă în vedere este faptul că hotărârea AGA din 31 august 2016 a fost înregistrată la registrul comerțului abia la data de 15 iunie 2018, în contextul în care legalitatea acestei hotărâri a fost constatată prin sentința civilă nr. 19 din 21 februarie 2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 690 din 26 septembrie 2016.

Chiar dacă la momentul înregistrării acțiunii în anulare sau a intervenției la registrul comerțului, s-ar fi putut vorbi despre o eventuală prezumție de bună-credință, aceasta a fost evident răsturnată la momentul respingerii acțiunii în constatare a nulității absolute a hotărârii AGA din 31 august 2016.

Așadar, nu se poate susține ca intimatul ar fi acționat în interes societar, de vreme ce acesta a încercat pe orice cale - prin diverse motive de amânare - împiedicarea realizării voinței sociale exprimată în AGA din 31 august 2016 a cărei legalitate se constatase printr-o hotărâre judecătorească.

Față de efectul declarativ al hotărârii judecătorești, soluția de respingere a acțiunii în anulare a hotărârii AGA din 31 august 2016 nu face decât să constatate legalitatea acestei hotărâri AGA, precum și legitimitatea măsurilor adoptate în cadrul acesteia, având în vedere că dreptul recunoscut printr-o hotărâre AGA preexista acesteia, hotărârea nefăcând decât să confirme acest drept.

În aceste condiții, se poate constata că intimatul nu urmărea nicidecum protejarea interesului societar, așa cum nelegal se reține, ci realizarea unui interes personal, prin zădărnicirea măsurilor adoptate prin hotărârea AGA care vizau strict persoana acestuia sau persoana soției sale, C..

Existența caracterului abuziv al exercitării drepturilor intimatului trebuia să se raporteze la dispozițiile speciale prevăzute de art. 136

1

din Legea nr. 31/1990 care reglementează principiul bunei-credințe în privința exercitării drepturilor acționarilor.

Mai susține recurenta, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1349 și 1381 C. civ., care reglementează repararea prejudiciului, de vreme ce se apreciază că sumele plătite cu titlu de indemnizație nu ar fi constituit un prejudiciu, întrucât acestea oricum ar fi fost plătite independent de demersurile intimatului privind atacarea înregistrării hotărârii AGA.

Aspectul deosebit de relevant omis de instanța este faptul că, în ipoteza în care intimatul-pârât nu ar fi tergiversat înregistrarea hotărârii AGA din 31 august 2016, mențiunile privind încetarea mandatelor foștilor membri ai consiliului de administrație și înregistrarea noilor administratori ar fi fost efectuate încă de la momentul cererii de înregistrare, adică momentul imediat următor adoptării acestei hotărâri.

Prejudiciul este reprezentat de indemnizațiile pe care reclamanta a fost obligată să le achite celor trei administratori și directorului general, care au fost legal aleși în cadrul AGA din 31 august 2016, în perioada cuprinsă între momentul adoptării hotărârii AGA și momentul înscrierii acestora în registrul comerțului.

Prejudiciul solicitat este cert întrucât, în vederea preîntâmpinării unor litigii iminente între societate și administratorii aleși legal în AGA din 31 august 2016, s-au încheiat tranzacții prin care au fost recunoscute drepturile patrimoniale ale acestora pe perioada în care aceștia au fost împiedicați să-și exercite mandatele.

Întrucât prin sentința civilă nr. 19 din 21 februarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, instanța a constatat încetarea mandatelor foștilor membri CA, precum și legalitatea alegerii noilor membri CA prin hotărârea AGA din 31.08.2016, față de principiul autorității de lucru judecat și principiul forței obligatorii a hotărârii judecătorești, societatea era ținută să respecte drepturile rezultate din calitatea de administrator a persoanelor alese în această funcție în cadrul AGA din 31 august 2016, inclusiv cu privire la indemnizațiile acestora.

Prin întâmpinarea, depusă la 9 martie 2020, intimatul B. a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul întâmpinarea intimatului, depus la 23 martie 2020, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 7 mai 2020, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 13 mai 2020, recurenta depunând punct de vedere.

Prin încheierea pronunțată la 24 septembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 869/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și a acordat termen la data de 21 ianuarie 2021.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 15 din C. civ., care reglementează abuzul de drept și art. 1357 din C. civ., prin care sunt prezentate condițiile răspunderii civile.

In argumentarea cererii, recurenta arată că fapta ilicită o reprezintă nu exercitarea drepturilor procesuale prevăzute de lege, ci modul abuziv în care pârâtul a înțeles să-și exercite aceste drepturi, "cu deturnarea scopului pentru care acestea au fost recunoscute de lege" ce ar fi condus la tergiversarea soluționării dosarului.

Astfel, prin formularea cererilor de amânare a cauzelor civile pentru lipsă de apărare, prin formularea unor cereri de strămutare și de suspendare a judecății, precum și formularea de cereri de intervenție accesorii s-ar fi provocat tergiversarea procesului, iar instanța avea obligația să verifice scopul real al formulării celor două cereri de chemare în judecată și în special pe cel al cererii de intervenție împotriva înregistrării mențiunilor privind hotărârea adunării generale a acționarilor ce a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2016 al Tribunalului Gorj.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere că, cererile de amânare a judecății formulate în cadrul dosarelor civile nr. x/2016 și nr. y/2016 pentru asigurarea apărării nu reprezintă un abuz de drept, acestea fiind întemeiate pe prevederile art. 222 din C. proc. civ. și au fost admise de către instanțele de judecată, care nu au constatat caracterul abuziv al acestora.

În ceea ce privește cererile de strămutare formulate, se constată că acestea au fost întemeiate pe prevederile art. 140 din C. proc. civ., astfel că modalitatea procesuală de exercitare a dreptului nu a reprezentat un abuz. De asemenea, cererea de suspendare a judecății dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Gorj, până la soluționarea cererii de strămutare, a fost constatată întemeiată, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 112 din 18 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 a admis cererea de strămutare, cauza fiind strămutată la Curtea de Apel Timișoara.

În acest context, contrar susținerilor recurentei, nu poate fi reținută încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 15 din C. civ., ce vizează abuzul de drept și art. 1357 din C. civ., prin care sunt prezentate condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât aceasta poate fi antrenată doar dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la existența faptei ilicite, vinovăția, prejudiciul produs și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și pagubă.

Într-o altă critică, recurenta susține că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 14 din C. civ. și art. 1361 din Legea nr. 31/1990.

În acest sens, recurenta susține că reaua-credință a intimatului a fost dovedită prin demonstrarea conduitei procesuale, întrucât la fiecare termen de judecată a invocat diferite motive pentru a obține amânarea cauzei, fiind astfel prelungită durata procesului și împiedicarea înregistrării efectelor hotărârii AGA din data de 31 august 2016 și că se urmărea de fapt realizarea unui interes personal al acestuia, iar nu protejarea interesului societății.

Aceste critici sunt nefondate, întrucât din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța de apel a stabilit faptul că legea prevede două limite în exercițiul drepturilor acționarilor: buna-credință și prevalența interesului societății în fața intereselor private și a constatat că nu a fost răsturnată prezumția bunei-credințe a intimatului, reclamanta având obligația să dovedească că acțiunea formulată în justiție a avut un caracter șicanator, aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de intervenție formulată cu privire la cererea de înregistrarea mențiunilor în registrul comerțului, în primul ciclu procesual, a fost apreciată ca fiind întemeiată, fiind admisă.

Referitor la susținerile recurentei, în sensul că reaua-credință ar fi demonstrată de cererile formulate în cadrul dosarelor civile nr. x/2016 și nr. y/2016, în cadrul cărora, intimatul a avut calitatea de intervenient sau reclamant și care au necesitat amânarea soluționării cauzelor, se constată că nu au fost formulate abuziv, fiind etape procesuale legale în desfășurarea unui proces civil.

Mai critică recurenta faptul că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1349 și art. 1381 din C. civ.

Prin această critică, se susține că în mod greșit a apreciat instanța de apel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 din C. civ., întrucât prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, A. S.A. a suferit un prejudiciu corespunzător indemnizațiilor, pe care a fost obligată să le achite celor trei membri ai consiliului de administrație aleși în cadrul adunării generale a acționarilor din 31 august 2016, precum și directorului general al societății, în perioada cuprinsă între momentul adoptării hotărârii și momentul înregistrării acesteia în registrul comerțului.

Această susținere nu poate fi primită, având în vedere că în mod corect a reținut instanța de apel faptul că indemnizațiile membrilor consiliului de administrație ales în adunarea generală a acționarilor din 31 august 2016 și a directorului general al societății pe perioada cuprinsă între momentul adoptării hotărârii adunării generale și momentul înregistrării acestei hotărâri în registrul comerțului urmau să fie plătite și în ipoteza în care intimatul nu ar fi atacat măsurile adoptate de adunarea generală ori înregistrarea hotărârii în registrul comerțului.

Totodată, se reține că recurenta nu a arătat în ce mod atacarea în justiție ce a produs întârzierea înregistrării în registrul comerțului a hotărârii adunării generale a acționarilor din 31 august 2016 cu încă un an după ce instanța a respins în mod definitiv acțiunea în anularea acestei hotărâri au produs prejudiciul pretins, context în care se apreciază că în mod corect intimatul și-a exercitat dreptul de acces la justiție prin promovarea acțiunilor care s-au înregistrat în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2016

Referitor la cererea intimatului-pârât B. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimatul-pârât B. a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 4.810 RON cu titlu de onorariu avocațial, dovedită prin înscrisurilor existente la paginile 80-82 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 4.810 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-pârât B..

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 869/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și va obliga recurenta să plătească intimatului-pârât B. suma de 4.810 RON constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 869/2019 din 14 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 4.810 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2021.